Daniel Ghiţă va lupta cu Semmy Schilt pentru un loc în finala K-1

Organizatorii japonezi ai circuitului K-1 au anunţat tabloul galei „Final Elimination” care se va desfăşura pe 26 septembrie la Seul, şi care îi va desemna pe cei 8 participanţi la finala de anul acesta. Din pacate, şansele ca Daniel Ghiţă să acceadă în marea finală s-au diminuat considerabil, românul fiind desemnat ca adversar al triplului campion K-1 Semmy Schilt, luptător care nu mai are nevoie de nici o prezentare. Chiar dacă a suferit o înfrângere usturătoare în faţa lui Badr Hari, cu ocazia galei „It’s showtime” de la Amsterdam, Schilt ramâne unul din cei mai buni şi constanţi luptători din K-1, iar Ghiţă va avea nevoie de o strategie foarte inteligentă şi de mult noroc pentru a-l elimina pe olandez.

 Cătălin Moroşanu, celălalt român care avea şanse să ajungă în „eliminarea finală” de la Seul, graţie unui wild-card, nu va lupta decât într-un super-fight menit să desemneze luptătorul de rezervă pentru finală. Organizatorii japonezi l-au preferat pe eternul Musashi, favoritul publicului local, aşa că „Moartea din Carpaţi” nu mai poate spera decât într-o eventuală accidentare a unuia dintre finalişti, asta desigur în cazul în care va câştiga meciul eliminator cu japonezul Taiei Kin.

 Tabloul  galei „Final Elimination” de la Seul  este următorul:

 Badr Hari (Maroc) – Zabit Samedov (Belarus)
Ruslan Karaev (Rusia) – Kyotaru (Japonia)
Semmy Schilt (Olanda) – Daniel Ghita (Romania)
Ewerton Teixeira (Brazilia) – Singh “Heart” Jaideep (India)
Peter Aerst (Olanda) – Alistair Overeem (Olanda)
Remy Bonjansky (Olanda) – Melvin Manhoef (Olanda)
Errol Zimmerman (Olanda – Curacao) – Glaube Feitosa (Brazilia)
Jerome le Banner (Franta) – Musashi (Japonia)

Superfight

Taiei Kin (Japonia) – Catalin Morosanu (Romania)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: