Situată la doar 75 de minute de zbor de Bucureşti, insula Corfu este pentru bucureşteni (şi nu numai) una din cele mai bune destinaţii de vacanţă din Grecia, din cel puţin două motive: pe o lungime de numai 65 de kilometri şi o lătime de cel mult 32 sunt înghesuite suficiente obiective turistice majore încât să ai ce vizita în fiecare zi dacă stai două săptămâni, iar varietatea de plaje îi poate satisface pe deplin şi pe amatorii de nisip fin, şi pe doritorii de balaceala în apa azurie specifică zonelor cu pietriş. Nu vreau să trec însă acum în revistă diversele atracţii turistice locale (o voi face în câteva postări ulterioare): voi începe prin a le da câteva sfaturi utile celor care s-au hotărât deja pentru o vacanţă în Corfu.
1. Ţineţi cont de faptul că transportul public în insulă e practic inexistent. Sigur, circulă pe-acolo nişte autobuze, şi probabil că pe la agenţiile de turism o să vi se spună că “aveţi staţie în faţa hotelului” sau alte chestii de genul ăsta. Ce n-o să vi se spună este că, în principiu, te poţi baza pe orarul din staţia centrală (situată în Corfu Town, în stânga Fortului Nou) şi pe tabelele afişate prin hoteluri, dar cam atât. Autobuzele circulă rar, iar dacă vrei să le iei dintr-un punct oarecare de pe traseu, poţi avea ghinionul să le aştepţi câte o oră în plin soare. Asta pentru că multe staţii constau într-o reclamă luminoasă de vreo jumătate de metru pătrat, înfiptă într-un par, şi care aduce izbitor cu o reclamă la îngheţata Algida. Mai adaug şi că autobuzului trebuie să-i faci semn cu mâna ca să oprească, şi veţi înţelege de ce, în vacanţa recent încheiată, am avut maşină închiriată 14 zile din 14 şi sfătuiesc pe toată lumea care-şi permite să facă la fel.
2. Aeroportul din Corfu nu are nici un fel de transport public (prima staţie de autobuz e la peste 1km) , iar taxiurile cer scoruri gen 25 de euro pentru un drum până în Benitses, localitate aflată la 20 de minute de condus lejer. Aşadar, dacă aţi plecat pe cont propriu, prin booking.com sau alte site-uri similare, aveţi două variante. Prima şi cea mai comodă e să închiriaţi cu 35-45 de euro (în funcţie de sezon) o maşină pentru o zi, din aeroport. A doua, care presupune o oarecare cunoaştere a insulei, e să luaţi legătura cu una din firmele de car rental din staţiuni, care au scoruri mult mai mici (gen 20 de euro pe zi cu asigurare full) şi care vă pot aştepta cu maşina la aeroport, dacă închiriaţi pe Read the rest of this entry »
Romtelecom a lansat azi un abonament care vine ca o lovitură de măciucă în capul operatorilor de telefonie mobila: în chimbul a numai 12 euro pe luna (fara a lua în calcul promoţia), clienţii vor putea vorbi cu numai 4,76 eurocenţi pe minut (TVA inclus) în orice reţa fixă sau mobilă din ţară, în orice reţea fixă din UE, şi în orice reţea fixă sau mobilă din SUA şi Canada.
Evident că, la banii ăştia, sunatul de pe mobil pe mobil deja seamănă cu aruncatul banilor, dacă ai în preajmă un telefon fix, iar sunatul de pe mobil în străinătate rămâne distracţie pentru proşti. De telefonia fixă de la RDS sau UPC deja Read the rest of this entry »
Chiar dacă, la fel ca mine, nu înţelegeţi o boabă ruseşte, urmăriţi cu atenţie acest film până la sfârşit:
Imaginile care arată că proiectilul nu găureşte nici măcar o canadiană normală, şi că nu imobilizează absolut deloc atacatorul sunt edificatoare.
Sigur că, dacă “ţinta” poartă doar un tricou, efectele vor merge până la o vânătaie semnificativă, eventual câteva picături de sânge. Dar atât. Motivul e simplu: pistoalele cu bile disponibile comercial dezvoltă de obicei o energie de 7,5 până la 16J, adică mai nimic. Cele mai puternice modele, care se găsesc greu şi costă enorm, merg până la 45-50 de jouli pe primii 3-4 metri de deplasare a proiectilului. Adică energia unul pumn zdravăn, dat de un ins voinic.
Pe scurt, tot ce reuşeşte o persoană care a dat o cârcă de bani pe un pistol cu bile, dacă face uz de armă pentru autoapărare, este să enerveze agresorul. Câteva teste făcute de un român, precum şi Read the rest of this entry »
Cum primul şi ultimul film 3D văzut până azi de mine fusese ceva rusesc, acum peste 20 de ani, la Luceafărul (veniseră ruşii cu lădiţa cu ochelari cu lentile de sticlă, şi stăteau cu ochii pe ei ca pe butelie), evident că am fost curios să văd ce progrese a mai făcut tehnologia în acest domeniu. Aşa că am mers azi la Plaza să văd noul “Journey to the Center of the Earth” 3D, evident, fără a mă aştepta la prea mare lucru de la filmul în sine.
Prima constatare a fost că epoca şi decorul s-au schimbat, dar anumite lucruri rămân bătute-n cuie în România: puştanul de la Mall care le luase locul ruşilor la păzit lădiţa era la fel de disperat, de unde reiese că mulţi cocalari simţiseră nevoia să ia acasă pe post de suvenir ochelarii care nu le folosesc la absolut nimic. Poate şi-or fi închipuit că ajunge să-i pui pe nas ca să vezi 3D (de fapt stereoscopic, tehnic vorbind, dar asta e deja altă discuţie).
A doua constatare: tehnologia nu a mai făcut nici măcar un mic pas în faţă în acest domeniu: evident că urmăririle cu dinozauri se pretează ceva mai bine la 3D decât isprăvile viteazului Ivan (sau cum l-o fi chemat pe eroul medieval al filmului istoric sovietic de acum peste două decenii), iar ochelarii de azi erau mai bengoşi decât ăia comunişti de sticlă, dar Read the rest of this entry »
Sunt în vacanţă în Turcia şi, la fiecare pas, mă izbesc de noi dovezi ale faptului ca diferenţa enormă dintre turismul turcesc şi cel românesc ţine în primul rând de oameni, nu de geografie, climă şi alţi factori obiectivi.
În hotelul în care stau există următoarele facilităţi pentru copii: aquapark cu 7 topogane de toate formele, mărimile şi culorile, luna park cu roata mare, trenuleţ, maşini de-alea care se ciocnesc (îmi scapă denumirea acum) şi încă vreo şase jocuri, piscină specială pentru copii, mini-club de unde le dau inclusiv maşinuţe cu pedale să se dea pe alei, stand de tatuaje temporare, tonete cu vată de zahăr, popcorn etc etc. Toate astea sunt incluse în preţ, nu dai un eurocent nici măcar dacă se dă copilul în prostiile alea de 100 de milioane de ori. Inutil să spun că vreo 80% dintre familiile care umplu acum hotelul au cel puţin un copil, nu?
Până azi, n-am considerat niciodată că a cere 20 de ron pentru un bilet de cinema înseamnă jecmăneală: pentru a oferi condiţii bune de vizionare a unui film trebuie să bagi destul de mulţi bani, aşa că e normal să vrei să mai şi câştigi. Dar batjocura la care am asistat duminică după-amiază la Movieplex Cinema Plaza mi-a schimbat puţin optica: degeaba faci săli de nivel occidental, dacă te zgârceşti la plata celor câţiva angajaţi, iar aceştia muncesc la misto.
Concret: Read the rest of this entry »
Ţin de mic copil cu Germania, o echipă care nu a încercat niciodată să păcălească fotbalul, care nu a beneficiat decât foarte rar de “bunăvoinţă” suspectă din partea arbitrilor şi care întotdeauna a practicat un joc bazat pe posesie şi ofensivă. Dar aseară, cu toate că m-am bucurat de victoria nemţilor, m-a încercat şi o părere de rău pentru această frumoasă echipă a Turciei, a cărei eliminare s-a datorat în bună măsură bufonului Rustu, un om care nu a ştiut să se retragă la timp.
Cea mai bună dovadă în acest sens este golul de 2-1 al Germaniei, pe care nu l-am putut vedea aseară în transmisiune directă din cauza problemelor tehnice.
Cine are de gând să-şi pună aer condiţionat ar face bine să citească articolul meu din Gândul de mâine . Cine are şi se încumetă să refacă instalarea, la fel, să citească atent. Cine nu mai are nervii să-i primească încă odată în casă pe “băireţii cu aerul” mai bine nu citeşte, ca să nu-şi facă sânge rău.
Şi acum ca să revenim puţin la subiectul ziarişti vs bloggeri: a apărut până acum pe vreun blog din România ceva măcar pe sfert la fel de util în acest domeniu?
Deschiderea oficială e la 11. O să vă ţin la curent cu ce-i pe-acolo. În tot cazul, încep să intre pe piaţă mari tour-operatori europeni. Novatours, cea mai mare agenţie din zona baltică, vine să vândă în România destinaţii ca Grecia, Turcia şi Tunisia. Judecând după faptul că Novatours e de câteva ori mai mare decât cel mai mare tour-operator român, şi că acţionar majoritar e un fond de investiţii, rezultă logic că înainte de a se decide intrarea pe piaţa românească de turism s-a făcut o analiză din care a rezultat că ”e loc”.
Cu toate că genul de marfă vândută acolo nu e pe gustul meu, m-am lăsat convins să merg duminica trecută la Ikea, mai mult din curiozitatea de a vedea cum e amenajat magazinul. O eroare de proporţii cosmice, pe care am regretat-o pe parcursul jumătăţii de oră pe care am fost SILIT s-o petrec în magazin. Silit nu de soţie, nici de curiozitatea pentru vreun produs-minune, ci de modul de-a dreptul nesimţit în care este amenajat magazinul, în stil circuit!
Nu am fost în nici un Ikea din străinătate, deci nu ştiu dacă ăsta e conceptul cu care au venit suedezii, sau titularul francizei din România s-a crezut şmecher. Cert este că dacă intri pe la etaj, nu mai poţi ieşi din magazin decât după ce ai parcurs tot circuitul de pe ambele nivele! Poate or exista ieşiri de siguranţă, dar erau bine camuflate, să se plimbe fraierul prin faţa tuturor rafturilor din magazin, că sigur găseşte ceva de cumpărat. Adăugaţi în ecuaţie şi îmbulzeala nefirească (ai fi zis că se dă gratis marfa aia, nu la preţuri destul de piperate pentru calitatea oferită) şi obţineţi peisajul apocaliptic al unui staul pentru vite fraieri. O să mă interesez la pompieri să văd cum au obţinut ăştia avizul să facă aşa ceva. Dacă ia foc şandramaua într-o zi de week-end cred că mor sute de oameni călcaţi în picioare prin labirintul groazei Ikea Băneasa.
Unii zic că poliţistul de bun doar să stea la pândă cu radarul, aşteptând să pice şpaga. Dovada că treaba nu stă chiar aşa o găsiţi aici . Dând click pe punctele marcate, se poate vedea harta detaliată a zonelor cu trafic îngreunat, trafic închis, accidente rutiere, lucrări în carosabil şi semafoare defecte. Teoretic harta urmează să fie actualizată în timp real, pe baza informaţiilor primite de la agenţii aflaţi în stradă.
Practic, chiar dacă n-o să poţi vedea acolo la 9 dimineaţa ce bulevard e blocat de un cârnat de maşini de doi kilometri, tot e bine că ai unde vedea pe unde mai asfaltează amicii de la Golden Şpritz ai marinerului, ca s-o iei pe alt traseu.
Mâine, în şedinţa de guvern, va fi modificată legea privind regimul armelor şi muniţiilor. Apar câteva schimbări esenţiale în privinţa regimului aşa-numitelor arme neletale: acestea vor putea fi deţinute doar cu permis de port-armă, iar folosirea lor fără drept va fi infracţiune. Până acum era contravenţie. Aşadar amatorii de tras cu bile de cauciuc în “duşmani” vor face puşcărie. Din punctul meu de vedere nota 10 cu felicitări pentru Tăriceanu, care a cerut schimbarea asta acum câteva luni.
În cazuri precum Porto Koufo fiecare imagine face cât o mie de cuvinte, aşa că o să las fotografiile să vorbească. Pentru a nu crea false aşteptări, trebuie înţeles că acest mic sătuc de pescari este acum (exceptând vreo două mici hoteluri şi câteva terase) cam ce era Vama Veche acum 17 de ani. Aşadar fără Stuffstock, cocalari, BMW-uri, operaţiuni de salvare şamd. Este pur şi simplu un colţ de rai încă nelovit de turismul industrial.
Marţi seara, după două zboruri aiuristice Bucureşti-Atena şi Atena-Salonic (un banc zicea că iadul e organizat de greci) şi vreo două ore şi jumătate într-un microbuz am ajuns în hotelul meu de suflet din Halkidiki, Eagles Palace, la Uranopolis. Nu-i nici cel mai bine dotat, nici nou, dar e facut cu un bun gust care pe mine mă dă gata. Era deja noapte când m-am apucat de făcut fotografii, dar cred că am surprins destul de bine atmosfera:
Publicat de optimvs 
Publicat de optimvs 
Publicat de optimvs 
