Cel mai mare beţiv de la Dinamo

 Articol antologic în Evenimentul Zilei de azi: fostul fotbalist Constantin David, de patru ori campion cu Dinamo, povesteşte tradiţiile bahice ale clubului din Ştefan cel Mare. Preiau integral textul, ar fi păcat să se piardă dacă alde Cornel Dinu&Co sar la cap pe la vreun şefuleţ de la EvZ:

 
„În „Groapă” s-a băut parcă dintotdeauna. Au existat generaţii întregi de jucători pasionaţi să scurgă paharele, începând cu Dinu, Augustin, continuând cu Bolohan, Semeghin (căruia i se striga „Semeghin, spaima sticlelor de vin”), iar acum „vârfuri de lance” sunt Tamaş, Pulhac şi Torje.

EVZ l-a găsit pe cel mai mare beţiv de la Dinamo. Coleg de generaţie cu fraţii Nunweiller, Ion Pârcălab şi Constantin Frăţilă, Constantin David, aflat în pragul vârstei de 68 de ani, povesteşte cu luciditate şi cu umor vremurile în care, în „Groapă”, se consuma alcool în cantităţi industriale, dar se juca fotbal de calitate, spre deosebire de prezent, când echipa se chinuieşte pe teren, iar jucătorii sunt, de fapt, „amatori” la băut.

Pentru a fi uşor de „identificat”, David are trecută pe cartea de vizită, în afara poreclei „Flencea”, titulatura „academician profesor doctor în Ştiinţe Alcoolice”.

„Ăştia sunt consumatori, noi eram beţivi adevăraţi!”

„Eu sunt cel mai mare beţiv din istoria clubului Dinamo! Fac parte din «brigada » Alexandru Vasile-Piţi VargaŢârcovnicu. Toţi – foşti jucători de echipa naţională. Ăştia au murit, doar eu mai trăiesc. Ei au băut numai tărie. Asta i-a doborât. Eu am băut doar vin şi bere. Beau de la 14 ani, de când eram la juniorii Progresului, unde antrenor era Cornel Drăguşin. De-atunci şi până acum, n-am făcut nicio pauză! De băutură trebuie să te apuci de tânăr. Unii s-au apucat prea târziu, de-aia se ameţesc repede!”, recunoaşte cu francheţe David.

„Jucătorii de astăzi sunt consumatori, noi eram beţivi adevăraţi! Adică de-ăia care beau până uită unde stau! Pe vremea mea, toţi fotbaliştii erau beţivi, rar găseai câte unul care nu bea. Aceia erau excepţii. Cine nu bea, era marginalizat. Portarul Datcu era mai mămos, nu le avea cu băutura. El era turnătorul! Ne spunea antrenorului. Deaia a şi fost exclus din gaşcă. Dacă refuzai să bei, ăia mai bătrâni te luau cu forţa la cârciumă. Eu am fost trimis de la Dinamo la Piteşti din cauza alcoolului. La Piteşti era un fel de batalion disciplinar. De-acolo m-au dat afară tot pentru băutură!”.

Antrenorul, „blat” cu paznicii

„Înainte de meci, joia, scăpam la băutură. Ziceam: «Hai să o ardem, că mâine ne ia!». Vinerea intram în cantonament. De duminică seară, după meci, până marţi, când aveam primul antrenament, beam permanent! Marţea se ardea iarba unde suflam noi! Antrenorul Traian Ionescu ne îmbrăca în treninguri de bumbac şi ne alerga până ieşea toată băutura din noi. El îi plătea pe paznicii de la baruri, pe unii îi scăpa de găinării cu ajutorul poliţiei. Ca pedeapsă, nea Traian ne trimitea la serviciul în care eram încadraţi. Eu lucram la paşapoarte, m-au băgat la «cusut» dosare. Uneori, luam barurile la rând. La 12 noaptea, când se închidea cârciuma, ne încuiau în bar şi ne lăsau băutură. A doua zi, la opt, când veneau să deschidă barul, ne găseau consumând”, povesteşte David.

 „E greu să facă Dinu pe lupul moralist!”

După încheierea carierei de fotbalist, în 1971, Constantin David a lucrat la Serviciul paşapoarte, de unde s-a pensionat acum 20 de ani. „Păstrez legătura cu foştii colegi de serviciu. Uite, mâine ne întâlnim. Stăm de vorbă, bem două-trei sticle cu vin, mai discutăm politică, vedem cine a mai murit dintre noi, cine mai trăieşte…”, explică „Flencea”.

Întrebat de ce nu a profesat ca antrenor, răspunde sincer: „N-aveam cum! Cum să le zic fotbaliştilor să fie profesionişti, când

Anunțuri

Morosanu-Mighty Mo, meci terminat in scandari de „rusine, rusine””

 Desi, exact cum anticipam, Mighty Mo s-a prezentat la Bucuresti cu niste sunculite care l-au pus in imposibilitate de a-l vana pe Morosanu prin ring, samoanul ne-a aratat totusi cat mai avem pana la nivelul care sa ne permita sa intram in lumea buna a K-1. Practic, vreme de 3 reprize Morosanu n-a putut decat sa fuga (cu destul succes) din calea pumnilor ca nite ciocane aruncati de oponentul sau, si sa loveasca destul de dureros la piciorul din fata al acestuia. In schimb, fara a rupe gura targului, Mighty Mo a aratat ca am exagerat cand l-am considerat pensionar venit sa faca turism, administrandu-i lui Morosanu o corectie serioasa in runda a doua. Corectie care, desi nesoldata cu knowck-down, ar fi trebuit sa ajunga totusi pentru o victorie la puncte.

 Evident insa, pentru ca gala a avut loc in Romania, asa ceva nu se putea intampla. In urletele de „Rusine, Rusine” ale publicului, care completau vociferarile lui Mighty Mo,  arbitrii au dictat extra round, un extra round pe care mult mai tanarul si mult mai suplul Morosanu si l-a adjudecat destul de cinstit la puncte.

 Sincer, judecand retroactiv, Irimia era mult mai castigat daca negocia cu Mighty Mo un meci de MMA cu Lungu. Ar fi fost probabil primul adversar pe masura lui Lungu, si l-ar fi scutit pe Morosanu de o experienta destul de penibila. Pentru ca a incerca sa aplici tactica folosita de Kaoklai in victoria contra lui Mighty Mo, fara a reusi lovitura de KO, inseamna doar a-ti da cu firma-n cap.

 Personal asteptam mai mult de la Morosanu, dar este posibil ca si tracul primului meci in fata unui adversar cu nume intr-adevar greu sa fi contat enorm.

Unirea Urziceni spală obrazul pătat al fotbalului românesc

Victoria magnifică de la Glasgow, 4-1 cu Rangers, a pus definitiv urbea cu un singur semafor din Bărăgan pe harta fotbalistică a Europei, dar aceasta nu este nici pe departe singura realizare a echipei lui Dan Petrescu. Recitalul din Scoţia a venit exact în momentul în care, la nivel de echipă Naţională, am ajuns de râsul lumii, aşa că trupa lui Bucşaru a dres cât de cât busuiocul, spălând obrazul pătat al fotbalului românesc.

 Sigur, Rangers nu e nici pe departe vreun Real Madrid, dar asta nu înseamnă că, taxând slăbiciunile unor asemenea adversari, Unirea n-ar putea reuşi, în premieră absolută pentru o echipă din România, calificarea în primăvara Champions League.  Fără să ne ambalăm prea tare (CFR Cluj avea anul trecut 4 puncte după două meciuri, şi a rămas cu ele), e clar că, în sfârşit, putem măcar spera în mod realist la această performanţă.

Mutu, executat de tolontanii de serviciu la cererea lui Răzvan

 Mi-a fost silă să scriu despre ruşinea de la Belgrad, dar acum, văzând ce le-a băsnit mintea lui Tolontan&Co, nu am încotro: GSP-ul de azi geme de articole care cer, direct sau mai voalat, eliminarea lui Mutu de la echipa naţională. Nu lipseşte din arsenal nici măcar sondajul stil OTV, în care, bineînţeles, scorul este de vreo 70% pentru.

 Evident,nu mai trebuie demonstrat că Mutu nu este vreun mare caracter, iar la Belgrad şi orbii ar fi văzut că a jucat la futu-i măsa, in special din momentul în care şi-a dat seama că echipa noastră nu face faţă, că nu are cu cine juca împotriva unui adversar de top. De acord că un lider de echipă adevărat murea pe teren cu sârbii de gât, caz în care probabil pierdeam cu 2-1 sau 3-1, lăsând o impresie frumoasă. Dar cam aici se termină vina reală a lui Mutu şi încep manipulările de joasă speţă ale tolontanilor.     

  „Vina” de a fi luat intenţionat un cartonaş ca să nu joace cu Feroe pur şi simplu nu există, vorba aia, încă n-am uitat vremurile în care Graur sau Ţopescu îl felicitau în direct pe Hagi pentru iniţiative similare, când următorul meci era cu Cipru sau Lichtenstein. Pentru simplul motiv că România nu are (sau n-ar trebui să aibă)  nevoie de Mutu ca să bată Feroe, şi nu există nici un motiv ca vedeta echipei să-şi rişte picioarele într-o partidă cu nişte pescari ghiolbani. Ăla e fix meciul în care să le dai unor jucători noi şansa de a se acomoda cu atmosfera de la un meci inter-ţări, ca să nu înceapă să le tremure chiloţii pe ei când se cântă imnul la un meci serios.

 Despre cealaltă „vină” pe care se bate multă monedă, aceea de a fi ieşit CU 4 ZILE ÎNAINTE DE MECI la cârciumă cu un coechipier şi două pupeze de moravuri uşoare, cred că nici nu merită să discutăm. Tembelii care joacă acum tontoroiul pe Mutu din acest motiv ar trebui să-şi aducă aminte cum a fost călcat în picioare Angelo Niculescu, vreme de ani de zile, pentru că s-a încăpăţânat să-l pedepsească pe Dobrin la CM din 1970 pentru o „vină” similară, la fel de închipuită. 

 Şi, cu această comparaţie, ajungem de fapt la fondul problemei: incapacitatea lui Răzvan Lucescu de a-l supune pe nărăvaşul Mutu. Un antrenor tânăr, cu ZERO performanţe la activ ca fotbalist, şi renumit pentru atitudinea prietenoasă faţă de jucători, are probleme mari în a se impune în faţa caracterului dubios al vedetei de la Fiorentina.  Dacă este călcat pe bătături dar convocat în continuare, Mutu poate oricând să înceapă să-l vorbească prin vestiar pe Răzvan, iar afirmaţii gen „cine-i ăsta mă, băiatul lui tata şi portar pe la F.C. Naţional, să ne înveţe pe noi cum să jucăm?” ar arunca repede în aer orice urmă de autoritate a lui Lucescu Junior. Şi atunci ce s-o fi gândit Răzvănel: „dacă-l dau direct afară pe Mutu îmi pun toată ţara-n cap, ia să-l sun eu pe amicul Tolontan, cotizez niţel şi

Moroşanu vs Mighty Mo, noua tragicomedie cu pumni în cap

 Cine a văzut penibila şuşanea intitulată Local Kombat  „Vin Americanii” ar fi putut crede că promotorul Eduard Irimia a înţeles,  din huiduielile copioase care au însoţit finalul grotesc al aşa-zisului meci vedetă Moroşanu vs Goodridge, că publicul din România nu este interesat să plătească pentru a vedea un sportiv român de top lucrând la saci umani de box. Aiurea, tot ce-a înţeles Irimia a fost că plătind câţiva bănuţi unor pensionari ai ringului, poţi clădi fără prea mare efort un palmares care, măcar în ochii spectatorului neavizat, poate părea respectabil. Aşa se face că pe 24 octombrie vom avea parte de o gală intitulată pompos  K-1 Collizion (sau poate Collision, cum ar fi corect 😆 )  care va reprezenta un soi de calificare pentru finala K-1 Europa de la Praga, şi al cărei meci vedetă se va disputa între Cătălin Moroşanu şi Mighty Mo.

 Acum, înainte de a spune „uau, ţi-ai pierdut minţile, Mighty Mo e super-luptător” etc etc, nu strică să aflaţi că ultimul meci al samoanului a avut loc pe 9 august 2008! Cu alte cuvinte, la data galei lui Irimia, vor fi trecut aproape 15 luni de când Mighty Mo n-a mai urcat în ring, lucru care, la cei 39 de ani ai săi, contează mult mai mult decât palmaresul. Şi, cum este foarte probabil că n-a mai luptat nu pentru că l-ar fi boicotat cineva, ci pentru simplul motiv că n-a mai avut chef, putem presupune logic că nici nu s-a mai omorât cu antrenamentele. Aşa că, la fel cum anticipam înaintea şuşanelei „Vin Americanii” că vom asista la

Geoană, ghiuleaua atârnată de piciorul PSD-ului

 Oricine a urmărit cât de cât zbaterile politice ale ultimelor zile a observat, probabil, că în orice situaţie în care trebuie să acţioneze împotriva lui Băsescu, actualul lider al PSD este brusc neinspirat, întârziat în reacţii, prins pe picior greşit etc etc. De altfel, e greu să ne amintim vreun caz în care, în ultimii 5 ani, Geoană să fi reuşit să câştige vreo rundă în ceea ce ar fi trebuit să fie meciul său pe viaţă şi pe moarte cu Băsescu. Iar explicaţia e cât se poate de simplă: Băsescu e omul americanilor în fruntea României, iar Geoană e omul americanilor în fruntea PSD.  Sigur, afirm ceva greu de dovedit, dar foarte uşor de observat, în special de către cei care ştiu să citească „semnele” lăsate în activitatea unui politician român de subordonarea acceptată şi lucrativă faţă de „marele licurici”.

 În condiţiile astea, cu Geoană în frunte, PSD-ul are fix ZERO şanse de a-li impune candidatul în fruntea României. Ăsta fiind şi motivul pentru care „aripa Iliescu” a scos din pălărie schema cu „independentul Oprescu” la alegerile locale, şi încearcă s-o pună în aplicare şi la alegerile prezidenţiale. Numai că Băsescu a simţit pericolul şi, ştiind foarte bine că România nu-i Bucureştiul la fel cum iarna nu-i ca vara, a lovit spectaculos cu mutarea referendumului pentru reducerea numărului de parlamentari. Pentru o ţară întreagă Parlamentul e simbolul trândăviei pe (mulţi) bani publici, aşa că, exceptând