Mandinga la Eurovision sau rusinea unei lălăieli votate doar de diaspora

 Eurovisionul a devenit, în special după 1989, un soi de concurs de schimb de voturi, câştigat (cu rare excepţii care întăresc regula) fie de ţara care ştie să susţină o melodie cât de cât bună cu o tocmeală feroce de culise, fie, ca anul trecut, de singura ţară dispusă să bage adânc mâna în buzunar în vreme de criză (întrucât editţia din anul următor revine automat câştigătorului pe anul în curs).  Evident că, în condiţiile astea, România poate doar spera la o clasare cât mai onorabilă, bazată în bună parte pe numărul emigranţilor români şi pe disponibilitatea acestora de a-şi cheltui banii pentru SMS-urile cu voturi.

 Problema este însă că, mult prea des în ultimii ani, această disponibilitatea patriotică a diasporei de a vota melodia propusă de România rămâne unicul vehicul care ne propulsează  din subteranele clasamentului spre lumina primei jumătăţi. Cred că nu exagerez cu nimic când spun că, fără românii plecaţi la muncă în ţări ca Spania, Italia, Grecia, Cipru, Israel şamd sau fără punctele primite “by default” de la Moldova, lălăiala jenantă a trupei Mandinga n-ar fi adunat nici 10 puncte. De acord, solista Elena Ionescu are o voce decentă şi forme destul de apetisante pentru bărbaţii de vârsta a doua sau a treia, dar asemenea atuuri puteau avea vreo valoare doar ca susţinere  pentru o piesă bună.  Ceea ce n-a fost nici pe departe cazul, întrucât lălăiala botezată “Zaleilah” putea candida cu mult succes la titlul de cea mai proastă piesă prezentată în concurs. Dacă spun că piesa “Lăutar” a moldoveanului Paşa Parfeni era mult peste neo-maneaua dezlânată şi fără text a trupei Mandinga deja e vorba de un understatement, iar de comparaţii cu melodia câştigătoare sau chiar cu piesele Spaniei sau Macedoniei nici nu poate fi vorba.

 

 

 Pe scurt, e greu de înţeles cum de o ţară de 21 de milioane de locuitori poate trimite într-un concurs cu o audienţă enormă asemenea rebuturi. Pentru că, până la urmă, pentru o Românie săracă, miza nu e să câştigi Eurovisionul ca să te faci de râs anul următor cu organizarea (sau să bagi mâna în bugetul Sănătăţii ca să nu te râdă toată Europa), ci să arăţi în faţa unui continent întreg că

Escrocul Mourinho, pedepsit în sfârşit de Dumnezeul fotbalului

 Mi-e greu să descriu enorma satisfacţie pe care am trăit-o văzând cum meschina filozofie a autobazei, promovată de acest traducător portughez, şi-a primit în sfârşit cuvenit pedeapsă, chiar pe Santiago Bernabeu, în faţa unui public obişnuit cu orice altceva decât cu stilul “capră”. Stil pe care Realul lui Mourinho, cea mai scumpă echipă din istoria fotbalului, l-a practicat cu abjecţie totală timp de 120 de minute în faţa unui Bayern format în proporţie de vreo 60% din puşti cărora abia le-au dat tuleiele.

 Practic, acest meci a demonstrat fără urmă de îndoială că Mourinho este un fel de Cârţu al fotbalului mare, doar că fără cariera semnificativă de fotbalist a olteanului.  Peste tot unde se duce, Mourinho (ca şi Cârţu) transformă echipa într-o autobază sinistră, încercând să câştige la ciupeală, pe erori de arbitraj mai mult sau mai puţin voite, pe greşeli ale adversarilor şamd. Sigur, bugetul Realului face ca jucătorii de 380 de milioane de euro să poată bate la scor echipe modeste gen Apoel Nicosia sau trupele din a doua jumătate a clasamentului spaniol, dar în meciurile importante contra unor echipe semnificative penibilul portughez ştie doar să parcheze autobuzul pe linia porţii şi să spere la un penalty uşor acordat, la o bâlbă în careul advers, la un offisde nesemnalizat.

