Cum te umple de draci naţionala de rugby a României

 Azi au debutat ai noştri la CM de rugby. N-o să ma apuc să povestesc meciul, cei interesaţi de sportul ăsta s-au uitat,  restul au urmărit zbaterile noii muşte fără cap, pe nume Bănel Nicoliţă, la Koln. Ce vreau să spun însă este că nu mi-am făcut de foarte multă vreme atâţia nervi urmărind un meci, cred că, în ultimii ani, doar celebrul Danemarca-România de la fotbal urcă în clasament peste acest România-Italia.

 În seara asta, ca de obicei aş spune, argentinienii şi neo-zeelandezii de mâna a doua care îi reprezintă pe macaronari la rugby erau de bătut lejer. De ce n-am făcut-o?

 

Simplu, în primul rând am intrat pe teren cu chiloţii tremurând pe noi, ca nişte stejari ce suntem. Când ne-am dat seama că ne-am speriat de nişte faliţi, era deja 8-0 pentru ei.  Pe urma am început să jucăm, doar că transformer fusese desemnat un băiat care n-ar fi nimerit nici Intercontinentalul de la fântâna din spatele Universităţii.  Iar antrenorul, fire sensibilă, l-a lăsat să încerce de 4 (patru!!!)  ori până să-l lase pe Dimofte să tragă. Care Dimofte a marcat liniştit 3 din 3!

Chiar şi aşa, ne-am dus peste ei în repriza a doua, şi am făcut 12-8 pentru noi cât ai zice peşte. Noroc că, în stil mioritic, ne-am dat cu stângul în dreptul şi am preferat ca, în loc să luam un eseu “curat”, să luam un eseu de penalizare şi să avem un om pe bară zece minute. Pentru că noi suntem români, noi suntem români, noi suntem pe veci cretini. Chiar şi aşa, am  stabilizat situaţia şi, după ce s-a revenit la un joc 15-15 am mers din nou peste ei. Ceasul rău, când să avem o lovitură de pedeapsă a facut un stejărel mai brunet criză de isterie şi, firesc, arbitrul a întors-o pentru italieni. Iar ne-am dus peste ei, dar era deja prea târziu. Şi uite-aşa am pierdut la mare luptă un meci care se putea câştiga la pas.

 P.S. Mă întreb în ce hal a ajuns Scoţia de-a putut să ia recent bătaie de la Italia. Vom afla curând, avem meci cu ei.