Principiul înscăunărilor dinastice la licuricii mari

8 aprilie 2008

 Să începem cu faptele: dacă madam Clinton este aleasă preşedinte şi nu dă colţul pe durata mandatului, rezultă că în perioada 1989-2013 America va fi fost condusă de doar două familii, Bush şi Clinton.  Preşedinţi: Bush Senior 1989-1993, Bill Clinton 1993-2001, Bush junior 2001-2009 şi Hillary Clinton 2009-2013. (alegerile se tin la sfarşitul anului, dar jurământul se depune tradiţional în ianuarie anul următor).

 Dacă luăm în calcul şi agresivitatea extremă a politicii americane în acest sfert de secol, cu atacuri asupra Iugoslaviei, invazii în Afganistan şi Irak etc, nu-i prea greu să ne gândim că procesul democratic din SUA a ajuns o faţadă, care ascunde o tot mai pronunţată evoluţie spre un regim oligarhic extrem. Marionetele de la Casa Albă, alese de-acum pe criteriul pragmatic „să-l punem pe ăsta, că deja ştie de la tacsu'” nu fac altceva decât să execute voinţa lui Halliburton&Co.

 În contextul ăsta, nu ştiu de ce am aşa o presimţire că şansele lui Obama tind spre zero. Sper să mă înşel.

Reclame

CNA-ul a scos de pe piaţă reclamele X la Foltene

7 aprilie 2008

Reclamele cu pricina aici: 1 , 2 , 3 .

La sfârşitul lunii trecute, CNA a interzis difuzarea la radio a reclamelor la Foltene înainte de ora 22. Cum posturile Kiss FM şi Radio 21 au audienţă aproape 0 după ora 22, practic CNA-ul a scos reclamele de pe piaţă.

 Justificarea deciziei este următoarea:

Citește restul acestei intrări »


De ce e o prostie să urmăreşti meciurile din liga lui Naşu&Corleone

7 aprilie 2008

Un scenariu devenit deja banal: cu câteva ore înaintea meciului Stelei, într-un restaurant se întâlnesc trei oameni. Ce ţi-e şi cu Soarta, cum ar spune unii. Întâmplător, desigur, cei trei sunt Neţoiu (finanţatorul Mioveniului), Cârţu (antrenorul aceleiaşi echipe) şi Virgil Becali, vărul celui mai cunoscut oier al ţării. La finalul întâlnirii prânzului, Cârţu şi Neţoiu pleacă împreună spre stadion. Pe bancheta din spate şoferul pune o ditai servieta. Cameramanul ProTV-ului este la un pas să ia bătaie când filmează scena.

 Rezultatul final al unui blat greţos? 2-0 pentru Steaua. Ce zice Mircea Sandu? Şi ce dacă Virgil Becali şi Sorin Cîrţu au luat masa împreună? Nu mai au voie oamenii să mănânce? Lăsaţi-mă dracului cu prostiile astea!

Fie cum spui tu, „naşule”: du-te dracului, cu oierii şi blaturile tale.

 


Vantage point – comedie involuntară cu summit NATO

6 aprilie 2008

 Dacă n-ai văzut îndeaproape cum arată un summit NATO din punctul de vedere al securităţii ai ă şansă (nu mare) de a putea urmări acest film fără să izbucneşti în hohote. De la oameni fără ecuson care intră fără a fi măcar legitimaţi în hotelul unde e cazat preşedintele SUA  până la manifestanţi anti-NATO lăsaţi să-şi facă numărul la doi paşi de locul unde acelaţi preşedinte vorbeşte în public, Vantage Point are de toate. Are chiar şi un preşedinte american (William Hurt) care nu vrea s-o ia la goană cu elan pe spirala violenţei, şi refuză să le răspundă teroriştilor în stil GW Bush, adică de la 500 de bombe în sus. Pe scurt, dacă vrei să-ţi simţi inteligenţa insultată vreme de două ore de un scenariu imbecil, ăsta e filmul potrivit.

 Făcând abstracţie de plot-ul ridicol, ideea de a spune o poveste din mai multe puncte de vedere nu este nici pe departe nouă, dar rămâne atractivă. În plus, Dennis Quaid şi Forrest Whitaker sunt doi actori buni, dar, din păcate, nici măcar ei nu pot salva filmul. Nota de pe imdb e dată probabil de „patrioţii” americani, un 5 ar fi fost cu mult mai potrivit.


Pisica turbo by Prigat

4 aprilie 2008

Ca să schimbăm un pic registrul ultimelor zile, uite ca se pot face şi reclame haioase la băuturi nealcoolice.

În contrapartidă, tocmai am văzut ieri ultima stupizenie cu fotbalişti by Pepsi, şi pot spune că era mai cretină ca de obicei.


Singurul ziarist prezent la „săltarea” manifestanţilor anti-NATO

2 aprilie 2008

 În timp ce diverşi reporteri care mai de care mai speciali au rămas cu ochii în soare în faţa porţii de la Flaros, subsemnatul s-a strecurat frumos pe lângă camioanele de jandarmerie care intrau în curte şi s-a amestecat dezinvolt printre muncitorii adunaţi ca la urs.  Aşa că am fost singurul ziarist care a asistat vreme de 20 de minute la modul în care mascaţii jandarmilor i-au tratat pe manifestanţii anti-NATO.  

 Ce pot să spun fără nici cel mai mic dubiu este că incidentul care a declanşat circul a fost orchestrat de Citește restul acestei intrări »


Pruteanu, scuipat post-mortem

2 aprilie 2008

Am dat azi, întâmplător, peste cel mai atroce articol citit de mine vreodată: necrologul-scuipat pe care Alina Mungiu a considerat oportun să-l arunce în obrazul răposatului Pruteanu.

 Din capul locului aş vrea să punctez un lucru: dacă Alina Mungiu a mai scris această poveste alternativă (şi poate adevărată) a lui Pruteanu câtă vreme omul mai trăia, şi putea la o adică răspunde cu aceeaşi monedă, nu face acum decât să fie consecventă şi merită tot respectul. Dacă însă n-a facut-o, şi s-a trezit abia acum să deverseze tot acest hârdău greu mirositor, face dovada faptului că merită din plin invectivele pe care i le-a aruncat Vadim în foaia lui, în ultimii 18 ani.

 Oricum, dincolo de aceste detalii, articolul rămâne abject în sine: după Alina Mungiu, singurul lucru bun pe care l-a făcut Pruteanu în ultimii 18 ani a fost s-o salveze pe ea de la cotonogeala pe care vroiau să i-o administreze câţiva ziarişti care se compromiseseră pe vremea lui Ceauşescu. În rest, asistăm la o înşiruire vomitivă de eşecuri/greşeli/compromisuri murdare: pe scurt, zice Mungiu, Pruteanu ar fi fost un ratat, nici lingvist nici profesor nici ziarist nici comentator, probabil colaborator al Securităţii,  limbist, traseist politic, minoritar trecut la naţionalişti, şi, ca tacâmul să fie complet, „autor de filme artizanale porno si traducator din scriitori deocheati francezi, un ateu convins”.  Mai lipsea să ne spună şi că a fost pitic, mason, cocoşat şi homosexual, dar na, nu era politically correct.

 E drept, nu ştim ce s-ar fi întâmplat dacă situaţia ar fi fost inversată şi, prin voia Celui de Sus, Pruteanu ar fi ajuns să-i scrie necrologul Alinei Mungiu. Îmi vine totuşi greu să cred că singurul lucru bun pe care l-ar fi reţinut ar fi fost faptul că l-a scăpat de mineri, scoţându-l pe uşa din dos al unui hotel.

 Dincolo de asta, eu unul n-am fost un fan al emisiunii lui Pruteanu, iar traseismul politic pe care l-a practicat a fost într-adevăr dezgustător. Pe de altă parte, cu bunele şi cu relele lui, omul ăsta  a fost un personaj care a militat fervent împotriva siluirii limbii române, a manelizării societăţii româneşti, a revărsării de prost gust de pe micile ecrane şi de prin ziare.  Categoric, măcar pentru asta şi merita ca pe catafalc să primească altceva decât un scuipat. Sau, mă rog, o colecţie de frânturi de adevăr alese pe un singur criteriu.

 P.S.  Liviu Avram, alt ziarist care l-a cunoscut pe Pruteanu înainte de 1989 la Iaşi, a reuşit să-şi aducă aminte cu totul alte lucruri despre el. Fără a omite „cariera politica, de taranist fervent, de pesedist certaret, de peremist atipic”, adică traseismul politic.