Pruteanu, scuipat post-mortem

Am dat azi, întâmplător, peste cel mai atroce articol citit de mine vreodată: necrologul-scuipat pe care Alina Mungiu a considerat oportun să-l arunce în obrazul răposatului Pruteanu.

 Din capul locului aş vrea să punctez un lucru: dacă Alina Mungiu a mai scris această poveste alternativă (şi poate adevărată) a lui Pruteanu câtă vreme omul mai trăia, şi putea la o adică răspunde cu aceeaşi monedă, nu face acum decât să fie consecventă şi merită tot respectul. Dacă însă n-a facut-o, şi s-a trezit abia acum să deverseze tot acest hârdău greu mirositor, face dovada faptului că merită din plin invectivele pe care i le-a aruncat Vadim în foaia lui, în ultimii 18 ani.

 Oricum, dincolo de aceste detalii, articolul rămâne abject în sine: după Alina Mungiu, singurul lucru bun pe care l-a făcut Pruteanu în ultimii 18 ani a fost s-o salveze pe ea de la cotonogeala pe care vroiau să i-o administreze câţiva ziarişti care se compromiseseră pe vremea lui Ceauşescu. În rest, asistăm la o înşiruire vomitivă de eşecuri/greşeli/compromisuri murdare: pe scurt, zice Mungiu, Pruteanu ar fi fost un ratat, nici lingvist nici profesor nici ziarist nici comentator, probabil colaborator al Securităţii,  limbist, traseist politic, minoritar trecut la naţionalişti, şi, ca tacâmul să fie complet, “autor de filme artizanale porno si traducator din scriitori deocheati francezi, un ateu convins”.  Mai lipsea să ne spună şi că a fost pitic, mason, cocoşat şi homosexual, dar na, nu era politically correct.

 E drept, nu ştim ce s-ar fi întâmplat dacă situaţia ar fi fost inversată şi, prin voia Celui de Sus, Pruteanu ar fi ajuns să-i scrie necrologul Alinei Mungiu. Îmi vine totuşi greu să cred că singurul lucru bun pe care l-ar fi reţinut ar fi fost faptul că l-a scăpat de mineri, scoţându-l pe uşa din dos al unui hotel.

 Dincolo de asta, eu unul n-am fost un fan al emisiunii lui Pruteanu, iar traseismul politic pe care l-a practicat a fost într-adevăr dezgustător. Pe de altă parte, cu bunele şi cu relele lui, omul ăsta  a fost un personaj care a militat fervent împotriva siluirii limbii române, a manelizării societăţii româneşti, a revărsării de prost gust de pe micile ecrane şi de prin ziare.  Categoric, măcar pentru asta şi merita ca pe catafalc să primească altceva decât un scuipat. Sau, mă rog, o colecţie de frânturi de adevăr alese pe un singur criteriu.

 P.S.  Liviu Avram, alt ziarist care l-a cunoscut pe Pruteanu înainte de 1989 la Iaşi, a reuşit să-şi aducă aminte cu totul alte lucruri despre el. Fără a omite “cariera politica, de taranist fervent, de pesedist certaret, de peremist atipic”, adică traseismul politic.