Maşini ridicate – afacere bună pentru Onţanu

 Azi la prânz,  mare agitaţie pe bulevardul Ştefan cel Mare, pe porţiunea de drum dintre stadionul Dinamo şi Spitalul de Urgenţă: cinci maşini de ridicări, însoţite de poliţiştii comunitari, au atacat în haită maşinile parcate neregulamentar. În principiu un lucru bun, că doar ne-am săturat toţi de şemecherii care-şi lasă  automobilele în mijlocul drumului.

 Ar fi însă două probleme:

 1. Pe tot drumul dintre intersecţiile cu Dorobanţi şi respectiv cu Calea Moşilor,  a fost aleasă fix acea bucată de pe Stefan cel Mare în care maşinile (de altfel parcate cuminte, la bordură, cum se vede şi în poză)  nu încurcau pe nimeni. În timp ce acolo se desfăşura heirupistica ridicare în masă, fix vizavi erau parcate în paralel cu alte maşini deja oprite, nu mai puţin de patru autoturisme.

2. Pentru a produce cât mai mulţi bani cu cât mai puţin efort, se fac ridicări în grup de genul celei văzute de mine azi, în loc să se ridice punctual maşinile parcate la nesimţire, în mijlocul şoselei.  Normal că-i mult mai ieftin să trimiţi 5 maşini de ridicări cu 6-7 poliţişti comunitari şi să salţi totul de pe 30-40 de metri de şosea, doar că eficienţa din punctul de vedere al fluidizării traficului (adică exact ce ne frige pe noi, contribuabilii) e fix zero.

Şi aşa ajungem la adevărata miză a ridicărilor auto din sectorul 2: bănuţii nu intră în vistieria primăriei, ci în buzunarul încăpător al patronului S.C. Supercom S.A., firmă care deţine contractul de salubrizare în sectorul păstorit de dl Onţanu.  Cu fiecare maşină săltată, patronul Ilie Ciuclea devine mai bogat cu 500 de lei.  Chestie care, personal, nu m-ar deranaja cu nimic, dacă, după cum spuneam,  ridicările ar fi barem coordonate pentru a descotorosi oraşul de maşinile nesimţiţilor care parchează în mijlocul străzii. Aşa că ne putem pune legitima întrebare: „cât îi iese lui Onţanu la treaba asta?”

P.S. Ca să anticipez eventualele întrebări, nu mi s-a mai ridicat maşina din 1996 . Nu parchez la nesimţire. Ceea ce m-a indignat în cazul de faţă a fost ridicarea condusă evident după principii comerciale. Nemaivorbind de faptul că m-am uitat atent la indicatoare, şi cel mai apropiat „oprirea interzisă” era la vreo 30 de metri de prima maşină ridicată  şi la mult peste 50 de metri de ultima. Cu alte cuvinte, puteai parca acolo crezând că esşti în regulă, şi te trezeai că-i eşti dator lui Ciuclea 500 de lei.