Morosanu-Mighty Mo, meci terminat in scandari de “rusine, rusine”"

 Desi, exact cum anticipam, Mighty Mo s-a prezentat la Bucuresti cu niste sunculite care l-au pus in imposibilitate de a-l vana pe Morosanu prin ring, samoanul ne-a aratat totusi cat mai avem pana la nivelul care sa ne permita sa intram in lumea buna a K-1. Practic, vreme de 3 reprize Morosanu n-a putut decat sa fuga (cu destul succes) din calea pumnilor ca nite ciocane aruncati de oponentul sau, si sa loveasca destul de dureros la piciorul din fata al acestuia. In schimb, fara a rupe gura targului, Mighty Mo a aratat ca am exagerat cand l-am considerat pensionar venit sa faca turism, administrandu-i lui Morosanu o corectie serioasa in runda a doua. Corectie care, desi nesoldata cu knowck-down, ar fi trebuit sa ajunga totusi pentru o victorie la puncte.

 Evident insa, pentru ca gala a avut loc in Romania, asa ceva nu se putea intampla. In urletele de “Rusine, Rusine” ale publicului, care completau vociferarile lui Mighty Mo,  arbitrii au dictat extra round, un extra round pe care mult mai tanarul si mult mai suplul Morosanu si l-a adjudecat destul de cinstit la puncte.

 Sincer, judecand retroactiv, Irimia era mult mai castigat daca negocia cu Mighty Mo un meci de MMA cu Lungu. Ar fi fost probabil primul adversar pe masura lui Lungu, si l-ar fi scutit pe Morosanu de o experienta destul de penibila. Pentru ca a incerca sa aplici tactica folosita de Kaoklai in victoria contra lui Mighty Mo, fara a reusi lovitura de KO, inseamna doar a-ti da cu firma-n cap.

 Personal asteptam mai mult de la Morosanu, dar este posibil ca si tracul primului meci in fata unui adversar cu nume intr-adevar greu sa fi contat enorm.

Moroşanu vs Mighty Mo, noua tragicomedie cu pumni în cap

 Cine a văzut penibila şuşanea intitulată Local Kombat  “Vin Americanii” ar fi putut crede că promotorul Eduard Irimia a înţeles,  din huiduielile copioase care au însoţit finalul grotesc al aşa-zisului meci vedetă Moroşanu vs Goodridge, că publicul din România nu este interesat să plătească pentru a vedea un sportiv român de top lucrând la saci umani de box. Aiurea, tot ce-a înţeles Irimia a fost că plătind câţiva bănuţi unor pensionari ai ringului, poţi clădi fără prea mare efort un palmares care, măcar în ochii spectatorului neavizat, poate părea respectabil. Aşa se face că pe 24 octombrie vom avea parte de o gală intitulată pompos  K-1 Collizion (sau poate Collision, cum ar fi corect )  care va reprezenta un soi de calificare pentru finala K-1 Europa de la Praga, şi al cărei meci vedetă se va disputa între Cătălin Moroşanu şi Mighty Mo.

 Acum, înainte de a spune “uau, ţi-ai pierdut minţile, Mighty Mo e super-luptător” etc etc, nu strică să aflaţi că ultimul meci al samoanului a avut loc pe 9 august 2008! Cu alte cuvinte, la data galei lui Irimia, vor fi trecut aproape 15 luni de când Mighty Mo n-a mai urcat în ring, lucru care, la cei 39 de ani ai săi, contează mult mai mult decât palmaresul. Şi, cum este foarte probabil că n-a mai luptat nu pentru că l-ar fi boicotat cineva, ci pentru simplul motiv că n-a mai avut chef, putem presupune logic că nici nu s-a mai omorât cu antrenamentele. Aşa că, la fel cum anticipam înaintea şuşanelei “Vin Americanii” că vom asista la

Moroşanu cu tractorul şi Ghiţă cu mămica

 ”Săracii luptători români, ce staff-uri habarniste au!”. (e vorba evident de habarnism în media, nu în arte marţiale)

 Cam asta e concluzia tristă care se desprinde din cele două clipuri de prezentare cu care cei doi sportivi (Moroşanu şi Ghiţă) s-au dus la concursul Final Elimination de la Seoul, clipuri care au fost difuzate la ore de maximă audienţă în Japonia, Coreea de Sud şamd, pe scurt în faţa a zeci dacă nu chiar sute de milioane de telespectatori.

 O să încep analiza cu clipul lui Daniel Ghiţă, o “realizare” de un grotesc fără margini. Nu ştiu ce-or fi vrut să spună ăia care l-au făcut, dar singurul mesaj pe care-l transmite clipul este “Domnu ‘ Schilt, uitaţi-vă la mine, vin dintr-o ţară sărăcuţă dar civilizată, nu din cocotier, am o mamă care mă aşteaptă cu drag acasă, vă rog să nu mă omorâţi”. Asta lăsând la o parte faptul că realizatorii ar fi trebuit să ştie că în ţări ca Olanda (de SUA nu mai vorbesc) se consideră că a locui cu părinţii la 28 de ani e absolut ridicol. Sigur, la noi nu e cazul, dar când faci clipuri de prezentare trebuie să fii capabil să înţelegi diferenţele culturale dintre România şi ţările în care încerci să-ţi prezinţi sportivul.

 Practic, realizatorii n-au reuşit decât să-i producă un nemeritat deficit de imagine lui Daniel Ghiţă, în cel mai stupid mod cu putinţă.

La Moroşanu lucrurile stau un pic mai nuanţat. Ideea  în sine n-a fost proastă, clipul era pe linie cu prezentările pe care şi le-a făcut sportivul până acum, cu imaginea pe care încearcă să şi-o construiască. Dar realizarea a fost ultrapenibilă: tot ce s-au priceput să găsească a fost un tractor antediluvian, de pe care cădeau tablele. “Jucăria” cu care Moroşanu calcă poza lui Kin parcă spune “vin dintr-o ţară de sărăntoci, sunt vai de capul meu”. Oare cât de greu ar fi fost să se dea telefon la vreun mare fermier din zonă, gen Porumboiu, sau la vreun dealer de tractoare, să i se explice unde se va difuza clipul, şi să i se ceară pentru o jumătate de oră un tractor ultimul tip, în schimbul unui www.cutărică.ro lipit pe uşa utilajului în timpul filmărilor?

 

În plus, poate că ar fi timpul ca Moroşanu să înţeleagă că, înaintea unei lupte importante, nu e bine să provoci soarta, povestind în gura mare

Moroşanu, descalificat în stil Badr Hari

 

Sfârşit trist pentru Cătălin Moroşanu în gala “Final Elimination” de la Seoul: la finalul unei prime reprize pe care o dominase extrem de clar, românul a comis aceeaşi greşeală pe care a făcut-o şi Badr Hari anul trecut în finala K-1, lovindu-şi adversarul după ce arbitrul oprise lupta. Firesc, “Moartea din Carpaţi” a văzut cartonaşul roşu, mai ales că adversarul a aplicat perfect “reţeta” brevetată de Bonjasky

Daniel Ghiţă va lupta cu Semmy Schilt pentru un loc în finala K-1

Organizatorii japonezi ai circuitului K-1 au anunţat tabloul galei “Final Elimination” care se va desfăşura pe 26 septembrie la Seul, şi care îi va desemna pe cei 8 participanţi la finala de anul acesta. Din pacate, şansele ca Daniel Ghiţă să acceadă în marea finală s-au diminuat considerabil, românul fiind desemnat ca adversar al triplului campion K-1 Semmy Schilt, luptător care nu mai are nevoie de nici o prezentare. Chiar dacă a suferit o înfrângere usturătoare în faţa lui Badr Hari, cu ocazia galei “It’s showtime” de la Amsterdam, Schilt ramâne unul din cei mai buni şi constanţi luptători din K-1, iar Ghiţă va avea nevoie de o strategie foarte inteligentă şi de mult noroc pentru a-l elimina pe olandez.

