Căpitanul Băsescu părăseşte primul vaporul care se scufundă?

 Ieri, în cadrul unui interviu acordat postului de radio România Actualităţi, Traian Băsescu făcea o declaraţie şocantă , afirmând că ia în calcul „în mod deosebit” varianta de a nu mai candida pentru încă un mandat la alegerile de anul acesta. Primul lucru care-ţi vine în cap când vezi ştirea este o întrebare simplă: ce fel de om ar fi acela care, în faţa unor dificultăţi economice fără precedent, a unei datorii externe care a ajuns să bată spre 70 de miliarde de euro, şi, mai ales, a unei panici care ameninţă să bage economia românească în blocaj financiar, şi-ar lua jucăriile şi ar pleca de bunăvoie din fruntea statului? Punând lucrurile în contextul primei meserii a lui Traian Băsescu, ar fi ca şi cum căpitanul unui vapor de cursă lungă ar şterge-o primul de pe navă, cu o şalupă rapidă, lăsând echipajul la mila Domnului, în cazul în care se opresc motoarele şi vaporul este „pus de-a latul” de valuri şi împins spre stânci.

 Ori, după mine, Băsescu are o colecţie impresionantă de defecte, între care nu se numără însă nici laşitatea, nici prostia. Pentru că ar fi o mostră de prostie abisală să-ţi închipui că, după o asemenea dezertare, ai mai putea primi de la români altceva decât un scuipat în ochi. Exemplul lui Emil Constantinescu, ieşit pe uşa din dos din viaţa publică, în dispreţul general, este pe cât de recent şi autohton, pe atât de edificator. Printre altele, rostul unui căpitan este să se asigure că este ultimul care părăseşte nava, nu să strige primul „scape cine poate”.

 În concluzie, părerea mea este că, în faţa atacurilor concertate venite din media trustizată şi a perspectivei repetării, la nivel naţional, a  manevrei cu „independentul Oprescu”, Traian Băsescu le-a aruncat nada adversarilor politici, pentru a-i încăiera între ei. În ultimă instanţă, Oprescu îl poate bate pe Băsescu doar dacă este susţinut hotărât de PSD şi PNL. Iar ieşirea din cursă a marinarului i-ar face pe liberali şi pesedişti să se încaiere instantaneu, aşa că până şi numai perspectiva retragerii ar putea învenina un pic atmosfera în cartelul electoral din spatele „independentului” de Primăverii.

 În acest context, pot spune că ultimul editorial al cetepeului m-a făcut să râd în hohote. Este, probabil, cea mai comică tentativă de manipulare a unui candidat la funcţia supremă în stat de la celebrele telefoane de ameninţare care l-au făcut pe Vadim să renunţe la participarea la mitingul de la Alba Iulia din 1 decembrie  2000, să se închidă în casă până la alegeri şi să rateze astfel unica şansă de a-l bate pe Ion Iliescu. Sigur că visul lui CTP este să-l vadă pe Băsescu în situaţia în care a fost Emil după întâlnirea cu Faur Isaia, dar la fel de sigur e că  n-o să contribuie la un asemenea deznodământ dacă-l ia de prost cu sfaturi de-astea.

Anunțuri

5 Responses to Căpitanul Băsescu părăseşte primul vaporul care se scufundă?

  1. GreuDeGasitID spune:

    Si in plus distrage atentia de la Udrea.

  2. optimvs spune:

    Povestea asta cu perdelele de la Turism e supta din pix cu forta unui aspirator industrial. Achizitia era pe site. Iar diurnele la jurnalisti se dadeau inca de pe vremea lui Agathon, stiu un numar bun de redactori-sefi plini si adjuncti, plus seniori editori, care au umflat pliculetul, iar acum se dau loviti in deontologie. Practica a plecat de la faptul ca diversi sefuleti de prin redactii refuzau sa le plateasca jurnalistilor acreditati pe turism DIURNA LEGALA la care aveau dreptul, de ofitca pe cate-o parlita de deplasare de 2-3 zile.

  3. GreuDeGasitID spune:

    De parca adevarul este o problema pt haita antibasescu. Cand vad cum il ataca din orice parca imi pare rau ca mi-am promis sa nu-l mai votez.

  4. situatzia’i asa de oabla incit nu’l vad bine daca o sa candideze, si mai ales, dac’o sa cistige !

  5. optimvs spune:

    Dupa mine cel mai castigat iese daca o sa candideze si pierde la mare lupta. O sa-si pastreze toti sustinatorii, si, dupa 5-6-12 luni, o sa inceapa sa spuna „eu faceam mult mai bine ca asta, dar daca monstruoasa coalitie PSD-PNL v-a pacalit…” etc.
    Abia in situatia asta va reusi ceea ce sugera cetepeul ca ar reusi daca nu mai candideaza ;).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: