Moroşanu cu tractorul şi Ghiţă cu mămica

 „Săracii luptători români, ce staff-uri habarniste au!”. (e vorba evident de habarnism în media, nu în arte marţiale)

 Cam asta e concluzia tristă care se desprinde din cele două clipuri de prezentare cu care cei doi sportivi (Moroşanu şi Ghiţă) s-au dus la concursul Final Elimination de la Seoul, clipuri care au fost difuzate la ore de maximă audienţă în Japonia, Coreea de Sud şamd, pe scurt în faţa a zeci dacă nu chiar sute de milioane de telespectatori.

 O să încep analiza cu clipul lui Daniel Ghiţă, o „realizare” de un grotesc fără margini. Nu ştiu ce-or fi vrut să spună ăia care l-au făcut, dar singurul mesaj pe care-l transmite clipul este „Domnu ‘ Schilt, uitaţi-vă la mine, vin dintr-o ţară sărăcuţă dar civilizată, nu din cocotier, am o mamă care mă aşteaptă cu drag acasă, vă rog să nu mă omorâţi”. Asta lăsând la o parte faptul că realizatorii ar fi trebuit să ştie că în ţări ca Olanda (de SUA nu mai vorbesc) se consideră că a locui cu părinţii la 28 de ani e absolut ridicol. Sigur, la noi nu e cazul, dar când faci clipuri de prezentare trebuie să fii capabil să înţelegi diferenţele culturale dintre România şi ţările în care încerci să-ţi prezinţi sportivul.

 Practic, realizatorii n-au reuşit decât să-i producă un nemeritat deficit de imagine lui Daniel Ghiţă, în cel mai stupid mod cu putinţă.

La Moroşanu lucrurile stau un pic mai nuanţat. Ideea  în sine n-a fost proastă, clipul era pe linie cu prezentările pe care şi le-a făcut sportivul până acum, cu imaginea pe care încearcă să şi-o construiască. Dar realizarea a fost ultrapenibilă: tot ce s-au priceput să găsească a fost un tractor antediluvian, de pe care cădeau tablele. „Jucăria” cu care Moroşanu calcă poza lui Kin parcă spune „vin dintr-o ţară de sărăntoci, sunt vai de capul meu”. Oare cât de greu ar fi fost să se dea telefon la vreun mare fermier din zonă, gen Porumboiu, sau la vreun dealer de tractoare, să i se explice unde se va difuza clipul, şi să i se ceară pentru o jumătate de oră un tractor ultimul tip, în schimbul unui www.cutărică.ro lipit pe uşa utilajului în timpul filmărilor?

În plus, poate că ar fi timpul ca Moroşanu să înţeleagă că, înaintea unei lupte importante, nu e bine să provoci soarta, povestind în gura mare cum o să-l faci praf pe adversar. Aşa a făcut cu Leko, şi a luat bătaia vieţii, aşa a făcut cu Kin, şi a pierdut prin descalificare un meci pe care practic îl câştigase din runda 1. Dar asta deja e altă discuţie.

Ce trebuie să realizeze băieţii ăştia (şi alţii care le vor călca pe urme) este că a fi luptător profesionist sau antrenor de arte marţiale e una, şi a şti să faci imagine în media e cu totul altceva. Apelaţi oameni buni la profesionişti, dacă unii vă cer prea mult daţi sfoară-n ţară, căutaţi pe alţii, nu vă mai faceţi de râs pe cinci continente cu însăilări de-astea de Palatul Copiilor. E păcat de munca voastră.

Anunțuri

5 Responses to Moroşanu cu tractorul şi Ghiţă cu mămica

  1. question spune:

    Japonezii sunt tara cu desene animate in culori tipatoare si personaje cu ochii cat ceapa. Din pacate pentru sport, reclamele de cel mai nasol prost-gust au avut uneori un succes turbat. Sapp a aparut in tutu (rochitza de balerina) si cu boa de pene la gat. Morkevicius (ce nume…) din K-1 Max si-a facut promo despre cum ii cumpara medicamente bunica-sii din banii de fighting. La gala asta Overeem a spart o bicicleta cu ciocanul, Karaev bombarda un punching ball la parcul de distractii iar Remy si-a zis alocutiunea (scurta) sarind pe o trambulina d-aia de hopamitica. Etc. etc.

  2. optimvs spune:

    Problema la clipul lui Ghita nu e ca ar fi de prost gust, ci doar ca transmite un mesaj total defetist si, in plus, il pune intr-o lumina proasta in fata publicului din anumite tari. Ala cu luat medicamente din banii de K-1 mai era cum mai era, dar al lui Ghita e curat „am si eu o mama care ma asteapta acasa”.

    Al lui Morosanu e intr-adevar de prost gust dar „pe linie” cu ce se cere, nu asta e buba. Greseala fatala e folosirea unui tractor de pe vremea lui Gheorghiu Dej. Combinata cu treningurile cam ieftinute pe care si-a permis sa le personalizeze echipa lui, face o impresie nasoala.

    Oricum, ideea de baza e ca oamenii astia ar trebui, macar cand ies la gale de-astea cu expunere mondiala, sa incerce sa-si faca niste clipuri mai de Doamne-ajuta, gandite din timp, realizate de profesionisti etc. Cum spuneam, e pacat de munca lor sa se faca de ras cu insailari de-astea.

  3. question spune:

    @treninguri ieftine: asa o fi targetul noului brand Cotnari, ce stii tu 😀
    @Ghita: gresesti. Mesajul clipului judecat ca intreg (holistic deci) este: degeaba esti cat palatul parlamentului, o sa-ti dau un upercut in gura de-o sa-ti ridic capu’ cat steagu’ de pe catarg, mama ma iubeste si o sa ma iubeasca si femeile, uitati ce-am zis despre Bonjaski. LOOOOOOOL.
    Iar la Overeem: „Mama mi-a promis kktu asta de bicicleta ca sa nu mai fug de la scoala si voi mi-o aduceti abia acum???? Grrrrr!!!!” 😀

  4. optimvs spune:

    Clipul lui Overeem era probabil cel mai reusitdin toata gala. In primul rand se vedea ca era filmat si montat de profesionisti (profesionisti in facut clipuri, exista si meseria asta, de care la noi nu s-a prea auzit). In al doilea rand era in perfect acord cu imaginea pe care incearca sa si-o creeze („demolition man”). In al treilea rand avea si mesaj adresat subconstientului: „Aerts, esti ca o bicicleta veche sub barosul meu”.

    Problema e ca, din pacate, am impresia ca atat cei doi luptatori romani cat si staff-urile lor pur si simplu n-au bagajul minim de cunostinte necesar pentru a judeca un clip. Si mai nasol, probabil au un anturaj fie ignorant, fie perfid. Ma intreb cum or fi reactionat amicii lui Ghita cand le-a aratat clipul cu care avea de gand sa se duca la Final 16, au zis toti in cor „marfa frate, ce bine te reprezinta”? 🙄
    Sau, la fel, grupul lui Morosanu cand a vazut ca tractorul care-l personifica era o epava de pe care cadeau tablele?

  5. vlad spune:

    overeem a spart si un trepied cu o camera care il filma, daca nu ma insel, nu numai bicla. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: