Marele economist care, în calitate de prim-ministru, a blocat valuta din bănci în 1991 revine la post după 16 ani. Pentru cine nu ştie cu ce se mănâncă tehnocratul, un link lămuritor. Ştiu că-i Ziua, dar toate faptele enunţate acolo, în special cele referitoare la afacerea Megapower, sunt cât se poate de reale.
Ca om tânăr, mi se pare uluitor că, la 18 ani de la Revoluţie, în funtea Guvernului ajunge tot un personaj strâns legat de afacerile cu valută ale lui Ceauşescu. Pentru cine nu ştie, “tehnocratul” Stolojan a fost, înainte de 1989, conform propriilor declaraţii ” director adjunct si director la Directia Valutara si a Relatiilor Financiare Internationale din Ministerul Finantelor”. Funcţie din care Stolojan a avizat şi contracte de comerţ exterior ale ICE Dunarea, firma Securitătii.
Punem la socoteală şi faptul că fostul rezident de la Anvers, Traian Băsescu, este preşedintele ţării, şi ce concluzie tragem? La 18 ani de la căderea lui Ceauşescu, ţara este condusă de doi securişti.
Frumoasă exclusivitate a celor de la Hunedoreanul, care l-au descoperit pe “geamănul” lui Băsescu, un electrician pe nume Gheorghe Robciuc, din localitatea Crişcior. Asemănarea este uluitoare, până şi Read the rest of this entry »
Din 1989 încoace, bucureştenii par blestemaţi să-l voteze pe cel mai nepotrivit dintre candidaţii cu şanse. N-o să mai discut aici despre episoadele de groază Halaicu şi Lis, mă voi opri la ultimele trei ocazii în care bucureştenii s-au împuşcat singuri în picior:
1. Iunie 2000, PSD-ul câştigase deja sectoarele Capitalei şi avea majoritatea în Consiliul General. În turul 2 sunt Oprescu şi Băsescu. Bucureştenii în aleg pe marinar. Nu e nici un fel de alegere morală, de dreapta, bla bla: între un securist notoriu şi un fiu de general de securitate nu se pot face asemenea distincţii. Pur şi simplu a fost votat cel mai manelist dintre cei doi candidaţi. Rezultatul? Patru ani de blocaj total în administrarea oraşului, un nesfârşit meci primar-consiliu, şi o trambulină pentru Băsescu.
2. 2004-2005, altă etapă neagră: după patru ani de blocaj total în primărie, bucureştenii pun botul la gargara lui Băsescu şi îl realeg, dându-i şi un consiliu cu care să facă treabă. După numai câteva luni, marinarul îl scoate pe Stolojan din schemă, candidează la cea mai înaltă funcţie în stat şi câştigă. Bucureştiul rămâne de izbelişte şi, în aprilie 2005, urmează cele mai groteşti alegeri cu putinţă: Videanu-bordură versus Vanghelie care este. Iese Videanu din primul tur, cu doar 231.000 de voturi în spate, nici 10% din populaţia oraşului.
3. În 2008 PD-L câştigă la mustaţă majoritatea în Consiliul General, iar în turul II bucureştenii au de ales între un băiat de Primăverii, fiu de general de securitate, bun de gură dar boem şi fără nici un fel de program administrativ, şi un fălcos cu tot atâta carismă cât un topor, dar excelent administrator, cu rezultate foarte bune in prefectura Bihor, vamă şi ministerul administraţiei şi internelor. Firesc, câştigă băiatul generalului de securitate Oprescu.
Recunosc sincer: pe mine mă zgârie pe creier simpla idee că, undeva într-o fostă vilă de protocol, un boşorog torţionar îşi freacă mâinile la aflarea veştii că progenitura sa ajuns să conducă Bucureştiul. Dar, dincolo de asta, cred sincer că, din toate punctele de vedere, Blaga ar fi fost un primar mai bun decât Oprescu. Mai ales că Blaga ar fi rămas primar patru ani, în vreme ce, pentru Oprescu, postul câştigat ieri e doar trambulina pentru asaltul final către Cotroceni.
La sectorul 1, unde locuiesc, treaba e simpla din punctul meu de vedere: Murgeanu e cel care, cu cizmele de cauciuc în picioare/şuba pe spinare le dădea socoteală ziariştilor când ploile sau viscolele îl prindeau pe Videanu pe la Rio de Janeiro. În acelaşi timp. Chiliman s-a remarcat prin faptul că n-a fost în stare să cheltuie banii alocaţi sectorului şi că m-a lăsat fără coşuri de gunoi pe stradă aproape un an, în timp ce se chinuia prin tribunale să schimbe gunoierii pedelişti cu unii liberali.
Şi la Capitală, avem doi candidaţi a căror competenţă într-ale administraţiei Read the rest of this entry »
Dacă mai aveam vreo umbră de îndoială că între Geoană şi Băsescu există un soi de înţelegere subterană, pot spune că acum sunt 100% sigur: anunţul public făcut de preşedintele PSD cu privire la susţinerea lui Chiliman în turul II al alegerilor pentru primăria sectorului 1 l-a făcut câştigător aproape sigur… pe Murgeanu. Electoratul din sectorul 1, cel mai bogat al Capitalei, este cât se poate de anti-PSD, lucru vizibil şi în primul tur, când bietul Tudorache a luat praful de pe tobă. Dacă Geoană vroia să-l ajute pe Chiliman, cel mai bun lucru pe care-l putea face era să-şi ţină gura: electoratul dur al PSD-ului oricum vota contra lui Murgeanu, iar antipesediştii n-ar fi avut ocazia să-şi spună “păi stai aşa, Chiliman e omul lui Iliescu?”.
1. E baiat de Primaverii, fiul generalului de securitate Mircea Oprescu. Nu voi insista asupra a ceea ce a facut (sau mai bine zis săvârşit) Mircea Oprescu în anii 50: nu cred că i se poate face vreo vină fiului pentru faptele tatălui. Ca alegător însă, n-am nici un chef să contribui cu votul meu la menţinerea în fruntea ţării a securiştilor gen Băsescu sau a urmaşilor securiştilor, tip Oprescu.
2. În opinia mea, tot circul blocării candidaturii în PSD, al respingerii candidaturii la BEM etc a fost atent regizat. Lui Oprescu i s-a creat în acest fel oportunitatea de a avea în spate electoratul dur al PSD fără a pierde şansa de a atrage o mare parte a nehotărâţilor.
3. Nu cred că doctorul Oprescu poate fi un bun administrator al Bucureştiului. Nu de băieţi şmecheri şi plezirişti de Primăverii are nevoie oraşul ăsta.
4. La primăriile de sector PSD-ul va avea câştig de cauză doar prin Onţanu şi Vanghelie. Nu-l văd pe Oprescu făcând echipă cu Vanghelie, aşa că, dacă doctorul se alege, vom avea iar un primar general aflat în luptă cu 5 din cei 6 primari de sector. Parca am mai vazut filmul ăsta, şi s-a terminat urât.
Cine a văzut ieri “explozia” lui Vanghelie de la conferinţa de presă legată de angajaţii primăriei sector 5 care escrocau bătrâni şi-a zis probabil că primarul care este o fi el vinovat cu ceva, de face aşa urât. Culmea e însă că, de această dată, Vanghelie avea 100% dreptate: faptul că doi ciumeţi de la Taxe şi Impozite furau datele din cererile bătrânilor şi le pasau escrocilor are tot atâta legătură cu primarul cât şi cu şeful poliţiei, procurorul general sau preşedintele ţării. Iar când ai posibilitatea să învârţi milioane de euro dintr-un condei (vezi afacerea cu economatul), normal că-ţi sare ţandăra când se sugerează că ai avea de-a face cu găinării.
Problema e că imaginea lui Vanghelie este atât de deteriorată încât nici nu mai contează că primarul de la sectorul 5 are dreptate. Realitatea şi-a permis să-i taie vorba chiar în mijlocul conferinţei de presă, sub pretextul că nu poate tolera limbaul folosit la adresa unui ziarist aflat în studio. Ciudat, dar nimeni n-a pus embargo pe imaginile cu Băsescu vorbind despre ţigănci împuţite, păsărici şamd, în schimb Vanghelie a fost cenzurat când şi-a permis să aducă vorba despre cuvioasa şpagă, mult prea populară printre anumiţi aşa-zişi ziarişti.
P.S. Nu mi-aş fi imaginat să ajung vreodată să-i dau dreptate lui Vanghelie…
Scenariul 1(sugerat de un cunoscut cu multe antene prin primării) : Băsescu ştia că dacă Oprescu merge din partea PSD e un candidat redutabil, aşa că l-a presat pe Vanghelie să facă orice pentru a-i bloca doctorului candidatura. Mânerul folosit de marinar la Vanghelie: afacerea de puşcărie cu economatele. (citat aproximativ: “dacă nu face cum zic eu, se îngroapă în puşcărie cu economatele pe piept)
Cu largul sprijin al lui Geoană (care ştia că Oprescu primar= bunicuţa pe cai de rasă) candidatura lui Oprescu este blocată în PSD. Când omul a vrut să meargă independent, s-a încercat eliminarea lui numărând atent semnăturile. Chiar şi cu contestaţia admisă, candidatului Oprescu îi va veni greu să suplinească, într-un timp foarte scurt, lipsa unei organizaţii municipale de partid care s-ar fi ocupat de campanie.
În varianta asta chixul ar fi al aripii Iliescu-Năstase din PSD, iar victoria a lui Băsescu şi Geoană.
Să începem cu faptele: dacă madam Clinton este aleasă preşedinte şi nu dă colţul pe durata mandatului, rezultă că în perioada 1989-2013 America va fi fost condusă de doar două familii, Bush şi Clinton. Preşedinţi: Bush Senior 1989-1993, Bill Clinton 1993-2001, Bush junior 2001-2009 şi Hillary Clinton 2009-2013. (alegerile se tin la sfarşitul anului, dar jurământul se depune tradiţional în ianuarie anul următor).
Dacă luăm în calcul şi agresivitatea extremă a politicii americane în acest sfert de secol, cu atacuri asupra Iugoslaviei, invazii în Afganistan şi Irak etc, nu-i prea greu să ne gândim că procesul democratic din SUA a ajuns o faţadă, care ascunde o tot mai pronunţată evoluţie spre un regim oligarhic extrem. Marionetele de la Casa Albă, alese de-acum pe criteriul pragmatic “să-l punem pe ăsta, că deja ştie de la tacsu’” nu fac altceva decât să execute voinţa lui Halliburton&Co.
În contextul ăsta, nu ştiu de ce am aşa o presimţire că şansele lui Obama tind spre zero. Sper să mă înşel.
Americanii au descoperit de peste două secole că alegerile sunt câştigate nu de cel mai bun preşedinte, ci de cel mai competitiv candidat. Mircea Geoană, considerat de mulţi “omul americanilor” din PSD, nu pare să fi aflat nici până azi de această descoperire. Ăsta poate fi cam singurul scenariu care explică, fără a lua în calcul o înţelegere subterană cu Băsescu, decizia de a-l nominaliza pe Vanghelie drept candidat al PSD la Primăria Capitalei.
Sunt de acord că, măcar în primele luni de mandat, Vanghelie ar putea fi un primar mai performant decât Oprescu: ştie butoanele şi “butoanele” dintr-o primărie, ştie cam care sunt funcţionarii cu greutate, pe care la o adică, te poţi baza că barem fac treabă, chiar dacă bagă şi mâna, într-un cuvânt are o experienţă de opt ani fix în domeniul ăsta. Problema e că, tot fix, are 0% şanse de a fi ales, conform tuturor sondajelor realizate în Bucureşti.
În aceste condiţii, desemnarea lui Vanghelie înseamnă, de facto, renunţarea la orice şansă de a câştiga pentru prima oară primăria Bucureştiului. Cum va folosi tandemul Iliescu-Năstase această armă, după o eventuală înfrângere din primul tur a lui Vanghelie, e uşor de anticipat.
Când Ioan T. Morar i-a atacat violent în Cotidianul pe criticii lui Băsescu de la Antena 3, tratându-i drept oameni capabili să-l răstignească pe Hristos a doua oară, am taxat cum se cuvenea această ieşire în decor. Ca urmare, n-aş avea cum să-mi păstrez acum respectul de sine dacă nu mi-aş scoate acum pălăria în faţa lui Doru Buşcu, al cărui editorial, sugestiv intitulat “Ofiţerul-tonomat şi preşedintele beat de sine” , bate câteva piroane zdravene în sicriul electoral al lui Băsescu.
Evident că se vor găsi unii care să spună că echipa de la Cotidianul a simţit dincotro bate Vântu. Şi că, la indicaţiile patronului, a început să schimbe macazul după ce ultimele sondaje, încă nepublicate, au arătat prăbuşirea matrozului. Eu unul prefer să cred că ultimele ieşiri ale lui Băsescu au fost suficiente pentru ca orice om de bună-credinţă să înţeleagă că actualul preşedinte este şi a fost mereu un exponent al mentalităţilor securistice, un dinozaur din specia “ochiul şi timpanul” care a supravieţuit miraculos până în zilele noastre.
Apetitul lui Băsescu pentru “armaghedoanele ofiţereşti”, de care vorbeşte Doru Buşcu, a fost tot timpul vizibil. Unii au preferat să se uite în altă parte, fie pe bani mulţi, fie pentru că au considerat ( în mod naiv, zic eu) că există rele mai mari pentru România. A fost nevoie de trei ani în care Băsescu a patronat tandemul servicii-DNA pentru ca oamenii din a doua categorie să-şi dea seama ce reprezintă, de fapt, actualul preşedinte. Mai bine mai târziu, decât niciodată!
Varujan Vosganian a supralicitat azi în lupta pentru menţinerea cu orice preţ a taxei de primă înmatriculare, susţinând că Ford nu mai vine în România iar Renault ameninţă cu mutarea producţiei “spre Răsărit” în caz că se dă liber la importurile second-hand. Nu ştiu cât adevăr o fi în aceste afirmaţii, dar cert e că din acest mod de a pune problema răzbate clar disperarea omului care simte că-i fuge pământul de sub picioare. Ford şi Renault sunt nişte investitori extrem de importanţi, pe care şi i-ar dori orice ţară, dar oricât de bananieri am fi n-am ajuns să ne facă politica fiscală o firmă care dă câteva mii de locuri de muncă şi niscai impozite, nu foarte mari.
Pe Vosganian îl doare de fapt la buget, acolo unde dispariţia taxei ar produce o gaură imposibil de umplut într-un an electoral. Când alegerile bat la uşă, guvernele îşi aduc aminte şi de profesori, şi de medici, şi de pensionari, iar această subită revenire a memoriei presupune mulţi, foarte mulţi bani. Cu alte cuvinte, dacă mâine dispare taxa, PNL-ul rămâne fără una din modalităţile cele mai facile de a-şi sălta scorul electoral. Motiv pentru care şi adversarii politici trag tare pentru desfiinţarea taxei, încercând să le tragă astfel liberalilor preşul de sub picioare.
Culmea este că PNL-ul se vede pus în situaţia de a susţine o măsură profund antiliberală: genul ăsta de taxă ar fi mai degrabă tipic unei guvernări social-democrate, mereu dornică să mai ia câţiva bănuţi de la păturile mijlocii şi bogate pentru a cârpi salariile bugetarilor sau pensiile. În ritmul ăsta aşteptăm cu interes alte măsuri liberale, cum ar fi taxa de neînmatriculare (de ce n-ai şapcă, iepuraşule?), taxa pe valoarea adăugată a valorii adăugate şi, nu în ultimul rând, fumăritul. Iar dacă nici aşa nu merge, o taxă pe aerul respirat, direct proporţională nu cu capacitatea pulmonară, ci cu veniturile, garantat ar umple vistieria.
Dacă Băsescu a rupt gura târgului în 2004 folosind în campanie melodia “România trezeşte-te” a grupului Moromeţii, se pare că în 2008 au început să se ascută cuţitele mai mult sau mai puţin artistice şi de partea cealaltă. Paraziţii şi Mărgineanu au un cântec intitulat “Moartea întreabă de tine” în care doamna cu coasa pare să întrebe de vreo două ori şi de actualul preşedinte.
Nu-s nici pe departe un fan al acestui gen de muzică (dacă se poate numi aşa), dar versurile care însoţesc melodia (bazată pe singurul hit al Annei Lesko, “Anicyka Maya”) pot în mod clar contribui la ştirbirea soclului pe care s-a cocoţat Băsescu. Operaţiunea “e cool să fii anti-Băsescu” a început.
Cum se purta pe vremuri după Revelion, am pregătit şi eu două filmuleţe din ciclul “dacă doriţi să revedeţi”. Conştiinţa de pe ştatele de plată ale lui Vântu şi primarul care este, în momentele lor de glorie.
Apariţia preşedintelui în Piaţa Constituţiei n-a mai fost un prilej de entuziasm popular: am văzut azi imaginile înregistrate de TVR, iar reacţia mulţimii a fost în cel mai fericit caz împărţită. Unii l-au fluierat şi huiduit, fără prea mare entuziasm e drept, alţii l-au aplaudat, tot cam în dorul lelii. Din ce-am aflat de la colegii care au fost în Piaţă, nici pe drumul spre scenă nu se mai înghesuia chiar toată lumea să-i strângă mâna şefului statului. Unii se năpusteau, ca şi până acum, dar alţii rămâneau rezervaţi, fapt care a contribuit la apariţia câtorva momente penibile: după 2-3 mâini întinse Băsescu se trezea că trage de alţi 2-3 oameni care n-au nici un gând să dea noroc cu el.
Şi pe scenă, Băsescu a părut uzat, lipsit de inpiraţie şi de charismă: discursul său a fost banal, iar mulţimea, parţial ostilă, n-a mai intrat în rezonanţă cu vorbitorul. Ceea ce nu e neapărat un semn că Bucureştiul nu-l mai vrea pe Băsescu: mai degrabă oamenii dau semne clare că s-au săturat de politicienii care plonjează în mulţime la evenimente care n-au nici o legătură cu ei. Pe când o Sfântă Paraschiva fără cohorte de politruci?
P.S. În vreme ce Băsescu dă semi-chix în piaţă, Adrian Năstase se delectează cu povestea celor 47 de ronini . Care are probabil o savoare particulară pentru un politician vândut de toţi ipochimenii cu care se înconjurase în momentele de glorie. După scena din Piaţa Constituţiei am o presimţire că nu mai e aşa de mult până ce Băsescu o sa-i ceară cartea asta cu împrumut lui Năstase.
Publicat de optimvs 
Publicat de optimvs 
Publicat de optimvs 
