Cel mai mare beţiv de la Dinamo

 Articol antologic în Evenimentul Zilei de azi: fostul fotbalist Constantin David, de patru ori campion cu Dinamo, povesteşte tradiţiile bahice ale clubului din Ştefan cel Mare. Preiau integral textul, ar fi păcat să se piardă dacă alde Cornel Dinu&Co sar la cap pe la vreun şefuleţ de la EvZ:

 
„În „Groapă” s-a băut parcă dintotdeauna. Au existat generaţii întregi de jucători pasionaţi să scurgă paharele, începând cu Dinu, Augustin, continuând cu Bolohan, Semeghin (căruia i se striga „Semeghin, spaima sticlelor de vin”), iar acum „vârfuri de lance” sunt Tamaş, Pulhac şi Torje.

EVZ l-a găsit pe cel mai mare beţiv de la Dinamo. Coleg de generaţie cu fraţii Nunweiller, Ion Pârcălab şi Constantin Frăţilă, Constantin David, aflat în pragul vârstei de 68 de ani, povesteşte cu luciditate şi cu umor vremurile în care, în „Groapă”, se consuma alcool în cantităţi industriale, dar se juca fotbal de calitate, spre deosebire de prezent, când echipa se chinuieşte pe teren, iar jucătorii sunt, de fapt, „amatori” la băut.

Pentru a fi uşor de „identificat”, David are trecută pe cartea de vizită, în afara poreclei „Flencea”, titulatura „academician profesor doctor în Ştiinţe Alcoolice”.

„Ăştia sunt consumatori, noi eram beţivi adevăraţi!”

„Eu sunt cel mai mare beţiv din istoria clubului Dinamo! Fac parte din «brigada » Alexandru Vasile-Piţi VargaŢârcovnicu. Toţi – foşti jucători de echipa naţională. Ăştia au murit, doar eu mai trăiesc. Ei au băut numai tărie. Asta i-a doborât. Eu am băut doar vin şi bere. Beau de la 14 ani, de când eram la juniorii Progresului, unde antrenor era Cornel Drăguşin. De-atunci şi până acum, n-am făcut nicio pauză! De băutură trebuie să te apuci de tânăr. Unii s-au apucat prea târziu, de-aia se ameţesc repede!”, recunoaşte cu francheţe David.

„Jucătorii de astăzi sunt consumatori, noi eram beţivi adevăraţi! Adică de-ăia care beau până uită unde stau! Pe vremea mea, toţi fotbaliştii erau beţivi, rar găseai câte unul care nu bea. Aceia erau excepţii. Cine nu bea, era marginalizat. Portarul Datcu era mai mămos, nu le avea cu băutura. El era turnătorul! Ne spunea antrenorului. Deaia a şi fost exclus din gaşcă. Dacă refuzai să bei, ăia mai bătrâni te luau cu forţa la cârciumă. Eu am fost trimis de la Dinamo la Piteşti din cauza alcoolului. La Piteşti era un fel de batalion disciplinar. De-acolo m-au dat afară tot pentru băutură!”.

Antrenorul, „blat” cu paznicii

„Înainte de meci, joia, scăpam la băutură. Ziceam: «Hai să o ardem, că mâine ne ia!». Vinerea intram în cantonament. De duminică seară, după meci, până marţi, când aveam primul antrenament, beam permanent! Marţea se ardea iarba unde suflam noi! Antrenorul Traian Ionescu ne îmbrăca în treninguri de bumbac şi ne alerga până ieşea toată băutura din noi. El îi plătea pe paznicii de la baruri, pe unii îi scăpa de găinării cu ajutorul poliţiei. Ca pedeapsă, nea Traian ne trimitea la serviciul în care eram încadraţi. Eu lucram la paşapoarte, m-au băgat la «cusut» dosare. Uneori, luam barurile la rând. La 12 noaptea, când se închidea cârciuma, ne încuiau în bar şi ne lăsau băutură. A doua zi, la opt, când veneau să deschidă barul, ne găseau consumând”, povesteşte David.

 „E greu să facă Dinu pe lupul moralist!”

După încheierea carierei de fotbalist, în 1971, Constantin David a lucrat la Serviciul paşapoarte, de unde s-a pensionat acum 20 de ani. „Păstrez legătura cu foştii colegi de serviciu. Uite, mâine ne întâlnim. Stăm de vorbă, bem două-trei sticle cu vin, mai discutăm politică, vedem cine a mai murit dintre noi, cine mai trăieşte…”, explică „Flencea”.

Întrebat de ce nu a profesat ca antrenor, răspunde sincer: „N-aveam cum! Cum să le zic fotbaliştilor să fie profesionişti, când eu am fost un beţiv?”. David îl înţeapă pe fostul coechipier Cornel Dinu (foto), revenit la conducerea tehnică a clubului Dinamo: „E greu să facă Dinu pe lupul moralist în faţa lui Tamaş şi a celorlalţi. El, care a băut toată viaţa! Într-o noapte, am băut şase-şapte sticle de whisky, cu el şi cu Fănuş Neagu”.

PROVOCARE BAHICĂ

„Pe Gabi Tamaş îl bag sub masă!”

Cu patru titluri de campion în spate şi cu o viaţă plină de aventuri bahice, Constantin David îi priveşte de sus pe actualii fotbalişti şi lansează o provocare către liderul grupului de consumatori din formaţia de astăzi a „câinilor”.

„Ăştia de-acum sunt fotbalişti crescuţi în balcon. Au fost ţinuţi în puf de părinţi. Nu ştiu nici să bea, nici să joace fotbal. Se îmbată dintr-o bere. Pe Tamaş îl bag sub masă şi acum, la 68 de ani! Nu are cum să reziste până la 30 de ani în fotbalul mare, doar să joace pe la Sighetul Marmaţiei. Eu l-aş chema la antrenament în fiecare dimineaţă şi l-aş pune să alerge cu saci de nisip legaţi de picioare, ca pedeapsă pentru că bea”, e de părere David.

„Botez” cu palme la fundul gol

„Flencea” îşi aminteşte cu nostalgie de momentul în care a intrat pentru prima dată în vestiarul echipei Dinamo, venind de la Roşiorii de Vede .

„Când veneai nou la o echipă, ţi se făcea botezul. În vestiar se forma un plen de judecată, format din antrenor şi cei mai bătrâni jucători. Judecătorul zicea: «A venit cutărică să-i ia locul în echipă lui X, care are nevastă şi copii de întreţinut. Cazul e grav!». La final, se dădea sentinţa: patru palme de fiecare jucător din lot! M-au legat de masa de masaj şi mi-au dat la fundul gol! La final, mi-a pus ştampila, m-a muşcat unul de fund şi m-a ridicat cu dinţii! M-a muşcat Vasile Anghel, n-avea nicio carie! O lună n-am putut sta pe scaun! Mâncam în picioare. Botezul se făcea şi la naţională, şi când mergeai prima oară cu trenul sau cu avionul”, povesteşte fostul jucător al „roş-albilor”.

„Toţi fotbaliştii erau beţivi”

În casa lui Constantin David, alături de sticle cu băutură etalate la vedere sau ascunse prin toate colţurile (inclusiv prin şifonierul cu haine), tronează o bibliotecă cu nume grele ale literaturii universale. „Pe toate le-am citit. Mi-a plăcut băutura, dar n-am fost prost. Ăştia de azi, dacă îi întrebi de «Patul lui Procust», spun că n-au dormit în el!”, glumeşte „Flencea”.

David are şi un regret: „Alcoolul e un drog. Îmi pare rău că am băut, mi-am încheiat cariera prea devreme, dar aşa erau vremurile. Toţi fotbaliştii erau beţivi. După o noapte de băutură, nu rezistam pe teren 90 de minute. Alcoolul şi fotbalul nu merg împreună!”.

CV

Constantin David

  • Data şi locul naşterii: 21.11.1941 / Suceava;
  • Postul pe care a evoluat: aripă stânga;
  • Debut în Divizia A: 7.06.1959 (Progresul Bucureşti – Dinamo Bacău 2-0);
  • Palmares: campion cu Dinamo (1961, 1962, 1963 şi 1964);
  • Echipele la care a evoluat în carieră: Progresul Bucureşti (1958-1959), Dinamo (1960-1964), Dinamo Piteşti (1964-1967) şi Dinamo Bacău (1967-1971);
  • Meciuri / goluri pe prima scenă: 189/15.
„Eu sunt cel mai mare beţiv din istoria clubului Dinamo! Fac parte din «brigada» Alexandru Vasile-Piţi Varga-Ţârcovnicu. Toţi – foşti jucători de echipa naţională. Ăştia au murit, doar eu mai trăiesc. Ei au băut numai tărie. Asta i-a doborât. Eu am băut doar vin şi bere.”,
Anunțuri

7 Responses to Cel mai mare beţiv de la Dinamo

  1. vlad spune:

    cam trist, de fapt, articolul…oameni care au murit de tineri pentru ca au baut prea mult…

  2. optimvs spune:

    Daca stai sa te gandesti putin, altii mor de tineri in razboaie, in accidente, de cancer etc etc. Astia macar s-au curatat (nu chiar asa de tineri) chefuind nonstop. Mi-e cam greu sa-i compatimesc, iar mosul in cauza are in mod cert destul umor.

  3. arsene lupin spune:

    ai de-au murit in razboaie, accidente, de cancer nu si-au facut-o cu mana lor optimus. una-i una si alta-i alta. subscriu la ce-a zis vlad, chiar daca mosul betiv are umor, ca toti mosii betivi.

  4. optimvs spune:

    Nu stiu cum sa-ti explic, dar si englezii care plecau voluntari in primul razboi mondial tot cu mana lor si-o faceau.

  5. mundussubterraneus spune:

    as zice ca aceia mureau pentru o cauza, aveau un ideal. betivii pentru ce ideal fac ciroza?

  6. optimvs spune:

    Realitatea cruda e ca majoritatea se inrolau voluntari „de gura lumii”, ca sa nu ajunga un soi de paria.

    Macar astia au baut de placere.

  7. Dani spune:

    Creste sufletul in mine cand aud aceste vorbe minunate din partea lui Tica David…As da 10 ani din viata sa beau 10 zile cu el si cu Gaza Gascgoine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: