Andreea Marin versus Mihaela Rădulescu la „stele verzi”

O ţară întreagă se cruceşte văzând păruiala celor două specialiste în operaţiuni umanitare. Aşa că, în mod logic, un final gustat de toată naţia ar fi o bătaie de-adevăratelea, în stilul răposatului show „stele verzi”. Sigur,  fosta şi actuala jumătate a lui Ştefan Bănică junior nu s-ar preta în mod normal la aşa ceva, ca să nu-şi strice imaginea publică,  deşi este evident pentru 22 de milioane de români că ambele ard de dorul unei păruieli sănătoase.

Ce-ar fi însă dacă show-ul s-ar organiza numai în momentul în care s-ar strânge într-un cont 22 de milioane de euro din donaţii pentru copiii străzii din România? Scopul ar fi cât se poate de nobil, iar cele două vedete ar avea în sfârşit ocazia la care visează în secret de ani de zile. Evident, prezentator n-ar putea fi decât „fostul” şi respectiv „actualul” Ştefan Bănică junior. 😉

  Fac pariu că banii s-ar strânge în maxim o săptămână după obţinerea acordului celor două protagoniste.

Anunțuri

2 Responses to Andreea Marin versus Mihaela Rădulescu la „stele verzi”

  1. topica.ro spune:

    Andreea Marin versus Mihaela Rădulescu la “stele verzi” « Adrian Niculae, jurnalist-terminator

    Dati un euro de caciula pentru o bataie adevarata intre Andreea marin si Mihaela Radulescu

  2. vali spune:

    as da mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: