SUA-Spania 2-0: lecţie americana de fotbal la Cupa Confederaţiilor

 Telespectatorii care au reuşit să-şi înfrângă sila faţă de circul grotesc făcut în tribune de negrotimea sud-africană au avut parte, în această seară, de un spectacol de zile mari: cvasi-necunoscuta echipă de soccer a Statelor Unite a bătut meritat. cu 2-0, o Spanie considerată de mulţi aproape invincibilă. Semifinala Cupei Confederaţiilor s-a încheiat, acum câteva minute, cu un rezultat pe care mai toată lumea l-ar fi considerat imposibil înaintea meciului, un rezultat care a demonstrat, dacă mai era nevoie, că în fotbal numele şi palmaresul nu câştigă meciuri decât dacă adversarul se lasă bătut de ele.

 Spre lauda lor, americanii nu numai că nu s-au lăsat intimidaţi de uluitoarea serie de meciuri fără înfrângere a Spaniei, sau de numele şi salariile jucătorilor spanioli, dar au şi predat o lecţie de fotbal angajat şi inteligent în acelaşi timp, cu care au făcut şah-mat trupa condusă de pe margine de abulicul del Bosque. Desigur, acest uriaş succes al americanilor ar fi fost probabil imposibil dacă Spania avea un antrenor capabil să realizeze, măcar după 45 de minute de atacuri sterile, că a ploua centrări peste o apărare atletică şi cu un cap mai înaltă decât atacanţii proprii reprezintă cea mai tâmpită tactică pe care o poate alege. Asta nu ştirbeşte însă cu nimic meritele echipei SUA, care, exceptând ultimele 6-7 minute, nu a încercat nici să facă antijoc, nici să rupă adversarii la picioare, ci şi-a jucat corect şi inteligent sansa ivită din incompetenţa antrenorului spaniol.

 Din acest punct de vedere, americanii au predat aseară o lecţie extrem de valoroasă pentru toate echipele mici: nu poţi obţine victoria dacă nici măcar nu-ţi propui să ataci, sau o faci în dorul lelii, cu un singur atacant împins aiurea în faţă, fără nici un sprijin. Păcat că meciul ăsta nu  a avut loc înaintea oribilului Olanda-România de la Euro 2008, poate în felul ăsta ar fi realizat şi Mircea Sandu niţel mai devreme ce petardă de antrenor e Piţurcă, şi n-am fi ajuns în situaţia de a vedea Mondialul din 2010 doar la televizor. Pentru că, realist vorbind, Altidore nu e Mutu cum nu e cioara vultur, şi, în general vorbind, luaţi om cu om, probabil ca 9 sau chiar 10 dintre americani sunt net inferiori celor mai buni jucători pe care-i poate alinia România în acest moment.  Diferenţa e însă că SUA a fost în seara asta o echipă bine sudată, care a jucat cu maximă dăruire şi a pus perfect în aplicare un plan tactic inteligent şi realist, în vreme ce România a fost la Euro 2008 o selecţionată alcătuită de un barbugiu după interesele clanului mafiot Becali, şi pusă să joace o parrtitură numai bună pentru insulele Feroe într-un meci cu Spania.

 Revenind însă la splendida victorie a americanilor, nu rămâne decât să vedem dacă echipa lui Bob Bradley va avea puterea să meargă până la capăt, aşa cum a făcut-o Grecia lui Rehagel la Euro 2004. În faţă le mai stă Brazilia, o echipă care, în mod cert, nu va face greşeala să-i ia de sus. Pentru întreaga Americă Latină meciul de duminică va avea o încărcătură pe care un european obişnuit cu greu o poate măcar bănui…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: