Brazilia-SUA 3-2: „visul american” a ţinut fix o repriză

 În pauza finalei Cupei Confederaţiilor, când americanii conduceau cu 2-0 după o repriză aproape perfectă, probabil că doar cei mai fanatici suporteri brazilieni mai îndrăzneau să spere într-o răsturnare de situaţie.  Şi asta în special din cauză că echipa SUA făcuse un joc chiar peste nivelul semifinalei în care eliminase Spania, în timp ce Brazilia se zbătuse haotic, singurele ocazii venind în urma unor sclipiri individuale. Mai mult, americanii dăduseră 200%, luptând feroce pentru fiecare minge, în vreme ce brazilienii păreau şi oarecum lipsiţi de tonus, nu numai de idei.

 Rezultatul final a fost însă 3-2 pentru Brayilia, după o a doua repriză care a fost exact opusul primeia: nişte americani vlăguiţi au făcut practic figuraţie în faţa starurilor braziliene, care au marcat suficiente goluri pentru a câştiga trofeul la capătul celor 90 de minute, fără a mai fi nevoie nici măcar de prelungiri. Şi asta deşi arbitrii suedezi au prestat cu temă de la Blatter, făcându-se că nu văd cum excelentul portar american Tim Howard a scos o minge intrată cu vreo 30 de centimetri în poartă, umplându-i de galbene pe fundaşii brazilieni şi, în general vorbind, făcând aproape totul pentru a-i ajuta pe americani. Lucru oarecum firesc, dacă ne gândim că n-ai cum să faci fotbalul mai popular decât este deja în Brazilia, în vreme ce un succes american ar fi deschis larg porţile SUA pentru ceea ce americanii numesc şi acum soccer.

 Personal, nu pot să înţeleg ce s-a întâmplat cu americanii la pauză. Explicaţia facilă, că jucătorii s-au crezut deja învingători şi relaxarea psihică i-a „scos din priză”, nu cred că poate justifica diferenţa enormă dintre felul în care a jucat echipa  SUA în prima şi, respectiv, a doua repriză. Nu este mai puţin adevărat că şi brazilienii au revenit cu altă atitudine de la cabine, ultramotivaţi de ruşinea fără precedent care se profila la orizont, dar nici asta nu explică subita răsturnare a partidei. Una peste alta, metaforic vorbind, americanii au alergat în a doua jumătate a meciului de parcă le pusese cineva somnifere în pahar, încât mă întreb dacă nu cumva, în alea 15 minute, câţiva dintre jucătorii lor au pariat pe Brazilia, la cote frumuşele,  toţi banii de care dispuneau.

 Meciul a demonstrat însă, dacă mai era nevoie după victoriile obţinute de americani în partidele cu Egiptul şi Spania, că la Mondialele de anul viitor, echipa SUA va avea un cuvânt greu de spus. Despre Brazilia lui Dunga nu ştiu dacă putem trage concluzii prea ferme, dată fiind dificultatea de a motiva nişte supervedete la capătul unui sezon obositor. În tot cazul, dacă joacă şi la CM cum a făcut-o aseară în prima repriză, reprezentativa Cariocas nu prinde nici sferturile de finală.

Anunțuri

6 Responses to Brazilia-SUA 3-2: „visul american” a ţinut fix o repriză

  1. matei spune:

    asta cu pariurile e buna. nu cred ca au castigat prea multi bani, nu cred ca la pauza credea vreo casa de pariuri ca bate sua.
    dar altfel e adevarat: a doua repriza americanii n-au mai putut sa alerge, de parca se antrenasera sa reziste doar o repriza.

  2. highlander spune:

    doua finale frumoase, cu goluri si scoruri simetrice 3-2. a fost o cupa frumoasa, iar finala mare a fost orice altceva decat un meci amical.

  3. cimabue spune:

    a tras arbitrul pe americani cat a putut, i-a si enervat pe brazilieni cu arbitrajul de rahat. din pacate, confirma faima de borfasi a arbitrilor nordici.

  4. nice spune:

    si in prima repriza, daca nu scotea basketbolistil vreo trei goluri ca si facute, rezultatul la pauza ar fi fost 3-2 pentru brazilia. Oricum, rezultatul final trebuia sa fie vreo 5-2 pentru brazilieni.

  5. optimvs spune:

    Ramane insa ciudatenia asta din finala mare. Efectiv nu inteleg ce-au patit americanii la pauza.

  6. daniel spune:

    frumoasa finala de asemenea si semifinala a fost extraordinara dar totusi nu cred k merita Americ cupa nu au ce face cu ea nu ar avea prietene (adik alte cupe)in vitrina unde ar fi putut ajunge…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: