Vasile Blaga părăseşte corabia care se scufundă, pentru a-şi salva cariera politică

27 septembrie 2010

 Mare eveniment mare în România, şi-a dat demisia Vasile Blaga. Se bate la nesfârşit apa în piuă despre un gest politic  pe care îl putea prevedea oricine are vreo vagă idee despre ce se întâmplă în PD-L şi a cărui singură necunoscută era data.  Mi-a fost lene până să şi casc. Dar ţara fierbe, acum vreo jumătate de oră m-a sunat şi fratele meu, să mă întrebe cum de nu scriu despre acest eveniment de importanţă planetară 😆 Asta după ce primisem, în decursul zilei de azi, vreo 5 mesaje pe messenger de la diverşi prieteni care mă întrebau fix acelaşi lucru.. Aşa că na, ce să fac, mi-am căutat puţin timp ca să aştern pe blog două vorbe despre felul în care încearcă Vasile Blaga să-şi salveze cariera politică.

 În primul rând se cuvine făcută precizarea că Vasile Blaga este un tip destul de respectat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru că şi-a făcut binişor treaba de ministru, a evitat să meargă prea departe cu schimbările pe criterii politice/de cumetrie şi a luat apărarea subordonaţilor când a avut ocazia.  Dar asta nu are nimic de-a face cu faptul că, în plan politic, Vasile Blaga este un dinozaur din specia „activul de partid eşalon 4”, cu tot atâta charismă cât o cazma, şi care n-ar putea câştiga cinstit nişte alegeri nici dacă ar candida împotriva lui Geoană (chestie care, nu-i aşa, spune totul).

 Aşa se face că în lupta zbucnită în PD-L pentru succesiunea lui Traian Băsescu, aripa Blaga (sau BVB, de la Blaga Videanu Berceanu) a avut mereu un handicap major în faţa aripii Udrea: matrozul ştie că lui Blaga i-ar fi mult mai uşor decât lui Udrea să conducă partidul, dacă ar primi binecuvântarea tătucului, dar ştie la fel de bine şi că în felul ăsta ar da PD-L-ul pe mâna unui candidat fără şanse în alegerile prezidenţiale. Ori Băsescu mai ştie perfect de bine şi că, dacă supravieţuieşte până la următoarele alegeri, iar candidatul susţinut de el pierde, va înfunda puşcăria, cu acelaşi circ (mascaţi, televiziuni, transmisii în direct) pe care l-a făcut şi el cu Patriciu, Diaconescu sau Becali. 

 Cum Blaga a înţeles de mult că într-un PD-L condus de Elena Udrea nu are nici un viitor, şi-a dat seama că are nevoie de o ieşire din PD-L. Mai exact, de genul de ieşire în urma căreia duşmanii lui Băsescu să-l primească cu braţele deschise, ştergându-i cu buretele Citește restul acestei intrări »


Cel mai greu job din lume

23 septembrie 2010

 E absurd să spui că a fi acrobat pe sârmă e mai greu decât să fii preşedintele SUA, pentru că în calcul intră uriaşa răspundere pe care o presupune o funcţie de conducere la un asemenea nivel. Pe de altă parte, având în vedere că un imbecil patentat ca G.W. Bush a putut fi preşedinte două mandate, iar o muiere idioată şi  isterică precum Sarah Palin a fost la câteva voturi şi un infarct distanţă de aceeaşi funcţie, rezultă logic că nici şefia celui mai puternic stat din lume nu mai e ce-a fost.

 Aşadar, vă propun să lăsăm sporul de răspundere la o parte, şi să încercăm să ne gândim dacă am auzit măcar de vreo meserie mai grea decât cea din clipul de mai jos (NU vă uitaţi dacă aveţi rău de înălţime) :

 Finalul este apoteotic, eu unul nu mi-aş fi imaginat că Citește restul acestei intrări »


Raul Cătinaş şi Daniel Ghiţă luptă în K-1 Final Elimination 2010 pe 2 octombrie

21 septembrie 2010

 L-am criticat aici pe promotorul Eduard Irimia pentru decizia absurdă de a nu-i oferi lui Raul Cătinaş un loc în „piramida” turneului K-1 WGP de la Bucureşti, aşa că tot aici se cuvine să-l laud pentru faptul că a prins momentul prielnic şi, punându-şi toată influenţa la bătaie, a reuşit să-i asigure în ultima clipă lui Cătinaş un loc în gala Final 16 care se desfăşoară pe 2 Octombrie la Seul.  Iar reuşita este cu atât mai mare cu cât Cătimaş va avea parte de unul dintre cei mai abordabili adversari pe care îi putea spera la prima participare într-un Final Elimination: bielorusul Andrei Arlovski, luptător de MMA aflat la debutul în K-1.

 Sigur, meciul nu va fi nici pe departe unul uşor, aşa cum îşi imaginează diverşi autoproclamaţi „experţi”: în primul rând pentru că luptătorii din spaţiul ex-sovietic sunt, în general vorbind, extrem de duri (să ne reamintim că Ghiţă era cât pe ce să rămână fără suflu tot lovind în neştire la Kharitonov), iar în al doilea rând datorită experienţei net superioare a lui Arlovski în ring, fie el şi de MMA. Ar mai fi de spus şi că  „succesul diplomatic” al lui Irimia l-a cam luat prin surprindere pe Cătinaş, dar e foarte adevărat că şi numele lui Arlovski a apărut pe listă tot în ultimul moment, aşa că e greu de estimat care dintre cei doi sportivi este mai avansat cu pregătirea.

 Una peste alta, chiar dezavantajat de cei 11 centimetri în minus şi de tinereţea sa, Cătinaş are literalmente cea mai bună şansă posibilă de a ajunge în finala K-1. Dacă ne reamintim doar că Daniel Ghiţă a trebuit să lupte cu Schilt în primul său Final 16, iar în al doilea urcă în ring cu Errol Zimmerman, înţelegem perfect că boşii K-1 i-au deschis larg uşa lui Raul. Rămâne doar să vedem dacă va fi capabil să treacă de gatekeeper.

 La polul opus, Daniel Ghiţă are un meci extrem de greu (unii ar spune aproape imposibil) cu mai tânărul, mai atleticul şi mai titratul Errol Zimmerman. Gurile rele zic că şi în acest matchmaking se vede mâna lui Eduard Irimia, şi că promotorul trage tare pentru ca Ghiţă să nu reuşească să le „ia faţa” la cel mai înalt nivel sportivilor din Local Kombat şi să le dea şi altora idei de emancipare. În tot cazul însă, chiar plecând cu şansa a doua, eu zic că Ghiţă nu este dinainte bătut şi că, dacă luptă inteligent, ar putea, cu un dram de noroc, să ajungă în finală.

 Şi celelalte lupte de pe fight cardul galei sunt  Citește restul acestei intrări »


Cum copiază Tolontan articole

20 septembrie 2010

 Articolul meu despre raspunderea organizatorilor de la Red Bull Flugtag  Bucuresti 2010 a apărut la 13 PM. După numai 3 ore, ce să vezi, a avut şi Tolontan fix aceeaşi idee.

cum fura Tolontan

cum fura Tolontan

 Pe scurt, sunt acolo toate ideile din articolul meu, şi că eventualul disclaimer nu absolvă de vină un organizator care nu respectă normele elementare de siguranţă, şi că la anu’, dacă nu se iau măsuri, poate vine alt concurent şi se aruncă în apă cu un device şi mai periculos, tot ce vrei.

Acum, întelegem cu toţii că, după ce te-ai învăţat din fragedă pruncie jurnalistică să-ţi sară Citește restul acestei intrări »


Despre accidentul de la Red Bull Flugtag Bucureşti 2010

20 septembrie 2010

Acest articol a fost copiat şi de Cătălin Tolontan. Detalii aici

 Chiar discutam ieri despre cât de imbecilă (dar, e drept, haioasă) este ideea de a lăsa nişte neaveniţi să se arunce în apă, de la o înălţime destul de mare, la bordul unor chestii care, de cele mai multe ori, nu au nici cea mai mică şansă de a plana. Confirmarea, din păcate, am avut-o după numai câteva ore, când am aflat de la ştiri că prima persoană care a sărit ieri s-a ales cu spinarea ruptă. O femeie deghizată în Miss Piggy a sărit pe un pian, de la 9.14 metri (30 feet), şi probabil a fost foarte mirată când a constatat că nu-şi mai poate mişca picioarele, întrucât îşi rupsese şira spinării.

 Problema pe care o pune acest accident este însă una care are prea puţin de-a face cu inteligenţa medie a concurenţilor la Red Bull Flugtag: e clar că, în orice ţară din lume, se găsesc destui tâmpiţi dispuşi să-şi rişte pielea pentru un moment de popularitate şi, eventual, ceva bani. Răspunderea organizatorului este însă un lucru mult mai important la asemenea manifestări decât intelectul participanţilor. Şi asta pentru simplul motiv că o firmă care-şi permite un asemenea eveniment cu siguranţă îşi poate permite şi un consultant care să elimine înainte de start (de preferinţă încă din faza de producţie, dacă nu de proiect) măcar „aparatele de zbor” care pun în mod evident în pericol integritatea corporală a participanţilor. Sigur, asta n-ar însemna că firma îşi asumă vreo răspundere că scapi întreg dacă Citește restul acestei intrări »


Cum m-a făcut caiafa Tolontan să ţin cu Liverpool

17 septembrie 2010

Ca orice om raţional, am ţinut mereu cu echipele româneşti  în meciurile disputate în cupele europene. Fie că era vorba de Steaua, Dinamo, CFR Cluj, Unirea Urziceni, Universitatea Craiova şamd, întotdeauna mi-am dorit ca românii să câştige în Europa, indiferent de rivalităţile din campionatul intern. Lucru firesc atât prin prisma desuetului meu patriotism, cât şi din considerente cât se poate de mercantile: orice punct smuls de o echipă românească în Europa contribuie la stabilirea coeficienţilor în baza cărora putem avea, ca anul acesta, o echipă calificată direct în grupele Champions League şi un număr mare de echipe în preliminariile Europa League.

 Ei bine, aseară am încălcat acest principiu şi, ajuns în faţa televizorului fix pentru a putea urmări ultimele 15 minute ale meciului, mi-am dorit sincer ca Liverpool să le „umple sacul” steliştilor. Lucru care, spre marea mea satisfacţie, s-a şi întâmplat.

 De unde această schimbare de atitudine? De unde această dorinţă (tipică, de obicei, doar ultraşilor no-brain) de a vedea o echipă românească pierzând la scor? Răspunsul e simplu: din cauza nesimţirii steliştilor de a susţine că proverbiala baftă a echipei din Ghencea vine pe filiera „norocul îi ajută pe cei puternici”.  Idee enunţată cu o aroganţă tâmpă de stelistul fanatic Tolontan, imediat după returul cu Grasshoppers, meci la care subsemnatul ţinuse cu Steaua, chiar dacă mă minunam la fiecare 5 minute de norocul care făcea ca mingea să refuze pur şi simplu să intre în poarta echipei lui Becali.

Tolontan despre norocul Stelei

Tolontan despre norocul Stelei

În loc să-şi facă cruce şi să-i mulţumească lui Dumnezeu de norocul avut cu elveţienii, Tolontan (şi mulţi alţi stelişti ca el) au crezut, în prostia lor, că ăsta e prilejul ideal pentru a spune ceva de genul Citește restul acestei intrări »


Feminismul tâmp din filmele americane şi impactul său în societatea românească

14 septembrie 2010

 V-a scos recent din sărite vreun film în care şefa-frumoasă-şi-inteligentă-dirijează-147-de-bărbaţi-proşti? Sau unul în care femeia-îşi-descoperă-puterea-interioară-şi-îşi-ia-viaţa-în-propriile-mâini? Ori vreo subproducţie în care o-târfă-îmbrăcată-ca-pentru-o-poştă-bate-23-de-malaci-fioroşi? Dacă da, v-ati pus problema posibilului impact pe care această propagandă idioată dar insistentă, tip „picătura chinezească”,  îl poate avea asupra mentalului colectiv?

Câtă vreme primul val al mişcării feministe a militat pentru lucruri de bun simţ, cum ar fi dreptul de vot pentru femei, drepturi egale în cadrul căsniciei  şamd nici un bărbat în toate minţile nu a avut ceva de obiectat. În fond, cred că nici un bărbat demn de acest nume nu poate vedea femeia ca pe un soi de animal care trebuie ţinut pe lângă casă doar pentru sex şi gătit.

 Din păcate însă, după ce au obţinut drepturile pe care era normal să le obţină, feministele din valul al doilea au transformat mişcarea într-o sursă de tensiuni în societate. Pretenţiile de discriminare pozitivă, coroborate cu dorinţa tâmpă de a vedea femeia îndeplinind sarcini pentru care bărbaţii sunt pur şi simplu mai bine „construiţi” de natură, au avut, în special în ţări ca SUA, efecte cât se poate de nefaste asupra familiei şi, în general, chiar asupra femeilor.

 Cu toate astea, un lucru este clar şi pentru filozofi şi pentru ţăranii analfabeţi: femeia nu este la fel cu bărbatul. Nici din punct de vedere fizic, nici din punct de vedere mental, nici din punct de vedere emoţional.  Sigur că o atletă poate fugi mai repede decât orice calculatorist, sau că o luptătoare de performaţă poate bate cu o mână trei pămpălăi, dar asta nu înseamnă că un atlet sau un luptător nu înving ca la antrenament atleta şi luptătoarea.

 Exemplul din filmuleţul de mai jos este unul comic-grotesc, dar arată clar ce se întâmplă când pui o femeie obişnuită să facă o treabă strict masculină.

 Din fericire, societatea românească a fost, până acum, ferită în bună măsură de Citește restul acestei intrări »


It’s Showtime II Amsterdam 2010 12 septembrie – o gală „de criză”

13 septembrie 2010

 Duminică seara s-a desfăşurat la Sporthallen Zuid din Amsterdam cea mai jalnică gală din istoria recentă a circuitului „It’s Showtime”. Dacă spun că Hesdy Gerges, luptătorul devenit cunoscut prin faptul că a fost lovit la podea de Badr Hari, a fost cel mai „greu” nume al galei (exceptând desigur apariţia gen „Highlander 14 Reînvierea reînvierii”  a lui Stefan Leko)  deja am spus tot.

 Rezultatele  meciurilor sunt următoarele:

  Citește restul acestei intrări »


Arestarea lui Vântu: justiţia îşi face treaba sau circ în loc de pensii?

9 septembrie 2010

 Să începem cu începutul: deocamdată Vântu e doar reţinut, nici măcar arestat. Voi presupune  însă că instanţa va decide mâine arestarea pe 29 de zile, cum ar fi normal, şi voi porni discuţia de aici.

 Arestarea lui Vântu ar urma să fie decisă la nici 48 de ore după ce Traian Băsescu a anunţat că le mai ia 5.5% fix celor mai săraci pensionari. Ciutacii de pe Antene n-au percutat la faza asta, întrucât nu pot mai mult decât să incanteze aceeaşi mantră anti-Băsescu prin care au exasperat populaţia şi au făcut-o să-i ierte destule matrozului, aşa că publicul larg n-a prea sesizat ce se pregăteşte.  Dar Băsescu a zis clar, cu subiect şi predicat, că o să-i pună pe pensionari să plătească 5.5% contribuţia la Sănătate. Cum numai pensiile de la 1000 de lei în sus erau taxate până acum pentru Sănătate, şi numai pentru sumele care treceau de pragul de 1000 de lei, reiese că măsura loveşte fix în cei mai amărâţi dintre bătrâni.

 Normal, după ce anunţi că le bagi oamenilor mâna în buzunar, trebuie să dai măcar circ, dacă tot ai luat din pâine. Aici intervine arestarea lui Vântu, măsură care, bineînţeles, le oferă şi o gură de oxigen tot mai puţinilor susţinători băsescieni.  Aceştia vor putea acum să-şi umfle pieptul şi să spună  „n-o şti el să scoată ţara din criză, dar măcar dă de pământ cu mogulii”.

 Deşi am scris de trei ori (în martie, mai şi  iulie) pe tema „stingerii” scandalului „Popa la Jakarta”, punctând de fiecare dată ideea că Băsescu îl va folosi pe Vântu pentru a face show anti-moguli exact când va avea nevoie, dar că nu-l va condamna niciodată, chiar mi-aş dori din toată inima ca matrozul să-mi demonstreze că n-am avut dreptate şi să mă determine să-mi cer scuze public. Pentru simplul motiv că Citește restul acestei intrări »


Răzvan Lucescu, simbolul neputinţei de a juca la victorie

7 septembrie 2010

 Răzvan Lucescu este fiul tatălui său, iar acest fapt i-a asigurat un start cât se poate de lansat în meseria de antrenor. A ajuns să antreneze Rapidul la o vârstă extrem de fragedă pentru această meserie, a făcut oarece performanţă în Cupa UEFA (care, la vremea aia, era departe până şi de ce este acum Europa League), a avut rezultate mediocre în campionatul intern, după care s-a văzut numit selecţioner. Asta mai mult pentru că vroia Mircea Sandu să-l împace pe singurul antrenor adevărat din familia Lucescu pentru măgăria pe care i-o făcuse FRF-ul cu nişte ani în urmă, decât pentru că ar fi crezut cineva cu adevărat că juniorul este o soluţie.

 Din păcate pentru Răzvan, calitatea de fiu al tatălui său a fost suficientă pentru ocuparea postului, dar nu înseamnă nimic când vine vorba despre atingerea obiectivelor stabilite. În această seară Răzvan Lucescu a demonstrat clar, indubitabil, că funcţia de selecţioner este o pălărie prea mare pentru el: într-un meci în care ne trebuia neapărat victoria, el a jucat prudent, la „să nu luăm gol că poate-poate dăm unul” până în minutul 75. Abia atunci a îndrăznit să rişte cu trei vârfuri, lucru care s-a văzut imediat în cele patru mari ocazii de gol create în numai 15 minute. Era însă târziu, mult prea târziu, şi oricum norocul nu este punctul forte al unui Lucescu, fie el şi junior.

 E drept, Răzvan a progresat niţel în anii scurşi de la Citește restul acestei intrări »


Cine este Stig?

2 septembrie 2010

 Încercarea BBC-ului de a obţine un ordin judecătoresc pentru interzicerea publicării unei cărţi a eşuat, aşa că publicul britanic va putea citi, începând cu 16 septembrie, povestea celui care a fost „the Stig” în ultimele 7 sezoane ale popularului show „Top Gear”.

 Editura HarperCollins a trebuit să se lupte prin tribunale cu BBC, care a susţinut că  Citește restul acestei intrări »