Cam toţi cunoscătorii vedeau Brazilia favorită în faţa unei Olande care învinsese, dar nu convinsese, în cele patru meciuri jucate până azi la Cupa Mondială, iar prima repriză a meciului de pe Nelson Mandela Bay Stadium părea să le dea dreptate: selecţionata auriverde survola o „portocală mecanică” destul de apatică şi ai cărei fundaşi centrali comiseseră o eroare de juniori în minutul 10, când Robinho deschisese scorul. Nu numai că Brazilia dominase clar şi mai avusese câteva ocazii mari de a înscrie, dar Olanda avea dificultăţi la construcţie iar principalele sale guri de foc, Robben şi Sneijder, erau anihilate de experimentaţii apărători brazilieni.
La pauză însă, brazilienii au uitat şi experienţa din Serie A sau Primera Division, şi tactica europeană a lui Dunga, intrând pe teren mai degrabă ca să facă fiţe decât să joace fotbal. Asta în timp ce olandezii au strâns rândurile şi s-au întors de la cabine mult mai hotărâţi decât în prima repriză. Iar diferenţa de atitudine dintre cele două formaţii s-a văzut imediat pe gazon: terenul a început să se „încline” spre poarta lui Julio Cesar, ghinionul a lovit şi el la autogolul lui Felipe Melo, iar Olanda a prins aripi şi a dat lovitura de graţie cu chelia mărunţelului Wesley Sneijder.
Evident, această usturătoare înfrângere, conturată într-o singură repriză, va fi folosită de ziariştii brazilieni pentru a-i „lua gâţii” lui Dunga, selecţionerul al cărui meci cu presa datează de pe vremea când ridica deasupra capului, în calitate de căpitan al selecţionatei Cariocas, Cupa Mondială din 1994. Va fi însă vorba de o simplă răzbunare, nu de o pedeapsă meritată, întrucât singurul lucru care i se poate imputa lui Dunga este faptul că n-a sesizat (sau n-a putut contracara) relaxarea prematură a jucătorilor săi. În rest însă, această Brazilie europenizată a arătat că era perfect capabilă să spulbere orice adversar, şi a pierdut meciul şi calificarea doar din cauza psihicului debil al unor jucători proveniţi din favele. Iar abandonarea „stilului Dunga” şi revenirea la exuberanţa naivă tip Socrates, Zico&Co ar fi cea mai mare eroare pe care o pot face brazilienii în acest moment…
update: Dunga a demisionat aproape imediat după finalul meciului, aumându-şi întreaga responsabilitate. Un gest care ar părea de neconceput dacă ne gândim la indivizi ca Piţurcă-barbut, care a cerut bani ca să plece chiar şi după ce Naţionala României fusese umilită de echipe din lumea a patra a fotbalului.
Personal cred că Dunga a făcut o singură greşeală: faptul că le-a cerut jucătorilor săi să-l caute la picioare pe Robben. Când eşti Brazilia şi ai 5 titluri mondiale în vitrină, pur şi simplu nu poţi să te cobori la aşa ceva.
Adrian Niculae - 100% jurnalism 
Foarte pertinent articol, as avea cateva completari: media si publicul brazilian (as include chiar si fanii selecao de peste tot) prefera sa vada Brazilia lui Socrates Braziliei lui Dunga (mai eficient, adevarat). Intr-un campionat mondial destul de sec si searbad chiar si eu speram ca brazilienii sa sparga monotonia.
Marea eroare a lui Dunga (generala nu particulara) o vad fiind ne-convocarea catorva jucatori care la 2-1 pentru olandezi puteau rasturna situatia. Un Ronaldinho sau un Pato (ceruti de altfel si de presa braziliana) puteau face mai mult (rezistand si presiunii mai bine) decat Nilmar sau Gilberto Melo.
Sper doar ca maine sa nu se repete scenariul si Argentina sa mearga mai departe.
Sa nu uitam cum a capotat Brazilia lui Socrates in fata unei Italii abjecte.
Dunga a incercat (si zic eu a reusit) sa faca o echipa capabila sa se impuna si in fata unui adversar care sta la cutie. Faptul ca nu a stiut sa previna relaxarea prematura a jucatorilor la pauza se situeaza intr-un plan care n-are treaba cu tactica, zic eu.
Revenind la selectie, imi vine greu sa cred ca Ronaldinho era omul care putea face diferenta intr-un final de meci, avand in vedere resursele fizice limitate de care mai dispune. Iar daca incerca sa-l foloseasca pe post de rezerva de lux, cine stie ce scandaluri mai ieseau. In schimb, neconvocarea lui Pato mi s-a parut si mie cel putin bizara.
Eu tin cu Germania, o echipa care pune mereu foarte mult suflet in joc, care joaca un fotbal pozitiv (nu ca Argentina n-ar face-o) si care nu recurge la tiganii.
Nu te-am contrazis cu privire la care stil e mai eficient, faptele te sustin. Brazilia lui Socrates e considerata ca fiind printre cele mai bune echipe care n-a castigat niciodata CM (titlu de cel mai bun necastigator nu e tocmai ce se doreste acolo:) ). Prima Brazilie dupa Pele care a luat titlul a fost tocmai cea a lui Dunga din 94 (care juca foarte asemanator cu cea de acum).
Tare mi-e frica de meciul de maine. Desi tineri, nemtii mi s-au parut cea mai matura echipa(exceptand meciul cu Serbia – accident). Mai mult, piesa slaba din apararea Argentinei de pana acum (Demichelis) joaca in Germania, il cunosc adversarii.
Mie nemtii mi se par o echipa bine pusa in teren, disciplinata, dar nu matura. Cu Anglia aveau 2-0 si au ratat doua ocazii imense, dupa care au luat gol stupid, la o eroare a catorva fundasi. Iar la 2-1 englezii au avut un zvac si doua bare, din care una a fost de fapt gol.
In schimb, atuul Germaniei in fata Argentinei vine intr-adevar din slabiciunea defensiva a echipei lui Maradona.