 A fost cât pe ce să-i iasă şi în seara asta, când scorul ajunsese în minutul 15 la un neverosimil 2-0, după un penalty primit cadou şi un gol din offside. Numai că

Legenda K-1 Peter Aerts se retrage din kickboxing

 La 42 de ani, triplul campion K-1 Peter Aerts a decis că e momentul să pună mănuşile în cui şi să se dedice carierei de antrenor. Hotărârea a fost anunţată în cadrul unui interviu menit să promoveze lupta de retragere, pe care “The Dutch Lumberjack” o va avea împotriva surinamezului Tyrone Spong pe 30 iunie la Bruxelles.

 Puteţi urmări mai jos interviul integral, cu subtitrari în engleză:

Turcescu, violatorul de serviciu al găinii cu ouăle de aur de la Roşia Montană

  Cei care au ratat ieri hidoasa emisiune pro-cianuri păstorită de băiatul cu ochii încondeiaţi s-ar putea întreba de unde vine titlul acestei postări, dar cei care au urmărit grotescul spectacol de prostituţie jurnalistică oferit de Turcescu înţeleg foarte bine şi cine-i găina cu ouăle de aur şi ce anume vrea Turcescu să violeze în mod repetat pentru ea. Asta în primul rând pentru că, sesizând ( la finalul unei ore de abjectă capitulare a “moderatorului” în faţa reprezentantului RMGC Dragoş Tănase şi a acolitului acestuia, publicitarul Bogdan Naumovici) că Mircea Toma şi Magor Csibi nu au prea făcut faţă în anumite momente,  Robert Turcescu s-a şi repezit să se ofere să facă o serie de emisiuni pe această temă, dar musai “cu aceiaşi invitaţi”.  Pentru că, nu-i aşa, e greu ca Magor Csibi să “treacă ecranul” în aceeaşi măsură cu Bogdan Naumovici (creatorul “ciudatei maimuţe” şamd) şi e greu ca Mircea Toma să fie la fel de documentat ca directorul de la RMGC pe subiectul Roşia Montană, aşa că o emisiune fix în aceeaşi formulă va fi, în 9 cazuri din 10, favorabilă RMGC.

  De ce ar lipsi de la aceste emisiuni un reprezentant al “Alburnus Maior”, ONG-ul localnicilor care luptă contra proiectului cu cianuri, numai Turcescul plimbat de RMGC în Noua Zeelandă ştie.  La fel cum acelaşi “moderator” cu mercurialul în frunte ştie de ce

Băsescu, la ora tunurilor de final?

 Când preşedintele unei ţări declară public, cu ocazia numirii noului ministru al Mediului, că statul pe care-l conduce ar trebui să facă afaceri proaste, care-l păgubesc din punct de vedere financiar şi care, mai presus de orice, ameninţă grav mediul înconjurător, putem vorbi doar despre două lucruri: incompetenţă crasă sau trădare.

 Ştiu, cuvântul este foarte dur, dar, exceptând incompetenţa crasă, este singurul care poate explica faptele lui Băsescu din ultimele luni. Altfel sunt  imposibil de înţeles spusele actualului preşedinte:

“Rog înaltele autorităţi ale statului, preacinstiţii ziarişti şi preacistiţii patroni de presă să meargă la Roşia Montană şi la Roşia Poieni. Par să fie interesaţi de protecţia mediului, să vadă ce poluare e acum la Roşia Montană şi Roşia Poieni. Sigur sunt un susţinător al poziţiilor care vizează exploatarea resurselor cu maximă protejare a mediului. România nu are miliardele de euro de care ar fi nevoie pentru a importa tehnologiile necesare exploatării acestor resurse în condiţii în care să putem spune că mediul este protejat. De aceea, parteneriatul cu firme străine mi se pare singura soluţie. Poate mulţi consideră că cel mai important lucru este profitul exploatării în parteneriat al acestor resurse: aur, cupru şi gaze de şist.Este foarte important şi ce obţine statul român.

 Dacă, spre exemplu, pe exploatarea de la Roşia Montană discutăm despre obţinerea unui profit la sfârşitul unui ciclu de 16 ani de circa trei miliarde de euro, vreau să ştiţi că în lipsa locurilor de muncă, România pierde în fiecare an 3,6 miliarde de euro prin deficitul de la fondul de pensii. Deci pierdem în fiecare an profitul unui ciclu complet de exploatare la Roşia Montană. Şi dacă îl socotim pe vreo 10 ani vedem că pierdem o dată şi ceva toţi banii pe care îi primim de la UE într-un ciclu bugetar.“

 Constatăm că, în tentativa disperată de a debloca aceste afaceri păguboase şi periculoase pentru statul român, Traian Băsescu pare a încerca să ne prostească exact ca la alba-neagra.  Dacă interpretăm afirmaţiile lui în această cheie, reiese că, printr-un gest gest dibaci, ar vrea să ne facă să ne uităm aiurea (după fondul de pensii, al cărui deficit nu depinde nici în proporţie de 0.1% de pornirea celor trei exploatări menţionate) în vreme ce ne bagă sub nas cianurile de la Roşia Montană sau pericolul cumplit al exploatării gazelor de şist prin metoda care a provocat deja un dezastru ecologic de proporţii în SUA.

 

 Pur şi simplu, locurile de muncă pe care le-ar putea aduce exploatarile de la Roşia Montană, Roşia Poeni şi ipotetica exploatare a gazelor de şist din Dobrogea nu pot influenţa semnificativ piaţa muncii din România.  Uriaşa campanie pro-cianuri a RMGC vorbeşte de 3000 de locuri de muncă şi chiar dacă luăm de bună această cifră mult exagerată tot discutăm despre aproape nimic, dacă ne raportăm la cele  6.298.880 de contracte de muncă existente în România în noiembrie 2011 (conform raportărilor pedelistei Sulfina Barbu). Cu alte cuvinte, în condiţii ideale, exploatarea de la Roşia Montană ar ocupa sub 0.05% din forţa de muncă activă a României, un procentaj care

Dopatul Overeem “vitamină”, prins în sfârşit cu mâţa-n sac

 Ca unul care a spus, încă de acum vreo 4 ani, că nu ajunge nimeni să aibă “muşchi care au muşchi” fără să bage-n el tot felul de porcării şi că e 100% clar că Overeem se dopează,  nu pot decât să privesc cu maximă satisfacţie felul în care acest trişor a fost demascat, exact când îi era lumea mai dragă.

 Cu ocazia conferinţei de presă pentru gala UFC 146, comisia atletică a statului Nevada şi-a exercitat dreptul de a solicita probe de urină de la luptătorii participanţi la eveniment. Dintre cei şase testaţi, singurul care a picat testul a fost Alistair Overeem.  Trişorul a fost prins cu un raport testosteron/epitestosteron  ( raport T/E )  de peste 10-la-1 în condiţiile în care limita maximă admisă este de  6-la-1 .

 Evident, boss-ul UFC Dana White a făcut o criză de nervi în direct, recunoscând că nu are nici un fel de alternativă pentru meciul Overeem vs Junior dos Santos, care urma să fie main eventul galei:

 ”I am beyond pissed about this. I’m so (expletive) mad right now I can’t even begin … The worst part is that he sat in front of us and lied to us. How (expletive) stupid do you have to be? Seriously dumb. Anybody who’s using (performance-enhancing drugs) right now is

Dolarul lui Obama

 Se ştie că în vremuri grele umorul îi ajută pe oameni să suporte mai bine situaţia. Constatarea se aplică şi în SUA, ţară în care “costumul gol” Obama încearcă să obţină un al doilea mandat. Aşa a apărut caricatura de mai jos, care prezintă aspectul bancnotelor americane sub guvernarea primului negru de la Casa Albă:

Dati click pe imagine pentru a o vedea la rezolutie mare

Sigur că marea problemă nu-i faptul (de mult devenit cât se poate de evident) că Obama e un incompetent, ci, mult mai grav, că

CroCop Final Fight, acum în direct la Digi Sport 2

 Gala a început la 20.30 pe postul Digi Sport 2. Fight cardul este excelent:

Vali Petcu fura din Metro în 2003?

 Trecutul lui Vali Petcu (cunoscut ca zoso în mediul online dar numit în acte Petcu Adrian Valentin) cuprinde un episod care, dacă se confirmă, pune într-o lumină de-a dreptul penală (la propriu) acest personaj.  Pe scurt, în  2003, pe vrema când Vali Petcu nu avea blog, dar administra -tot folosind nickname-ul zoso- un tracker de torrente, a avut loc pe forumul fanclub o discuţie intitulată sugestiv “furtişaguri şi ciordeli”. În cadrul căreia câţiva participanţi au împărtăşit fragmente din experienţa lor într-ale furatului din magazine.

 Printre aceştia s-a numărat şi Vali Petcu, care a postat următorul mesaj:

 ”ok, am dat o mica tzeapa la metro zilele astea

m-am dus cu tata sa cumparam cate ceva, mi-am dat jos geaca si am prins bine maneca la capat si am agatzat-o de carucior. am inceput sa bag in ea 2 cd-uri cd-uri si niste haleala, in principal ciocolati scumpe, 2 baterii sony reincarcabile…maruntisuri. dupa ce, in prealabil, le-am desfacut eticheta cu un birceag adus de acasa. etichetele le-am aruncat la standul de fructe. asta-i una.
apoi, bratul gecii era putin mai jos decat tiuitorile. am trecut cu emotie de control, am ajuns la masina, am luat geaca de pe carut si am golit-o acasa. o prada frumoasa.  “

 La momentul respectiv, mesajul arăta ca în acest screenshot (daţi click pe imagine pentru rezoluţie mare)

Vali Petcu descrie metoda prin care fura din Metro

 Ulterior, în 2007, unul dintre forumiştii de pe fanclub, şocat de felul în care numitul Petcu Adrian Valentin poza în spaima hoţilor din online, a adus în antenţia publicului de pe un alt forum halucinantul dialog de pe topicul “furtişaguri şi ciordeli”. Şi a făcut asta postând şi screenshotul pe care îl vedeţi mai sus. Reacţia lui Vali Petcu/zoso s-a limitat la a susţine, destul de neconvingător, că mesajul fusese postat în glumă şi că l-ar fi putut şterge oricând dacă lucrurile n-ar fi stat aşa. Totul asezonat cu insulte la adresa celor care nu cred o asemenea gogoriţă şi în particular la adresa subsemnatului.

 Această fragilă apărare are două puncte slabe:

 1. Ştergerea mesajului, după ce acesta fusese publicat sub formă de screenshot pe un alt forum, n-ar fi făcut decât să-l incrimineze pe Vali Petcu/zoso dincolo de orice dubiu.

2. Mesajul respectiv a fost postat de  Vali Petcu/zoso după alte două mesaje în care se descriau, tot dincolo de orice dubiu, metode de furat, în cel mai serios mod cu putinţă (dati click pe imagini pentru rezoluţie mare):

Aeroportul Băneasa, lichidat pentru a salva casa lui Mihai Răzvan Ungureanu?

Subiectul şmecheraşilor care se dau de ceasul morţii să provoace închiderea Aeroportului Băneasa pentru că şi-au construit sau cumpărat case în buza pistei e vechi de câţiva ani. Subsemnatul a tratat speţa pe larg într-o postare din octombrie 2011, scrisă la câteva zile după ce se anunţase că decolarea şi aterizarea avioanelor nu vor mai fi permise între orele 22 şi 6. Ce nu ştiam la vremea respectivă, dar a ieşit la iveală în Kamikaze imediat după ce Mihai Răzvan Ungureanu a fost desemnat premier, este că şi vila acestui presupus viitor Medvedev de România stă buză-n buză cu una dintre balizele aeroportului Băneasa.

 Şi, cum era de aşteptat, imediat ce şeful de atunci al SIE a fost anunţat ca premier, evenimentele au început să se succeadă cu o viteză ameţitoare: pe 6 februarie Băsescu îl anunţa pe Mihai Răzvan Ungureanu ca noul premier al României, pe 7 februarie apărea articolul din Kamikaze (i-am făcut screenshoturi, că nu-l văd stând prea mult acolo ) iar pe 8 februarie Blue Air anunţa că îşi mută cursele low-cost pe Otopeni începând cu data de 25 martie.  Fascinant, nu? După câţiva ani în care ţinuse cu dinţii de aeroportul Băneasa, cel care îi permitea să menţină tarife mai mici, Blue Air a realizat brusc că nu mai contează 5 euro/bilet în vreme de criză, şi s-a mutat rapid pe Otopeni imediat ce s-a aflat public că Mihai Răzvan Ungureanu e vecin cu baliza.

Dati click pe imagine pentru a o vedea la rezolutie mare

 Şi, desigur, minunile nu se opresc aici: ieri (5 martie) Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB)  a anunţat că

Viaţa la ţară – acum într-o nouă prezentare

 Disclaimer: această anecdotă are mai mult decât un sâmbure de adevăr.  

Pe un drum de ţară – o procesiune funerară. Este înmormântat nea Spirache, unul dintre stâlpii crâşmei din sat.
La un hop, alunecă răposatul din coşciug şi rămâne pe marginea drumului. Zdrobiţi de durere şi de niscai ţuică, participanţii la procesiune n-au observat şi au mers mai departe.

După o vreme, trece pe aceleşi drum un tractorist (desigur beat şi el) şi calcă peste Spirache. Fără să-şi dea seama că acesta era mort dinainte de a-l călca el, tractoristul s-a speriat şi l-a aruncat pe răposat în lac.

Pe lac nişte braconieri pescuiau cu dinamită. După o explozie, iese Spirache la suprafaţă. Speriaţi, braconierii îl iau şi-l aruncă pe fâşia de pază a grănicerilor.

Grănicerii, când l-au văzut, l-au somat, au tras un foc de avertisment, dupa care l-au găurit cu o salvă de gloanţe. Se apropie ei, se uită bine la cel împuşcat şi unul zice:
- Aoleu! Ăsta nu-i infractor, ăsta-i

Sorin Tănăsie, un Jean Valjean din România

 Ştirea ”bombă” din aşa-zisa presă sportivă de azi este că fostul campion european de box Sorin Tănăsie, botezat  ”Pantera”, a fost bătut crunt în puşcărie de un alt deţinut, care vroia să se uite la meciul Vitali Klitschko vs Dereck Chisora.

Dati click pe imagine pentru a citi textul la dimensiunea normala

Dupa cum se poate vedea, GSP-ul lui Tolontan a ales să prezinte întâmplarea în maniera stupid-senzaţionalistă specifică unor site-uri tip kombat.ro. Practic, “articolul” din GSP se axează pe faptul că un fost campion la box a luat bătaie în puşcărie pentru că n-a vrut să urmărească un meci de box, pierzând cu totul din vedere gravitatea ieşită din comun a acestui incident.

 Pentru că, dacă lăsăm la o parte abordarea GSP-istă şi facem jurnalism adevărat, observăm repede prima mare anomalie: Sorin Tănăsie, un sportiv care a reprezentat cu cinste România în plan internaţional, a primit o pedeapsă relativ mare (doi ani şi două luni) CU EXECUTARE pentru conducerea autovehiculului în stare de ebrietate.

  Nu are rost să insist pe numeroasele exemple de persoane care au primit pedepse cu suspendare pentru comiterea unor accidente soldate cu 3-4-5 morţi, pentru că toată lumea le cunoaşte foarte bine (Colonelul Bernevig, fostul şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei, a primit iniţial 3 ani cu suspendare pentru un accident soldat cu 5 morţi, a luat 3 ani cu executare abia la recurs şi a ispăşit doar 6 luni, fiind salvat de Legea graţierii nr. 543. Carmen Păunescu a ucis trei oameni şi a luat doar doi ani cu suspendare, neispăşind nici măcar o singură zi în puşcărie – repet, aş putea înşira 3 pagini cu exemple notorii).

 Cu alte cuvinte, Justiţia noastră europeană a sancţionat mult mai dur o faptă care putea duce la un accident grav (conducerea în stare de ebrietate) decât comiterea unui accident soldat cu morţi. Nu vreau sa se înţeleagă de aici că ar fi anormale pedepsele cu executare în cazurile flagrante de conducere în stare avansată de ebrietate, ci doar că e anormal să faci asta când dai pe bandă rulantă pedepse cu suspendare pentru accidente deosebit de grave, soldate cu câţiva morţi.

Sorin Tănăsie - sursa foto Realitatea.net

A doua mare anomalie este la fel de lesne observabilă:  un deţinut condamnat pentru o faptă minoră, conducerea în stare de ebrietate, este pus în contact, în subunitatea de la Vânjuleţ a penitenciarului cu regim deschis şi semideschis (Turnu Severin), cu un deţinut condamnat pentru omor. Faptul că Tănăsie, condamnat pentru conducere în stare de ebrietate, era deţinut într-un astfel de penitenciar, este cât se poate de normal, dar ne putem întreba cu toţii

Iarna care a schimbat istoria lumii

 Nu, nu este vorba despre cele trei săptămâni de iarnă adevărată care au dat întreaga măsură a incapacităţii administrative a căpuşelor portocalii. Vorba ceea, n-am ajuns să fac “jurnalism” tip Antena 3 nici măcar pe blog, şi sper nici să nu ajung vreodată. Numai ideea acestei postări mi-a venit văzând cum o ţară poate fi pur şi simplu dată peste cap de o vreme ceva mai aspră ca de obicei, dar nu ieşită din comun, subiectul însă nu are nimic de-a face cu România sau măcar cu epoca modernă.

 Iarna la care mă refer este cea dintre anii 405 şi 406 după Hristos, când temperaturile extreme au făcut ca Rinul să îngheţe, iar triburile vandalilor, alanilor şi suebilor au profitat de acest eveniment rarisim pentru a trece în masă frontiera Imperiului Roman de Apus.  (Data tradiţională folosită de istoricii moderni, de la Gibbon incoace, era 31 decembrie 406, dar cercetările relativ recente ale lui Michael Kulikowski au dezvăluit că Sfântul Prosper din Aquitania şi-a “aranjat” un pic cronica, pentru a nu avea ani fără evenimente majore).

 Concluzia la care ajungi, dacă studiezi seria de evenimente declanşată în ziua de 31 decembrie 405, când podul de gheaţă format pe Rin, lâmgă Mainz, a fost suficient de gros pentru a susţine greutatea hoardelor barbare revărsate peste el,  e că  istoria pe care am învăţat-o noi la şcoală, în România comunistă, şi care ne învăţa că Imperiul Roman a căzut din cauza unei combinaţii între deteriorarea inexorabilă a sistemului sclavagist, ascensiunea religiei creştine, anarhia militară din imperiu şi năvălirile barbare nu prea face două parale.

 În realitate, un singur eveniment, produs din cauze meteorologice, asupra cărora omul nu poate avea nici acum ( după mai bine de 1600 de ani de progres tehnologic)  vreo influenţă, a declanşat o reacţie în lanţ care a pus pe butuci, în nici 75 de ani, cel mai puternic imperiu pe care l-a cunoscut vreodată omenirea.

 E dificil ca, într-o postare pe blog, să faci o analiză temeinică, la nivel ştiinţific. Cu toate astea, se pot puncta câteva aspecte care fac destul de clar faptul că această teorie (să-i spunem “catastrofică”) e mult mai realistă decât aberaţiile determinismului istoric.:

Boc a demisionat la fel cum a guvernat: la comandă

 Profitând de faptul că iarna grea picată peste România i-a oferit un oarecare răgaz, trimiţând acasă majoritatea protestatarilor,  Traian Băsescu tot încearcă, de mai bine de o săptămână, să “se scoată” prin manevre de un penibil aproape inegalabil. A început prin condamnarea lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare, cu toate că ştia prea bine că sentinţa, fără nici o legătură cu dosarul respectiv, nu poate rezista la recurs.  Văzând că nu marşază nimeni, a supralicitat cu o jenantă condamnare a lui S.O . Vântu la şase luni de puşcărie, tot cu executare, de parcă pe numeroşii păgubiţi de la FNI, B.I.D. şamd  i-ar putea satisface o glumiţă de genul ăsta. Dar, ghinion, serviciile au raportat că aceste jalnice manevre de imagine au eşuat lamentabil, aşa că, în disperare de cauză, matrozul a început să arunce peste bord propriul echipaj.

 Aşa se face că azi, 6 februarie, Emil Boc, cel mai impopular pitic din istoria României, a executat ordinul primit de la matroz şi şi-a dat demisia. Iar Băsescu tace mâlc, aşteptând ca serviciile să-l anunţe care este starea de spirit a românilor la aflarea veştii, şi speră în mod aproape iraţional că oamenii vor înghiţi găluşca şi se vor multumi cu un nou guvern controlat de PDL, dar camuflat sub masca unui executiv format din tehnocraţi.

 Ce nu înţelege matrozul este că funia a ajuns la par şi că, în momentul ăsta, aruncarea echipajului peste bord nu face decât să întărâte şi mai tare opinia publică. A cărei percepţie, 100% corectă de altfel, este că Băsescu pur şi simplu încearcă să-i prostească în faţă pe români. Şi asta pentru că, după toţi aceşti ani în care guvernul Boc n-a fost altceva decât un umil executant al ordinelor lui Băsescu, nimeni nu poate fi atât de cretin încât să accepte demisia lui Boc şi înlocuirea lui cu altă unealtă ca pe o soluţie a crizei politice. E ca şi cum ai băga cuţitul în cineva şi apoi ai urla că eşti nevinovat şi că arma respectivă este adevăratul ucigaş.

 Transformând palatul Victoria într-un apendice al Cotroceniului, Băsescu şi-a atins pe moment scopul şi a condus România cu o autoritate pe care n-a mai avut-o nici un şef de stat de la Ceauşescu încoace.  Doar că acum trebuie să plătească preţul pentru

Condamnarea lui Adrian Năstase, prima fumigenă din “trusa de urgenţă” a lui Băsescu

 În caz că n-aţi aflat încă, Adrian Năstase a fost condamnat azi la doi ani de închisoare CU EXECUTARE într-un dosar ce vizează strângerea ilegală de fonduri pentru campania electorală din 2004.  Iar întrebarea firească pe care şi-o pune toată lumea, dat fiind faptul că sentinţa pică fix în momentul în care pământul începe să fugă de sub picioarele lui Băsescu, este dacă verdictul este unul corect sau reprezintă o fumigenă aruncată de puterea portocalie în ochii fraierilor?

 Răspunsul la această întrebare este, zic eu, extrem de simplu, dacă studiem atent faptele din dosar: Irina Jianu, şefa Inspectoratului de Stat in Contrucţii ,despre ale cărei isprăvi am mai scris pe blog, a organizat un simpozion botezat “Trofeul Calităţii în Construcţii” şi la care participarea costa 5 milioane de lei vechi pentru persoanele fizice şi 15 milioane de lei vechi pentru firme. S-au strâns vreo 67 de miliarde le lei vechi, bani care au fost plimbaţi prin nişte firme ale unor apropiaţi ai PSD după care au ajuns la firma Eurografica. Aţi ghicit, desigur, că firma respectivă tipărea afişe electorale. (de altfel a tipărit şi pentru Băsescu în respectiva campanie electorală, conform declaraţiilor date de martorii audiaţi la proces)

 Toate bune şi frumoase, numai că în tot procesul n-a apărut nici măcar o singură mărturie care să-l acuze cumva pe Adrian Năstase. A cărui condamnare, votată cu scorul de 2-1, nu este altceva decât o fumigenă aruncată de Băsescu în ochii fraierilor.  Lucru lesne de înţeles dacă observăm că judecătoarea Cristina Rotaru (care s-a opus verdictului dat de colegii săi) a considerat, corect, că fapta pentru care era judecat Năstase pur şi simplu nu există.  Fapt care ne arată şi că este extrem de probabil ca Adrian Năstase să aibă câştig de cauză la recurs.

 Cu alte cuvinte, scopul aceste condamnări nu este să-l înfunde pe Năstase, ci doar să dea o falsă temă de dezbatere opiniei publice. Asta în vreme ce aflăm din ziarele britanice că puterea portocalie semnează pe furiş acorduri extrem de importante fără ca măcar să anunţe în ţară că le-a semnat.

 Aş vrea să fiu foarte bine înţeles: nu contest că este posibil ca Adrian Năstase să fi fost