N.U.P.-ul ca topor

 Iată că alea trei litere după care tânjeşte tot politicianul sau afaceristul chemat pe la Parchet au ajuns să fie folosite şi pe post de topor, nu doar ca alinare şi mângâiere pentru suferinţele bieţilor milionari ai tranziţiei. Rezoluţia N.U.P. pusă de procurori pe dosarul accidentului comis de Ludovic Orban este un cadou otrăvit: neînceperea urmăririi penale s-ar datora …

 

nu faptului că n-a existat nici o victimă, ci numărului prea mic de zile de îngrijiri medicale de care a avut nevoie Simona Todean. Ce contează că tatăl fetei zice că n-a lovit-o nici o maşină, că Orban a declarat că n-a lovit pe nimeni, şi că raportul INML remis Parchetului concluzionează că leziunile puştoaicei nu au rezultat în urma unui accident rutier? Procurorii s-au uitat în stele, au dat un telefon la adevărata fată a mamei Omida, au discutat cu colega fetei, care traversa împreună cu ea, şi au concluzionat că Orban a şters-o pe Simona cu aripa. Iar dacă nu-i convine verdictul, ministrul transporturilor n-are decât să-l conteste în instanţă.

 Evident, acest gen de N.U.P.  închide dosarul, lăsând totuşi bănuielile să cadă asupra lui Orban.  Dacă nu contestă decizia la tribunal, se cheamă că a lovit-o pe fată şi a minţit, scăpând doar din cauza norocului de a nu o fi accidentat prea tare. Dacă merge în instanţă, redeschide cutia Pandorei, iar la cotitură îl aşteaptă Turcescu şi Tatulici, cu emisiuni în direct,  „mulţumesc martore” cu blogăriţa de la Cotidianul, tot tacâmul.  

 Eu unul ezit să iau de bune afirmaţiile procurorilor despre mărturiile care-l incriminează pe Orban, dar n-am cum să nu constat că şi Ministrul Transporturilor s-a încurcat serios în minciuni. Problema e însă alta: ar fi avut parte de acest N.U.P. şi un cetăţean obişnuit, care făcea exact ce zic procurorii c-a făcut Orban? Sau în cazul acesta s-ar fi interpretat invers legea şi s-ar fi spus că făptuitorul n-avea de unde să ştie câte zile de îngrijiri medicale îi vor fi necesare victimei, şi că, în concluzie, nu avea voie să plece de la locul accidentului până nu venea poliţia? Pentru că, în cazul ăsta, N.U.P.-ul dat lui Orban pute destul de urât, atât din punct de vedere juridic cât şi politic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: