Raul Catinaş pierde stupid meciul cu Mighty Mo

 Deşi avea o şansă imensă de a ajunge în finala K-1 la numai 22 de ani, Raul Cătinaş a reuşit contraperformanţa de a pierde la puncte un meci cu veteranul Mighty Mo, luptător care, la 40 de ani şi 135 de kilograme, are reale dificultăţi în a duce la bun sfârşit un meci de 3 runde. Deşi oricine îşi dădea seama că singurul lucru pe care NU  trebuie să-l facă este să stea la trozneală cu Mighty Mo în prima rundă, Cătinaş a uitat, după doar două minute, ce-i spusese antrenorul. Aşa că a abandonat excelenta serie de lowkick-uri cu care-l pusese în dificultate pe Mighty Mo în favoarea unui falimentar head-to-head în compania luptătorului cu cea mai puternică lovitură de pumn din circuitul K-1.

 Evident, inevitabilul s-a produs:  capul lui Mighty Mo s-a dovedit ceva mai rezistent decât al tânărului Cătinaş, şi românul a fost numărat. Deşi a dat dovadă de o rezistenţă ieşită din comun, reuşind să termine runda sub asalturile furibunde ale lui Mo, şi a echilibrat meciul în următoarele două reprize, Cătinaş nu a reuşit să-l pună şi el la podea pe Mighty Mo, sau să domine autoritar restul meciului. Firesc, la finalul celor trei runde, samoanul a fost declarat învingător.

 Mi-e greu să înţeleg ce-o fi fost în mintea lui Cătinaş, dar nu cred că Raul, alminteri un sportiv foarte promiţător, a înţeles cu adevărat ce şansă mare i s-a oferit anul acesta, nu numai prin participarea in Final 16, dar mai ales prin selectarea unui adversar atât de accesibil. După acest eşec în compania unui luptător care, după turneul de la Bucureşti, putea fi considerat ieşit la pensie, nu ştiu când (sau mai degraba dacă) se va mai întâlni Cătinaş cu un wild card pentru Final 16..

Anunțuri

One Response to Raul Catinaş pierde stupid meciul cu Mighty Mo

  1. […] spus oful în acest articol.  Mi se pare incredibil să dai cu piciorul unei asemenea şanse doar pentru că vrei tu să […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: