Sorin Tănăsie, un Jean Valjean din România

 Ştirea ”bombă” din aşa-zisa presă sportivă de azi este că fostul campion european de box Sorin Tănăsie, botezat  ”Pantera”, a fost bătut crunt în puşcărie de un alt deţinut, care vroia să se uite la meciul Vitali Klitschko vs Dereck Chisora.

Dati click pe imagine pentru a citi textul la dimensiunea normala

Dupa cum se poate vedea, GSP-ul lui Tolontan a ales să prezinte întâmplarea în maniera stupid-senzaţionalistă specifică unor site-uri tip kombat.ro. Practic, “articolul” din GSP se axează pe faptul că un fost campion la box a luat bătaie în puşcărie pentru că n-a vrut să urmărească un meci de box, pierzând cu totul din vedere gravitatea ieşită din comun a acestui incident.

 Pentru că, dacă lăsăm la o parte abordarea GSP-istă şi facem jurnalism adevărat, observăm repede prima mare anomalie: Sorin Tănăsie, un sportiv care a reprezentat cu cinste România în plan internaţional, a primit o pedeapsă relativ mare (doi ani şi două luni) CU EXECUTARE pentru conducerea autovehiculului în stare de ebrietate.

  Nu are rost să insist pe numeroasele exemple de persoane care au primit pedepse cu suspendare pentru comiterea unor accidente soldate cu 3-4-5 morţi, pentru că toată lumea le cunoaşte foarte bine (Colonelul Bernevig, fostul şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei, a primit iniţial 3 ani cu suspendare pentru un accident soldat cu 5 morţi, a luat 3 ani cu executare abia la recurs şi a ispăşit doar 6 luni, fiind salvat de Legea graţierii nr. 543. Carmen Păunescu a ucis trei oameni şi a luat doar doi ani cu suspendare, neispăşind nici măcar o singură zi în puşcărie – repet, aş putea înşira 3 pagini cu exemple notorii).

 Cu alte cuvinte, Justiţia noastră europeană a sancţionat mult mai dur o faptă care putea duce la un accident grav (conducerea în stare de ebrietate) decât comiterea unui accident soldat cu morţi. Nu vreau sa se înţeleagă de aici că ar fi anormale pedepsele cu executare în cazurile flagrante de conducere în stare avansată de ebrietate, ci doar că e anormal să faci asta când dai pe bandă rulantă pedepse cu suspendare pentru accidente deosebit de grave, soldate cu câţiva morţi.

Sorin Tănăsie - sursa foto Realitatea.net

A doua mare anomalie este la fel de lesne observabilă:  un deţinut condamnat pentru o faptă minoră, conducerea în stare de ebrietate, este pus în contact, în subunitatea de la Vânjuleţ a penitenciarului cu regim deschis şi semideschis (Turnu Severin), cu un deţinut condamnat pentru omor. Faptul că Tănăsie, condamnat pentru conducere în stare de ebrietate, era deţinut într-un astfel de penitenciar, este cât se poate de normal, dar ne putem întreba cu toţii

Iarna care a schimbat istoria lumii

 Nu, nu este vorba despre cele trei săptămâni de iarnă adevărată care au dat întreaga măsură a incapacităţii administrative a căpuşelor portocalii. Vorba ceea, n-am ajuns să fac “jurnalism” tip Antena 3 nici măcar pe blog, şi sper nici să nu ajung vreodată. Numai ideea acestei postări mi-a venit văzând cum o ţară poate fi pur şi simplu dată peste cap de o vreme ceva mai aspră ca de obicei, dar nu ieşită din comun, subiectul însă nu are nimic de-a face cu România sau măcar cu epoca modernă.

 Iarna la care mă refer este cea dintre anii 405 şi 406 după Hristos, când temperaturile extreme au făcut ca Rinul să îngheţe, iar triburile vandalilor, alanilor şi suebilor au profitat de acest eveniment rarisim pentru a trece în masă frontiera Imperiului Roman de Apus.  (Data tradiţională folosită de istoricii moderni, de la Gibbon incoace, era 31 decembrie 406, dar cercetările relativ recente ale lui Michael Kulikowski au dezvăluit că Sfântul Prosper din Aquitania şi-a “aranjat” un pic cronica, pentru a nu avea ani fără evenimente majore).

 Concluzia la care ajungi, dacă studiezi seria de evenimente declanşată în ziua de 31 decembrie 405, când podul de gheaţă format pe Rin, lâmgă Mainz, a fost suficient de gros pentru a susţine greutatea hoardelor barbare revărsate peste el,  e că  istoria pe care am învăţat-o noi la şcoală, în România comunistă, şi care ne învăţa că Imperiul Roman a căzut din cauza unei combinaţii între deteriorarea inexorabilă a sistemului sclavagist, ascensiunea religiei creştine, anarhia militară din imperiu şi năvălirile barbare nu prea face două parale.

 În realitate, un singur eveniment, produs din cauze meteorologice, asupra cărora omul nu poate avea nici acum ( după mai bine de 1600 de ani de progres tehnologic)  vreo influenţă, a declanşat o reacţie în lanţ care a pus pe butuci, în nici 75 de ani, cel mai puternic imperiu pe care l-a cunoscut vreodată omenirea.

 E dificil ca, într-o postare pe blog, să faci o analiză temeinică, la nivel ştiinţific. Cu toate astea, se pot puncta câteva aspecte care fac destul de clar faptul că această teorie (să-i spunem “catastrofică”) e mult mai realistă decât aberaţiile determinismului istoric.:

Boc a demisionat la fel cum a guvernat: la comandă

 Profitând de faptul că iarna grea picată peste România i-a oferit un oarecare răgaz, trimiţând acasă majoritatea protestatarilor,  Traian Băsescu tot încearcă, de mai bine de o săptămână, să “se scoată” prin manevre de un penibil aproape inegalabil. A început prin condamnarea lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare, cu toate că ştia prea bine că sentinţa, fără nici o legătură cu dosarul respectiv, nu poate rezista la recurs.  Văzând că nu marşază nimeni, a supralicitat cu o jenantă condamnare a lui S.O . Vântu la şase luni de puşcărie, tot cu executare, de parcă pe numeroşii păgubiţi de la FNI, B.I.D. şamd  i-ar putea satisface o glumiţă de genul ăsta. Dar, ghinion, serviciile au raportat că aceste jalnice manevre de imagine au eşuat lamentabil, aşa că, în disperare de cauză, matrozul a început să arunce peste bord propriul echipaj.

 Aşa se face că azi, 6 februarie, Emil Boc, cel mai impopular pitic din istoria României, a executat ordinul primit de la matroz şi şi-a dat demisia. Iar Băsescu tace mâlc, aşteptând ca serviciile să-l anunţe care este starea de spirit a românilor la aflarea veştii, şi speră în mod aproape iraţional că oamenii vor înghiţi găluşca şi se vor multumi cu un nou guvern controlat de PDL, dar camuflat sub masca unui executiv format din tehnocraţi.

 Ce nu înţelege matrozul este că funia a ajuns la par şi că, în momentul ăsta, aruncarea echipajului peste bord nu face decât să întărâte şi mai tare opinia publică. A cărei percepţie, 100% corectă de altfel, este că Băsescu pur şi simplu încearcă să-i prostească în faţă pe români. Şi asta pentru că, după toţi aceşti ani în care guvernul Boc n-a fost altceva decât un umil executant al ordinelor lui Băsescu, nimeni nu poate fi atât de cretin încât să accepte demisia lui Boc şi înlocuirea lui cu altă unealtă ca pe o soluţie a crizei politice. E ca şi cum ai băga cuţitul în cineva şi apoi ai urla că eşti nevinovat şi că arma respectivă este adevăratul ucigaş.

 Transformând palatul Victoria într-un apendice al Cotroceniului, Băsescu şi-a atins pe moment scopul şi a condus România cu o autoritate pe care n-a mai avut-o nici un şef de stat de la Ceauşescu încoace.  Doar că acum trebuie să plătească preţul pentru

Condamnarea lui Adrian Năstase, prima fumigenă din “trusa de urgenţă” a lui Băsescu

 În caz că n-aţi aflat încă, Adrian Năstase a fost condamnat azi la doi ani de închisoare CU EXECUTARE într-un dosar ce vizează strângerea ilegală de fonduri pentru campania electorală din 2004.  Iar întrebarea firească pe care şi-o pune toată lumea, dat fiind faptul că sentinţa pică fix în momentul în care pământul începe să fugă de sub picioarele lui Băsescu, este dacă verdictul este unul corect sau reprezintă o fumigenă aruncată de puterea portocalie în ochii fraierilor?

 Răspunsul la această întrebare este, zic eu, extrem de simplu, dacă studiem atent faptele din dosar: Irina Jianu, şefa Inspectoratului de Stat in Contrucţii ,despre ale cărei isprăvi am mai scris pe blog, a organizat un simpozion botezat “Trofeul Calităţii în Construcţii” şi la care participarea costa 5 milioane de lei vechi pentru persoanele fizice şi 15 milioane de lei vechi pentru firme. S-au strâns vreo 67 de miliarde le lei vechi, bani care au fost plimbaţi prin nişte firme ale unor apropiaţi ai PSD după care au ajuns la firma Eurografica. Aţi ghicit, desigur, că firma respectivă tipărea afişe electorale. (de altfel a tipărit şi pentru Băsescu în respectiva campanie electorală, conform declaraţiilor date de martorii audiaţi la proces)

 Toate bune şi frumoase, numai că în tot procesul n-a apărut nici măcar o singură mărturie care să-l acuze cumva pe Adrian Năstase. A cărui condamnare, votată cu scorul de 2-1, nu este altceva decât o fumigenă aruncată de Băsescu în ochii fraierilor.  Lucru lesne de înţeles dacă observăm că judecătoarea Cristina Rotaru (care s-a opus verdictului dat de colegii săi) a considerat, corect, că fapta pentru care era judecat Năstase pur şi simplu nu există.  Fapt care ne arată şi că este extrem de probabil ca Adrian Năstase să aibă câştig de cauză la recurs.

 Cu alte cuvinte, scopul aceste condamnări nu este să-l înfunde pe Năstase, ci doar să dea o falsă temă de dezbatere opiniei publice. Asta în vreme ce aflăm din ziarele britanice că puterea portocalie semnează pe furiş acorduri extrem de importante fără ca măcar să anunţe în ţară că le-a semnat.

 Aş vrea să fiu foarte bine înţeles: nu contest că este posibil ca Adrian Năstase să fi fost

Badr Hari, KO imperial administrat lui Gokhan Saki în meciul de retragere

 

 Marocanul Badr Hari, indiscutabil cea mai mare vedetă a kickboxingului din ultimii 4 ani, a câştigat în stil de mare campion meciul de retragere disputat împotriva turcului Gokhan Saki.  Cu toate că Saki nu a venit să facă figuraţie şi a încercat să dea totul contra celui mai popular kickboxer al momentului, meciul a fost un galop de sănătate pentru un Badr Hari aflat, probabil, la apogeul potenţialului său fizic.

 Lupta a durat în total două minute, fiind destul de disputată până în momentul în care Hari a reuşit un uppercut devastator, cu care părea că l-a trimis pe Saki direct în lumea viselor. Spre uimirea tuturor însă, turcul a reuşit să se ridice şi chiar a încercat, în stil ori la bal ori la spital, o lovitură de picior din întoarcere, la ficat. A ratat de puţin ţinta, iar Hari l-a trimis la podea a doua oară, cu un croşeu de dreapta. Saki s-a ridicat din nou, dar n-a mai putut decât să arunce câteva lovituri “de protocol”, fiind expediat rapid pentru a treia oară la podea de Hari, cu un nou uppercut.

 Astfel pare să se fi încheiat cariera de kickboxing a celui mai mare talent pe care subsemnatul l-a văzut luptând în ringul K-1. Sigur că Hari n-a fost nici pe departe cel mai cerebral, nici cel mai tehnic şi cu siguranţă nici cel mai disciplinat, dar combinaţia unică de talent, charismă şi spirit războinic l-au făcut, indiscutabil, cea mai

Daniel Ghiţă îl face KO pe Hesdy Gerges şi devine campion mondial al circuitului It’s showtime!

 

 Daniel Ghiţă a avut nevoie de mai puţin de o repriză pentru a încheia în stil mare socotelile cu egipteanul Hesdy Gerges şi a deveni campion mondial la categoria grea al circuitului It’s Showtime! Perfect pregătit tactic şi etalând o formă fizică excelentă, Daniel a abordat meciul cu răbdare, a schimbat câteva serii de low-kick-uri dure (marcă înregistrată a ambilor luptători) după care, uşor-uşor, a început să lucreze şi cu braţele. Sesizând că egipteanul ţine garda cam sus, Ghiţă l-a taxat cu câteva lovituri dure la corp, iar

Badr Hari se retrage printr-un meci cu Gokhan Saki, azi de la ora 22

Cum banii serioşi din K-1 s-au terminat, iar Badr Hari nu prea are chef să aştepte ridicarea unei noi francize de acelaşi nivel, marocanul şi-a anunţat retragerea din kickboxing şi trecerea la boxul profesionist. În această seară, de la ora 22, sport.ro (da, ştiu, iar va trebui probabil să-l suportăm pe ineptul de Mihăiţă) transmite meciul de adio pe care supervedeta Badr Hari îl va disputa cu turcul Gokhan Saki.

 Pentru români, gala (vândută la noi ca “Local Kombat- Terminatorii” ) mai are un punct de interes deosebit, întrucât Daniel Ghiţă va încerca să-şi ia revanşa în faţa egipteanului Hesdy Gerges. Iar meciul are ca miză titlul It’s Showtime! la categoria grea, cel câştigat de Badr Hari în celebrul meci cu Semmy Schilt şi pierdut apoi de marocan, prin descalificare, după ce l-a lovit cu piciorul pe egipteanul Gerges în timp ce acesta se afla la podea.

 Fight cardul mai cuprinde meciurile:

Cea mai bună hârtie igienică

Blaskó Szabolcs, un freelancer din Deva, a creat cea mai bună hârtie igienică din lume. Nu numai că imaginea printată pe ea pare predestinată contactului cu dejecţiile de tot felul, dar o simplă privire aruncată asupra sulului, la intrarea în baie, le reglează pe loc tranzitul intestinal  celor care suferă de constipaţie. Judecaţi şi voi, aţi văzut vreodată o hârtie igienică mai bună?:

Alternativa la Băsescu

Leitmotivul declaraţiilor făcute de pedelişti în utima vreme (şi preluat cu spor de blogurile şi postacii portocalii) este  “n-ai cu cine dom’le”. Cu cat e liderul pedelist mai disperat, sau blogerul portocaliu mai flămând, cu atât mai tare va insista pe ideea că “n-are rost să-l schimbi pe Boc cu Ponta”. Sau, altfel spus, că “a schimba pe X cu Y nu e o soluţie, pentru că nici unii nu vor face nimic. Toţi sunt tributari într-un fel sau altul sponsorilor. Şi până termină de furat pentru ei şi pentru sponsori se termină cei patru ani. “

 Singurul scop al acestor fumigene este demobilizarea manifestanţilor din pieţe şi a celor care-i susţin tot mai deschis, la locul de muncă, în diverse colectivităţi, în cercul de prieteni şi cunoscuţi şamd. Nu există nici un motiv raţional să afirmi că “toţi sunt la fel” sau că”nimeni nu va face nimic”. Sigur, e adevărat că oricine ar veni ar fura, dar aici se termină similitudinile. Pentru că, de pildă, una e să furi ca Mitrea, care după 4 ani de mandat la transporturi a lăsat 110km de autostradă perfect funcţională, şi alta e să furi ca Berceanu, care tot după 4 ani la transporturi a lăsat 

Imnul protestelor din 2012

Câteva citate epocale:

“ Veniţi acum, pe bune, ar trebui să vă grăbiţi
Ca să prindeţi munţii acu’ cât mai sunt împăduriţi.”

“La banii noştri, câteva sute de tone de aur nu mai contează,
Aşa că mai bine vă dăm vouă auru’, că voi ştiţi cum se exploatează.
Şi oricum e poluare, aşa că să nu vorbim cu ură.
Ce dac-o să fie la Roşia Montană un pic mai multă cianură?
Aici, aici, aici”

“Aşa că vă avertizăm, vă spunem chiar cu vehemenţă:
N-o să lăsăm un străin să se bage-n sistemul medical de urgenţă!
Chiar dacă el l-a conceput,
Chiar dacă el l-a pus pe picioare.
Asta nu înseamnă că trebuie să-l lăsăm în continuare.”

Mai jos aveţi versurile complete. Enjoy   :

Băsescu, fugi cât mai ai timp!

 Scriam în octombrie 2010 o postare intitulată “Regimul Băsescu se va prăbuşi prin revoltă populară?” şi care, în aceste zile, pare de-a dreptul profetică.  Deja e clar pentru toată lumea că “că “temperatura” societăţii româneşti începe să se apropie de cea din Decembrie 1989″ şi întrăznesc să afirrm că şi cele două predicţii pe care le-am făcut în finalul textului se vor adeveri destul de curând:  1. Forţele de ordine vor  deveni de negăsit când va exploda mămăliga (jandarmii sunt obişnuiţi să îndoaie bastoanele pe spinările huliganilor din galerii, nu să îşi bată vecinii ieşiţi cu mic cu mare în stradă).  şi 2. Serviciile secrete, deşi singurele de care Băsescu a avut grijă de când a ajuns în fruntea ţării, îl vor lăsa din braţe pentru simplul motiv că oamenii ăştia trăiesc şi ei tot în România, au părinţi, fraţi, rude şi prieteni care îi influenţează în mod inevitabil.

 În contextul ăsta, dacă Băsescu nu are bunul simţ să ia singura decizie onorabilă care i-a mai rămas, şi anume să-şi dea demisia, prevăd că este extrem de posibil să nu poată scăpa de puşcărie. Dându-şi demisia azi, ar mai avea încă în spate un partid pe care l-a ţinut atâţia ani la putere, şi guvernul interimar care ar înlocui handicapatul cabinet Boc ar avea suficiente motive să aplice regula care afuncţionat perfect în politica post-decembristă: corb la corb nu-şi scoate ochii.  Iar după demisia dată din timp, o plecare oportună din ţară, cu internare la vreo clinică din Elveţia pentru o presupusă operaţie (tot îi cânta Vadim prohodul pe şapte voci) i-ar permite actualului preşedinte să “se tundă pierdut” până trece viitura populară.

În schimb, dacă se agaţă de putere până în ultima clipă, şi-şi dă demisia cu protestatarii deja intraţi în curtea de la Cotroceni (sau mai rău, ţinut de guler de câţiva demonstranţi mai solizi), nu va mai exista

Cărtărescu se leapădă de Băsescu

 Cititorii mei au observat că, pe parcursul ultimilor ani, am dat din răsputeri nu numai în matrozul chior care cârmeşte România spre stânci doar pentru că echipajul nu-l mai vrea, ci şi în cei care i s-au vândut, pe două sau mai multe parale. Mi s-a părut şi mi se pare perfect normal ca, după ce regimul Băsescu se va prăbuşi, să răsplătim aşa cum merită şi cozile de topor care au făcut posibilă menţinerea la putere a unui individ toxic pentru România.

 Cu toate astea, am evitat să scriu împotriva lui Mircea Cărtărescu, deşi acesta se transformase într-un soi de port-drapel al ui Băsescu în rândurile intelectualilor români. Şi consider că am procedat corect, atât din perspectiva raţională cât şi din cea umană. Asta pentru că, raţional vorbind, nu poţi pune un mare poet şi scriitor la zid pentru că face o alegere politică proastă, chiar dacă îşi pune toată forţa verbului său în slujba ei. Poetul e poet, ”uneltele” lui sunt trăirile şi  inspiraţia, nu argumentele reci sau statisticile.  În plus, e o plăcere să-l citeşti pe Mircea Cărtărescu chiar şi când scrie prostii, în fond n-ai cum să nu apreciezi construcţii gen “Asemenea celor care-au deschis mormântul lui Tutankamon, Ponta poartă acum în sine blestemul lui Geoană şi e la rândul său sortit pieirii.” , oricât de absurdă ar fi concluzia. Vorba ceea, mulţi l-au făcut pe Geoană cadavru politic, doar unul a comparat execuţia sa din PSD cu deschiderea mormântului lui Tutankamon.

 La fel, uman vorbind, pot înţelege cât de tare este gâdilat orgoliul unui autor, oricât de consacrat ar fi el, când preşedintele ţării pomeneşte o operă de-a lui ca răspuns la întrebarea “care-i ultima carte pe care aţi citit-o?”.  Sigur, poate că orgoliul trebuia să fie gâdilat mai puţin când acelaşi preşedinte a pomenit fix aceeaşi carte la câţiva ani distanţă ,  dar eventualele concluzii neplăcute vor fi fost atenuate de

Lucescu – şofer imprudent, CTP – vatman troglodit?

