Cui îi pasă că s-a ales Obama?

Entuzism general, comentatori politici (mai mult sau mai puţin cunoscuţi) excitaţi la maxim, negrese care-şi botează copiii Obama la foc automat, pe scurt, un eveniment aşa-zis planetar. Măi să fie. Exceptând observaţia că acesta este ultimul pas pe calea abolirii sclaviei, fapt care trebuie aplaudat, pe mine unul mă lasă extrem de rece alegerea lui Obama.

 OK, a venit la Casa Albă un ins care pare mult mai cerebral decât GW Bush. Păi asta era perfect normal, Bush nu mai avea dreptul să candideze şi altul ca el era greu de găsit în upper-class-ul politicii americane. La fel, victoria democraţilor după 8 ani de guvernare republicană ar fi fost cât se poate de normală şi fără toate aberaţiile comise de Bush.

 Dar marile speranţe puse în noua administraţie Obama mi se par de-a dreptul hilare. Ăia care cred că de mâine SUA vor renunţa la politica agresivă din Orientul Mijlociu au uitat foarte repede că democratul Clinton, nu republicanul Bush, a fost cel care a bombardat sălbatic un stat creştin din Europa, în zi de Paşte.  Cu alte cuvinte, cea mai necruţătoare demonstraţie de forţă brută a Americii de după Vietnam le-a aparţinut democraţilor, nu republicanilor.

Sigur, Clinton avea mult mai multă minte decât Bush, aşa că n-a trimis infanteria să guste din doctoria pe care sârbii le-au servit-o nemţilor în al doilea război mondial. Iar Iugoslavia era o ţară civilizată, cu oraşe înfloritoare, infrastructură relativ modernă şamd, nu un Afganistan în care oricum nu mai ai ce bombarda de pe vremea ruşilor, aşa că sârbii aveau totuşi ceva de pierdut, şi au renunţat când şi-au dat seama că democratul Clinton îi democratizează ducându-i în Evul Mediu cu bombardierele.

 Dar realitatea că ultima administraţie democrată a dus o politică la fel de agresivă ca şi administraţia Bush nu poate fi schimbată. Aşa că visele despre felul în care noul Kennedy ceva mai tuciuriu de la Casa Albă va instaura pacea mondială, va lichida în doi timpi şi trei miscări criza economică şi-i va face pe evrei fraţi cu arabii mi se par la fel de realiste ca şi alea despre câştigatul la 6 din 49.