Bate poliţia! Bate prea puţin.

Mare scandal mare: un filmuleţ  făcut cu telefonul mobil şi montat destul de primitiv îl arată pe comisarul Ioan Halaicu, şeful Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Suceava, “anchetând” cu bastonul de cauciuc un tânăr. Fără a ţine seama de faptul că ancheta de la IPJ Suceava durează de peste un an, timp în care procurorii n-au catadixit nici măcar să ceară expertizarea filmuleţului, mass media românească s-a dezlănţuit. Televiziunile au dezgropat din abisurile www-ului alte filmuleţe cu poliţişti bătăuşi, iar tema pare a prinde extraordinar de bine la români, a căror simpatie faţă de “organe” e binecunoscută.

 Puţini realizează însă că problema poliţiei nu-i că bate, ci doar că bate prea puţin! Aproape săptămânal îi vedem pe pitecantropii autointitulaţi “ultraşi” cum transformă străzile în câmpuri de bătaie, distrugând maşini, lovind cu pietre trecători nevinovaţi, stricându-le oamenilor normali bucuria simplă a unei ieşiri la stadion.  Poate or exista idealişti care-şi închipuie că asemenea specimene pot fi potolite cu vorba bună, nu cu pulanul, dar ziariştii care-şi umplu zilele astea gura cu “police brutality” sigur  nu se numără printre ei.  La fel, bandele de mardeiaşi care se încaieră pe lângă discotecile de cartier pot fi reţinute, amprentate şi amendate de 100 de ori. Tot degeaba. După care vreun puşti nimerit  mai mult sau mai puţin întâmplător prin “zona de conflict” sfârşeşte prin a fi bătut măr sau chiar înjunghiat, iar toată lumea se întreabă inocent “ce păzea poliţia?”

 Poliţia română este de fapt îngrozitor de timorată când vine vorba să recurgă la forţă: după ce câţiva ofiţeri şi subofiţeri au dat ani de zile cu subsemnatul pentru câte un infractor notoriu împuşcat în legitimă apărare, se mai scoate pistolul doar când încep ţiganii să agite prea nervos săbiile şi topoarele. La fel, puştanii şmecheraşi prinşi prin discoteci cu “fluturele” în buzunar nu fac cunoştinţă cu pulanul decât din an în Paşte, când îl mai lasă nervii pe câte un comisar Halaicu. În schimb, fac cunoştinţă cu “fluturele” ba “duşmanii”, ba “fraierii”, ba chiar şi colegii , dacă pe junii cuţitari îi trădează reflexele.  Despre anchetarea mai “severă” a cocalarilor care poartă la curea lanţuri de două kile, bune doar de pleznit rivalii peste ochi, nici nu poate fi vorba.

 Multe oraşe şi chiar sate  româneşti se confruntă acum cu un fenomen al găştilor imposibil de controlat prin amenzi şi procese-verbale. Iar în contextul ăsta, a-i lua poliţistului pulanul din mână înseamnă să laşi pe mâna huliganilor cartiere întregi. Ceea ce nu mai e nici măcar ipocrizie, ci iresponsabilitate!