Mircea Lucescu flutura cu mandrie tricolorul romanesc dupa castigarea cupei UEFA cu echipa ucrainiana Sahtior

 În clipa în care am aflat, cu destulă întârziere, că Mircea Lucescu a fost implicat într-un accident de maşină produs din vina lui, am fost 100% sigur că subiectul ăsta n-are cum să fie ratat de către CTP. Şi asta din două motive foarte clare:

 1. Pentru că numitul Cristian Popescu, auto-botezat CTP, este pur şi simplu ars la maţe de  succesul mainstream, cel care te face cunoscut şi de multe ori chiar iubit până în ultimul cătun, iar Mircea Lucescu a fost în stare să aibă acest gen de succes şi în România, şi în Turcia, ba chiar şi în Ucraina. Ce s-o mai lungim, Lucescu senior este, la ora asta, printre cei mai celebri români din lume, iar accidentul lui a fost ştire în India şi Taiwan… (pare incredibil, dar daţi click aici )

2. Pentru că, auto-exilat la volanul unei Dacii antediluviene, strict din ipocrizie şi din dorinţa de a părea patriot şi “of the people”, CTP a dezvoltat un complex cumplit la adresa celor care îşi permit o maşină  mai răsărită.  Omul şi-a exhibat acest complex într-un articol (de altfel foarte reuşit, chiar dacă fundamental greşit) botezat “Sentimentul românesc al fiinţei în gip” şi de atunci tot pedalează pe această idee, indiferent cât de puţină legătură are cu cazurile luate în discuţie.

CTP in exercitiul functiunii

 Ori, din ce-am aflat şi eu de când am terminat vacanţa şi m-am întors la muncă (şi asta de la cunoştinţele din Poliţia Rutieră, nu din relatările bezmetice din presă) accidentul lui Mircea Lucescu chiar n-are nimic de-a face cu vreo mârlănie de parvenit, cum sugerează în mod abject CTP, într-un text care nici nu mai arată a articol, ci a strigătură de ultras stelist, complexat de succesul unui dinamovist notoriu.

 Pur şi simplu Mircea Lucescu a făcut o manevră interzisă, pe care o fac zilnic sute de şoferi în locul respectiv, din cauză că intersecţia de la Apaca este gândită cu curul, nu cu capul, şi te obligă să ocoleşti câţiva kilometri dacă vrei să mergi dinspre AFI Palace spre bulevardul Iuliu Maniu.  Ghinionul (şi, foarte probabil, ticăloşia vatmanului, dar acest lucru rămâne să fie stabilit cu certitudine de anchetatori)  au făcut ca relativ modestul SUV Kia (nu Porsche, nu Audi, nu BMW) condus de Mircea Lucescu să fie tamponat de tramvai, care, evident, se deplasa regulamentar, pe şinele lui.

 De pe patul de spital, înainte de a intra în operaţie, Mircea Lucescu a declarat că “vatmanul parcă a vrut să dea peste mine”, iar asta l-a determinat pe CTP, personaj care, mai mult ca sigur, n-a fost curios să afle circumstanţele exacte ale producerii accidentului, să scrie nişte miştouri penibile, gen “De ce vatmanul nu a încercat să vireze, să iasă cu roţile de pe şine şi s-o ia pe asfalt pe lângă gipul lui Lucescu?”

 Ca om al cărui unchi a scăpat cu viaţă doar pentru că a avut, acum mulţi ani, prezenţa de spirit să sară din Oltcitul care se oprise buclucaş taman pe şine, şi pe care vatmanul care a dat peste el îl văzuse de la peste un kilometru, îndrăznesc să afirm că numai un idiot (ceea ce nu e cazul lui CTP) sau un om de o rară mârşăvie putea scrie aşa ceva.  Pentru că e foarte evident că una e ca Lucescu să fi făcut stânga la câţiva metri de tramvai, iar vatmanul să nu fi avut de ce să rişte viaţa a cine ştie câţi călători, trântind frâna şi întinzându-i pe jos sau buşindu-i cu capetele de scaune, şi cu totul alta e ca respectivul vatman să fi avut tot timpul din lume pentru a frâna lejer, dar să fi dat peste Kia lui Lucescu din acelaşi motiv care îl determină pe CTP să folosească fără jenă cuvântul inventat gip pentru o maşină relativ ieftină şi în nici un caz de fiţe.

 Ori declaraţia dată de şoferiţa peste a cărei maşină a fost aruncată Kia lui Lucescu arată clar că  

Concurs de aberaţii despre Coreea de Nord

Eric Lafforgue ne prezinta o alta fata a Coreei de Nord

 Recentul deces al lui Kim Jong-Il a declanşat pe micile ecrane şi în presa scrisă din România un veritabil concurs de aberaţii despre Coreea de Nord. Sigur, ştim cu toţii că regimul de acolo este un soi de ceauşism la pătrat, dar de aici şi până la delirul scăpat de sub control din media românească (reflecţie fidelă a celui din media occidentală, de altfel) ar trebui să fie cale lungă. Şi asta pentru că noi românii am trăit decenii întregi sub un regim inspirat din cel nord-coreean, şi ştim foarte bine, la prima mână cum s-ar spune, că propaganda occidentală este de multe ori la fel de aberantă ca şi cea comunistă. 

 Cei care aveam rude peste Ocean şi primeam în miez de noapte telefoane disperate, pentru a fi întrebaţi dacă deja murim de foame sau mai avem un pic până acolo, din cauză că nu ştiu care televiziune din SUA tocmai difuzase un reportaj cutremurător despre România lui Ceauşescu, ne amintim cam cum este reflectată realitatea socialistă în media americană. Sigur, asta nu înseamnă că treaba nu era albastră de tot, că nu ne făceam lecţiile cu mănuşi în mâini, uneori şi la lumina lămpii de gaz, dar slavă Domnului, nici nu s-a pus vreodată problema să n-avem ce pune pe masă. Problemă pe care o au acum destui bătrâni, în România membră NATO şi UE – asta dacă e să ne uităm obiectiv la ambele sisteme economice în care am avut ocazia să trăim.

 Aşadar, eu unul mă întreb cât la sută o fi adevăr şi cât la sută ficţiune propagandistică în “ştirile” funambuleşti pe care le primim acum, via serviciile secrete occidentale , din Coreea de Nord? Asta pentru că aşa, la prima strigare, unele “ştiri coreene” primite în trecutul nu prea îndepărtat  pot fi lesne demontate ca aberaţii propagandistice:

Scrisoarea deschisă pe care CTP nu i-a scris-o lui Băsescu

Vă vine să credeţi că, la peste un an de când CTP a dezminţit public că scrisoarea deschisă publicată pe site-ul Amos News i-ar aparţine, am primit-o pe mail ca fiind a lui, proaspătă, scrisă recent? Şi, culmea, mailul nu l-am primit de la vreun postac politic, ci de la o persoană bine intenţionată.

 Sigur, dacă respectiva persoană l-ar fi cunoscut mai bine pe CTP, nu ar fi putut crede vreo secundă că omul este capabil să publice un asemenea text înainte ca Băsescu să piardă alegerile, dar astea sunt deja detalii. Până la urmă, textul în sine  este mai actual ca niciodată, aşa că îl reproduc integral mai jos, cu speranţa că în felul ăsta voi ajuta câţiva oameni să nu mai ia plasă cu “scrisori deschise” pe care CTP nu le-a scris niciodată. Şi făcând cuvenita precizare că adevăratul autor al articolului este unui dintre cei care scriu pe acest blog .

“Domnule Băsescu

Te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică scârbă. Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii preşedinte al ţării mele. Nu m-am aşteptat nicio clipă ca, ajuns în această demnitate, să poţi deveni altceva decât eşti, dar am  vrut să sper că măcar vei încerca să pari. Mă felicit că nu am investit prea mult în această speranţă. Ex nihilo nihil.

Dispreţul pe care ţi-l port e lesne de argumentat: reprezinţi suma a tot ce are mai detestabil poporul român. Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile ale acestui popor. Vreme de şase ani am trăit o neîncetată stupoare, colorată când şi când cu indignări sterile ori revărsări gastrice provocate de conduita ta. Vreme de şase ani, mulţi dintre noi am încetat să fim doar cetăţeni ai acestei ţări şi am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de ură, ale ticăloşiei tale, ale incompetenţei tale. Nu ştiu dacă în istoria modernă există şef de stat care să fi insultat atât de mulţi dintre propriii cetăţeni, cu atâta nesimţită uşurinţă.

Observi că nu folosesc pluralul politeţii. Pentru că tu însuţi, în dialogul cu ceilalţi, ai