 Cătălin Moroşanu, celălalt român care avea şanse să ajungă în “eliminarea finală” de la Seul, graţie unui wild-card, nu va lupta decât într-un super-fight menit să desemneze luptătorul de rezervă pentru finală. Organizatorii japonezi l-au preferat pe eternul Musashi, favoritul

K-1: Leko versus Cătinaş (pe post de Moroşanu) în gala de la Split

 Azi de la ora 23  are loc la Split gala “Obracun u Ringu 9″, un soi de Local Kombat croat, ceva mai răsărit decât al nostru. Meciul vedetă al serii trebuia să fie revanşa Moroşanu-Stefan Leko, dar probabil că promotorii “Morţii din Carpaţi” şi-au dat seama că omul lor n-ar avea cum să câştige decât prin K.O. un meci contra lui Leko desfăşurat în Croaţia. Aşa că locul lui Moroşanu pe afişul galei a fost luat, nu cu mult timp în urmă, de mai puţin cunoscutul şi foarte tânărul Raul Cătinaş, un luptător care n-are de ce să se teamă de arbitraje cu direcţie, pentru simplul motiv că nu poate avea decât de câştigat dintr-un meci cu Leko.

 De altfel, Cătinaş a făcut acum câteva zile o afirmaţie foarte inteligentă, spunând “doar luptând cu campioni poţi ajunge campion”.  Filozofie pe care, din pacate, luptători precum Ciprian Sora n-au înteles-o nici măcar pe finalul carierei.

 În gala cu pricina mai luptă încă doi români: Mihăiţă Golescu (împotriva croatului Ostojic) şi Mihai Barbu (contra francezului Haddad).

 

EDIT: Superbă victorie a lui Cătinaş contra lui Leko, detalii aici.

Local Kombat “Vin americanii” – o şuşanea penibilă

 

Încă n-am reuşit să-mi scot din cap  spectacolul grotesc de la “meciul” Moroşanu – Goodridge: anticipam că la 42 de ani împliniţi bietul canadian e doar un sac uman de box, dar nu-mi imaginam că totuşi  nu mai e capabil să dea măcar un pumn pe parcursul a două reprize. Circul, oricum jenant, a fost completat de public şi de arbitru: neavizaţii speraseră într-o încleştare titanică, aşa că  s-au simţit furaţi văzând că au venit de fapt să-l vadă pe Moroşanu lucrând la sac, şi au început să fluiere şi să strige “hoţii”. Drept care arbitrul, în loc să oprească meciul din runda I,  a lăsat să continue şi toată runda a doua, cu riscul de a-l vedea pe bătrânul Goodridge omorât în ring (vă asigur că nu e nici o exagerare, sper să nu se prăpădească pe la spital în noaptea asta). Aşa că masacrul a continuat încă 3 minute, în huiduielile generale. Noroc ca staff-ul lui Goodridge a avut mai multă minte şi a aruncat prosopul înaintea rundei a treia.

 ”Gala” a  continuat în aceeaşi notă, cu un meci între un francez de care n-auzise nimeni şi debutantul Corneliu Rus.  Francezul a încasat nu mai puţin de 4 lovituri clare sub centură, dintre care două absolut devastatoare, iar comentatorii se mirau apoi că era mai mult pe jos, prelingându-se pe corzi la fiecare clinch. Pe scurt, exceptând meciul de bună factură în care Andrei Buda l-a bătut clar la puncte pe italianul Emanuelle Deprophetis, am asistat la o şuşanea penibilă. M-am oprit după al patrulea meci, am totuşi lucruri mai bune de făcut cu timpul meu.

 Ce mi se pare absolut de neînţeles este faptul că sportivii şi antrenorii nu par să priceapă un lucru simplu: nu ai cum să progresezi “luptând” cu bătrânei de 42 de ani, cu sparring partneri şi, în general vorbind,

Moroşanu versus Goodridge – tragicomedie cu pumni în cap

   Pentru cine nu ştie, în seara asta se desfăşoară la Ploieşti un soi de gală de K-1 (sub penibila denumire “Vin americanii”), al cărei meci-vedetă este înfruntarea dintre Cătălin Moroşanu şi relativ faimosul Gary Goodridge. Miza ar fi un necunoscut “titlu intercontinental WKN”, dar, pentru Moroşanu, cred că o victorie în faţa unui luptător cu oarece nume în circuitul K-1 ar conta mult mai mult decât un trofeu de care n-a auzit nimeni.

 Trebuie recunoscut că promotorii lui Moroşanu s-au orientat destul de bine: Gary Goodridge este născut în 1966, şi n-a mai câştigat nici un meci în ultimii doi ani, pierzând opt înfruntări şi scoţând o singură egalitate. În schimb, sacul de box uman are notorietate: printre adversarii care l-au cotonogit din 2006 încoace se numără Peter Aerts şi Remy Bonjasky. Mai mult,