Caracatiţa „prezicătoare” Paul, sau cum ne aruncă fotbalul în Antichitate

 S-ar zice că, în epoca transmisiilor TV 3D , a zborului în Cosmos şi a transplanturilor de câte 3-4 organe deodată, „meserii” precum cea de „prezicător” îşi vor mai avea locul doar în cărţile de istorie, la capitole gen „imaginarul colectiv”.  Aiurea! În pofida cuceririlor ştiinţei, a educaţiei şi, până la urmă, a faptului că, de mii de ani încoace, nimeni nu şi-a putut proba indubitabil capacităţile de a prezice viitorul, oamenii continuă să caute, în cele mai bizare moduri, posibilitatea de a afla anticipat ce urmează să (li) se întâmple.

 Cel mai recent exemplu vine, evident, din zona fotbalului, sport care stârneşte pasiuni imense şi în jurul căruia se învârt sume colosale de bani. În mod oarecum neaşteptat însă, nu ghanezii ţin prima pagină a ziarelor, cu vreo încercare de a influenţa soarta folosind cine ştie ce vraci celebru, poate şi pentru că, în ceea ce-i priveşte pe africani, lumea s-a obişnuit de mult cu asemenea practici. De data asta, starurile plonjonului spre antichitate sunt nemţii, popor de la care te-ai aştepta la cu totul alte atitudini.

 Se vede însă treaba că şi germanii au constatat că, în fotbalul lui Blatter şi Platini, unde mingea trece linia porţii numai când zice arbitrul, lucrul bine făcut, cu simţul răspunderii, nu este suficient pentru a asigura succesul final. Şi atunci au recurs la o metodă desprinsă din negura veacurilor: „citirea” viitorului în comportamentul animalelor. Aşa a ajuns vedetă caracatiţa Paul, un simpatic cefalopod de la acvariul din Oberhausen, cel care a „prezis” până acum toate cele patru rezultate ale Germaniei la CM 2010, inclusiv victoria zdrobitoare contra Angliei.

 Poate nu vă vine să credeţi, dar „prezicerea” lui Paul a fost prezentată pe larg de BBC, nu numai de tabloidele englezeşti, pentru care, evident, un asemenea „subiect” este mană cerească. Iar când Paul s-a decis greu şi a a „prezis” astfel o victorie dificilă a Germaniei în sfertul de finală pe care-l va disputa mâine contra Argentinei, nu s-a mai mirat nimeni că până şi un săptămânal ca „Der Spiegel”, cunoscut mai degrabă pentru dezvăluirile din zona politică decât  pentru can-can-uri, a prezentat pe larg „ştirea”.

 Evident, nu există date despre câţi pariori şi-or fi pus banii după cum a „prezis” caracatiţa  Paul, şi, până la urmă, ăsta ar fi cam singurul indiciu că un asemenea mod straniu de a „vedea” viitorul este luat de cineva în serios. Îndrăznesc să sper că măcar editorii de la Der Spiegel au văzut articolul mai degrabă ca un mod de a ridica moralul echipei Germaniei, decât ca pe o ştire serioasă. Dar, totuşi, întreaga poveste seamănă izbitor cu practicile augurilor din antica Romă, chiar dacă locul păsărilor a fost luat de o caracatiţă, iar cel al preoţilor de îngrijitorii unui acvariu.

 În tot cazul, succesul de public al lui Paul  sper să nu ducă la vreo tentativă a argenitinienilor de a citi alt viitor  în maţele încă aburinde ale vreunei vaci, eventual sacrificată în cercul de la centrul terenului 😆 . Nu de alta, dar mult mai jos de atât nu cred că mai putem să coborâm…

 P.S. Va vine sau nu să credeţi, există oameni care contestă nu faptul că o caracatiţă poate prezice rezultatul unui meci de fotbal, ci interpretarea dată de îngrijitorii nemţi gesturilor ei 😆 :

 „The Octopus was unsure. Correct score: Argentina II Germany I. Notice at 1:11 as the octopus leaves it has 2 tentacles on the Argentina container and 1 tentacle on the Germany container. The Germans have biased the prediction. The German container with food is always on the right hand side and you can notice that the octopus is swimming from the right and the food in the Germany container is at the front. So remember Argentina to win 2-1 that’s my oracle interpretation.”

 

pe aceeaşi temă: Papagalul Mani, mai tare decât caracatiţa Paul :))

Anunțuri

4 Responses to Caracatiţa „prezicătoare” Paul, sau cum ne aruncă fotbalul în Antichitate

  1. Petrache Lupu spune:

    Oare stie si numerele de la 6 din 49?

  2. optimvs spune:

    Stie si numarul meu de la pantofi…

  3. optimvs spune:

    E, acum sa te mai pui cu „oracolul” 😆 😆 😆

  4. […] pe aceeaşi temă: Caracatiţa “prezicătoare” Paul, sau cum ne aruncă fotbalul în Antichitate […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: