EBA, Cristian Preda şi TRU luptă la Bruxelles pentru mineritul cu cianuri!

30 Aprilie 2010

 Azi după-amiază, europarlamentarii PD-L ( Cristian Preda, Elena Băsescu, Traian Ungureanu, Petru Luhan, Iosif Matula, Marian-Jean Marinescu) au trimis pe mail către colegii din grupul lor parlamentar (Partidul Popular European – PPE)  două propuneri de amendamente la rezoluţia Parlamentului European împotriva folosirii cianurii in minerit. Pe scurt, onor europarlamentarii PD-L, în frunte cu fătuca botoxată a marinarului, încearcă să elimine din legislaţia europeană acele prevederi care ar bloca definitiv proiectul de la Roşia Montană!

 Rezolutia ar fi fost, în mod normal, votată la ultima sesiune plenară de la Strasbourg, dar, din motive tehnice, s-a amânat pentru sesiunea de saptamâna viitoare de la Bruxelles. Cu doar câteva zile înainte de vot, după ce dezbaterile pe marginea rezoluţiei s-au încheiat, şi mult după ce grupurile politice importante ajunseseră la un text comun de rezolutie, europarlamentarii PD-L s-au trezit brusc, propunându-le colegilor din PPE amendamente care ar da undă verde pentru de-acum celebrul proiect al RMGC.

 Iată şi textele amendamentelor propuse de EBA, Cristi Preda şi Traian Ungureanu:

 1. Anularea următoarei formulări din rezolutie:
„Calls on the Commission and on Member States not to support any mining projects that involve cyanide technology in the EU, Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Muncitorul de la BMW versus borseggiatore-ul din Piaţa Domului

29 Aprilie 2010

 Calificarea jenantă obţinută de Inter Milano, la capătul unei duble manşe contra Barcelonei în care vedete au fost arbitrii, nu jucătorii sau antrenorii, deschide calea spre o finală germano-italiană în UEFA Champion’s League.Finală în care se vor înfrunta nu numai două echipe foarte diferite, cu stiluri de joc diametral opuse, dar mai ales două filozofii de viaţă care nu au nimic în comun.

 Pentru nemţi, popor obişnuit să aprecieze în special lucrul obţinut prin muncă, stăruinţă şi, în general vorbind, prin ceea ce romanii numeau VIRTUS (o combinaţie de valoare, bărbăţie, curaj şi caracter), o calificare obţinută în halul reuşit de Inter nici măcar nu ar fi fost apreciată. Sigur, nu ar fi dat nimeni cu piciorul milioanelor venite de la UEFA, dar antrenorul care ar fi promovat un asemenea stil de joc la Bayern ar fi fost concediat, cu mulţumiri reci, la finalul sezonului, desigur după ce i s-ar fi plătit fiecare cent din salariu. Şi asta pentru simplul motiv că, în Germania, o victorie obţinută în stil de cuţitar care-şi înjunghie victima în spate pe o aleee întunecoasă nu ar fi apreciată nici măcar în lumea interlopă.

 În schimb, italienii exultă în urma calificării penibile a Interului în finală.  Deşi clamează, în faţa oricui stă să-i asculte,  descendenţa din măreaţa Romă, italienii sunt mult mai departe de virtus-ul atât de preţuit de romani decât urmaşii barbarilor de la frontiera renană a Imperiului. E greu de spus cum au ajuns în halul ăsta, şi, sincer, prea puţin contează. Cert este însă că mai toată Italia fotbalistică admiră azi un succes obţinut cu îndemânarea, lipsa de scrupule şi oportunismul unui borseggiatore din Citește restul acestei intrări »


Teo Trandafir, vedeta prostimii, a ajuns în Parlament

25 Aprilie 2010

 În România anului 2010, cuvântul „prostime” pare a-şi fi schimbat sensul: nu mai defineşte marea masă a oamenilor „de rând”, cu posibilităţi materiale cvasi-inexistente şi, implicit, lipsiţi de orice educaţie, ca în secolul al XIX-lea, ci se suprapune perfect consumatorilor de manele, de show-uri cu ţigani, de „State de România”,  de „Ştirile de la ora 5” şi, în general vorbind, tuturor românilor care au încetat de mut să-şi mai folosească în vreun fel creierul.

 Această prostime de tip nou, nu neapărat lipsită de studii (doar Ceauşescu avea ambiţia să umple ţara de absolvenţi de facultate, iar după ’89 rolul cizmarului a fost preluat de învăţământul pe parai), ci mai degrabă de backgroundul intelectual necesar saltului de la praşilă la bibliotecă, formează de ani buni şi publicul emisiunilor lui Teo Trandafir. Duduie care a demonstrat, la începutul carierei sale „pe sticlă”, că poate şi altceva, dar care a decis, la un moment dat, că vrea să facă bani, indiferent în ce abisuri abjecte ale televiziunii de tranziţie trebuie să se scufunde pentru asta. 

 Aşa se face că, în bună măsură, publicul lui Teo Trandafir se suprapune cu bazinul electoral al matrozului de la Cotroceni (vorba aia, nu cred că a văzut cineva vreun taximetrist manelist care să fi votat cu Antonescu, nu? ) . Şi, firesc ar spune unii, a intervenit şi mariajul Citește restul acestei intrări »


Inter-Barcelona, meci stricat de un arbitraj tip Corpodean

21 Aprilie 2010

 Spectacolul grotesc oferit aseară, în semifinala Champions League, de brigada portugheză condusă de centralul  Olegario Benquerenca a demonstrat, dacă mai era nevoie, că arbitrajele tip Corpodean, Deaconu, Heleşteanu, Augustus Constantin şamd nu sunt doar apanajul coruptului fotbal românesc. Barcelona pur şi simplu nu a fost lăsată de arbitru să joace în prima repriză, fiecare contact dintre catalani şi jucătorii Interului fiind judecat de portughez, aproape invariabil, ca fiind fault în atac. Şi, cum elevii lui Mourinho păreau să ştie consemnul (sau se prinseseră foarte repede dincotro bate vântul), se tăvăleau la cea mai mică atingere, obţinând imediat faultul şi, implicit, posesia balonului.

 Întrucât nici asta nu era destul, iar scorul de 2-1 pentru Inter era departe de a fi liniştitor din perspectiva returului,  Olegario Benquerenca a ieşit la rampă şi după pauză cu decizii importante, toate în favoarea Interului: golul de 3-1 al lui Diego Milito validat în pofida evidentei poziţii de ofsaid, şi un penalty clar ca lumina zilei neacordat Barcelonei la faultul în careu comis asupra lui Dani Alves. Practic, în locul unui 2-2 echitabil după aspectul jocului, brigada portugheză a făcut ca scorul final să fie 3-1 iar Interul antrenat de portughezul Mourinho să aibă prima şansă de a se califica în finală.

 Voi trece peste stupiditatea evidentă a conducerii Barcelonei, care, mult prea încrezătoare în jocul bun al propriei echipe, a acceptat o brigadă portugheză la acest meci. Nici nu era nevoie ca Interul să-l aibă pe Mourinho antrenor pentru ca Citește restul acestei intrări »


El cand vrea să fure, fură

19 Aprilie 2010

 Mare dezbatere mare în mediile simandicos-ONG-iste din România: ţiganul Chilibar Papan, deţinutul-actor amator care a interpretat excelent rolul puşcăriaşului mut în filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”, a fost arestat pentru comiterea unei noi spargeri, la puţin timp după ce ieşise din puşcărie. La prima vedere, un caz tip Jean Valjean, tratat ca atare şi de regizorul Florin Şerban:

 „SCÂRBĂ

De ieri până azi trăiesc o intensă stare de scârbă. Ieri dimineaţă m-a sunat cineva de la o agenţie de presă şi m-a întrebat cum comentez arestarea lui Papan. La început am crezut că e o glumă, apoi am realizat că nu e.

Papan Chilibar a jucat rolul lui Ursu, un deţinut mut, prietenul protagonistului din pelicula „Eu când vreau să fluier, fluier”. Are 20 de ani, o fetiţă de 3 ani, o soţie, doi ani şi mai bine de puşcărie executaţi pentru furt. Acum a fost arestat din nou pentru furt din apartamente. Şi GATA! După asta poţi să tragi cu nesimţire titluri cu litere de-o şchioapă de felul „Eu când vreau să fur, fur”. Apoi citeşti şi dai din cap înţelept: „Tiganii ăştia – tot ce ştiu ei. O au în sânge, dacă nu fură ei, nu se simt bine. „

Bine, să vă spun o altă poveste. Eroul nu mai e Papan Chilibar, ci Chilibar Papan, aşa cum nu e Şerban Florin, ci Florin Şerban. S-a născut într-o familie de rromi surdo-muţi, cu 20 de ani în urmă. A crescut în Bucureşti, undeva în spatele Bulevardului Decebal, dincolo de blocuri, pe străzile pe care nu treci după ce se lasă întunericul, în curţile în care gardurile sunt smulse iarna şi puse pe foc. A crescut şi a trăit într-o lume în care e normal să NU mergi la şcoală, să NU mergi la slujbă în fiecare dimineaţă, să întorci capul şi să pleci ochii când vezi uniforma, căci ştii că ai făcut „ceva”. Toate lucrurile astea au făcut parte din NORMALITATE şi din FIRESCUL lumii lui până la 17 ani. 17 ani într-o lume în care dacă spui că vrei să mergi la lucru mâine în loc să stai să bei pana la ore mici „rade şi copiii de tine”. Apoi a venit puşcăria. Mai bine de doi ani. Ani petrecuţi într-un loc în care singura limba pe care o vorbeşti e violenţa, iar modul de a convinge e pumnul la rădăcina nasului.

Doi ani în celulă şi în dormitoare cu băieţi condamnaţi pentru tâlhărie, omor, viol. Apoi, către sfârşit vine cineva care face un curs de actorie şi Chilibar se ridica şi întreabă „Poate să joace şi un tigan în film?” „Da”. Chilibar insistă: „Dar dacă nu ştie… ştiţi dumneavoastră…”. Un altul îl întrerupe: „Zi bă că esti prost, mă… E analfabet de-ăla, domnu’. E Urs'”. Râd toţi. „Da, poate şi dacă e ţigan şi dacă nu ştie carte.” La sfârşitul cursului i se spune „Să stai cuminte, să nu faci prostii. Vreau să te iau în film, dar dacă intri la regim închis nu se poate. Înţelegi?” „Înţeleg.” S-a uitat la mine fix şi îi tremura buza: „Da’ de ce mă luaţi pe mine, domnu’?” „Fiindcă eşti talentat, ţi-a dat Dumnezeu talent.” Râde… „Mie domnu’, vă bateţi joc de mine?”. Peste 4 luni filma la Topalu unul din cele importante roluri din film. Şi lucra cum nu i-a fost nimănui dat să vadă. Se scutura parca de tot şi intra în pielea personajului de parcă asta ar fi fost cel mai natural din lume. O explicaţie scurtă, câteva cuvinte şi întrebări, ezitarea: „Nu pot eu domnu’ să fac asta, e prea greu” „Hai Papan…”sşi gata. „Motor!”. „Bravo Papan”.

Apoi, peste câteva luni se elibera şi se întorcea de unde a plecat; pe aceleaşi străzi, cu aceiaşi prieteni, cu o familie pe care trebuia să o întreţină. Am mers la un restaurant. A vrut pizza. „Vreau să mai lucrăm împreună Papan. Vreau să scriu un film pentru tine.” Mă priveşte: „Trebuie să zic ceva în film? Că, dacă trebuie, eu nu ştiu…. Acolo a mers că eram mut, dar altfel eu cam am emoţii”. „Foarte bine că ai emoţii. Aşa şi trebuie. Dăcă nu ai emoţii nu e bine.” Apoi lunile au trecut. Papan nu putea să se angajeze nicăieri. Avea cazier. Nu a avut buletin niciodată. Avea doar o hârtie eliberată de Penitenciar care îi servea drept act de identitate. Cei de la Strada Film, au plătit pentru luare în spaţiu, au intermediat şi Papan a avut pentru prima oară în viaţa lui Citește restul acestei intrări »


Zboruri anulate în Marea Britanie, Norvegia, Irlanda, Olanda şi Belgia din cauza erupţiei unui vulcan islandez

15 Aprilie 2010

 Norul imens de cenuşă format ca urmare a erupţiei unui vulcan islandez din zona Eyjafjallajoekull a provocat haos pe aeroporturile din nord-vestul Europei. Toate aeroporturile din Norvegia, Scoţia şi Irlanda de Nord au fost deja închise, şi măsuri similare sunt luate acum în Anglia, Ţara Galilor, Irlanda, Olanda, Belgia  şi nordul Germaniei.

 British Airways a anulat deja toate zborurile interne, oferind rambursarea integrală a banilor sau posibilitatea de a rezerva bilete la o dată ulterioară.

 Pericolul pentru avioane este generat de particulele Citește restul acestei intrări »


Şefimea PD-L a început să creadă că Băsescu e pe ducă

14 Aprilie 2010

 Halucinanta emisiune de aseară de la B1 TV, în care Radu Moraru, realizatorul „de curte” a lui Traian Băsescu, le-a „arătat pisica” miniştrilor PD-L din grupul Videanu-Berceanu a demonstrat, dacă mai era nevoie, că aripile partidului prezidenţial încep să-şi facă socoteli cât mai clare pentru era post-marinar. Lucru care nu prea ar avea sens acum, dacă oamenii ăştia n-ar fi convinşi că decesul lui Traian Băsescu e o problemă de luni, nu de ani.

 Cum emisiunea de la B1 vine imediat după ce Băsescu a criticat public „bolşevizarea PD-L” şi „găşcuţa lui Boc”, devine limpede că marinarul n-are de gând nici să lase partidul moştenire lui Boculeţ şi nici să lase aripioarele să facă împărţeala înainte ca jupânul să se odihnească pe năsălie. Dar, la fel de limpede devine şi faptul că o asemenea atitudine a lui Boc şi compania n-ar fi fost posibilă decât dacă oamenii ăştia, care ani de zile nici n-au crâcnit în faţa lui Băsescu, ştiu mai multe decât noi cu privire la starea de sănătate a actualului preşedinte.

  Sincer, dacă pe Berceanu îl pot înţelege (omul a fost un lider cu greutate în PD şi a făcut politică la nivel naţional mult înainte ca Băsescu să-l debarce pe Roman), mi se pare incredibil de greţoasă atitudinea unora ca Boc sau Videanu, oameni a căror ascensiune în politica mare a depins în proporţie de 99% de marinar. Ce-o mai fi om mai vedea, dar părerea mea e că Băsescu o să-i popească pe ăştia mult înainte de a da colţul, asta presupunând că e într-adevăr pe ducă. De remarcat faptul cp Blaga, ins uns cu toate alifiile, a evitat să se bage în vreun fel în povestea asta.