EBA, Cristian Preda şi TRU luptă la Bruxelles pentru mineritul cu cianuri!

30 aprilie 2010

 Azi după-amiază, europarlamentarii PD-L ( Cristian Preda, Elena Băsescu, Traian Ungureanu, Petru Luhan, Iosif Matula, Marian-Jean Marinescu) au trimis pe mail către colegii din grupul lor parlamentar (Partidul Popular European – PPE)  două propuneri de amendamente la rezoluţia Parlamentului European împotriva folosirii cianurii in minerit. Pe scurt, onor europarlamentarii PD-L, în frunte cu fătuca botoxată a marinarului, încearcă să elimine din legislaţia europeană acele prevederi care ar bloca definitiv proiectul de la Roşia Montană!

 Rezolutia ar fi fost, în mod normal, votată la ultima sesiune plenară de la Strasbourg, dar, din motive tehnice, s-a amânat pentru sesiunea de saptamâna viitoare de la Bruxelles. Cu doar câteva zile înainte de vot, după ce dezbaterile pe marginea rezoluţiei s-au încheiat, şi mult după ce grupurile politice importante ajunseseră la un text comun de rezolutie, europarlamentarii PD-L s-au trezit brusc, propunându-le colegilor din PPE amendamente care ar da undă verde pentru de-acum celebrul proiect al RMGC.

 Iată şi textele amendamentelor propuse de EBA, Cristi Preda şi Traian Ungureanu:

 1. Anularea următoarei formulări din rezolutie:
„Calls on the Commission and on Member States not to support any mining projects that involve cyanide technology in the EU, Citește restul acestei intrări »


Muncitorul de la BMW versus borseggiatore-ul din Piaţa Domului

29 aprilie 2010

 Calificarea jenantă obţinută de Inter Milano, la capătul unei duble manşe contra Barcelonei în care vedete au fost arbitrii, nu jucătorii sau antrenorii, deschide calea spre o finală germano-italiană în UEFA Champion’s League.Finală în care se vor înfrunta nu numai două echipe foarte diferite, cu stiluri de joc diametral opuse, dar mai ales două filozofii de viaţă care nu au nimic în comun.

 Pentru nemţi, popor obişnuit să aprecieze în special lucrul obţinut prin muncă, stăruinţă şi, în general vorbind, prin ceea ce romanii numeau VIRTUS (o combinaţie de valoare, bărbăţie, curaj şi caracter), o calificare obţinută în halul reuşit de Inter nici măcar nu ar fi fost apreciată. Sigur, nu ar fi dat nimeni cu piciorul milioanelor venite de la UEFA, dar antrenorul care ar fi promovat un asemenea stil de joc la Bayern ar fi fost concediat, cu mulţumiri reci, la finalul sezonului, desigur după ce i s-ar fi plătit fiecare cent din salariu. Şi asta pentru simplul motiv că, în Germania, o victorie obţinută în stil de cuţitar care-şi înjunghie victima în spate pe o aleee întunecoasă nu ar fi apreciată nici măcar în lumea interlopă.

 În schimb, italienii exultă în urma calificării penibile a Interului în finală.  Deşi clamează, în faţa oricui stă să-i asculte,  descendenţa din măreaţa Romă, italienii sunt mult mai departe de virtus-ul atât de preţuit de romani decât urmaşii barbarilor de la frontiera renană a Imperiului. E greu de spus cum au ajuns în halul ăsta, şi, sincer, prea puţin contează. Cert este însă că mai toată Italia fotbalistică admiră azi un succes obţinut cu îndemânarea, lipsa de scrupule şi oportunismul unui borseggiatore din Citește restul acestei intrări »


Teo Trandafir, vedeta prostimii, a ajuns în Parlament

25 aprilie 2010

 În România anului 2010, cuvântul „prostime” pare a-şi fi schimbat sensul: nu mai defineşte marea masă a oamenilor „de rând”, cu posibilităţi materiale cvasi-inexistente şi, implicit, lipsiţi de orice educaţie, ca în secolul al XIX-lea, ci se suprapune perfect consumatorilor de manele, de show-uri cu ţigani, de „State de România”,  de „Ştirile de la ora 5” şi, în general vorbind, tuturor românilor care au încetat de mut să-şi mai folosească în vreun fel creierul.

 Această prostime de tip nou, nu neapărat lipsită de studii (doar Ceauşescu avea ambiţia să umple ţara de absolvenţi de facultate, iar după ’89 rolul cizmarului a fost preluat de învăţământul pe parai), ci mai degrabă de backgroundul intelectual necesar saltului de la praşilă la bibliotecă, formează de ani buni şi publicul emisiunilor lui Teo Trandafir. Duduie care a demonstrat, la începutul carierei sale „pe sticlă”, că poate şi altceva, dar care a decis, la un moment dat, că vrea să facă bani, indiferent în ce abisuri abjecte ale televiziunii de tranziţie trebuie să se scufunde pentru asta. 

 Aşa se face că, în bună măsură, publicul lui Teo Trandafir se suprapune cu bazinul electoral al matrozului de la Cotroceni (vorba aia, nu cred că a văzut cineva vreun taximetrist manelist care să fi votat cu Antonescu, nu? ) . Şi, firesc ar spune unii, a intervenit şi mariajul Citește restul acestei intrări »


Inter-Barcelona, meci stricat de un arbitraj tip Corpodean

21 aprilie 2010

 Spectacolul grotesc oferit aseară, în semifinala Champions League, de brigada portugheză condusă de centralul  Olegario Benquerenca a demonstrat, dacă mai era nevoie, că arbitrajele tip Corpodean, Deaconu, Heleşteanu, Augustus Constantin şamd nu sunt doar apanajul coruptului fotbal românesc. Barcelona pur şi simplu nu a fost lăsată de arbitru să joace în prima repriză, fiecare contact dintre catalani şi jucătorii Interului fiind judecat de portughez, aproape invariabil, ca fiind fault în atac. Şi, cum elevii lui Mourinho păreau să ştie consemnul (sau se prinseseră foarte repede dincotro bate vântul), se tăvăleau la cea mai mică atingere, obţinând imediat faultul şi, implicit, posesia balonului.

 Întrucât nici asta nu era destul, iar scorul de 2-1 pentru Inter era departe de a fi liniştitor din perspectiva returului,  Olegario Benquerenca a ieşit la rampă şi după pauză cu decizii importante, toate în favoarea Interului: golul de 3-1 al lui Diego Milito validat în pofida evidentei poziţii de ofsaid, şi un penalty clar ca lumina zilei neacordat Barcelonei la faultul în careu comis asupra lui Dani Alves. Practic, în locul unui 2-2 echitabil după aspectul jocului, brigada portugheză a făcut ca scorul final să fie 3-1 iar Interul antrenat de portughezul Mourinho să aibă prima şansă de a se califica în finală.

 Voi trece peste stupiditatea evidentă a conducerii Barcelonei, care, mult prea încrezătoare în jocul bun al propriei echipe, a acceptat o brigadă portugheză la acest meci. Nici nu era nevoie ca Interul să-l aibă pe Mourinho antrenor pentru ca Citește restul acestei intrări »


El cand vrea să fure, fură

19 aprilie 2010

 Mare dezbatere mare în mediile simandicos-ONG-iste din România: ţiganul Chilibar Papan, deţinutul-actor amator care a interpretat excelent rolul puşcăriaşului mut în filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”, a fost arestat pentru comiterea unei noi spargeri, la puţin timp după ce ieşise din puşcărie. La prima vedere, un caz tip Jean Valjean, tratat ca atare şi de regizorul Florin Şerban:

 „SCÂRBĂ

De ieri până azi trăiesc o intensă stare de scârbă. Ieri dimineaţă m-a sunat cineva de la o agenţie de presă şi m-a întrebat cum comentez arestarea lui Papan. La început am crezut că e o glumă, apoi am realizat că nu e.

Papan Chilibar a jucat rolul lui Ursu, un deţinut mut, prietenul protagonistului din pelicula „Eu când vreau să fluier, fluier”. Are 20 de ani, o fetiţă de 3 ani, o soţie, doi ani şi mai bine de puşcărie executaţi pentru furt. Acum a fost arestat din nou pentru furt din apartamente. Şi GATA! După asta poţi să tragi cu nesimţire titluri cu litere de-o şchioapă de felul „Eu când vreau să fur, fur”. Apoi citeşti şi dai din cap înţelept: „Tiganii ăştia – tot ce ştiu ei. O au în sânge, dacă nu fură ei, nu se simt bine. „

Bine, să vă spun o altă poveste. Eroul nu mai e Papan Chilibar, ci Chilibar Papan, aşa cum nu e Şerban Florin, ci Florin Şerban. S-a născut într-o familie de rromi surdo-muţi, cu 20 de ani în urmă. A crescut în Bucureşti, undeva în spatele Bulevardului Decebal, dincolo de blocuri, pe străzile pe care nu treci după ce se lasă întunericul, în curţile în care gardurile sunt smulse iarna şi puse pe foc. A crescut şi a trăit într-o lume în care e normal să NU mergi la şcoală, să NU mergi la slujbă în fiecare dimineaţă, să întorci capul şi să pleci ochii când vezi uniforma, căci ştii că ai făcut „ceva”. Toate lucrurile astea au făcut parte din NORMALITATE şi din FIRESCUL lumii lui până la 17 ani. 17 ani într-o lume în care dacă spui că vrei să mergi la lucru mâine în loc să stai să bei pana la ore mici „rade şi copiii de tine”. Apoi a venit puşcăria. Mai bine de doi ani. Ani petrecuţi într-un loc în care singura limba pe care o vorbeşti e violenţa, iar modul de a convinge e pumnul la rădăcina nasului.

Doi ani în celulă şi în dormitoare cu băieţi condamnaţi pentru tâlhărie, omor, viol. Apoi, către sfârşit vine cineva care face un curs de actorie şi Chilibar se ridica şi întreabă „Poate să joace şi un tigan în film?” „Da”. Chilibar insistă: „Dar dacă nu ştie… ştiţi dumneavoastră…”. Un altul îl întrerupe: „Zi bă că esti prost, mă… E analfabet de-ăla, domnu’. E Urs'”. Râd toţi. „Da, poate şi dacă e ţigan şi dacă nu ştie carte.” La sfârşitul cursului i se spune „Să stai cuminte, să nu faci prostii. Vreau să te iau în film, dar dacă intri la regim închis nu se poate. Înţelegi?” „Înţeleg.” S-a uitat la mine fix şi îi tremura buza: „Da’ de ce mă luaţi pe mine, domnu’?” „Fiindcă eşti talentat, ţi-a dat Dumnezeu talent.” Râde… „Mie domnu’, vă bateţi joc de mine?”. Peste 4 luni filma la Topalu unul din cele importante roluri din film. Şi lucra cum nu i-a fost nimănui dat să vadă. Se scutura parca de tot şi intra în pielea personajului de parcă asta ar fi fost cel mai natural din lume. O explicaţie scurtă, câteva cuvinte şi întrebări, ezitarea: „Nu pot eu domnu’ să fac asta, e prea greu” „Hai Papan…”sşi gata. „Motor!”. „Bravo Papan”.

Apoi, peste câteva luni se elibera şi se întorcea de unde a plecat; pe aceleaşi străzi, cu aceiaşi prieteni, cu o familie pe care trebuia să o întreţină. Am mers la un restaurant. A vrut pizza. „Vreau să mai lucrăm împreună Papan. Vreau să scriu un film pentru tine.” Mă priveşte: „Trebuie să zic ceva în film? Că, dacă trebuie, eu nu ştiu…. Acolo a mers că eram mut, dar altfel eu cam am emoţii”. „Foarte bine că ai emoţii. Aşa şi trebuie. Dăcă nu ai emoţii nu e bine.” Apoi lunile au trecut. Papan nu putea să se angajeze nicăieri. Avea cazier. Nu a avut buletin niciodată. Avea doar o hârtie eliberată de Penitenciar care îi servea drept act de identitate. Cei de la Strada Film, au plătit pentru luare în spaţiu, au intermediat şi Papan a avut pentru prima oară în viaţa lui Citește restul acestei intrări »


Zboruri anulate în Marea Britanie, Norvegia, Irlanda, Olanda şi Belgia din cauza erupţiei unui vulcan islandez

15 aprilie 2010

 Norul imens de cenuşă format ca urmare a erupţiei unui vulcan islandez din zona Eyjafjallajoekull a provocat haos pe aeroporturile din nord-vestul Europei. Toate aeroporturile din Norvegia, Scoţia şi Irlanda de Nord au fost deja închise, şi măsuri similare sunt luate acum în Anglia, Ţara Galilor, Irlanda, Olanda, Belgia  şi nordul Germaniei.

 British Airways a anulat deja toate zborurile interne, oferind rambursarea integrală a banilor sau posibilitatea de a rezerva bilete la o dată ulterioară.

 Pericolul pentru avioane este generat de particulele Citește restul acestei intrări »


Şefimea PD-L a început să creadă că Băsescu e pe ducă

14 aprilie 2010

 Halucinanta emisiune de aseară de la B1 TV, în care Radu Moraru, realizatorul „de curte” a lui Traian Băsescu, le-a „arătat pisica” miniştrilor PD-L din grupul Videanu-Berceanu a demonstrat, dacă mai era nevoie, că aripile partidului prezidenţial încep să-şi facă socoteli cât mai clare pentru era post-marinar. Lucru care nu prea ar avea sens acum, dacă oamenii ăştia n-ar fi convinşi că decesul lui Traian Băsescu e o problemă de luni, nu de ani.

 Cum emisiunea de la B1 vine imediat după ce Băsescu a criticat public „bolşevizarea PD-L” şi „găşcuţa lui Boc”, devine limpede că marinarul n-are de gând nici să lase partidul moştenire lui Boculeţ şi nici să lase aripioarele să facă împărţeala înainte ca jupânul să se odihnească pe năsălie. Dar, la fel de limpede devine şi faptul că o asemenea atitudine a lui Boc şi compania n-ar fi fost posibilă decât dacă oamenii ăştia, care ani de zile nici n-au crâcnit în faţa lui Băsescu, ştiu mai multe decât noi cu privire la starea de sănătate a actualului preşedinte.

  Sincer, dacă pe Berceanu îl pot înţelege (omul a fost un lider cu greutate în PD şi a făcut politică la nivel naţional mult înainte ca Băsescu să-l debarce pe Roman), mi se pare incredibil de greţoasă atitudinea unora ca Boc sau Videanu, oameni a căror ascensiune în politica mare a depins în proporţie de 99% de marinar. Ce-o mai fi om mai vedea, dar părerea mea e că Băsescu o să-i popească pe ăştia mult înainte de a da colţul, asta presupunând că e într-adevăr pe ducă. De remarcat faptul cp Blaga, ins uns cu toate alifiile, a evitat să se bage în vreun fel în povestea asta.


Moartea preşedintelui polonez Lech Kaczynski, accident sau crimă?

10 aprilie 2010

 Guvernatorul regiunii ruse Smolensk, Sergei Anufriev, a declarat cu puţin timp în urmă că avionul Tu-154 care-l transporta pe preşedintele Poloniei s-a prăbuşit lângă aeroportul din Smolensk. La bord se aflau 87 de persoane, inclusiv preşedintele polonez Lech Kaczynski şi soţia sa. Ministrul de externe polonez a confirmat că la bordul avionului se afla preşedintele Poloniei. Conform unor oficiali ruşi, nu există supravieţuitori.

 Regiunea Smolensk se află la 400 de kilometri de Moscova. În zonă se află pădurea Katyn, locul unde, în timpul celui de-al doilea război mondial, 30.000 de ofiţeri polonezi a fost asasinaţi de KGB, la ordinul lui Stalin.

 Amatorii de teoria conspiratiei vor remarca fara indoiala  faptul ca Polonia a fost singura tara europeana asupra careia criza practic n-a avut impact si care, de asemenea, nu a marsat la isteria AH1N1. În plus, Polonia a refuzat să participe la scutul american anti-rachetă şi menţinea relaţii destul de bune cu Rusia.

 Puţini mai ştiu azi că şi liderul Poloniei din timpul celui de-al doilea război mondial, generalul Władysław Sikorski, a avut exact aceeaşi soartă, murind într-un suspect accident de avion în 1943, în Gibraltar. Moartea sa, survenită la puţin timp după ce guvernul polonez în exil rupsese relaţiile cu URSS, ca urmare a descoperirii de către armata germană a gropilor comune de la Katyn, a deschis drumul spre conferinţa de la Teheran, în care Churchill şi Roosevelt au consimţit ca o bună parte a Poloniei să fie cedată Uniunii Sovietice, iar ţara să intre în sfera de influenţă a sovieticilor.


Traficul aerian la nivel global

9 aprilie 2010

 Un filmuleţ extraordinar care prezintă traficul aerian la nivel global, vreme de 24 de ore.


Bayern Munchen, o echipă cu inimă pe post de apărare

8 aprilie 2010

N-aş fi crezut niciodată că, la nivelul la care se joacă în Champions League, o echipă cu apărarea svaiţer se poate califica în semifinale. Şi totuşi, Bayern Muchen, cu un portar care ştie să bată 11 metri dar prin care trece mingea ca în numerele de iluzionism, cu fundaşi centrali care stau la doi metri de atacant în careul mic, a reuşit să treacă de un Manchester United care părea de neoprit şi care, în minutul 41 al returului de pe „Old Trafford” conducea cu un sec 3-0.

 Explicaţia simplă a acestei performanţe a fost rostită aseară, cu uluială, de către Ionel Stoica, în studioul „Ligii Campionilor” de la TVR: „ăştia nu se uită şi ei la tabelă”. Cu alte cuvinte, Bayern a jucat fără să se lase intimidată de startul furibund al lui United, fără să se taie după golurile primite în urma unor gafe cum nu vezi nici în curtea şcolii, fără să se gândească vreo clipă că meciul s-a terminat la 1-0, 2-0 sau chiar 3-0 pentru adversar. Pur şi simplu, această echipă cu doar cinci nemţi în primul 11, dar cu un spirit la fel de german ca pe vremea lui Beckenbauer şi Gerd Muller, a refuzat să se predea şi le-a administrat englezilor, vreme de 50 de minute, o corecţie de zile mari. Pentru că revenirea lui Bayern nu a început după eliminarea brazilianului Rafael, ci imediat după golul lui Olici din minutul 41, iar jucătorilor lui United le-au  tremurat chiloţii pe ei în ultimele minute ale primei reprize aşa cum Citește restul acestei intrări »


Peter Aerts, bătut măr de papagalul Kyotaro în gala de la Yokohama

6 aprilie 2010

 Datorită Paştilor, gala K-1 World Grand Prix desfăşurată pe 3 aprilie la Yokohama a trecut, normal aş zice, complet neobservată în România. Cum însă show-ul din Japonia a avut câteva meciuri foarte interesante, o să desfac conserva 😆 , începând cu un rezultat care a demonstrat, dacă mai era nevoie, cât de important e pentru un mare campion să ştie când să se retragă.

 Ajuns aproape de respectabila vârstă de 40 de ani,  Peter Aerts, triplu campion K-1, a fost bătut clar, de o manieră indiscutabilă, de către papagalul japonez Kejiro Maeda/Kyoutaro Ranger/Kyoutaro Fujimoto/Kyotaro sau cum naiba şi-o mai fi zicând acum. Da, aţi înţeles bine, marele Aerts şi-a luat bătaia vieţii de la individul care, până nu de mult, urca în ring cu creastă de papagal. Şi care, cu numai patru luni în urmă, fusese alergat nonstop pe lângă corzi, vreme de trei runde, de către mărunţelul Tyrone Spong.

 Parcă vrând să demonstreze justeţea zicalei „orice cal ajunge gloabă”, Peter Aerts Citește restul acestei intrări »


Nesimtire de Paşti

6 aprilie 2010

 M-am hotărât cu greu să scriu despre nesimţirea care face prăpăd printre românii care se adună în faţa bisericilor, la miezul nopţii, de Înviere. Am încercat să-mi spun că, până la urmă, nu-i rău că oameni care n-au nici o treabă cu credinţa în Dumnezeu mai ajung, odată pe an, în virtutea cutumei, să audă câteva cuvinte din Evanghelie. Dar totuşi, cele văzute la Învierea de anul acesta nu mă lasă să tac, pentru că am asistat, vreme de aproape jumătate de oră, la o paradă de mitocănie cum rar mi-a fost dat să văd.

 Nici nu ştiu ce m-a deranjat mai tare: zecile de fumători care nu se puteau abţine 30 de minute în timpul slujbei, mârlanii care se conversau la telefon de parcă le-ar fi naufragiat vaporul cu petrol, sau tembelii care se adunaseră în faţa bisericii să stea la o şuetă cu amicii, pe deasupra şi despre cele mai imbecile lucruri cu putinţă? Practic, din mulţimea adunată în faţa bisericii, aproape jumătate acţiona de parcă se afla la Mall.

 În faţa acestei demonstraţii de mitocănie ( şi nu mă feresc de acest cuvânt, pentru că, pur şi simplu, mitocanii ăştia chiar îi deranjau pe oamenii care veniseră la Înviere) nu poţi decât să te întrebi: de ce vin aceşti indivizi să ia lumină? Dacă motivaţia prezenţei lor acolo ar fi măcar o superstiţie primitivă (că de credinţă nu poate fi vorba), tot nu s-ar comporta aşa, pe principiul băbescului „nu e bine, maică”. Şi atunci???

 Mi se pare unul din cele mai clare semne ale transformării românilor dintr-un popor într-o populaţie, complet lipsită de orice identitate. Deja o bună parte a conaţionalilor noştri maimuţăresc nişte tradiţii a căror semnificaţie le scapă cu desăvârşire.