Cel mai mare beţiv de la Dinamo

 Articol antologic în Evenimentul Zilei de azi: fostul fotbalist Constantin David, de patru ori campion cu Dinamo, povesteşte tradiţiile bahice ale clubului din Ştefan cel Mare. Preiau integral textul, ar fi păcat să se piardă dacă alde Cornel Dinu&Co sar la cap pe la vreun şefuleţ de la EvZ:

 
“În „Groapă” s-a băut parcă dintotdeauna. Au existat generaţii întregi de jucători pasionaţi să scurgă paharele, începând cu Dinu, Augustin, continuând cu Bolohan, Semeghin (căruia i se striga „Semeghin, spaima sticlelor de vin”), iar acum „vârfuri de lance” sunt Tamaş, Pulhac şi Torje.

EVZ l-a găsit pe cel mai mare beţiv de la Dinamo. Coleg de generaţie cu fraţii Nunweiller, Ion Pârcălab şi Constantin Frăţilă, Constantin David, aflat în pragul vârstei de 68 de ani, povesteşte cu luciditate şi cu umor vremurile în care, în „Groapă”, se consuma alcool în cantităţi industriale, dar se juca fotbal de calitate, spre deosebire de prezent, când echipa se chinuieşte pe teren, iar jucătorii sunt, de fapt, „amatori” la băut.

Pentru a fi uşor de „identificat”, David are trecută pe cartea de vizită, în afara poreclei „Flencea”, titulatura „academician profesor doctor în Ştiinţe Alcoolice”.

„Ăştia sunt consumatori, noi eram beţivi adevăraţi!”

„Eu sunt cel mai mare beţiv din istoria clubului Dinamo! Fac parte din «brigada » Alexandru Vasile-Piţi VargaŢârcovnicu. Toţi – foşti jucători de echipa naţională. Ăştia au murit, doar eu mai trăiesc. Ei au băut numai tărie. Asta i-a doborât. Eu am băut doar vin şi bere. Beau de la 14 ani, de când eram la juniorii Progresului, unde antrenor era Cornel Drăguşin. De-atunci şi până acum, n-am făcut nicio pauză! De băutură trebuie să te apuci de tânăr. Unii s-au apucat prea târziu, de-aia se ameţesc repede!”, recunoaşte cu francheţe David.

„Jucătorii de astăzi sunt consumatori, noi eram beţivi adevăraţi! Adică de-ăia care beau până uită unde stau! Pe vremea mea, toţi fotbaliştii erau beţivi, rar găseai câte unul care nu bea. Aceia erau excepţii. Cine nu bea, era marginalizat. Portarul Datcu era mai mămos, nu le avea cu băutura. El era turnătorul! Ne spunea antrenorului. Deaia a şi fost exclus din gaşcă. Dacă refuzai să bei, ăia mai bătrâni te luau cu forţa la cârciumă. Eu am fost trimis de la Dinamo la Piteşti din cauza alcoolului. La Piteşti era un fel de batalion disciplinar. De-acolo m-au dat afară tot pentru băutură!”.

Antrenorul, „blat” cu paznicii

„Înainte de meci, joia, scăpam la băutură. Ziceam: «Hai să o ardem, că mâine ne ia!». Vinerea intram în cantonament. De duminică seară, după meci, până marţi, când aveam primul antrenament, beam permanent! Marţea se ardea iarba unde suflam noi! Antrenorul Traian Ionescu ne îmbrăca în treninguri de bumbac şi ne alerga până ieşea toată băutura din noi. El îi plătea pe paznicii de la baruri, pe unii îi scăpa de găinării cu ajutorul poliţiei. Ca pedeapsă, nea Traian ne trimitea la serviciul în care eram încadraţi. Eu lucram la paşapoarte, m-au băgat la «cusut» dosare. Uneori, luam barurile la rând. La 12 noaptea, când se închidea cârciuma, ne încuiau în bar şi ne lăsau băutură. A doua zi, la opt, când veneau să deschidă barul, ne găseau consumând”, povesteşte David.

 „E greu să facă Dinu pe lupul moralist!”

După încheierea carierei de fotbalist, în 1971, Constantin David a lucrat la Serviciul paşapoarte, de unde s-a pensionat acum 20 de ani. „Păstrez legătura cu foştii colegi de serviciu. Uite, mâine ne întâlnim. Stăm de vorbă, bem două-trei sticle cu vin, mai discutăm politică, vedem cine a mai murit dintre noi, cine mai trăieşte…”, explică „Flencea”.

Întrebat de ce nu a profesat ca antrenor, răspunde sincer: „N-aveam cum! Cum să le zic fotbaliştilor să fie profesionişti, când

Deontologul Tolontan îşi aşterne la Prosport via Noaghea

 Tolontan a publicat recent pe blogul propriu un text despre evenimentele de la Cotidianul. Până aici nimic neobişnuit, pe respectivul subiect numai cine n-a vrut nu şi-a dat cu presupusul. În schimb, la finalul respectivului articol, am remarcat o ciudăţenie: Cosmina Noaghea, unul din cei mai incompetenţi publisheri/manageri/whatever din presa românească era prezentată pe post de oracol, cu o prezicere despre pierderile pe 2009.

 Ştiind foarte bine cine-i Noaghea şi ce “rezultate” a avut prin diversele posturi în care a tot încercat-o Adrian Sârbu, am postat un comentariu în care făceam cuvenitele corecţii statutului de “oracol de Casa Scânteii” pe care Tolontan încerca să i-l confere acestei dudui specializate în triplarea pierderilor. Screenshotul îl puteţi vedea aici, că altceva n-a mai rămas din el, marele deontolog şi adept al libertăţii cuvântului Tolontan stergându-l instantaneu în loc să-l publice.

 

Firesc, se pune întrebarea de unde subita frăţie dintre Tolontan şi Noaghea, împinsă până la prezentarea pe post de oracol şi ştergerea mesajelor critice? Să fie cumva pentru că deontologul numărător de cornere simte că i se clatină pământul de sub picioare la Voiculescu-n trust şi îşi face loc cu limba la Prosport?

Turcescu, prins cu diurna-n sac de Elena Udrea

 Urmăriţi înregistrarea începând cu 17min 30 sec. Şi când te gândeşti că oameni de soiul ăsta fac spume că a dat Ministerul Turismului diurne…

Transcriptul îl găsiţi aici.

 Acum, ca să lămurim şi celebra problemă a diurnelor de la Ministerul Turismului: în presa română există un mare număr de japiţe ajunse în posturi de semi-răspundere, genul de inşi veniţi la Bucureşti cu bagajele într-o sacoşă de rafie, şi dispuşi să lingă oricât, să toarne oricât şi, în general vorbind, să se prostitueze în orice fel (inclusiv la propriu) pentru a intra în graţiile şefului ăl mare, oricare ar fi el. Ei bine, ăştia, când ajung să aibă şi ei cât de puţină putere, consideră că toţi cei aflaţi sub ei în ierarhie trebuie să se comporte la fel cum s-au comportat ei pentru a ajunge şefuleţi. Printre practicile curente intrând, dacă vă vine să credeţi, şi ÎMPĂRŢIREA DIURNEI, sub o formă sau alta, cu şefuleţul.

 Ziariştii care refuză acest gen de practici

Michael Jackson s-ar fi sinucis pentru a nu se face de râs în faţa fanilor!

 Ziarul britanic Daily Mail publică, în ediţia online, un articol extrem de documentat despre moartea lui Michael Jackson, în care se sugerează că megastarul s-ar fi sinucis pentru a nu se face de râs în faţa fanilor, cu ocazia maratonului de 50 de concerte care trebuia să debuteze săptămâna aceasta la arena londoneză O2. Autorul articolului, Ian Halperin, a realizat în urmă cu câţiva ani o investigaţie despre presupusa pedofilie a lui Michael Jackson, sfârşind prin a fi acceptat în cercul cântăreţului, iar acum prezintă publicului detalii şocante, care nu lasă prea mult echivoc în legătură cu motivul morţii artistului.

 Textul, intitulat “‘I’m better off dead. I’m done’: Michael Jackson’s fateful prediction just a week before his death” , oferă detalii cumplite atât despre starea de sănătate a lui Michael Jackson, cât şi despre felul în care artistul era exploatat nemilos de către un anturaj de o lăcomie sălbatică. Michael ar fi suferit de o boală genetică rară, “Alpha-1 antitrypsin deficiency”, care îi distrugea plămânii şi, în plus, ar fi devenit anorexic şi dependent de medicamente în urma ultimului proces de pedofilie. În aceste condiţii, anturajul, dominat de membrii grupării militante “Nation of Islam”, l-ar fi păcălit să accepte 10 concerte la Londra, ademenindu-l cu mirajul “celui mai mare come-back văzut vreodată”. Numai că, odată semnat contractul, Michael s-a dumirit că a acceptat de fapt un maraton de 50 de concerte, iar conştientizarea faptului că nu are nici pe departe  resursele fizice necesare pentru a susţine un asemenea show l-a aruncat în braţele disperării.

  În final, conform declaraţiilor unor apropiaţi, Michael ajunsese să fie realmente îngrozit de concertele de la Londra: nu mai mânca, nu mai dormea, şi lua pastile cu pumnul. Iar când reuşea să doarmă, avea coşmaruri în care era asasinat. Totul culminând, cu o săptămână înaintea morţii, cu afirmaţia

Dan Petrescu, umilit de jagardeaua Meme Stoica

 În corul de laude la adresa performanţei rarisime reuşite de Unirea Urziceni, nimeni n-a mai stat să analizeze ruşinea petrecută în ultima etapă pe stadionul din Bărăgan. Şi totuşi, Unirea Urziceni a făcut ieri cu Steaua un blat jalnic, în urma căruia echipa oierului Becali s-a calificat in extremis în Europa League, iar Universitatea Craiova a rămas pe dinafară.

 Sigur, se poate argumenta că oricum Universitatea s-a împuşcat singură în picior, pierzând acasă în ultima etapă.  Foarte adevărat, numai că egalul obţinut de Steaua în culisele meciului cu noua campioană scotea oricum din ecuaţie una din participantele meciului de la Craiova. Dacă egala în ultima clipă, Ştiinţa  mergea în Europa League, dar Vasluiul pica sub Steaua în clasament. Aşa că blatul făcut cu echipa lui Bucşaru l-a lăsat pe Berbecali descoperit numai dinspre Giuleşti. Şi cum Poli Iaşi îşi juca în meciul cu Rapid locul din prima divizie, egalul din Grant n-a fost un rezultat chiar neaşteptat.

 În condiţiile în care Unirea n-are stadion de Champions League, iar Becali a anunţat c-o găzduieşte gratuit în Ghencea, blatul de la Urziceni n-ar fi părut prea straniu într-una din ediţiile “obişnuite” ale ligii I. Numai că, după ce DNA Piteşti a început să salte cu duba fluieraşii borfaşi de sub pulpana lui Mircea Sandu, campionatul de anul acesta a devenit brusc mult mai curat, fenomen care, de altfel, i-a şi dat o şansă la titlu echipei din Urziceni. Şansă care, însă, n-ar fi valorat mare lucru, dacă Braşovul lui Răzvan Lucescu nu juca cinstit (şi, practic, pentru Urziceni) meciurile cu Dinamo şi Poli Timişoara, în care a adunat 6 puncte din 6.

 Aşa că, dacă ne reamintim despre insistenţa cu care Dan Petrescu îi pomenea lui Răzvan Lucescu despre onoare în săptămâna dinaintea meciului Dinamo- FC Braşov, nu are cum să nu ne apuce greaţa când vedem cele întâmplate la Urziceni. Sigur, Dan Petrescu s-a făcut la pauză, la 1-0 pentru Steaua, că vrea să plece de la stadion. Poate chiar avea de gând să plece, având în vedere că o victorie a Stelei, care ar fi pus-o la adăpost şi de rezultatul meciului din Giuleşti, ar fi fost un blat mult prea “gros” pentru a fi trecut cu vederea chiar şi de jalnica presă sportivă de la noi. Dar remiza  “de salon” aranjată la pauză de jigodia Meme Stoica

Lenuţa lu’ chioru’ versus Leana lu’ cizmaru’

 O excelentă anchetă a Hotnews a dezvăluit mecanismul prin care, la ordinele lui Traian Băsescu, voturile activiştilor PD-L au fost sacrificate în favoarea catindatei Elena Băsescu. 10 voturi la fiecare din cele 17.000 de secţii de votare înseamnă 170.000 de voturi. Adică, în linii mari, exact câte a şi obţinut această pisi de Bamboo la scrutinul care desemnează reprezentanţii românilor în Parlamentul European. Lucru perfect normal, întrucât, exceptându-i pe Ion Ion Ţiriac şi Andrei Hrebenciuc, plus amicii lor de “liniuţe” albe pe masă, mi-e greu să văd cine s-ar putea simţi reprezentat de Elena Băsescu.

 Acum, după ce servim o lămâie fără zahăr, ca să se mai ducă greaţa, ne putem întreba la ce naiba a mai folosit Revoluţia/lovitura de stat/ce-o fi fost, dacă, după ăia 20 de ani prezişi de Brucan, am ajuns nu în democraţie, ci fix de unde plecasem:  în situaţia ca un şef  de stat să-şi poată pune nestingherit nevasta şi copiii în ce funcţie îi trece prin cap. Ba chiar, dacă ne gândim niţel, lucrurile arată mai rău: Leana lu’ cizmaru’ s-o fi cocoţat uşor-uşor până în funcţia de prim-viceprim-ministru, dar începuse ca o biată secretară în MAE. Lenuţa lu’ chioru’ a început tare, ca europarlamentar, dacă la toamnă se realege tăticu’, nu se ştie dacă în 3-4 ani, după oscurtă  ucenicie pe la Bruxelles, n-o vedem în locul lui Boc. În tot cazul, sigur o să-l bată pe Nicu Ceauşescu, a cărui ascensiune s-a oprit la un banal post de secretar de partid pe judeţ, oarecum echivalent unui prefect de azi. Post relativ mic şi, pe deasupra, nasol, cu bătaie de cap, probleme, audienţe, nu o plăcută huzureală la Bruxelles

Inspectoratul de Stat în Construcţii, jumulit de consiliera lui Tăriceanu

 Nota bene: Informaţiile din acest articol pot fi preluate numai cu citarea sursei.  

Nu mi-e prea clar pentru ce ia DNA-ul banii, dar cert e ca nu pentru instrumentarea unor cazuri evidente de corupţie. Pentru că, alminteri, nu avea cum să-i scape isprava reuşită la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) de către Bogdana Balmuş, fost consilier personal al fostului premier Călin Popescu Tăriceanu şi membru în consiliul de conducere al Inspectoratului.

 Faptele sunt pe cât de simple pe atât de şocante:  pe 9 noiembrie 2007,  Inspectoratul de Stat în Construcţii cumpără cu aproximativ 12 milioane de euro de la S.C. Balpo Investment SRL o structură de bloc cu 11 etaje, situată în strada C.F. Robescu nr 23. sector 3.  Respectiva structură fusese cumpărată de Balpo pe data de 1 octombrie 2007, aşadar cu 5 săptămâni înainte! Un fler în afaceri ieşit din comun? Greu de crezut, dacă remarcăm faptul că Bogdana Balmuş era, la data realizării tranzacţiei, membru în Consiliul de Conducere al ISC, iar soţul ei, Mihai Balmuş, deţine 50% din firma Balpo. Mai mult, sediul firmei se află într-un apartament din imobilul situat pe strada Iordache Golescu la nr 28 A, acelaşi apartament care apare în declaraţia de avere depusă de Bogdana Balmuş.

Pe scurt, beneficiind de ciudata îngăduinţă a directoarei Dorina Nicolina Isopescu şi a ciudatei îmbârligături de colonei pensionari de la ISC, fosta consilieră a lui Tăriceanu a tras un tun de zile mari, folosind o firmuliţă de apartament cu numai 200 de lei capital!

 Cine este însă Bogdana Balmuş? În vârstă de nici 38 de ani, a lucrat ca redactor la departamentele politice ale Evz, Libertatea şi Ziua între 1995 şi 2005. În Aprilie 2005 a devenit consilier al ministrului delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, iar în august 2005 a făcut saltul la funcţia de consilier personal al Ptimului Ministru! A lucrat pentru Călin Popescu Tăriceanu până pe 6 aprilie 2006, după care s-a văzut blagoslovită cu o serie de sinecure care mai de care mai călduţe: Membru în Consiliul de Conducere al ISC (23180RON pe an), membru în CA al Societăţii Naţionale de Radiodifuziune (37.650 ron pe an), consilier la Camera Deputaţilor (45.592 ron pe an) şi consilier la  SC Master PR Consulting (30.000 ron pe an). Datele provin din

Voronin, te aşteaptă Ceauşescu în vizită de lucru!

  O observaţie interesantă:

 Revoluţia (sau ce-a fost ) română: 1989
 Revoluţia moldovenească : 2009 (după 20 de ani  )

 Revoluţia română: înainte de Crăciun
 Revoluţia moldovenească: înainte de Paşti

 Revoluţia română: Ceauşescu împuşcat
 Revoluţia moldovenească: Voronin ?

 

 P.S. Să vedem cine va ”prelua” primul ideea fără a preciza sursa =))

Maşini ridicate – afacere bună pentru Onţanu

 Azi la prânz,  mare agitaţie pe bulevardul Ştefan cel Mare, pe porţiunea de drum dintre stadionul Dinamo şi Spitalul de Urgenţă: cinci maşini de ridicări, însoţite de poliţiştii comunitari, au atacat în haită maşinile parcate neregulamentar. În principiu un lucru bun, că doar ne-am săturat toţi de şemecherii care-şi lasă  automobilele în mijlocul drumului.

 Ar fi însă două probleme:

 1. Pe tot drumul dintre intersecţiile cu Dorobanţi şi respectiv cu Calea Moşilor,  a fost aleasă fix acea bucată de pe Stefan cel Mare în care maşinile (de altfel parcate cuminte, la bordură, cum se vede şi în poză)  nu încurcau pe nimeni. În timp ce acolo se desfăşura heirupistica ridicare în masă, fix vizavi erau parcate în paralel cu alte maşini deja oprite, nu mai puţin de patru autoturisme.

2. Pentru a produce cât mai mulţi bani cu cât mai puţin efort, se fac ridicări în grup de genul celei văzute de mine azi, în loc să se ridice punctual maşinile parcate la nesimţire, în mijlocul şoselei.  Normal că-i mult mai ieftin să trimiţi 5 maşini de ridicări cu 6-7 poliţişti comunitari şi să salţi totul de pe 30-40 de metri de şosea, doar că

Paşaportul cu 666 chiar există?

 În noianul discuţiilor despre obligativitatea trecerii la paşapoartele biometrice, al opoziţiei mai mult sau mai puţin raţionale faţă de documentele de identitate cu “numărul fiarei” şamd, s-a cam trecut cu vederea tocmai punctul de plecare al controversei. Pe scurt, unde apare 666 pe un paşaport biometric şi, mai ales, de ce ar urma să apară pe toate paşapoartele?

 Săpând pe net, am găsit explicaţia dată, înainte de aderarea Greciei la spaţiul Schengen, de un călugăr de la Muntele Athos. Nu râdeţi, după toate probabilităţile, înainte să se călugărească, omul lucra în domeniul sistemelor de calcul, iar explicaţia dată e cât se poate de logică.

 Foarte pe scurt, fiecare paşaport de acest gen conţine un cod de bare,  iar fiecare cod de bare are 3 aşa-numite “bar guards” (una la stânga, una la mijloc şi una la dreapta)  Aceste semne îi spun cititorului de coduri unde începe şi unde se terminp codul. Doar că, daca sunt citite ca fiind cifre, după acelaşi algoritm ca al codului de bare, cele trei bar guards compun “numarul fiarei” 666.

 Articolul scris de Hristodul Aghioritul poate fi citit integral aici, şi, indiferent de părerea despre Apocalipsă, nu ai cum să nu recunoşti că teoria despre codul de bare este cât se poate de veridică. Pe scurt, nu numai paşapoartele, dar şi fiecare produs cumpărat din supermarket, fiecare carte tipărită recent, fiecare componentă de calculator au pe ele numărul 666.

 Întrebarea firească pe care mi-o pun eu este dacă, de la data apariţiei acestui articol (în Grecia încă se foloseau drahmele, deci e vorba de ani buni) au fost sau nu schimbate aceste bar guards? Poate cineva care lucrează în domeniu

Mobilul prajeşte creierul ca pe popcorn?

 Priviţi şi vă cruciţi:

Nu am la îndemână patru telefoane cu SAR-ul mare, ca să fac proba, dar aş încerca  nişte Sony-Ericksonn de-alea de 2W/kg să văd dacă încep să sară floricelele sau nu. Cu Samsunguri de 0.20W e posibil sa nu iasă.

 

 Dacă filmuleţul e pe bune, cred că spune foarte mult despre cât de sănătoase sunt telefoanele mobile.

Medicul român, între Menghele şi Ostap Bender

De vreo două zile face furori pe net scrisoarea deschisă  adresată ministrului Sănătăţii de medicul, scriitorul şi, mai nou,  blogerul Sebastian Corn/Florin Chirculescu. N-o să comentez ceea ce conţine respectivul text (în cea mai mare parte probleme reale ale sistemului medical românesc), ci doar ceea ce nu conţine. Respectiv constatarea că meseria aproape sfântă de medic a ajuns în România anului 2009 ceva între bişniţă şi vânzarea de speranţe fără acoperire.

 Foarte indignat, Sebastian Corn spune în textul său, cu referire la recentele cazuri de corupţie/imbecilitate/nesim’ire din sistemul medical : “mi se pare cel puţin bizar ca specia denumită ziarişti să generalizeze, ricanând, o problemă tragică, azvârlind oprobiul asupra unei întregi categorii profesionale”. Intr-adevar, cunosc nenumărate specimene de “ziaristi” (ghilimelele nu sunt intamplatoare) care ar merita lasate sa moara precum cainii in sant. Nu intamplator insa, stiu şi un mare numar de medici care ar merita fix aceeasi soarta. Si asta, desi, slava Domnului, n-am prea avut multa treaba in spitale.

Cu alte cuvinte, Sebastian Corn neagă, prin această frază, metastaza care a cuprins tot ceea ce înseamnă asistenţă medicală în România. Nenorociţii de ziarişti sunt vinovaţi pentru impresia generală că a merge la spital e cam tot una cu a juca ruleta rusească, nu medicii care nici nu se uita la tine până nu dai plicul, nu nenorociţii care prescriu medicamente scumpe  doar pentru că au combinaţii tip “para-ndărăt” cu farmaciile, nu imbecilii care omoară sau schilodesc pacienţi veniţi în spital pe picioare. Nu asasinii care testează vaccinuri controversate pe copiii pacienţilor mai puţin educaţi/informaţi!

Sigur, generalizarea e un pacat, pentru că, de pidă, dând titluri precum cel pe care l-am dat eu îl jigneşti nejustificat şi pe medicul care-şi face cinstit şi cu pricepere meseria, în nişte condiţii, într-adevăr, deosebit de grele. Numai că imi asum acest păcat, pentru că, pur si simplu, am ajuns la concluzia că proporţia medicilor cinstitţi şi pricepuţi a ajuns mult prea mică în marea masă de escroci şi impostori.

 Să exemplific cu experienţa proprie:

Lapte pasteurizat de 6 ori, vândut la preţ de lapte proaspăt

 În caz că nu ştiaţi, pe fundul fiecărui carton de lapte este imprimat un şir de cifre de la 1 la 6 (sau, în cazul TetraPak, o singură cifră ) . Cifra care lipseşte din acest şir (sau, în varianta TetraPak, singura cifră tipărită)reprezintă numărul de procesări la care a fost supus laptele din cartonul respectiv.  Deschideţi acum frigiderul şi uitaţi-va pe fundul cartonului din care tocmai aţi băut sau urmează să beţi: veţi avea poate surpriza să constataţi că vă pregăteaţi să consumaţi un lapte procesat, reprocesat şi răsprocesat, pe scurt, destul de vechi.

