E momentul sa pricepem ca IT-știi NU sunt intelectuali

intro/disclaimer: NU e vorba aici de oamenii educați, trecuți pe bune prin școală etc și care au făcut reconversie profesională spre IT pentru că se plătește bine.  Aici e vorba de marea masă, grosul IT-știlor care sunt practic analfabeți funcțional, au citit 33 de cărți dintre care 32 sunt cele cu poze din pachetul de joc, nu pot urmări o frază de la cap la coadă dar care au păreri și se simt importanți doar pentru că vreo corporație le azvârle 2000 de euro pe lună.

Armata idioților utili din IT

Orice om mobilat la mansardă care urmărește mediul online românesc  este pur și simplu șocat de revărsarea oarbă de ură și intoleranță care acoperă instantaneu discuțiile ce alunecă spre politică.  E suficient ca o persoană (oricât de avizată, de relevantă în domeniul ei etc) să exprime o opinie care să devieze fie și cu 2mm de la linia grohăielilor #rezist și imediat i se varsă hârdăul de lături în cap. Apar ca de sub preș conturi făcute special pentru insulte și înjurături, respectivul este făcut pe loc comunist, vândut rușilor, pesedist șamd, iar dacă omul are vorbele la el și parează imperial toate loviturile imbecile, se fac eforturi disperate pentru a i se bloca accesul.  Practic un fel de suprimare virtuală a oponentului mai inteligent.

Recunosc cinstit că multă vreme nu am înțeles pe deplin cauzele acestei situații. Era evident că există propagandiști pedeliști, securiști și soroșiști plătiți, care sar ca fiarele pentru a crea în online o realitate paralelă, o Românie în care Cioloș și Macovei sunt zei, secondați de marii preoți Barna și Kovesi. Dar pe de altă parte volumul de mesaje era prea mare, era tot mai clar că există o masă de idioți utili care freacă toată ziua menta „pe net” și care

Tefelismul e pe interese, nu pe nebunie

 

Sa ne ridicam deasupra urii

Am încercat zilele astea să am o discuție civilizată și la obiect despre Kovesi cu o persoană din zona „pretorienii cucuvelei mov”. Știți genul, #rezist, propagandă despre cât de ușor ar câștiga Kovesi alegerile prezidențiale, tot tacâmul. Mă știți și pe mine, mă exprim civilizat, atac rațional opiniile și argumentele interlocutorului, nu persoana, în linii mari sunt un om cu care poți despica firul în șaișpe ore în șir fără derapaje de vreun fel.

Oameni buni, dacă ați văzut vreodată cum face o râmă pusă în cârlig, ați înțeles și cum făcea persoana cu pricina de fiecare dată când reveneam la CV-ul lui Kovesi, la lipsa oricărei mape profesionale, la tăticul procuror-șef ceaușist etc etc etc.  De fiecare dată ar fi încercat să devieze discuția spre orice altceva, de la familia Cozma la  persoana mea și de la postarea mea cu Barna&Coldea la Ghiță sau Șova. Efectiv se zvârcolea de parcă o discuție la obiect despre cariera lui Kovesi ar fi fost un cârlig imens pe care încercam să i-l înfig în ceafă.

Cum persoana respectivă (cu vast trecut prin trusturile lui Vântu, Sârbu, publicitate etc) poate fi bănuită de multe, dar nu de prostie pură din care să derive incapacitatea de a urmări un subiect, a devenit evident că o asemenea atitudine se explică fie prin dileală curată fie prin strategie abjectă de a refuza dialogul cu orice persoană informată.  E simplu să manipulezi fraieri care cred că prag la abuzul în serviciu înseamnă liber la furat sub nivelul sumei respective. Dar e greu de tot s-o dai pe vrajeală cu unul care știe că un procuror de la parchetul de pe lângă un tribunal județean (a doua treaptă profesională)  are 80-200+ de dosare pe an (în funcție de județ) iar unul de pe prima treaptă profesională (parchetul de pe lângă vreo judecătorie) ajunge și la 2000 pe an. Unul de-asta o sa se intrebe imediat cum a făcut Kovesi să aibă doar trei dosare în toată cariera deși a lucrat peste 3 ani la un parchet de pe lângă judecătorie și peste un an și jumătate la unul de pe lângă tribunal? Iar de aici discuția nu poate merge decât la

Răzbunarea pavianului cu mantie l-a ajuns pe țârcovnicul CTP

sursa acestei capodopere care surprinde sufletul modelului: reddit

 

Anumite fapte săvârșite din pură răutate sfârșesc (mai devreme sau mai târziu) prin a aduce autorului o justă răsplată. Pur si simplu e ca și cum la nivel cosmic s-ar pune în mișcare niște rotițe și ticăloșia săvârșită se întoarce pentru a-l pocni pe făptaș peste bot.  Așa se face că, după toate probabilitățile, țârcovnicul isteric al Securității de la UM Digi 24 are toate șansele să rămână în memoria colectivă drept ”pavianul cu mantie”.

Deja o banală căutare pe google după imagini cu pavian cu mantie produce următorul rezultat:

Otrava umană Victor Ponta se revarsă iar de pe ecranul televizorului

M-am uitat ieri seară vreo jumătate de oră la România 9  (talk-show-ul de seară de pe TVR)  cu aceeaşi senzaţie cu care te uiţi la un cuib de gândaci descoperit când dai la o parte vreo mobilă abandonată în subsolul unei case vechi. Un fel de scârbă amestecată cu surpriza neplăcută şi cu dorinţa imperioasă de a pune mâna pe cel mai mare spray cu insecticid comercializat vreodată, cam aşa se poate descrie sentimentul pe care l-am avut în timp ce bătrâna slugă Ion Cristoiu îi ridica la plasă unui Victor Ponta mai odios ca niciodată.

Ca să nu credeţi că exagerez, vă dau la repezeală un exemplu reprezentativ: conform lui Victoraş celebra întâlnire din vie e o chestie de care se agaţă tâmpiţii, pentru că el era în vizită legitim, la prietenul lui, doar Kovesi n-avea ce căuta acolo.  Sigur că partea cu Kovesi e adevărată, individa chiar n-avea ce căuta în veci acolo. Dar vă daţi seama că supercanalia Victor Ponta crede că toţi suntem tâmpiţii lui, că lumea a uitat deja şi că nimeni nu mai înţelege ce TRĂDARE a comis el întâlnindu-se pe furiş cu sluga de nădejde a sistemului în vreme ce milioane de oameni  îl votau fix ca să scape de regimul întruchipat de Kovesi, Coldea şamd?

Iar asta n-a fost nici pe departe singura mostră de tupeu monstruos, de obraznicie sfidătoare: întrebat timid de moderatorul Ionuţ Cristache ce-a făcut cu ăia 70% ai USL-ului, Victoraş a oftat filozofic şi a rostit trist: „asta e, ne-am certat între noi, ne-au pus cap în cap”. Păi mă  otravă umană,  crezi că lumea a uitat cum a doua zi după alegerile câştigate zdrobitor a început televiziunea amicului Sebi Ghiţă să-l facă în toate felurile pe Crin Antonescu? Cum au demarat o campanie care punea în umbră orice făceau Băsescu şi PDL-ul contra lui Antonescu? Şi cum după fiecare atac deşănţat apăreai tu a doua zi şi spuneai zâmbitor că USL-ul e mai puternic ca niciodată, că nu există n ici o problemă, că Sebi Ghiţă e şi el un membru PSD care are părerile lui etc?

Mă rog, n-am avut puterea să mă uit până la capăt, mi-a pus capac faza asta cu USL-ul plus momentul în care Cristache l-a întrebat pe Victoraş cum a fost cu scena cu barca, iar şobolanul de partid şi de stat a dat-o întâi pe Dragnea (care l-ar fi asigurat că acolo sunt doar oameni de-ai lor, aproape că l-ar fi suit cu de-a sila în ambarcaţiune). După care, văzând că până şi sluga supremă Cristoiu se uita cam incredul la el, a adăugat că apa era de fapt foarte mare, dar acolo era doar locul în care barca a fost dată la apă, după care şi cei care o împinseseră s-ar fi suit în ea, pentru că tot creştea adâncimea!

Vă daţi seama că discutăm despre un individ care minte cum respiră, chiar şi apropo de lucruri imediat verificabile la un click distanţă? Pentru că filmuleţul cu barca e bine-mersi pe youtube, îl poate vedea în continuare oricine, ia uitaţi-vă cum apa nu-i ajunge cameramanului nici până la genunchi  DUPĂ ce jandarmii se urcă în barcă:

 

 

Pe scurt, aseară am avut la TVR confirmarea perfectă a faptului că unii oameni pur şi simplu nu merită a doua şansă,  că sunt atât de ticăloşi încât ar trebui închişi pe veci în vreo celulă uitată sau expediaţi naibii în spaţiu cu naveta lui Elon Musk. Deşi asta ar fi o soluţie care presupune totuşi nişte riscuri: după emisiunea de la România 9 eu unul n-am nici un dubiu că Victoraş Ponta ne-ar

Referendumul catalan şi regimul securistilor patrioţi de la noi

Ce m-a uluit pe mine în tărăşenia asta cu referendumul din Catalonia n-a fost faptul că nişte catalani care n-au mai fost independenţi de pe vremea cruciadelor s-au trezit acum că vor să-şi facă ţară pentru că sunt niţel mai muncitori şi implicit niţel mai bogaţi decât restul Spaniei. Asta e o temă care revine periodic în state în care există decalaje economice importante între regiuni cu identitate istorică diferită – să nu uităm de exemplu că în 1996 Lega Nord a lui Bossi a luat peste 3,7 milioane de voturi la alegerile pentru Camera Deputaţilor din Italia şi vreo 3,3 milioane la Senat. Era inevitabil ca până la urmă vreo mişcare de genul ăsta să facă pasul următor şi să încerce chiar să proclame secesiunea, nu doar să delireze despre ea pentru a obţine locuri în Parlament şi diverse alte avantaje.

Stupefiant în schimb este faptul că media cu pretenţii aflată în siajul actualului establishment al Uniunii Europene, de la Euronews la The Guardian, prezintă într-o lumină destul de favorabilă (sau măcar neutră) acest demers dar pune un accent copios pe brutalitatea poliţiei spaniole care a cam dat cu bâta-n baltă la câteva secţii de votare. Cu alte cuvinte, situaţia este prezentată „din devieri” la modul „au făcut bieţii catalani un referendum şi bestiile astea spaniole au pus haidamacii în uniforme să bată pensionarii”. Faptul că e complet inacceptabil ca o regiune a unei ţări să organizeze cu de la sine putere un referendum de secesiune este aproape complet trecut sub tăcere, în schimb se prezintă nonstop imagini cu câţiva oameni bătuţi şi cu câţiva tâmpiţi în uniformă (de care nici o ţară nu pare a duce lipsă) .

Evident, printre rânduri se citeşte o lumină verde dată dinspre Bruxelles separatiştilor catalani, lucru care devine brusc foarte interesant pentru România. Pentru  că guvernul regional al Cataloniei n-a primit semnale clare că secesiunea este descurajată de Uniunea Europeană, că o evetuală Catalonie independentă nu va fi primită în UE  şamd. Lucru care ridică întrebarea despre ce experimente de acest gen mai pot fi în plan, în special în ţări cu minorităţi etnice grupate compact şi care sunt destul de agitate pe teme de autonomie?

Un eventual efect de domino al evenimentelor din Catalonia prinde România în cea mai proastă poziţie cu putinţă. Din 2012 încoace, de când Maior, Coldea, Kovesi şamd  i-au salvat scaunul lui Băsescu făcându-le în ciudă celor peste 7 milioane de români care i-au dat cu ştampila în cap matrozului, ţara noastră a încetat practic să fie condusă democratic, iar instituţiile de forţă au preluat treptat controlul. Chestia asta s-a putut face doar subminând continuu încrederea în Parlament, în politicienii aleşi, în presă, în Biserică şamd. Desigur, ajunge să te uiţi la ce vomită zilnic pe net postacii pe care chipurile nu ştie nimeni cine-i plăteşte ca să observi imediat pe cine NU atacă niciodată acest aparat de propagandă şi, firesc, să înţelegi cine dă comenzile. În acest fel s-a ajuns în situaţia în care românii votează ce vor ei (bun, prost, ca în democraţie)  iar la guvernare ajung alde Julien Cioloş, madam Prună (fiică de ambasador ceauşist) etc etc. Iar toate astea se întâmplă în vreme ce Holzindustrie Schweighofer cheleşte cu desăvârşită impunitate pădurile care ne-au mai rămas, iar DNA-ul condus inevitabil de fiica procurorului ceauşist de la Mediaş n-a auzit de faptul că există această companie.

Cu alte cuvinte, regimul „securiştilor patrioţi” care a luat puterea în 2012 a adus România într-un punct în care

Tudorel Toader, un politician prea abil pentru actualul PSD

Foarte pe scurt despre evenimentele de ieri: vreme de 45 de minute ministrul Justiţiei Tudorel Toader i-a desfiinţat profesional şi moral pe Kovesi şi Lazăr, în direct, pe toate posturile de ştiri. Argumentaţia a fost impecabilă dpdv juridic şi formulată pe înţelesul tuturor , până şi un copil ar fi înţeles că DNA a comis un abuz de o extremă gravitate. De asemenea, foarte important, ministrul Toader a explicat  că fapta s-a produs pe fondul unor circumstanţe agravante (protestele din piaţa Victoriei) şi că putea avea efecte mult mai grave decât în cazul altor  conflicte de natură constituţională. După care a anunţat că nu va cere demiterea lui Kovesi şi Lazăr.

A urmat o explozie în zona anti-Kovesi a societăţii româneşti, Toader a fost făcut cu ou şi cu oţet la Antena 3, Mircea Badea a anunţat că speră ca fiul lui să emigreze etc. Lucru oarecum normal, câtă vreme oamenii ăştia erau prea încinşi ca să sesizeze cât de magistral a lovit-o Toader pe Kovesi. Mai trist a fost că a doua zi Dragnea s-a dezis şi el de soluţia aleasă de Toader.  Că a făcut-o din oportunism (sesizând că mulţi dintre susţionătorii PSD aşteptau cu totul altceva) sau că a făcut-o din convingere contează mai puţin.  Important este că acum în spaţiul public s-a acreditat ideea că Tudorel Toader s-a „înmuiat” după vizita ambasadorului american şi că a renunţat în ultima clipă să ia măsura corectă: deschiderea procedurii de demitere a lui Kovesi şi Lazăr.

În realitate, Tudorel Toader a procedat cu o fineţe pe care n-am mai văzut-o de mult în politica românească:

Despre corporatistele isterice care îşi castrează cu drag motanii

N-a avut „sansa” sa fie „iubit” de o corporatista

Facem o scurtă pauză de politică, întrucât rar mi-a fost dat să văd un subiect pe care cuconetul corporatist să se manifeste cu mai multă violenţă în online. Imediat ce vine vorba măcar tangenţial despre castrarea motanilor, poţi să fii sigur că vreo câteva duduiţe workalholice o să înceapă să peroreze despre faptul că emascularea este absolut necesară „pentru binele ghemotocului pufos”, „pentru sănătatea lui”,  „pentru siguranţa  lui” etc etc. Iar orice încercare de a expune argumente împotriva acestui curent de gândire este taxată drept iresponsabilitate cu o furie care aminteşte de Evul Mediu.

În realitate lucrurile sunt foarte simple: castrarea unui motan este UN LUCRU PROFUND EGOIST, făcut strict PENTRU CONFORTUL FIZIC, PSIHIC ŞI MATERIAL AL STĂPÂNULUI.  Orice motan castrat care trăieste 15 ani plimbându-se de pe o canapea pe alta şi ajungând la 15 kile ar da toţi anii ăia pe unul singur petrecut necastrat şi cu acces la viaţa de noapte pisicească. Numai cine n-a văzut mutra extrem de satisfacută a unui motan care se întoarce acasă dupa 2-3 zile de bătăi şi sex pe acoperişuri poate crede altceva.

Cum unii se întorc răniţi grav, uneori chiar mutilaţi, iar alţii nu se mai întorc deloc, este evident că ECONOMIC VORBIND castrarea este foarte rentabilă pentru o stăpână fără prea multă minte, care la întoarcerea de la cele 12 ore petrecute slugărind nişte şefi abominabili vrea să găsească acasă o chestie blănoasă şi docilă. La fel de bine i-ar folosi un pluş care să toarcă şi să aibă temperatura corpului de 38 de grade. Logic că un motan necastrat lăsat 12 ore într-un apartament ar face casa praf. Iar dacă ar fi lăsat pe stradă 12 ore ziua şi 8 noaptea  probabil corporatista s-ar simţi folosită de încă un personaj de sex masculin, pentru care e bună doar să plătească vizitele la veterinar şi mâncarea.

Pe scurt, un motan necastrat şi lăsat să hălăduiască pe afară câteva ore bune pe zi o să trăiască în medie 4-5 ani, o să coste semnificativ mai mult pe an în materie de vizite la veterinar şi va lăsa un mare gol în suflet în momentul în care o să dispară definitiv de acasă.  Dar o să fie un MOTAN, adică un soi de tigru în miniatură, tupeist la maxim, curios să ştie orice miscă prin preajmă, vânător neobosit etc.

La extrema opusă, un motan castrat şi ţinut 24-7 într-un apartament o să fie o arătare supraponderală care se plimbă plictisită de pe o canapea pe alta, zace prostită pe burta proprietarei, se spală de plictiseală până cheleşte etc. Probabil va trăi 12-15-17 ani timp în care proprietara o să-l vaccineze degeaba an de an, că tot n-ar avea săracul de unde să ia nici o boală. Când o să sune soneria, în loc să se repeadă să vadă cine e la uşă sunt şanse bune să se ascundă speriat sub canapea.

Când duci discuţia în acest punct, ţi se pune inevitabil în braţe „argumentul” că numai un iresponsabil poate dori ca motanul să umple cartierul de pui nedoriţi, care vor avea o soartă tristă etc.  Dacă o întrebi însă pe corporatistă de ce nu a plătit pentru STERILIZARE (care costă evident mai mult) în loc de CASTRARE, o să înceapă să se bâlbâie şi după câteva momente de derută o să pună iar placa aia cu „siguranţa ghemotocului pufos”.  Adică siguranţa EI că pentru banii INVESTIŢI primeşte o jucărie tâmpă dar care „duce” 15 ani.

Revenind la argumente serioase, trebuie punctat faptul că dacă motanul necastrat începe să-şi marcheze teritoriul situaţia este imposibilă pentru orice proprietar care stă la bloc, oricât de bine intenţionat ar fi. Mirosul este

Apetitul pentru securism al generaţiei Millenials – posibile explicaţii

Poate cea mai clară concluzie a ultimilor 2-3 ani din politica românească este că generaţia Millenials de la noi (formată din românii născuţi în perioada 1980-2000)  iubeşte la nebunie securismul de rit nou. Oriunde întorci capul pe culoarele www-ului de limbă română dai peste o grămadă de inşi (născuţi în acest interval foarte greu pentru România) care fac spume la gură în favoarea aşa-numitului stat de drept. Şi care ard de nerăbdare să împroaşte cu insulte pe oricine vede lucrurile altfel, refuzând cu îndărătnicie dialogul civilizat, pluralismul opiniilor şamd.

Mai mult decât atât,  când metoda jignirilor/insultelor/ameninţărilor  în haită nu funcţionează iar interlocutorul este pur şi simplu mult mai capabil decât ei să exprime în scris un punct de vedere logic, argumentat coerent şamd, exponenţii acestei generaţii optzecist-nouăzeciste fac pe dracu-n patru pentru a suprima fizic opoziţia, virtual vorbind desigur.  Dacă este vorba despre pagina lor de facebook, blogul lor şamd vor şterge pur şi simplu comentariile care le contrazic civilizat şi cu blândeţe bazaconiile securistice, iar dacă este vorba despre forumuri de discuţii şamd vor face pe dracu-n patru pentru ca „intruşilor” să li se blocheze accesul. Beneficiind în acvest sens de largul concurs al proprietarilor acestor platforme online, dintre care mult prea mulţi au trecuturi care includ ba un tată colonel de Securitate, ba vreo Academie Militară, mă rog, intelegeţi ideea.

Sigur, mulţi dintre aceşti tineri (unii ajunşi deja pe la 35-37 de ani) aparţin diferitelor structuri ale „statului de drept” şi prestează la ordin. Alţii sunt plătiţi de aceleaşi structuri pe post de colaboratori (vezi banda bloggerilor pişcotari care ar face foamea fără dna general Istode). Dar grosul, masa care delirează pe facebook şi care a ieşit în piaţa Victoriei pentru a apăra dreptul procurorilor de a intercepta orice angajat la stat care a cumpărat două topuri de hârtie cu 20 de lei în loc de 15, nu ia bani de la SRI. Pur şi simplu aceşti oameni urăsc sincer dialogul, urăsc pluralismul opiniilor şi pluralismul politic, îşi doresc cu ardoare un stat condus autocratic de „securiştii patrioţi”, procurorii de bine şamd.

Fiind un om care prin forţa lucrurilor a petrecut în mediul online o bună bucată a ultimilor 20 de ani, m-a lovit de mult de dorinţa nebună a acestei generaţii de a închide gura celor care au altă părere. N-o să uit niciodată corul dement care cerea banarea urgentă a scriitorului SF Ovidiu Bufnilă, care intrase pe forumul computergames să se bage în seamă cu „tineretul”. La vremea respectivă însă am crezut că e vorba despre frustrările unor adolescenţi (şi adolescenţi întârziaţi) nu de cauze mult mai profunde, de natură psihologică.

Acum însă, când asistăm la apoteoza securismului de rit nou, devine evident că această generaţie are pur şi simplu o mentalitate otrăvită. Sigur, există excepţii, unele notabile, iar pe cei care nu se regăsesc în descrierea de mai sus îi rog anticipat să mă scuze pentru generalizare. Dar grosul celor născuţi între 1980 şi 2000 în România par pur şi simplu prizonieri irecuperabili ai unei mentalităţi totalitare de tip nord coreean.  Lucru cu atât mai bizar cu cât vorbim despre primele generaţii care nu au avut când să fie îndoctinate în ceauşism, fie că nu l-au apucat deloc, fie că au prins la 7-8-9 ani doar câteva crâmpeie din propaganda unui regim muribund. Am constatat în repetate rânduri că ai mult mai multe şanse să discuţi civilizat şi argumentat pe net (că faţă în faţă millenials nu prea au clonţul tare) cu un om care avea măcar 14-15 ani în 1989 decât cu unul care era în scutece sau nu era deloc.

Psihologic vorbind, fenomenul este interesant şi probabil aş fi tentat să-l tratez într-o cheie mult mai veselă dacă lucrurile nu ar fi atât de grave dpdv politic.  E posibil ca marea bulibăşeală a anilor 1990-2000, când România comunistă a fost furată cu bucata, dezmembrată şi vândută la fier vechi etc să fi avut efecte psihologice grave asupra acestei generaţii. Care, neapucând să experimenteze pe propria piele deliciile totalitarismului de tip ceauşist, îşi

PSD îşi dă singur lovitură de stat

Evenimentele ultimelor zile pot fi rezumate foarte simplu astfel:  o masă de oameni care A VOTAT CONTRA PSD iese in stradă pentru a răsturna guvernul PSD rezultat în urma alegerilor. Deja orice dubii în acest sens s-au risipit după ce Liviu Dragnea a lăsat să se înţeleagă că ar putea retrage ordonanţa de modificare a Codului penal, iar răspunsul primit din stradă a fost „continuăm până plecaţi”.  Grupul care protestează NU este unitar, fiind format din câteva categorii: 1. activişti PNL şi USR  2. Corporatişti afectaţi atât direct la buzunar prin noile impozitări ale guvernului Grindeanu cât şi indirect prin reglementările care obligă corporaţiile străine să plătească totuşi ceva impozit 3. Acoperiţi ai serviciilor afectaţi direct de reducerea bugetelor instituţiilor 4.  Tineri dependenţi de facebook şi complet manipulaţi prin propaganda desfăşurată acolo  5. ONG-iştii din zona Soros/LBGT/EU.

Aceste proteste sunt cât se poate de normale în logica războiului politic total pe care Klaus Iohannis l-a declarat cât se poate de deschis PSD-ului. Cu toate astea câştigătorii alegerilor par complet incapabili să gestioneze o situaţie absolut normală într-o democraţie: cei care  au pierdut alegerile îşi exercită PAŞNIC dreptul la protest.  Da, corporatiştilor nu le convine că PSD-ul vrea să-i pună să plătească CAS şi CASS la tot venitul (nu aferent pentru maxim 5 salarii medii brute, ca pe vremea lui Julien Cioloş) aşa că mămicile corporatiste au ieşit cu copiii de mână la miting. ŞI CE DACĂ?  Nu e dreptul lor să facă asta?  A, dacă dădeau buzna peste parlamentari cum au făcut minerii în ’91 atunci da, era o problemă, se chema că o pătură a societăţii se manifestă violent şamd.

La fel, disperarea PSD-ului de a nu scoate proprii susţinători în stradă denotă totala neadaptare la realităţile unei societăţi libere,  în care lumea chiar poate protesta: există situaţii în care diferitele opţiuni politice sunt ireconciliabile iar minoritatea trebuie să se supună majorităţii.  Dacă minoritatea urlă în stradă iar majoritatea

De ce sunt complet irelevante protestele anti-PSD

L-am văzut azi pe ministrul Justiţiei niţel cam agitat şi zău că nu înţeleg de ce. S-o luăm metodic:

1.  În 2014 PDL avea 138.714 membri iar „vechiul” PNL avea si el 115.181 de membri (de-aia cu carnet, cotizaţie etc, nu simpatizanţi) Cu alte cuvinte, în mod normal noul PNL (adică PDL+PNL=love ) ar trebui să aibă lejer peste 253.000 de membri. E greu de spus câţi are USR-ul (în 2014 nu exista ca partid iar date mai recente n-am) dar vreo 50.000 tot or fi. Cu alte cuvinte  noul PNL şi USR au în toată ţara vreo 300.000 de membri cu carnet.
2.  Cum Bucureştiul are peste 2 milioane de locuitori după toate calculele, iar în ţară cam toată lumea e de acord că n-au mai rămas nici 20  de milioane de români, ar rezulta că aici ar trebui să fie cel puţin 10% dintre membrii acestor partide, adică 30.000 de oameni. Asta fără a lua în calcul că aici e capitala, aici sunt toate instituţiile centrale, aici se năpustesc toate lichelele aflate în căutarea unei sinecuri.
3.  Singur că nici un partid n-o să reuşească să mobilizeze la vreun miting TOŢI membrii din oraşul respectiv, dar pe de altă parte putem fi siguri că activiştii care s-au conectat la un moment dat la ugerele bugetului de stat o să vină la un asemenea miting cu căţel, cu purcel, cu toată familia etc. Toate leprele alea pedeliste înfipte vreme de 10 ani prin diverse AGA şi CA credeţi că au stat acasă sau că au cărat la protestul anti-PSD tot clanul?
4. Am ajuns deja la vreo 30.000 de penelişti, pedelişti şi USR-işti, fără a socoti diverşii angajaţi ai ONG-urilor cu profil politic (finanţate de Soros, de diverse ambasade, de diverse fundaţii europene etc) . În Bacău s-ar putea să nu fie prea mulţi, dar în Bucureşti avem sigur cel puţin

Cine poate să o reţină pe Codruţa Kovesi?

Traian Băsescu a confirmat într-o postare pe facebook veridicitatea înregistrărilor prezentate de Sebastian Ghiţă, aruncând astfel în aer orice urmă de credibilitate va mai fi avut activitatea DNA în general şi condamnarea lui Voiculescu în particular.

 

sursa: contul oficial de Facebook al lui Traian Băsescu (sublinierea îmi aparţine)

 

Din moment ce înregistrările sunt reale reiese cât se poate de clar Traian Băsescu avea în calitate de şef de stat informaţii că Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea au „aranjat” sentinţa în dosarul lui Voiculescu. Iar ulterior a apreciat, într-o discuţie privată, că aceştia se pregăteau să

Orlando Nicoară este urmărit penal în dosarul Mediafax

Conform site-ului sursazilei.ro (citat direct de paginademedia.ro şi apoi indirect de wall-street.ro, pentru că mai nou aşa se face jurnalism economic în România) Orlando Nicoară, şeful demisionar al Mediafax, este urmărit penal într-un dosar de evaziune fiscală deschis de Parchetul de pe lângă ÎCCJ.  Citez din comunicatul Parchetului:

„Pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este înregistrat un dosar penal în care, prin ordonanţa din data de 2 decembrie 2014, procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de SC MEDIAFAX GROUP SA, Grigoruţă Roxana Dorina şi Nicoară Ilie Orlando, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.”

Dincolo de faptul că, de data asta, procurorii au fost foarte discreţi iar site-ul sursazilei a obţinut aceste informaţii doar ca răspuns la o solicitare adresată Ministerului Public, merită remarcat că, în sfârşit, laţul începe să se strângă în jurul lui Adrian Sârbu şi al ciracilor săi apropiaţi.  Asta la mai mult de un deceniu de când Adrian Năstase a şters cu inconştienţă datoriile imense pe care trustul lui Sârbu le avea şi atunci la stat, într-un mod care ar fi putut la rândul său face obiectul unui dosar penal.

De asemenea, trebuie remarcat că DNA-ul lui Daniel Morar şi ulterior al Codruţei Kovesi nu s-a atins nici cu o floare de trustul lui Sârbu vreme de 10 ani, deşi  modul în care datoriile acestuia au fost şterse de Năstase întruneşte cam toate elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de influenţă, abuz în serviciu în dauna intereselor publice etc etc.

Evident, nu putem scoate cele ce se întâmplă acum la Mediafax şi Media Pro din contextul şantajului de care Adrian Sârbu a fost acuzat chiar de către Victor Ponta. Nici din cel al propagandei (uneori deşănţate) anti-Ponta pe care trustul lui Sârbu a făcut-o în ultimele luni. Şi mai ales nu putem ignora vehemenţa cu care vehiculele media din trustul Mediafax, patronat de Sârbu şi condus de Orlando Nicoară,  cer demisia imediată a lui Ponta după ce acesta a pierdut alegerile. Cu alte cuvinte, chiar dacă în acest moment Ponta are o credibilitate practic nulă, faptele par să

Poate Iohannis să reziste asaltului pupincurismului balcanic?

Citiţi şi vă cruciţi:

profesorul Orlando Balas in delir limbistic la adresa lui Klaus Iohannis

Acum puteţi să vă mai cruciţi odată, aflând că autorul acestor deliruri mistico-limbistice care l-ar fi îngreţoşat şi pe Ceauşescu nu este de meserie politruc ci lector la Universitatea din Oradea, unde predă limba germană. Cu alte cuvinte omul are o educaţie care i-ar permite să aibă un minim simţ al penibilului, dar  o foloseşte doar pentru a fi mai eficient în ridicarea unor osanale de care s-ar fi jenat şi anturajul lui Caligula, inclusiv calul Incitatus.

Sper că vă daţi seama cam câtă tărie de caracter şi capacitate de auto-analiză o să-i trebuiască lui Iohannis pentru a-şi păstra sănătatea mintală în faţa asaltului neobosit al unor limbişti de asemenea nivel? Probabil o să aibă nevoie să se uite în fiecare dimineaţă în oglindă din semi-profil, ca să se asigure că nu

Vasilică Cristi Dănileţ, omul cu care chiar trebuia începută curăţenia în CSM

Contrar a ceea ce se aşteaptă probabil băsiştii cu ora sau cei 2-3 susţinători dezinteresaţi care i-or mai fi rămas matrozului, postarea asta nu are nimic de-a face cu spumele revărsate de Antene în legătură cu orientarea politică a fostului membru al CSM.  Pur şi simplu consider că, într-un stat de drept, prezenţa lui Vasilică Cristi Dănileţ în  CSM (ca membru cu drepturi depline, nu pe post de cărător de hârtii) ar fi fost cu desăvârşire imposibilă. Şi asta strict pe baza CV-ului publicat de dl. Dănileţ pe propriul blog şi a mecanismului prin care magistraţii sunt aleşi în CSM.

Să le luăm pe rând: conform propriului CV, dl Vasilică Cristi Dănileţ termină Facultatea de Drept  în 1998 şi este numit pe 1 decembrie judecător la judecătoria din oraşul de baştină (Vatra Dornei), post pe care activează până pe 14 mai 2001. Nu discut aici ce ne sugerează faptul că un tânăr de 23 de ani, abia ieşit de pe băncile facultăţii, este numit direct judecător, pentru simplul motiv că, în această postare, îmi propun să operez strict cu fapte, nu cu deducţii. Cert este însă că, după numai doi ani şi jumătate de activitate fulminantă la judecătoria Vatra Dornei, pe data de 15 mai 2001 dl. Dănileţ este numit judecător inamovibil la Judecătoria Cluj-Napoca prin Decretul Preşedintelui României nr. 308 din 8 mai 2001 . Mai stă şi pe acest post încă 3 ani şi ceva, după care, pe 1 septembrie 2004 este numit judecător la Tribunalul Cluj. Post pe care mai stă doar 5 luni, întrucât pe 18 ianuarie 2005 este detaşat la Ministerul Justiţiei, unde ocupă postul de consilier al ministrului.

Indiscutabil, ne putem întreba ce nevoie avea un ministru cu experienţa Monicăi Macovei de un consilier cu o experienţă profesională aproape nesemnificativă, ce se rezuma la 6 ani petrecuţi în funcţia de simplu judecător? Din nou însă, prefer să rămânem la fapte şi să constatăm că, după ieşirea Monicăi Macovei din guvernul Tăriceanu (în împrejurările ştiute), dl. Dănileţ părăseşte imediat (pe 22 mai 2007)  Ministerul Justiţiei şi se întoarce la Tribunalul Cluj, unde activează tot ca judecător până  pe 14 iulie 2009.  Apoi, pe fondul pedelizării generale a României sub guvernul Boc este numit, pe 15 iulie 2009, vicepreşedinte la Judecătoria Oradea. Funcţie în care stă doar un an şi vreo 5 luni, întrucât, pe 07 ian 2011 este ales ca membru al CSM de către colegii săi judecători.

Vasilica Cristi Danilet in 2009, an in care a fost numit vicepresedinte de Judecatorie – sursa foto luju.ro

Simpla aritmetică ne arată că dl. Dănileţ a ajuns membru al forului diriguitor al Justiţiei din România după o experienţă profesională de  7 ani şi două luni ca simplu judecător şi un an şi 5 luni ca vicepreşedinte de judecătorie de provincie. Vi se pare că, oricât de capabil şi de onest ar fi un om (repet, nici nu mai discut aici cazul particular al d-lui Vasilică Cristi Dănileţ) această experienţă profesională este suficientă pentru a face parte din CSM? Avusese dl. Dănileţ ocazia să conducă măcar 

Becali în USL, manevra care a isterizat slugile lui Băsescu

Dacă vă uitaţi un pic în presa băsistă, o să vă amuzaţi copios văzând cum conştiinţele pe bani fac spume la gură în legătură cu cooptarea lui Becali de către USL. Sigur, George  Becali e departe de a fi un personaj politic respectabil, dar fiţi siguri că nu asta îi doare pe băsiştii cu ora.  Marea lor problemă e că USL-ul, care până acum avea un singur politician realmente capabil să „treacă sticla”  (Crin Antonescu) se întăreşte acum cu o figură publică renumită exact pentru această calitate.

Iar Becali nu numai că „trece sticla” televizorului, dar vorbeşte pe limba şi la nivelul de înţelegere al maselor largi din această ţară. Se poate spune, cu cinism, că USL şi-a luat un troglodit care să le vorbească pe limba lor troglodiţilor care l-au votat pe Băsescu în 2009. Lucru care, firesc, îi dă fiori reci matrozului, întrucât pierderea acestui vast bazin electoral înseamnă pentru el ruina carierei politice şi, foarte probabil, o nouă vecinătate cu Adrian Năstase.

Mai mult decât atât, spre deosebire de îmbogăţiţii din siajul PDL sau USL, Becali chiar se poate lăuda cu