„Supravieţuitorul”, un măcăit pe post de cântec de lebădă

Nu mi-aş fi imaginat că, fie şi la bătrâneţe, Sergiu Nicolaescu poate să dea chix la aplicarea clasicei reţete a comisarului Moldovan. Pentru că şocant la „Supravieţuitorul” este un singur lucru: filmul e mult, mult mai prost chiar şi decât „Cu mâinile curate” sau „Ultimul Cartuş”, adică peliculele cele mai politizate din seria comunistă a „comisarului”. De comparaţie cu „Duelul” sau chiar „Revanşa” nici nu poate fi vorba. Pe scurt, „Supravieţuitorul” este exact atât de prost pe cât zice CTP în comentariul din Gândul de azi. Nu e nici o exagerare acolo: dacă vrei să asişti la un recital de cel puţin un sfert de oră al Loredanei Groza, să ţi se strepezească dinţii în timp ce Viziru masacrează „Zaraza” sau s-o vezi pe Ileana Lazariuc ţopăind goală prin cameră, „Supravieţuitorul” este exact ceea ce cauţi.  Alminteri, rişti fie să ieşi din sală după cel mult 20 de minute, fie să tratezi filmul ca pe o comedie involuntară şi să te cocoşezi de râs.

 În condiţiile astea, stupefiantă pentru mine a fost constatarea că filmul a avut succes la public! Am profitat de faptul că a trebuit să-l văd la multiplexul din Plaza şi i-am „luat pulsul” supravietuitorului, iar „diagnosticul” a fost uluitor.  Nu numai că sala era mai plină decât la excelentul „The bank job„, dar publicul, format în cea mai mare parte din puştime, dădea semne că apreciază „capodopera”. Când, la ieşire, spectatorii comentează admirativ „faze” din film, e clar că pelicula şi-a atins scopul. Cu alte cuvinte, chiar şi ratându-şi spectaculos cântecul de lebădă, Sergiu reuşeşte să aibă ceea ce i-a enervat mereu pe criticii săi: succes de public. De data asta însă, o face livrând un film prost, pentru uzul exclusiv al spectatorilor obişnuiţi de tembelizor cu producţiile americane de serie C.

 Ajungem aici la partea unde nu sunt de acord cu CTP. A spune că Sergiu „livrează cu vădită satisfacţie maselor de bizoni acelaşi kivetsch cinematografic care l-a consacrat” e doar parţial adevărat. Într-adevăr, „Supravieţuitorul” e un ghiveci kitsch, cu pronunţat iz de Ana Aslan, iar spectatorii care-l gustă nu pot fi decât nişte bizoni. Dar „Osânda” sau „Francois Villon” nu sunt nici ghiveci, nici kitsch, oricum te-ai uita la ele. La fel,  „Mihai Viteazu” sau „Wilhelm Cuceritorul” trebuie comparate cu penibilele şi puerilele filme istorice făcute la Hollywood în aceeaşi perioadă, nu cu „Braveheart”. Iar „Duelul” ramâne un film mai bun decât 90% din peliculele americane pe care le imită.

 Cu alte cuvinte, după modesta mea părere, Sergiu Nicolaescu a fost un regizor care a demonstrat că putea face filme bune, dar a ales să facă filme comerciale mediocre şi submediocre, de dragul puterii pe care ţi-o dă succesul la public. Şi, mai ales, a fost un regizor care, la fel ca mulţi alţii, nu a ştiut să simtă când trebuia să se oprească. Dacă ultimul său film ar fi fost „Oglinda”, azi s-ar vorbi cu mai mult respect despre Sergiu Nicolaescu. Iar „Duelul” şi „Revanşa” se pot vinde oricum mult mai bine decât „Supravieţuitorul”.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: