Badr Hari, descalificat din nou!

 Badr Hari a repetat aproape la indigo „performanţa” din finala K-1 de acum doi ani, fiind descalificat în runda a doua pentru lovirea adversarului căzut la podea. Incidentul s-a produs în timpul meciului cu egipteanul Hesdy Gerges din cadrul galei It’s Showtime Amsterdam 29 mai 2010.

 Spre deosebire de precedentul incident, petrecut în finala K-1 2008, când un minuscul arbitru japonez rămăsese în spatele fazei iar Badr Hari i-a şters un picior unui Remy Bonjasky care a profitat imediat, câştigând un titlu K-1 plângând pe un scaun, de această dată marocanul nu are nici o scuză. „Bad Boy” Hari a început vijelios meciul şi a fost la un pas să-l termine pe Gerges în primele 15 secunde, dar egipteanul a reuşit să se protejeze suficient încât să depăşească momentul critic şi a reintrat în meci. Cu toate astea, Badr Hari se îndrepta lejer spre un meci câştigat la decizie  în momentul în care  a comis un foul mult mai dur decât în meciul cu Bonjasky (practic lovindu-l în plin pe Gerges cu piciorul în cap, în timp ce acesta se ridica de la sol, 2-3 la secunde bune după ce arbitrul oprise meciul).

 După declaraţiile belicoase făcute înaintea luptei, probabil că Badr Hari n-a suportat ideea că nu va reuşi să-l facă K.O. pe Gerges. În mod normal, această recidivă ar trebui sancţionată mult mai sever decât prima abatere, în special în condiţiile în care circumstanţele producerii incidentului şi duritatea loviturii au fost cu totul altele decât la finala K-1 din 2008.

 UPDATE:  Badr Hari a emis un comunicat de presă în care îşi cere foarte civilizat scuze atât publicului cât şi adversarului, şi anunţă că se auto-exclude din competiţiile sportive pentru o perioadă neprecizată, până ce îşi va rezolva problemele de comportament:

 „During the match against Hesdy Gerges in the Amsterdam Arena I have made the same mistake for the second time in my career.

Because of this, I lost the match I wanted to win. I came to the decision that it would be better for me to take some time out. I don’t know for how long, I want to set some things straight for myself.

No organisation needs to ban me, I’m already doing that myself. I want to apologise the Arena audience and Hesdy Gerges for that malprestation. I hope that after I’ve found myself again, I can let people enjoy the sport again.”

Anunțuri

11 Responses to Badr Hari, descalificat din nou!

  1. […]                                                         2. Badr Hari, descalificat din nou!   […]

  2. adi spune:

    Lui hari nu i se poate da nicio suspendare,este mai mult decat tovarasi cu rutz,se stie ce magari au facut impreuna.Si in k-1 nu poate fi suspendat pentru ca asta este alta organizatie.Hari cand vede ca nu isi poate face adversari ko,cu toate ca gerges sa clatinat de cateva ori,odata(zic eu) in prima repriza trebuia numarat.Nu siu ce sa zic,dar cu un psihic ca asta slabe sanse sa castige k-1 anul asta.

  3. optimvs spune:

    Trebuie sa-i dea o suspendare si Rutz, macar de ochii lumii. A fost prea lata treaba de data asta.

    Si mie imi place mult cum lupta Badr Hari, cand o face curat, in limita regulilor. Dar trebuie sa priceapa ca, si daca este frustrant ca uneori arbitrul sa greseasca impotriva ta, tot n-ai nici un motiv sa te razbuni pe adversar, cu lovituri ilicite.

  4. adi spune:

    Apropo,tie nu ti s-a parut ca gerges a fost KD in ultima faza?Pacat,inca un motiv pentru care hAri trebuia sa se stapaneasca.

  5. optimvs spune:

    Nu ca mi s-a parut, chiar era down clar din lovituri. Nu stiu ce-o fi fost in capul lui Hari, poate i s-a parut ca arbitrul n-are de gand sa-l numere pe Gerges si s-a produs declicul.

    Oricum, daca nu invata sa se controleze, probabil ca incidentul asta nu va fi ultimul.

    E pacat pentru ca acum adulatorii fetitei plangacioase Bonjasky o sa sara de cur in sus, cu toate ca incidentele nu sunt comparabile din mai multe puncte de vedere.

  6. adi spune:

    Fata de lovitura data lui bonjasky,asta chiar e dura.Gerges putea sa contiunie,dar nu i se poate reprosa nimic,totusi lovitura a fost dura.Gerges mai trebuia numarat odata in prima repriza,dar arbitru nu la numarat,cu toate ca,cand sa ridicat pe picioare se clatina.Ce mi-sa parut ciudat(foarte ciudat)hari radea diabolic in timpul in care se decidea sentinta.Parca ar fi planit asta de la bun inceput si se simtea sadisfacut.Foarte ciudat…

  7. adi spune:

    citat din sport.ro:,,In runda a doua, adversarul sau a alunecat si a cazut la podea, imediat Hari i-a dat o lovitura de picior in fata.”
    Unde au vazut asta ca Hesdy Gerges a alunecat?da-o dracu de traba,daca aia a fost aluncare 🙂

  8. optimvs spune:

    Aia au orbul gainilor. Sau o fi scris „celebrul” comentator Tudor Mihaita, ala cu „sa-i indese Sandu proteza pe gat” :lol:. Gerges era KD si trebuia numarat, tocmai asta il inculpa si mai tare pe Badr.

    In rest, apropo de ranjetele de la sfarsit,Hari brava si el, ce naiba mai era sa faca? Alternativa ar fi fost sa ia microfonul si sa spuna „sunt batut in cap oameni buni, cand intru in ring vad rosu”, si nu suna prea bine.

  9. adi spune:

    Sa dus ala cu microfonul la gura lui si el nu schita niciun gest :)) a trebuit sa vina manhoef sa vorbeasca in numele lui.

  10. optimvs spune:

    Manhoef pare un tip de treaba, gen „prietenul la nevoie se cunoaste”. Ma mir ca-i mai ardea de vorbit, la ce bataie si-a luat de la Saki.

  11. […] de kickboxing  Vrând să le dea un răspuns pe măsură celor care s-au grăbit, după descalificarea de ieri seară, să afirme că marocanul e doar un “repetent” care nu înţelege ideea de […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: