Inspectoratul de Stat în Construcţii, jumulit de consiliera lui Tăriceanu

27 Aprilie 2009

 Nota bene: Informaţiile din acest articol pot fi preluate numai cu citarea sursei.  

Nu mi-e prea clar pentru ce ia DNA-ul banii, dar cert e ca nu pentru instrumentarea unor cazuri evidente de corupţie. Pentru că, alminteri, nu avea cum să-i scape isprava reuşită la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) de către Bogdana Balmuş, fost consilier personal al fostului premier Călin Popescu Tăriceanu şi membru în consiliul de conducere al Inspectoratului.

 Faptele sunt pe cât de simple pe atât de şocante:  pe 9 noiembrie 2007,  Inspectoratul de Stat în Construcţii cumpără cu aproximativ 12 milioane de euro de la S.C. Balpo Investment SRL o structură de bloc cu 11 etaje, situată în strada C.F. Robescu nr 23. sector 3.  Respectiva structură fusese cumpărată de Balpo pe data de 1 octombrie 2007, aşadar cu 5 săptămâni înainte! Un fler în afaceri ieşit din comun? Greu de crezut, dacă remarcăm faptul că Bogdana Balmuş era, la data realizării tranzacţiei, membru în Consiliul de Conducere al ISC, iar soţul ei, Mihai Balmuş, deţine 50% din firma Balpo. Mai mult, sediul firmei se află într-un apartament din imobilul situat pe strada Iordache Golescu la nr 28 A, acelaşi apartament care apare în declaraţia de avere depusă de Bogdana Balmuş.

Pe scurt, beneficiind de ciudata îngăduinţă a directoarei Dorina Nicolina Isopescu şi a ciudatei îmbârligături de colonei pensionari de la ISC, fosta consilieră a lui Tăriceanu a tras un tun de zile mari, folosind o firmuliţă de apartament cu numai 200 de lei capital!

 Cine este însă Bogdana Balmuş? În vârstă de nici 38 de ani, a lucrat ca redactor la departamentele politice ale Evz, Libertatea şi Ziua între 1995 şi 2005. În Aprilie 2005 a devenit consilier al ministrului delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, iar în august 2005 a făcut saltul la funcţia de consilier personal al Ptimului Ministru! A lucrat pentru Călin Popescu Tăriceanu până pe 6 aprilie 2006, după care s-a văzut blagoslovită cu o serie de sinecure care mai de care mai călduţe: Membru în Consiliul de Conducere al ISC (23180RON pe an), membru în CA al Societăţii Naţionale de Radiodifuziune (37.650 ron pe an), consilier la Camera Deputaţilor (45.592 ron pe an) şi consilier la  SC Master PR Consulting (30.000 ron pe an). Datele provin din Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Berlusconi, noul Nero

19 Aprilie 2009

Italia începutului de mileniu III ne oferă spectacolul trist al demonizării românilor ce trăiesc şi îşi câştigă traiul în spaţiul geografic ce, în Antichitate, reprezenta centrul şi capitala Imperiului Roman. Acelaşi spaţiu în care, cu aproape 2000 de ani în urmă,  începând domnia lui Nero şi terminând cu Licinius, creştinii au fost persecutaţi în repetate rânduri de către o putere care încerca să găsească un convenabil ţap ispăşitor pentru problemele Imperiului. (1)

Revenind în zilele noastre, Italia (al cărei Umanism renascentist a înlocuit încet încet credinţa în Dumnezeu cu încrederea în Om) a descoperit cum, pentru toate relele ce se întâmplă în ţară, pentru toate crimele şi, mai ales, în cadrul acestora, violurile, sunt vinovaţi nu făptuitorii, ci românii. O judecată simplă şi extrem de confortabilă, capabilă să seducă masele neinstruite, frustrate de criza economică, nervoase şi violente.

Dar cum s-a ajuns aici? După ce autoritaţile locale au tolerat şi încurajat încălcarea legii ani de-a rândul, fiind de acord tacit cu înjghebarea imundelor adăposturi ale romilor de la periferia marilor oraşe, cu practicarea prostituţiei, inclusiv infantile, cu munca la negru, cu cerşetoria şi infracţionalitatea de pe urma căreia a profitat mafia, acum Italia este şocată de violenţa unei generaţii de tineri romi crescuţi în conditii subumane, la marginea strălucirii indiferente dar concupiscente a metropolelor. O generaţie care şi-a trăit copilăria în corturile de carton unde, după lăsarea serii, italieni beţi veneau să-şi satisfacă poftele cu surorile şi mamele lor, cu ţigănci de 13 ani sau însărcinate, supunându-le pe acestea la perversiuni şi abuzuri care, apoi, se rezolvau cu mărirea plăţii către bulibaşă.

În acelaşi timp, circa un milion de români trăiesc şi muncesc în Italia, în condiţii grele, preluând, pe piaţa forţei de muncă, exact meseriile prea murdare sau dificile pentru a fi prestate de italieni: muncitori în construcţii, salubritate, servicii sociale, ospătari, muncitori necalificaţi, şoferi etc. Aceşti români, oameni cinstiţi şi creştini ortodocşi practicanţi, au devenit ţinta persecuţiilor generate de fenomenul infracţional răspândit în sânul minorităţii rome pentru simplul motiv că şi românul muncitor, ca şi romul care a violat, făcând ce a văzut ani de-a rândul dincolo de perdeaua pătată ce separa unind lubricitatea de copilarie, au paşaport pe care scrie România.

Şi atunci când autorităţile de dreapta, conduse iresponsabil de măscăriciul naţional Berlusconi, îşi exersează retorica naţionalistă, anatemizând cu patos românii şi, mai recent, România, când renumiţi psihologi italieni condamnă în masă poporul român pentru că a suferit sub dictatura comunistă, dovedind ştiinţific cum copiii născuţi în perioada odiosului decret care interzicea avorturile sunt violatori înnăscuţi (2), ce reacţie putem aştepta de la italienii care se confruntă cu probleme mari, care le ameninţă modul de viaţă, sănătatea, familiile şi dintre care aş enumera doar câteva, mai importante: Citește restul acestei intrări »


Voronin, te aşteaptă Ceauşescu în vizită de lucru!

7 Aprilie 2009

  O observaţie interesantă:

 Revoluţia (sau ce-a fost ) română: 1989
 Revoluţia moldovenească : 2009 (după 20 de ani  😀 )

 Revoluţia română: înainte de Crăciun
 Revoluţia moldovenească: înainte de Paşti

 Revoluţia română: Ceauşescu împuşcat
 Revoluţia moldovenească: Voronin ?

 

 P.S. Să vedem cine va „prelua” primul ideea fără a preciza sursa =))


Moldova lui Ştefan, în veci a României

7 Aprilie 2009

moldova-lui-stefan 

Chişinăul e în flăcări: azi dimineaţă a izbucnit o veritabilă revoltă populară, ca urmare a fraudării alegerilor de către comuniştii lui Voronin. În jurul orei 14, manifestanţii au ocupat parţial clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei, după lupte de stradă cu scutierii.  Majoritatea manifestanţilor cer direct unirea cu România: în Parlament a fost afişată o hartă a României Mari, pe clădiri a fost arborat drapelul tricolor fără stema Republicii Moldova.

 Problema e că, la fel cum şi la ei există o mulţime tăcută care nu vrea defel unire cu România şi votează cu comuniştii lui Voronin (paradoxal, graţie intensei propagande sovietice şi ulterior comuniste, amintirea modului odios în care autorităţile române au administrat Basarabia între 1918 şi 1940 e parcă mai vie decât amintirea, mult mai recentă, a samavolniciilor staliniste), şi la noi sunt destul de mulţi care se pronunţă împotriva unirii.  În general, e vorba de oameni care pun economicul înaintea identităţii naţionale, şi care spun „dacă RFG-ul era să dea faliment din cauza costului integrării RDG-ului, pe noi sigur ne ia mama naibii dacă încercăm să integrăm Moldova”.

 Practic, dacă vrem unire, lupta împotriva acestui curent de opinie din România e la fel de importantă ca şi lupta pe care o dau acum românii de la Chişinău (refuz să folosesc termenul „moldoveni” în acest context) cu slugile înarmate ale lui Voronin. Degeaba ar veni Moldova spre noi, dacă aici referendumul pentru unire ar fi un eşec.

Şi totuşi,  avantajele oferite pe termen lung de unire depăşesc cu mult ca importanţă dezavantajele economice pe termen scurt. În primul rând, o ţară de 27 de milioane de locuitori are altă pondere în cadrul UE decât una de 22 de milioane. Argumentul poate părea ridicol doar pentru cine nu cunoaşte modul democratic de funcţionare al instituţiilor europene. În al doilea rând, Moldova este o ţară eminamente agricolă, iar România Mare ar fi un stat capabil să-şi hrănească singur locuitorii. Aparent, un avantaj cam desuet, dar Citește restul acestei intrări »


Mircea Sandu şi Lupescu – afară!

2 Aprilie 2009

 Nu voi comenta nici jocul dezastruos din Austria, nici prostia aşa-zisului antrenor Piţurcă, (un decerebrat capabil să-l ţină pe Max Nicu pe bancă 83 de minute ca să-i facă loc petardei Nicoliţă), şi nici măcar tupeul de trişor la cazinou cu care barbugiul a declarat: „nu ştiu cine sînt persoanele care îmi cer demisia. Am dat foarte multe autografe aici”. Ajunge să spun că în Columbia un individ de soiul ăsta nu apuca dimineaţa zilei de 2 aprilie, şi cu asta am spus tot ce este de spus pe acest subiect.

 În schimb, merită comentată oportunitatea menţinerii duo-ului Mircea Sandu- Ionuţ Lupescu în fruntea FRF.  Nu discut combinaţiile sordide în baza cărora un ins ca Piţurcă a ajuns să antreneze Naşionala. OK, erau jucători de vândut, spăgi de luat, prime de împărţit, combinaţii de făcut, cei doi mafioţi s-au orientat spre unul de-al lor. Dar toate „afacerile” astea depind până la urmă de succesul echipei naţionale. Or cei doi s-au dovedit incapabili să gestioneze criza generată de incompetenşa lui Piţurcă.

 Americanii au o expresie foarte simplă şi clară pentru situaţia în care ne aflăm noi acum: „cut your losses”. Pe româneşte, asta înseamnă să pierzi imediat ceva (în cazul de faţă cei 600.000 de euro care ar trebui plătiţi barbugiului ca să-şi ia tălpăşiţa înainte de expirarea contractului) pentru a evita o pierdere mult mai mare pe termen lung (amânarea reconstrucţiei Naţionalei până la finele actualelor preliminarii, cu riscul implicit de a pierde şi calificarea la Euro). Faptul că duo-ul Sandu-Lupescu nu l-a demis pe Piţurcă imediat după meciul peirdut în faţa Serbiei arată că, pur şi simplu, cei doi nu au stofă de manageri. Nu contează cât de prieten e Sandu cu Blatter şi Platini, degeaba a fluierat aseară scoţianul de parcă arbitra Citește restul acestei intrări »