În anul de graţie 2009, lupta politică purtată în stradă, cu găşti de lipitori de afişe/măciucari nu mai interesează pe nimeni. Românii trec pe stradă fără a mai vedea nici măcar afişele mari cât blocul. Chiar şi politichia de tembelizor şi-a pierdut audienţa, în special de când mogulii s-au coalizat contra lui Băsescu, şi nu mai poţi vedea păruieli live, ci doar coruri care îl afurisesc nonstop pe marinar, plus vocea singuratică a lui Radu Moraru, care-i ridică osanale aproape în fiecare emisiune.
Aşa că, firesc, lupta cu public s-a mutat pe internet. Staff-urile de campanie au investit creier şi bani nu în clipurile de la televizor (al căror ridicol este inegalabil) ci în filmuleţele pentru youtube.
Băsescu a mutat primul, cu două clipuri excelente, în care turbarea antimatroz lui Mircea Badea şi a grupului de la Sinteza Zilei este ridiculizată corespunzător:
Evident, tabăra mogulo-antenistă n-avea cum să înghită hapul ăsta, aşa că a replicat imediat cu o parodie după “Hasta siempre”, intitulată destul de potrivit, fie vorba între noi, “Comandante, ai futut ţara”:
(Că fata cântă pe alocuri fals nu e o problemă, în fond vorbim despre o parodie)
Una peste alta, este de ramarcat faptul că, pe net, campania nu se duce cu “argumente” gen “noi o să le dăm 100 în plus pensionarilor”. Ceea ce, până la urmă, e de bine.
De rău e însă că nimeni n-a reuşit până acum să închege pe net vreo campanie POZITIVĂ, prin care meritele/atuurile/argumentele propriului candidat să fie puse într-o lumină mai bună. Ce s-a întâmplat deocamdată e că bâta a devenit virtuală şi este mânuită cu inteligenţă.
P.S. Să ne delectăm totuşi cu splendidul “Hasta siempre” interpretat de Natalie Cardone:
Este, cred, una din cele mai haioase chestii vazute de mine vreodată. Reacţia naturală, adevărată, în faţa unei scârboşenii bolnave nu poate fi reprodusă de nici un actor:
În plus, o lecţie instructivă despre puterea pe care o au nepoţii asupra bunicilor .
P.S. Am reuşir deocamdată cel puţin să-mi înfrânez curiozitatea şi să nu caut celebrul de-acum 2 girls 1 cup. Din ce-am citit, vă recomand căldurps să procedaţi la fel.
Pentru cine nu ştie, Cătălin Moroşanu este un luptător din Iaşi care a reuşit să se califice într-o gală importantă de K1 organizată la Amsterdam. Lucru lăudabil, doar că moldoveanul nostru a priceput din toată povestea asta cu K1 că important e să oferi publicului mult, cât mai mult circ. Şi a făcut şi el ce s-a priceput:
Evident, Mondenii nu aveau cum sa scape asemenea ocazie, iar rezultatul a fost pe masură:
(nu va speriaţi, primele 2-3 secunde sunt blank)
Interesant e că, totuşi, Moroşanu nu s-a facut complet de râs în faşa lui Leko (a pierdut, dar a terminat lupta în picioare, făcând un meci destul de bun). Din păcate pentru el Read the rest of this entry »
Dacă n-aţi văzut deja clipul care circulă de trei zile pe net îl puteţi urmări aici:
Întrebarea logică e cine a plătit pentru montaj (nu pare facut moca de vreun entuziast)? Judecând după scurta referire la Vanghelie, aş zice că PNL-ul, dar nici grupul Iliescu nu poate fi scos din calcul.
Oricum, e clar că Internetul va avea multa greutate în campania electorală pentru alegerile din Bucreşti.
Super-viral pe site-ul Gândului : francezii comentează, cu o ironie devastatoare, gestul cel puţin ridicol făcut de Sarkozy la semnarea parteneriatului strategic cu România. Se pare că un biet stilou a fost o tentaţie prea mare pentru ditai preşedintele Franţei. Măcar pateiştii noştri au foamea-n gât.