15 septembrie, 2008
Mă număr printre românii cărora le fuge instanteu mâna pe telecomandă în cazul în care, butonând posturile, ajung din greşeală pe OTV. Nici n-aş fi ştiut cine-i Elodia dacă nu lucram la ziar, iar Magda Ciumac a fost ucisă de telecomandă înainte de a scoate pe gură al treilea cuvânt. Pe scurt, dacă mâine aş fi numit în CNA, probabil că Dan Diaconescu ar avea coşmaruri.
Ei bine, în aceste condiţii, ieri seară am rezistat pe OTV aproape o oră, depăşind de vreo 60 de ori precedentul record. Şi asta nu e tot, emisiunea mi s-a părut chiar interesantă: sub genericul “jos labele de pe televiziunea poporului”, Dan Diaconescu îşi povestea amintirile din perioada premergătoare înfiinţării OTV-ului (după concedierea de la Tele7 abc ).
Trebuie spus din capul locului că primul lucru care m-a fascinat a fost bizarul talent de povestitor al lui DD. Spun bizar, pentru că omul are un discurs uluitor de îmbârligat, pierzându-şi aparent şirul ideilor, făcând ocoluri kilometrice, dar reuşind totuşi să urmărească firul logic şi şă ţină audienţa “în priză”. Se adaugă, în plus, un debit verbal de comentator al curselor de cai, şi o uluitoare tendinţă spre auto-promovare şi auto-periere, combinate cu proslăvirea telespectatorilor proprii. Cu alte cuvinte, felul în care povesteşte Diaconescu e un spectacol în sine.
În al doilea rând, ca om de presă, mă interesa Read the rest of this entry »
4 Comentarii |
TV, editorial, opinii | Tagged: Dan Diaconescu, OTV, televiziunea poporului |
Permalink
Publicat de optimvs
29 ianuarie, 2008
Dacă nu l-aţi văzut pe Botezatu dându-şi cu presupusul la Ediţia Specială de la 5 şi ceva despre accidentul aviatic de azi, n-aţi văzut nimic. Cred că la următoarea emisiune despre modă va fi invitat pilotul TAROM care a evitat dezastrul pe Otopeni, la incidentul cu maşina.
Sunt curios cine a stabilit invitaţii şi care au fost criteriile. Poate o fi Botezatu pilot cu 20000 de ore de zbor şi nu ştim noi.
7 Comentarii |
TV |
Permalink
Publicat de optimvs
19 ianuarie, 2008
Dan Senzaţionalescu era să mă aibă pe conştiinţă: butonam şi eu plictisit, înainte de culcare, şi dau peste 0TV, unde se lăfăia o burtieră cu frizerul Elodiei, care o sa ne lămurească misterele cazului. Inutil să zic că am făcut o criză de râs de nu mă mai puteam opri, mă dureau burta şi fălcile, era să să mă înec etc.
N-am stat să mă uit ce debitează omul (era un tuciuriu cu aspect de manelist), dar vă daţi seama peste ce mină de aur a dat Diaconescu? Păi după frizer (pardon, stilist) urmează pedichiurista, croitoreasa, vânzătorii din magazinele de pantofi etc, şi toţi au chestii SENZAŢIONALE de spus. E de colea că Elodia se dăduse cu ojă roz înainte de dispariţie? Pe loc o să ne lămurească Lazarus cu privire la semnificaţiile ascunse ale acestui fapt, se va face reconstituirea şedinţei cosmetice, se aduc 4 experţi pedichiurişti şi o clarvăzătoare, de control, într-un cuvânt the show must go on.
În concluzie, dacă Elodia e în viaţă pe undeva, cred că ar trebui să-i fie mult mai frică de otevişti decât de Cioacă. De fapt cred c-ar trebui să-i fie frică şi dacă-i moartă. Vă daţi seama câţi bani pierd ăştia dacă o găseşte careva?
3 Comentarii |
TV, fun, opinii |
Permalink
Publicat de optimvs