Mourinho, meschinul portughez care face Realul de râs

  Încă de când Real Madrid l-a adus pe Mourinho,  personaj meschin dar extrem de priceput în a păcăli fotbalul, m-am întrebat ce-o fi fost în capul lui Florentino Pérez? La momentul respectiv, era clar pentru toată lumea că portughezul e capabil să aibă rezultate la cel mai înalt nivel doar făcând un anti-joc sinistru, „pigmentat” în plus şi cu tot felul de ţigănii de joasă speţă, vândute pe post de „război psihologic”.  O tactică şi o atitudine diametral opuse celor promovate de-a lungul timpului de Real Madrid, clubul cu cel mai bogat palmares internaţional din fotbalul european.

 Când ai în vitrină cinci Cupe ale Campionilor Europeni câştigate consecutiv şi nouă în total, pur şi simplu este indecent şi umilitor să te pui pe două linii cu curul în poartă şi să bubui mingea în faţă, poate-poate iese ceva.  Asta în paralel cu o căutare a gleznelor şi genunchilor adeversarilor pe care te-ai putea aştepta s-o vezi la nişte pescari din Faroe, nu la jucători de multe zeci de milioane de euro. Şi totuşi, sub ochii a 80.000 de fani, meschinul portughez Mourinho şi-a umilit aseară propria echipă,  punând-o să joace o partitură de ciomăgari de duzină şi încasând pe de-asupra un 0-2 care nu mai necesită comentarii suplimentare.   Pe scurt, portughezul a încercat să facă, la conducerea unei echipe cu un palmares incredibil, exact ţigănia pe care Şahtiorul lui Mircea Lucescu (o echipă nou-venită în lumea bună a fotbalului mare)  a refuzat-o cu demnitate. Şi, pe deasupra, a luat bătaie mai rău decât ucrainienii!

 Nu vreau să intru în detalii inutile, cine a văzut meciul ştie foarte bine că roşul luat de măciucarul Pepe a fost binemeritat şi că Messi a reuşit, la al doilea gol, o serie de driblinguri comparabilă cu cea a lui Maradona de la al doilea gol din meciul cu Anglia din 1986. Nu asta contează, până la urmă, ci faptul că o echipă ca Real Madrid, la care au strălucit, numai în ultimii ani, artisti ca Zidane şi Ronaldo (dinţosul, nu „fetiţa” de acum), a ajuns, din disperarea de a cuceri trofee cu orice preţ, să fie dată pe mâna acestui sinistru trişor al fotbalului care este Mourinho.

 Din fericire, Barcelona a reuşit aseară, cu ceva noroc (fără intervenţia asasină a măciucarului Pepe cine ştie cum se termina meciul) să expună în faţa întregului mapamond impostura acestui Mourinho. Individ numai bun să facă anti-joc la vreo echipă italienească ai cărei suporteri afişează în tribune bannere cu „Catenaccio” şi sunt fericiţi când trupa lor reuşeşte să mai ciupească o victorie în stilul unui hoţ de buzunare. Dar care nu are nici o treabă cu fotbalul adevărat, ăla în care se joacă pentru a da goluri, nu pentru a nu primi…

 Sincer, dacă Mourinho nu este dat afară cu un şut în posterior de la Real la finalul sezonului, cred că zilele lui Florentino Perez în fruntea clubului sunt numărate.  Asta indiferent de rezultatul din retur.

Anunțuri

6 Responses to Mourinho, meschinul portughez care face Realul de râs

  1. cobol spune:

    Bravo Barcelona! Rusine Real. Sa fii tu acasa si sa dai la turloaie ca o echipa de divizia C intr-o semifinala UCL, numai Mourinho putea face asta.

  2. Jlb spune:

    Daca nu il eliminau total gratuit pe pepe,sunt sigur ca realul scotea cel putin egal.Oricum nu cred ca se calificau,pe camp nou cred totusi ca se impunea barcelona.Cat despre barcelona…de departe au cel mai plictisitor stil pe care l-am vazut vreodata la o echipa de top in europa.Cu toate ca au peste 70 la suta posesie NU prea au cine stie ce ocazii,au un joc foarte lent si interminabil de pase care te face sa adormi,nu joaca in viteza deloc.

  3. Jlb spune:

    Uite de exemplu manchester united are un joc care se bazeaza tot posesie si pase ca barcelona,doar ca mult mai in viteza,mult mai spectaculos,mult mai ofensiv,cu mult mai multe finalizari.NU zic ca barcelona joaca prost,din contra,dar parca joaca prea tactic,prea in siguranta,adica prea tin mult de minge si paseaza in mod excesiv,asteptand prea mult.ACEST STIL OMOARA FOTBALUL,OMOARA SPECTACoLUL SI OMOARAA COMPETITIA.
    Muriniho ar trebui sa isi dea demisia,sezonul asta nu a reusit decat sa ii faca de ras pe cei de la real…in cupa aa avut noroc,barcelona cred ca merita sa castige si cupa la cum sa jucat.

  4. optimvs spune:

    Chestia e ca la faza aia n-avea cum sa nu-l elimine pe Pepe. Si ca e rusinos ca o echipa cu istoria lui Real Madrid a ajuns sa joace in halul ala.

    Nici eu nu ma omor dupa jocul Barcelonei, cam in stilul asta juca Romania cand era Lucescu antrenor, un joc de posesie de multe ori neorientat pe poarta. Dar intre jocul Barcelonei si anti-jocul promovat de Mourinho pe unde se duce, eu zic ca nimeni nu poate sta la indoiala.

    Si eu sper sa-i faca vant Realul lui Mourinho si sa aduca un antrenor care sa vrea sa joace fotbal, nu sa sape transee.

  5. mundussubterraneus spune:

    in momentul de fata englezii joaca cel mai spectaculos fotbal din europa. Nici spaniolii, nici francezii, nici italienii. Ca de romani nu pomenim.

  6. mundussubterraneus spune:

    dar realitatea este ca golul 2 al lui Messi a salvat meciul. Era singur intre 6 adversari+portarul. Deci nu se poate spune ca a contat eliminarea lui pepe in primirea golului, ca nu a marcat omul liber ci omul cu 6 gealati in carca! LOL

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: