Daniel Ghiţă pierde meciul cu Hesdy Gerges datorită unei decizii dubioase a arbitrilor

 Meciul-vedetă al galei It’s Showtime de la Amsterdam l-a opus duminică seara pe românul Daniel Ghiţă proaspăt ieşitului din puşcărie Hesdy Gerges. După o luptă crâncenă întinsă pe durata a trei runde, arbitrii i-au acordat decizia egipteanului Gerges, în principal datorită faptului că Ghiţă fusese numărat în runda a doua. Cum numărătoarea a fost una foarte dubioasă (Ghiţă acuzând, pe drept cuvânt zic eu, o lovitură sub centură) şi cum românul a reuşit să domine extrem de clar runda a treia, îndrăznesc să afirm că un extra-round ar fi fost decizia corectă.

 Din păcate pentru Ghiţă, egipteanul Gerges este

reprezentat chiar de Simon Rutz, promotorul  It’s Showtime, şi cu asta am spus cam tot ce era de spus despre felul în care a fost luată decizia.

 În orice caz, dincolo de amărăciunea provocată de această furăciune, trebuie remarcat că Ghiţă şi-a demonstrat din nou valoarea, în faţa unuia dintre cei mai duri adversari disponibili la această oră în circuitul K-1. Practic, românul a reuşit să termine în forţă şi să domine net în runda a treia un adversar pe care l-ar putea întâlni în finala K-1 2011.

 Sigur, e greu de estimat în ce măsură sejurul (de altfel destul de scurt) petrecut în puşcărie i-a afectat lui Gerges capacitatea de a lupta la 100% în această gală. Una peste alta însă, Ghiţă s-a prezentat foarte bine şi, dacă a asimilat şi lecţia că n-are rost să te baţi cu sportivi lui Rutz în galele It’s Showtime, se poate spune că tot s-a ales şi cu altceva decât bursa de pe urma galei de la Amsterdam.

Anunțuri

42 Responses to Daniel Ghiţă pierde meciul cu Hesdy Gerges datorită unei decizii dubioase a arbitrilor

  1. adrian spune:

    ghita a fost lovit sub centura cu genunchiul.uitati-va sa vedeti ca genunchiul lui gerges nici macar nu a ajuns la nivelul stomacului lui ghita,asa ca nu avea cum sa fie knockdown.gresala lui ghita a fost ca in momentul ala s-a lasat repede in jos si a dat impresia unui knockdown.in rest s-a prezentat binisor,pacat ca n-a dat mai multe lowkicuri…

  2. Jlb spune:

    Eu zic ca oricum meciul era lui gerges,adica prima runda o castigase clar 10-9,si a doua chiar si fara acel kd care mie mi-sa parut a fi pe pulpa,gerges castiga cu 10-9.Runda 3 a fost clar castigata de ghita,gerges a ramas fara gaz si parca mai avea putin si cadea din cauza loviturilor de pun primite la corp.

  3. Jlb spune:

    M-am uitat din nou pe reluare si da…a fost sub centura,dar si asa gerges sa impus.Nu conteaza cat iti bati adversarul in runda 3 daca nu ii dai kd si ai pierdut primele 2 runde.Adica scorul normal asta ar fi trebuit sa fie:
    Runda 1:10-9 gerges
    RUnda 2:10-9 gerges
    runda 3:10-9 ghita
    Normal numai daca reusea sa ii dea ghita kd in runda treia puteam spune ca a fost furat,adica atunci pe cartea arbitrilor,dar asa oricum pierdea meciul.Pacat,chiar mai era putin si cadea din acele serii de brate la corp.Inca din meciul schilt gerges a parut sensibil la loviturile primite pe ficat/burta.Gerges nu va putea niciodata sa castige vreo piramida cu o astfel de contitie fizica,l-am vazut inca de la meciul cu karaev ca sta foarte prost la acest capitol.

  4. optimvs spune:

    Runda a treia eu o vad linistit 10-8 pentru Ghita. Iar lovitura aia chiar a fost sub centura.

    Nu stiu insa daca meciul asta e relevant pentru adevarata valoare a lui Gerges, ganditi-va totusi ce inseamna sa te ia aia cu catuse, sa te duca in arest, sa nu poti pregati meciul exact cand ai mai mare nevoie etc.

  5. Jlb spune:

    Pai dupa regulament,10-8 se da numai daca adversarul este trimis la podea(numarat),adica putea sa il bata ghita,sa se clatine de 10 ori,daca nu il numara arbitru,repriza tot 10-9 se termina.
    Cat despre ghita,trebuie sa mai lucreze la viteza si la timing pe brate,nu prea sta bine la aceste capitole.
    Gerges trebuie sa mai lucreze la ko power,nu am mai vazut o matahala de 2 metrii cu atat de putin ko power pe brate ca el,nimic de zis,are timing pe brate,are viteza,dar doar atat.Sa fim seriosi,orcine din top 30 din k-1 il facea cel putin kd pe ghita la acea serie din runda 2.
    Iarasi mai trebuie sa lucreze la conditie fizica,cred ca la ora actuala sta cel mai prost in k-1 la capitolul asta.Si cand te gandesti ca anul trecut erau voci care spuneau ca hari la lovit pe gerges de frica pentru ca obosise,pai in nici un caz nu il vedeam pe hari obosind mai repede decat gerges,ma rog,in meciul cu hari nici nu prea a trimis lovituri,a fost mai mult de poza in ring.
    Si inca o problema destul de mare care am remarcato de mai mult timp la gerges,si care ar trebui sa o rezolve,insa nu cred ca are cum,sunt loviturile in plex sau pe ficat(la corp).Sunt sigur ca adversarii deja i-au citit punctul slab si vor specula la maxim.
    Ghita ce pot spune…bun,dar din pacate a dat drumul la brate doar dupa ce a vazut ca gerges este obosit si nu mai e in pericol sa fie surprins cu niste contre,trebuia sa incerce si in primele runde mai multe lovituri la corp,la picioare si la barbie e rezistent,nu prea ai ce sa ii faci(la picioare mai ramane de vazut).
    Nu stiu ce sa zic,ori a avut gerges garda prea buna,ori ghita chiar nu are deloc precizie in lovituri,cel putin cam 80% din loviturile de pumn trimise de ghita au lovit garda lui gerges sau au fost trimise in gol.
    Sincer,dupa ce am vazut in meciul asta,pe nici unu nu il vad in top 8 in momentul de fata.Eu zic ca si Pavel Zhuravlev este peste nivelul lor.

  6. Jlb spune:

    Da,dar aceasta arestare poate sa iti dea si o motivatie in plus,sa iti doresti mai mult victoria,sa fi mai concentrat,e cu dus si intors.

  7. adrian spune:

    daca e s-o luam asa,nici ghita, nici gerges n-a luptat la adevarata valoare in meciu asta…

  8. optimvs spune:

    @JLB, arata-mi si mie unde scrie ca se da 10-8 doar la KD. 😀 Ce naiba, Gerges a fost sac de box toata runda a treia, o singura data a iesit cu lovitura dupa o serie de-a lui Ghita, si asta pe parcursul a 3 minute.

    @adrian: de ce n-ar fi luptat Ghita la adevarata valoare in meciul asta?

    • adrian spune:

      a cam intrat in jocul lui gerges,si n-a dat mai multe lowkickuri

      • optimvs spune:

        Pai asta inseamna ca n-a avut un plan tactic bun sau ca nu s-a tinut de el, nu ca n-a luptat la adevarata valoare.
        De obicei termenul se foloseste daca esti acdientat sau in imposibilitate de a te pregati corespunzator pentru meci. Sau daca trantesti meciul 😆

  9. Jlb spune:

    Pai asa se puncta si la noi in tara in turnee,cel putin acum cativa ani cand eram si eu.Acum nu stiu daca si aici se puncteaza asa…
    Dar eu zic totusi…greu de spus daca a fost 10-9 sau 10-8 runda 3…chiar nu stiu ce sa zic.Gerges nu a parut sa se clatine in niciun moment,dar totusi a parut vizibil afectat de acele lovituri la corp,in extra round probabil ceda,dar extra roundul este extra round,si runda 3 e runda 3 🙂

  10. adrian spune:

    dar pana la urma adevarul este ca mai mult de atat nu prea avea ce face ghita ; hesdy gerges este,cred,cel mai feroce luptator dintre astia de top,nici badr hari nu i-a facut fata chiar bine…

  11. man09 spune:

    se poate da 10-8 si daca nu a fost KD 10-8 inseamna o dominare categorica la toate capitolele ceea ce Ghita a avut in runda 3 Decizia corecta mi se parea extra round
    Nu a fost pt. titlu acest meci pt. titlu sunt 5 runde
    Pacat de Ghita ca acum pot spune prima oara ca a progresat a avut o conditie fizica cum nu a avut niciodata Ghita nu a folosit genunchii in acest meci este adevarat ca nu prea s-au luptat de aproape pt. genunchi Lupta a fost in general in semi distanta
    Parerea mea Slowinski e victima sigura.
    Abia Astept meciul Ghita vs Hari daca se va face.

  12. optimvs spune:

    Pe Slowinski il mananca Ghita pe paine 😀

    Cu Badr Hari nu-l vad bine pe Ghita, ala are explozie pe brate sa mai dea si la altii, si cam asta e metoda cu care il poti pune in dificultate pe Ghita.

  13. Jlb spune:

    adrian,cum adica nici hari nu ia facut fata bine? :))
    Sigur te-ai uitat la acelasi meci ca si mine?
    Pe bune,hari nu numai ca ia facut fata lui gerges,ci si a sters podelele cu el pana la acel fault.Chiar si faza dinaintea faultului a fost un semi kd dat de hari lui gerges,unde mai pui ca gerges sa clatinat de 3 ori in prima repriza?…odata salvandul corzile de la numaratoare.Eram in stare sa pariez pana la acel fault ca hari il va face ko unedva in runda 3 pe gerges.
    Pe Slowinski il bate fara probleme,polonezul avand cam acelasi stil cu ghita,decat ca este mai mic si cu putere mult mai mica.
    Cat despre badr hari…mai bine nu…nu il vad pe ghita trecand de prima runda cu badr hari,stilul lui ghita i-se potriveste foarte bine lui badr hari,nu va avea mari probleme,si nu cred ca va sta in distanta cu ghita,dar si chiar asa,hari pe langa avantajul de alonja,stie sa isi foloseasca si foarte bine alonja,ar putea duce meciul si la puncte,dar nu cred,adica ar risca prea mult sa ia daune de la low kickurile lui ghita,cred ca se va duce peste el.

  14. Jlb spune:

    Apropo,nici un articol despre local kombat valcea?

  15. optimvs spune:

    Am tot promis ca-l scriu, dar am asteptat sa puna astia in vanzare biletele ca-mi era sa nu-l scriu degeaba :D.

  16. Jlb spune:

    Pai eu deja am cumparat bilete de la ghisheuri din valcea 🙂

  17. optimvs spune:

    Parca vineri le-au pus in vanzare, nu?

  18. alexei spune:

    parerea mea e ca se putea da un extra round sau decizie pentru ghita, dar asta e.. Impoartant e ca majoritatea il vad castigator pe Ghita.
    P.S. Toata lumea vrea sa vb despre Lokal Kombat Valcea 🙂

  19. Jlb spune:

    La ghiseuri pe 2.
    man09:Nu lupta catinas.
    Cica,cineva mi-a spus ca ghita nu a fost numarat ca sa se puncteze KD,si ca sa isi revina,astfel luptatorul cand vede numaratoare sa se ridicie,si sa se evite simularea unei dificultati de a continua meciul.

  20. Jlb spune:

    Se auzea in 2004 ca ghita a fost la sala lui badr hari si hari ia dat 3 knock downuri la corp in 2 minute jumatate.Acum sa comparam putin,cine a evoluat mai mult de atunci,hari sau ghita?eu zic suta la suta hari,in 2004 avea 19 ani si in jur de 90 kg.Ma rog acum nu stiu daca este suta la suta adevarat,dar cel putin asa se auzea in 2004.Ce vremuri nebune pe vremea aia :)) Din pacate in loc ca rutz sa ii dea un meci cu ghita la lyon,i-a dat cu gregory,un luptator cu care hari va avea numai de pierdut.

  21. optimvs spune:

    Ai tu ce ai cu Ghita :D.

    Totusi, la nivelul la care a ajuns Ghita nu prea te mai dai lovit din lovitura neregulamentara. Mai ales ca nu era intr-o inferioritate vizibila, sa zici ca urma KO sigur si le-a fost alora frica sa nu inceapa sa simuleze.

    Cat despre Hari vs Ghita, amandoi au progresat enorm din 2004, nu uita ca in 2006-2008 Ghita a pierdut cu luptatori ca Tony Gregory, Roman Kleibl sau Dzevad Poturak si abia pe urma a inceput ascensiunea, cand a renuntat la prosteala din Local Kombat.

    P.S. Hari n-are cum sa piarda cu Tony Gregory, ala e meci de 30 de secunde.

  22. Jlb spune:

    Nu in sensul ca pierde,dar si daca castiga,catiga contra unui rebut,si deci mai mult risca,poate fi surprins doamne fereste cu ceva (croseu pe contra,upercut) si sa piarda prin ko(la decizie este imposibil sa piarda),chiar daca sunt 5% sanse sa se intample asta.
    Nu am nimic cu ghita,decat ca unii exagereaza rau,supraaprecindul foarte mult.Si oricum,nu ar strica un pic de modestie din partea lui ghita,nu i-am auzit niciodata pe aerts,Le banner,ignashov,sammy schilt,ray sefo sau hoost laudanduse sau spunand ca ei sunt tari ca x sau y.Si totusi toti astia pe care i-am enumerat eu sunt muult peste ce este ghita si ce va fi vreodata.Aceste aeree nu il avantajeaza deloc,asta mai ales in fata fanilor.Am fost un fan ghita in 2004,cei drept atunci era si mai spectaculos,lovituri de genunchi,high kikuri si tot tacamul,acum se bazeaza in mare parte pe low kickuri si mediene,dar nu asta ma facut sa imi schimb parerea despre ghita,ci laudele lui interminabile,nici daca esti cel mai bun sa nu spui niciodata ca esti cel mai bun,el spune asta cu toate ca nici macar nu este PRINTRE cei mai buni,dar apoi cel mai bun.
    NICIODATA GHITA nu va fi mai iubit in romania ca catinas sau iftimoaie,nu datorita ca nu ar fi mai valoros,dar caracterul lui este de asa natura incat sa ii distanteze pe oameni.

  23. optimvs spune:

    Gregory nu e chiar un rebut, mai ales ca a luptat in ultima vreme si in cateva gale de box profesionist, cu rezultate bune.

  24. nicolae spune:

    apropo de badr hari: m-am uitat pe wikipedia la palmaresul lui,si in 2007 cica ar fi avut un meci cu un japonez (yusuke ehara) in care ar fi pierdut prin k.o.(high kick); cand a avut fratilor loc acest meci ca habar nu aveam?…

  25. Jlb spune:

    Un rebut in contextul ca sa il dai ca adversar lui hari.Asta nu e adversar de hari sa fim sinceri.Plus de asta,hari a dat un interviu in noiembrie in care spunea ca isi amana revenirea in ring pentru luna mai deoarece vrea sa fie pregatit suta la suta pentru o revenire colosala ce va avea loc undeva in mai.Asta e revenire colosala?…pentru revenirea asta „colosala” si-a amanat el intoarcerea in ring mai devreme?
    Mai degraba il vedeam in luna mai intr-un meci impotriva lui bonjaski,nu inteleg de ce rutz nu ii da atat cat cere lui bonjaski,sunt sigur ca ar scoate de 10 ori mai mult dupa acest meci,toata lumea vrea sa il vada.Nu zic ca bonjasky ar avea mai mult de 10% sanse in fata lui hari,dar muiarea asta a reusit prin tetrul sau ieftin sa ii ia un titlu lui hari si practic tot prin tatrul lui a reusit sa duca k-1-ul spre faliment.Faptul ca bonjaski a jucat teatru e un lucru dovedit chiar pe pielea mea,am facut exact aceasi chestie la sala cu un prieten,adica l-am lasat sa ma calce cu calcaiul pe cap(tampla),dar cu mentiunea sa ma loveasca cu o forta de 2 ori mai mare decat cea a lui hari,si practic sa ating podeaua cu capul.Zis si facut,decat in momentul loviturii am simtit o mica durere si doar in primele 5 secunde avut privirea tulbure,dar asta nu ma inpiedicat ca dupa 10 secunde sa incep din nou lupta fara nici cea mai mica problema.Si tineti minte,am fost lovit mult mai tare decat la lovit hari pe remy.Hari doar la impins si nici macar nu a atins podeaua cu capul(spre deosebire de mine).Deci totusi…cum de eu am putut continua fiind lovt de 2 ori mai tare,si „marele” campion bonjasky nu a putut?.Sincer,am luat si high kickuri mult mai tari decat lovitura aia la sol si inca am ramas in picioare,continund meciul.Chiar mie scarba de acest om si de toti oamenii care sustin ca bonjasky numai putea continua meciul din cauza „lovituri” lui hari.
    Hai ca o dadui in alte din alea :)))
    Dar urasc muierea asta atat de mult,incat daca l-as vedea odata pe strada,cred ca i-as da cu un par in cap,nu de lata,dar sa vada cum e sa fi lovit si sa nu mai poti continua.Nu sunt o fire agresiva,dar cand e vorba de lepra asta m-as transforma si in criminal doar ca sa il vad suferind :))
    Mai si se facae ca plange de suparere…mama cata ipocrizie pe omul asta.
    Gata,numai zic nimic,ca iarasi ma apuca nervii si nici nu stiu unnde sta bonjasky ca sa mi descarc :))))

  26. alexei spune:

    JLB de unde ai tras tu concluzia ca Ghita are mai putini fani ca si Catinas, in Ramania?!

  27. Jlb spune:

    Pentru ca are,uitete ce jignit e ghita pe mai toate site-urile,foooarte putin auzi sa il vorbeasca de rau pe catinas,mai toata lume il iubeste datorita stilului sau,atat in ring cat si in afara lui.In strainatate si in japonia,ghita este vazut mult mai bine,in romania este mai urat decat iubit.

  28. Jlb spune:

    nicolae,e vrajala,cineva a inlocuit meciul cu bonjasky si la pus la caternica pe Yusuke Ehara.NIODATA NU A AVUT LOC MECIUL ASTA,hari in ziua aia lupta in finala k-1 :)))

  29. optimvs spune:

    Intr-adevar, a editat vreun hater articolul despre Hari.

    @Jlb: cred ca tu confunzi sentimentul existent apropo de Ghita in lumea Local Kombatului (care e intr-adevar cel descris de tine) cu felul in care Ghita e perceptul de marea masa a publicului.

    • alexei spune:

      Sunt perfect deacord cu tine. Sa nu mai vb ca nu e nici un roman care sa aiba atatia fani la nivel mondial. Pe site ul cu pricina( sa nu i dam numele) sunt cativa care il injura pe chita in mod frecvent. Deasemenea sunt unii care il injura si pe catinas si asa mai departe. Sunt doar chestiunii personale.

  30. Jlb spune:

    Da,nu m-am exprimat eu bine,mai degraba sentimente contradictorii.
    Vad ca nu se mai aude nimic de k-1,urat ce pot sa zic,cel mai frumos eveniment sportiv din zilele noastre este pe duca. Ma gandesc cum vor mai lupta luptatorii,va face rutz asta pana la urma un sistem piramidal,sau va vor fi ca in box,doar super fighturi plictisitoare?Oricum sanse mici sa aveam anul asta vreun turneu piramidal,k-1 este ca si mort,si its showtime o amana mereu pe anul viitor.Nu stiu ce e asa de greu sa faci un turneu piramidal,sunt sigur ca ai mai mult de castigat,decat de pierdut.

  31. optimvs spune:

    Lasa ca face Irimia :D.

    La pariu ca, in secunda 2 dupa ce ar anunta FEG falimentul, ar iesi Irimia sa anunte ca organizeaza piramida cea mai tare la Bucuresti? 😀

  32. Jlb spune:

    In afara de un retardat pe nume jemoi,nu am auzit pe nimeni sa il injure pe catinas vreodata.De exemplu si iftimoaie in continuare este muult mai iubit decat ghita in romania.Pur si simplu ghita nu are priza la publicul din romania din mai multe motive…unul dintre ele,este foarte arogant,si cred ca picatura de a umplut paharul a fost bataia incasata in stil barbar de la poturak,care dupa aceea mai avea nesimtirea sa ridice mana in semn de victorie,am fost si eu in sala atunci,si pur si simplu TOATA SALA MAI AVEA PUTIN SI VROIA SA INTRE IN RING PESTE GHITA,toti au inceput sa-l injure si huiduie.

    optimvs,pai are bani irimia sa il aduca pe hari,schilt si asteia de top sa lupte intr-o piramida?
    Poate va face o piramida,nu zic nu,dar cu luptatori de class b,gen poturak,kemayo,catinas,ignashov si alti cativa,dar pe sammy schilt,overeem,badr hari si gokan saki nu cred ca ii va putea aduce in veci sa lupte intr-o piramida.
    Rutz ar parea singurul competent financiar de asa ceva,dar nu stiu de ce de cativa an tot amana.

  33. alexei spune:

    Nu are deschidera pentru obtine atatia bani. Sa duci mai departe K 1 ul nu e lucru usor

  34. Jlb spune:

    optimvs tin sa te anunt ca ai scapat de „prietenul” tau overeem :)) Ufc a cumparat strikeforce,si il vom vedea pe overeem de acum incolo luptand doar in ufc.Ai scapat de el,nu o sa il mai vezi in k-1 :)))

  35. Jlb spune:

    optimvs,orice am zice,eu zic ca acest lucru este chiar cireasa de pe coliva k-1-unului.K-1 practic se hranea cu acest monstru overeem,japonezii erau facinati de forta si muschii lui,dar in primul rand,k-1 anul asta ar fi mizat ca ultima solutie de supravieturie pe duelul badr hari vs overeem,pe care toata lumea l-ar fi asteptat pentru finala k-1 2011.Deci putem spune ADIO K-1.

  36. optimvs spune:

    Hmm, nu paria pe asta. Sigur ca ar fi o pierdere mare pentru K-1, in special din perspectiva faptului ca ar pleca din postura de campion neinvins de la castigarea titlului.
    Dar personal nu cred ca UFC il poate impiedica pe Overeem sa faca meciuri de kickboxing, e vorba de alt sport.

  37. man09 spune:

    Overeem are contract cu Strikeforce care nu i-au impus doar meciuri de mma.Overeem este al UFC-ului decat daca semneaza alt contract, ca el cand a facut contracul, Strikeforce nu apartinea de UFC,indirect este al UFC dar practic pina nu semneaza alt contract nu este, clauzele vor trebui respectate din contractul in desfasurare.
    Probail piramida ramane sa se desfasoare in continuare si castigatrul se va lupta cu Cain Velasquez.
    P.S.-asteptam articolu despre LK Rm.Valcea,predictii etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: