Finala Local Kombat, gala cu care Eduard Irimia intră definitiv în lumea bună a kickboxingului

 pe aceeaşi temă: Moroşanu împotriva neamţului Liedert, bătaie brainless în superfight-ul Finalei Local kombat

În sfârşit, după ani şi ani în care promotorul Eduard Irimia a părut că nu are resursele de a face din franciza Local Kombat ceva mai mult decât o anticameră a anticamerei circuitului K-1, a venit în sfârşit şi momentul descătuşării. Evident, după ce K-1 a dat faliment, dar asta contează mai puţin spre deloc. Important este că ambele gale organizate săptămâna asta de Eduard Irimia au fost succese răsunătoare: Fight Club WGP Oradea a adunat joi 800.000 de telespectatori pe EuroSport (medie pe durata transmisiunii), având un fight card care a amintit de nivelul unui turneu K-1 din vremurile bune, iar finala Local Kombat/Supercombat, transmisă de asemenea pe EuroSport şi încheiată acum două ore a fost şi ea destul de aproape ca nivel.

 Având în vedere că joi la Oradea au luptat sportivi ca Errol Zimmerman , Ben Edwards, Rico Verhoeven,  Hesdy Gerges, Roman Kleibl şi Stefan Leko  iar sâmbătă la Darmstadt, în finala Local Kombat, au urcat în ring Albert Krauss, Faldir Chahbari , Alviar Lima, Cătălin Moroşanu, Pavel Zhuravlev,  Ismael Londt ,  Erhan Deniz şi Serghei Lashchenko, devine evident că resursele la care are acum acces Eduard Irimia, coroborate cu „foamea” instaurată în lumea kickboxingului după căderea K-1, îi permit promotorului român să treacă la un cu totul alt nivel.

 Practic, în momentul de faţă singura competiţie a lui  Irimia rămâne Simon Rutz cu al său It’s Showtime. Ori, în condiţiile în care românul a stat cuminte în banca lui până la prăbuşirea K-1 şi  nu şi-a atras antipatiile de care are parte Rutz, eu unul îl văd ca având acum prima şansă de a prelua de la japonezi locul I pe piaţa kickboxingului pro.

 Anul viitor va fi probabil decisiv,  dar  semnele sunt cât se poate de bune pentru Irimia, care îşi permite deja să le arate „valiza cu bani” luptătorilor cu greutate din fostul K-1.  Imaginile transmise live de EuroSport, cu Serghei Lashchenko claxonând fericit la volanul maşinii de 50.000 de euro cred că i-au făcut invidioşi pe mulţi luptători de top, care ar fi „rezolvat” piramida de aseară în 2-3 minute. Adăugând în ecuaţie şi cecul de 50.000 de euro care a însoţit maşina, devine deja evident că nu vor fi prea mulţi cei care vor refuza să  lupte în Supercombat în 2012.

P.S.  Parteneriatul lui Eduard Irimia cu EuroSport ne scuteşte şi pe noi, în sfârşit, de inepţiile tembelului Tudor Mihăiţă, „comentatorul” pe care Media Pro insistă să-l bage cu orice preţ pe gâtul românilor care iubesc kickboxingul. De acum încolo n-are decât să-i asculte Sârbu idioţeniile lui Mihăiţă până n-o mai putea, că publicul va fi de găsit pe EuroSport.

Anunțuri

14 Responses to Finala Local Kombat, gala cu care Eduard Irimia intră definitiv în lumea bună a kickboxingului

  1. Incredibile aceste doua turnee organizate de eduard irimia. IN final putem spune ca suta la suta la depasit pe simon rutz.
    Dar din pacate mai exista inca mici probleme, cum ar fi arbitrii judecatori. Pavel zhuravlev ia predat o lectie lui ismael londt timp de 3 runde, victoria ucrainianului fiind AUTORITARA, castigand fara nici cea mai mica problema toate cele 3 runde cu 10-9. O astfel de „furaciune” nu am mai vazut de prin 2003-2004, cand musashi era inpins din spate de arbitrii. Ma rog, aici sunt sigur ca nu a fost intentionat, nu avea de ce, londt nu este nici roman, si nici mare vedeta. Dar asta inseamna ca arbitrii au probleme grave, nici au nici cunostinte elementare despre acest sport dand o astfel de decizie. Hai sa zicem ca in extra round londt a mai echilibrat, am vazut un 10-10 in extra round, dar nu gasesc nici un motiv ca acest meci sa fi mers in extra round.
    Tot o astfel de problema a fost la primul meci a lui leko de joi, cand croatul castigase destul de clar cu pustiul ala dupa 3 runde, dar arbitrii tembeli au dat extra round. In extra round insa lucrurile s-au schimbat, si leko a fost batut de acel pusti, dar arbitrii de data asta la favorizat pe leko si i-au dat meciul. Aceasta decizie mi-sa parut mai mult data in conpensatie, arbitrii parca stiind ca leko a fost castigator dupa primele 3 runde.

    Apropo, meciurile nu le comentezi?

  2. optimvs spune:

    Dupa ce s-a terminat gala imi era somn (nu din cauza meciurilor :lol:) si azi sunt cam ocupat, poate scriu mai pe seara ceva macar despre meciurile din piramida plus meciul lui Morosanu daca am timp.

    La Zhuravlev eu zic ca era egal si dupa primul ER si mai trebuia unul, dar parca se stabilise ca in semifinale se merge pe sistemul 3+1. E greu sa zici ca zhuravlev castigase toate trei rundele, chiar daca, intr-adevar, si mie mi s-a parut ca nu era deloc impresionat de atacurile furibunde ale lui Londt si contraataca foarte eficient. R3 a fost clar a lui Zhuravlev si pe baza ei s-a si dat egal, alminteri eu cred ca se puncta si plususl de initiativa al lui Londt.
    Oricum, meciul asta trebuia sa fie finala. (In finala Londt avea deja piciorul terminat si s-a repezit ca disperatul, poate-poate isi termina adversarul in R1 inainte sa-i spuna Mike la pauza ce si cum).

  3. Nu stiu, dar mie nu mi-sa parut ca londt sa fi avut plus de initiativa in acest meci, din contra. Intr-adevar in primul minut din prima repriza si in extra round a avut initiativa, dar in rest initiativa ia apartinut lui zhuravlev, londt in ultimile 2 minute din repriza 1 si in repriza 2 si 3 parea gazat, adica mortaciune in ring. Asta nu dovedeste decat ca acele picioare trimise in mod isteric in primul minut din runda 1, nu au facut decat sa ii taie gazul, ultimile 2 minute din runda 1 dominandule destul de clar zhuravlev, atat ca lovituri trimise-intrate, cat mai ales tehnico-TACTIC. Degeaba londt statea in centrul ringului daca nu trimitea aproape nici o lovitura si in schimb era bobmardat cu jab-uri de zhuravlev, jab-uri care in proportie de 80 % intrau printre garda lui londt si il conectau din plin. Cand satea in centru londt nu facea decat sa isi arate conditia fizica defectoasa si carentele tehnice.

    Cat despre Laschenko vs Londt, iti dau dreptate. Daca Londt nu era accidentat din primul meci, cred ca ucrainianul avea slabe sanse sa se impuna in acest meci.

    Ma impresionat in mod placut Andrei Stoica, a luptat asa cum nu l-am mai vazut niciodata, agresiv, mult mai rapid, fara sa astepte prea mult. Este de departe cel mai talentat si tehnic luptator roman in acest sport, daca va continua asa, in 2-3 ani il vad sus de tot.

    Bogdan stoica pare incotinuare haotic, loveste foarte haotic, fara precizie…..

    Morosanu pare ca are probleme mari cu luptatorii inalti care stiu cu genunchiu si stiu sa se foloseasca de directe.

  4. optimvs spune:

    Se vede ca esti fan Zhuravlev, dar sincer, nu se pune problema ca meciul sa fi fost castigat de vreunul dintre luptatori dupa 3 runde. Intr-adevar Zhuravlev a boxat foarte precis, si nici nu s-a lasat impresionat in vreun fel de Londt, dar atat. Eu zic ca si dupa ER era tot egal, si s-a dat o decizie doar pentru ca au facut prostia sa mearga pe sistemul 3R+1ER. Probabil s-au gandit sa-l trimita in finala pe luptatorul mai spectaculos si cam atat.
    Morosanu a si zis la interviul de dupa meci ca nu l-a luat in serios pe neamt decat dupa ce s-a vazut la podea, si cam asta e cheia intelegerii a ceea ce s-a intamplat acolo.
    Cat despre fratii Stoica, mie mi se pare clar ca Bogdan are mult mai mare potential decat Andrei, atat dpdv atletic cat si prin prisma inevitabilei urcari in categorie. Intr-adevar, e mult mai haotic, dar si MULT mai spectaculos, are executii care au si viteza si forta, lucru foarte rar. In schimb Andrei e clar mai cerebral, s-a vazut asta si la interviurile de dupa meci, cand Bogdan Stoica avea nevoie sa-i traduca Panaite (pe moment am ras cu lacrimi de engleza lui Panaite, dar sa nu fim rai, pana la urma a inteles cat de cat intrebarile si a putut formula niste raspunsuri) in vreme ce Andrei a raspuns coerent, fara probleme, in engleza.

    In orice caz, dincolo de luptele in sine, mie mi se par mult mai importante cresterea nivelului francizei Supercombat si intrarea pe EuroSport. Pana la urma, poate ajunge Irimia vreun Don King al kickboxingului, ce, ar fi rau? Il si vad cu haina de blana la gale, intre 10 gagicute tunate 😆

  5. In mod normal astea sunt regulile dupa care se judeca un meci.
    1. Sa numaram loviturile cele mai clare, adica cele mai puternice sau cele care si-au zguduit adversarul
    2. Sa numaram loviturile intrate
    3.Sa numaram loviturile trimise(aici am putea baga si agresiunea oarecum)
    4. Damage-ul facut
    5.Estetica

    La toate aceste capitole, mai mult sau mai putin la numarul 3(nu am stat sa numar toate loviturile, decat pe cele de la primele 2 capitole) zhuravlev a iest castigator. Crede-ma chiar am revizionat de 3 ori meciul, si am luat piesa cu piesa, si chiar nu vad cum s-ar fi putut termina la egalitate dupa 3 runde.

  6. optimvs spune:

    Crede-ma ca te cred :). Dar da-ti si tu seama ca, fiind fan declarat al lui Zhuravlev, e greu sa fii obiectiv. Eu zic ca R1 si R2 au fost ale lui Londt, dar la mustata, iar arbitrii au dat ER datorita finalul exploziv al lui Zhuravlev, care a parut la un pas sa-l faca KO pe Londt. Ceva gen 10-9, 10-9 Londt si 10-8 Zhuravlev in R3. Iarasi, gandeste-te ca se putea da si egal R1 (in general se da egal in R1 daca nu domina clar unul dintre luptatori) R2 lui Londt cu 10-9 si R3 lui Zhuravlev tot cu 10-9 (avand in vedere ca nici nu l-a pus jos pe Londt nici nu l-a adus in situatia de a sta sac de box).

    Obiectiv vorbind, eu nu vad cum vreuna din R1 si R2 puteau merge la Zhuravlev. CEL MULT ar fi mers Egal, Egal si R3 la Zhuravlev, dar si aia ar fi insemnat sa-l arzi pe luptatorul cu arsenal mai complet si care a avut mai mult initiativa (Londt).
    Mi-a placut cum a luptat Zhuravlev, am sperat ca-l face KO pe Londt in ER, dar sincer nu-l vad facand prea mare branza daca se multumeste doar sa boxeze intr-un meci de kickbox.

  7. popa ilie spune:

    Cine e naivul care crede ca arbitrii judecatori hotaresc rezultatul final la galele lui irimia?

  8. optimvs spune:

    Sa fim seriosi, sunt foarte numeroase luptele arbitrate corect in galele lui Irimia. Problema nu e cantitativa ci calitativa, in sensul ca, in momentul in care se fura se fura urat de tot, fara perdea (vezi de pilda meciul Barbu-Salmon, in care francezul a fost furat ca-n codru). Iar chestia asta genereaza intr-adevar multa neincredere.

  9. paul spune:

    pana ce irimia ajunge sa organizeze gale cu 35 000 de spectatori ca Rutz mai are.La Oradea majoritatea luptatorilor olandezi erau oamenii de la showtime .lumea buna a kickboxingului e cam pe duse fata de MMA

  10. optimvs spune:

    Paul, uita-te la fight-cardul ultimei gale a lui Rutz si compara-l cu fight cardul de la Oradea. Irimia mai are nevoie de vreo doua gale cu peste 800.000 de spectatori pe EuroSport si pe urma va putea organiza show-uri ca lumea in tari civilizate. Asta de sambata de la Darmstadt a fost primul pas.

  11. ionica spune:

    da ca-n banc
    cand Boc zice ca anu trecut Romania era pe marginea prapastiei da anu asta va face pasu-n fatza

  12. Gergely Attila spune:

    teo cumparat edy pe bani maruntzi

  13. optimvs spune:

    Desigur 😆

    Ar fi doua probleme, una ca n-are Irimia bani sa ma cumpere pe mine, si a doua, ca nu cred ca l-a criticat nimeni din online-ul romanesc cat l-am criticat eu in ultimii ani.

    Iti spun sincer ca ma socheaza lipsa de judecata pe care o afiseaza majoritatea celor implicati in sportul asta: daca-l critici pe careva, cu just temei si cu argumente solide, inseamna ca esti pe mana cu dusmanii lui sau ca ai boala pe el, iar daca-l lauzi inseamna ca te-a cumparat sau esti pe mana cu el de la inceput 😆

    Realitatea e ca astea doua gale pe care le-a organizat Irimia pe final de an au fost MULT peste nivelul lui obsinuit, iar asta e un lucru bun. Ce-o fi mai departe o sa vedem.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: