„Restul e tăcere” – un Caranfil de Oscar

 

Fără  să-mi fie frică de cuvinte, afirm că „Restul e tăcere” are trei clase peste orice alt film românesc postdecembrist. Nu mi-aş fi putut imagina că se poate realiza o peliculă despre începuturile cinematografiei româneşti care să fie în acelaşi timp şi comedie, şi dramă, şi superbă frescă de epocă, dar Nae Caranfil a reuşit cu brio acest tur de forţă.

 Acţiunea  se petrece în anii 1911-1912, cu un scurt epilog în 1916, şi prezintă povestea realizării primului film românesc semnificativ, „Independenţa României”. Aparent um subiect de nişă, dar care se dezvoltă, sub ochii spectatorului încântat,  într-o epopee tragi-comică de o forţă ieşită din comun.  Meritul nu este însă numai al regizorului şi scenaristului Caranfil: prestaţiile lui Marius Florea Vizante şi Ovidiu Niculescu sunt la înălţimea partiturii, iar Mirela Zeta, nimeni alta decât „Andreea Marin” din „Mondenii”, demonstrează că poate mult mai mult decât s-o imite reuşit pe madam Bănică. 

 Sunt curios cum va fi primit acest film de profesioniştii cu şi fără ghilimele care i-au cântat osanale lui Mungiu. Din punctul meu de vedere, „Restul e tăcere” bate „4 luni, 3 saptamâni si 2 zile” la toate capitolele posibile.  

Edit 19 martie.

Cum postarea asta face deja furori, fiind citită şi de un public căruia nu i se adresa iniţial, mă văd nevoit să detaliez un pic. 

 Criticii scorţoşi care s-au minunat că 4,3,2 n-a fost nici măcar nominalizat la Oscar ar trebui să studieze lista marilor câştigători din ultimii 30 de ani şi să realizeze că pe-acolo nu prea se află filme minimalist-fiziologice. La Oscar câştigă în general poveştile despre evenimente ieşite din comun, despre oameni deosebiţi, nu dramele de zi cu zi. Cu alte cuvinte filmul lui Mungiu nu avea ce se cere la Oscar, în timp ce „Restul e tăcere” reuşeşte, fără a face concesii comercialului, să aibă alura de epopee absolut necesară pe piaţa americană.

 Dincolo însă de discuţia despre Oscar, vreau să punctez un lucru care, ca ziarist,  mi se pare esenţial: „Restul e tăcere” are story. Caranfil nu bate aceeeeeeeaşi mârţoagă obosită a vremurilor de tristă amintire, iar un regizor care înţelege că mai sunt şi alte subiecte decât Ceauşescu, mizeria din cartierele-stup, avorturile ilegale, activişti, Securitate şamd şi întoarce hotărât spatele scenariilor facile din această categorie merită toate laudele. Dacă vreţi, e ca în presă: în ziua în care toţi scriu despre scumpirea medicamentelor, e tare ziaristul care iese pe prima pagină cu  ancheta despre frauda comisă de ministrul X.

 Să vă mai spun şi că un film despre condiţia artistului şi, în sens mai larg, a omului de geniu, într-o societate dominată de mercantilism, este universal valabil, că „Restul e tăcere” îi spune ceva şi japonezului, şi indianului, şi românului şi americanului? Deja n-ar mai avea rost. Cine gândeşte cu capul lui va aprecia oricum acest film, iar cine aşteaptă să vorbească mai ştiu eu ce critic „celebru” ca să aibă şi el o opinie oricum e irecuperabil.

Anunțuri

One Response to „Restul e tăcere” – un Caranfil de Oscar

  1. dan stefan spune:

    la sentimente si trairi contradictorii da nastere acest film care, fara a spune vorbe mari, tinde a fi o capodopera. peste toate, o tristete. poate, pentru ca in destinele personajelor vedem, intr-o masura mai mare sau mai mica, si destinele noastre.? aprecierile sunt de prisos. infinite felicitari!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: