S-a bătut multă monedă pe curăţirea clasei politice, aruncarea celor 322 de trădători peste bord, si altele asemenea, care numai argumente nu sunt, cata vreme pedistii şi pelediştii lui Băsescu nu sunt cu nimic mai curati decat pesediştii sau peneliştii. Uninominalul are, în România, un singur argument viabil: responsabilizarea parlamentarului faţă de alegătorii din circumscripţie. Problema e că, în acelaşi timp, există un contra-argument cel puţin la fel de puternic: sistemul de “învingătorul ia totul” propus de Traian Băsescu nu asigură o reprezentare corectă în Parlament a tuturor opţiunilor electoratului. Oamenii care au votat un partid de 10% nu vor fi reprezentaţi în nici un fel, şi asta numai democraţie nu e.
Mai mult, e clar că în maxim două legislaturi, uninominalul “pur” va duce la dispariţia de pe scena politică a majorităţii partidelor. Unii zic că un sistem cu două partide mari ar fi mai bun, şi au argumentele lor. Dar şi dacă rămân numai două mari partide, tot o reprezentare incorectă în Parlament a opţiunilor electoratului am avea: dacă partidul X ia în toate judeţele 51% iar partidul Y ia în toate 49%, vom avea un Parlament monocolor, format numai din reprezentaţii partidului X. Şi o ţară condusă, ca să parafrazez poanta din “Asfalt tango”, pe principiul “pe vaporul meu eu sunt Ceauşescu”. Gândiţi-vă la alegerile din 2000: v-ar fi plăcut un parlament 85% PSD? Pentru că asta ar fi ieşit dacă se aplica atunci genul de uninominal care ni se propune acum.
Actualul sistem de vot pe liste este clar prost, şi trimite în Parlament tot soiul de handicapaţi. Nici un dubiu aici. Dar a-l înlocui cu un sistem uninominal “pur” ar fi un salt hotărât din lac în puţ. Mult mai corect ar fi, de pildă, dacă tot plătim cu bani grei un Parlament bicameral, să alegem senatorii prin vot uninominal şi deputaţii prin vot pe liste, măcar să vedem dacă apar diferenţe semnificative între calitatea materialului uman prezent în cele două camere.
Şi ar mai fi de spus un lucru: pe susţinătorii fanatici ai actualului preşedinte poate i-ar încâta să vadă o ţară cu Băsescu preşedinte şi cu un parlament în care PD-ul sare de 90%. Eu aveam 17 ani în 1989 şi îmi aduc destul de bine aminte cum era pe vremea lui Ceauşescu, aşa că o asemenea alternativă nu-mi surâde nici un pic. Prost e că pentru puştii de 18 ani care merg acum la vot cu afişe de genul ăsta în cap, nea Nicu e doar un bau-bau iar Băsescu e cool.

P.S. Realizez că, după cum îmi spunea adineauri un prieten care a citit această postare, e posibil să-mi pierd câţiva cititori. Vă spun sincer că pe cei care nu pot întelege argumentele de mai sus ( NU ma refer la cei care le înţeleg, dar nu sunt de acord cu ele, asta e deja altă poveste) , nici nu-i vreau.