 Evident, din moment ce laptele ăsta procesat de 4-5-6 ori are toate avizele spre a fi vândut legal pe piaţă, n-o să susţin acum că oricine-l consumă o să dea colţul mâine, sau o să facă beri-beri, buba neagră şamd. Slavă Domnului, cred c-am băut hectolitri, şi încă mai sunt pe picioare. Problema e că mi se pare cu desăvârşire anormal atât ca această informaţie să fie afişată pe carton în cel mai inaccesibil loc cu putinţă, cât şi, în special, ca laptele aflat la prima procesare să fie vândut la acelaşi preţ cu cel trecut de 6 (şase!!! ) ori prin aparate.

 Informaţia circulă de ceva vreme prin “telefonul fără fir” al mailurilor, iar primul

Infringement împotriva României pe motiv de … Orange şi Vodafone

Comisia Europeană a declanşat ieri împotriva României procedura privind încălcarea dreptului comunitar (infringement) . Nu este vorba nici de Justiţie, nici de Afaceri Interne, ci de … Telecomunicaţii.  Mai exact, despre două scandaluri, unul relativ recent iar celălalt vechi de doi ani, care au trecut neobservate de către publicul larg, din cauză că presa mogulizată s-a dedulcit de mult la banii din publicitate veniţi dinspre firmele de telefonie mobilă.

 Pe scurt, preşedintele ANRCTI, Dan Georgescu, a fost mătrăşit de Tăriceanu, a contestat decizia în instanţă şi a câştigat. Chestie care nu i-a servit la nimic, pentru că Guvernul a anunţat reorganizarea instituţiei. Ce să vezi însă, exact acelaşi lucru se întâmplase în 2005, când preşedintele de atunci al ANRC, Ion Smeeianu, a fost demis de premierul Tăriceanu  după ce Orange şi Vodafone au făcut presiuni enorme în acest sens. Motivul? Omul chiar îşi făcea treaba pentru care fusese pus în fruntea ANRC şi forţa cele două firme să-şi reducă tarifele absolut nesimţite de interconectare practicate la acea vreme.  Evident, Smeeianu a contestat decizia în instanţă şi a câştigat, la sfârşitul lui 2006. Numai că, fix în ziua în care Curtea de Apel Bucureşti îşi anunţa decizia,  Guvernul a scos din pălărie iepurele reorganizării ANRC, lăsând procesul fără obiect.

 Evident însă, UE poate că  înghite odată asemenea gogoriţe dâmboviţene, dar cu siguranţp că n-o face de două ori, drept care a declanşat ieri procedura de infringement. Comunicatul oficial nu lasă nici un fel de dubiu cu privire la motive:

Pistol cu bile – o “armă” inutilă, cumpărată doar de fraieri

 Chiar dacă, la fel ca mine,  nu înţelegeţi o boabă ruseşte, urmăriţi cu atenţie acest film până la sfârşit:

Imaginile care arată că proiectilul nu găureşte nici măcar o canadiană normală, şi că nu imobilizează absolut deloc atacatorul sunt edificatoare.

Sigur că, dacă “ţinta” poartă doar un tricou, efectele vor merge până la o vânătaie semnificativă, eventual câteva picături de sânge. Dar atât.  Motivul e simplu:  pistoalele cu bile disponibile comercial dezvoltă de obicei o energie de 7,5 până la 16J, adică mai nimic. Cele mai puternice modele, care se găsesc greu şi costă enorm,  merg până la 45-50 de jouli pe primii 3-4 metri de deplasare a proiectilului. Adică energia unul pumn zdravăn, dat de un ins voinic.

 Pe scurt, tot ce reuşeşte o persoană care a dat o cârcă de bani pe un pistol cu bile, dacă face uz de armă pentru autoapărare, este să enerveze agresorul. Câteva teste făcute de un român, precum şi