Băsescu, fugi cât mai ai timp!

 Scriam în octombrie 2010 o postare intitulată „Regimul Băsescu se va prăbuşi prin revoltă populară?” şi care, în aceste zile, pare de-a dreptul profetică.  Deja e clar pentru toată lumea că „că “temperatura” societăţii româneşti începe să se apropie de cea din Decembrie 1989” şi întrăznesc să afirrm că şi cele două predicţii pe care le-am făcut în finalul textului se vor adeveri destul de curând:  1. Forţele de ordine vor  deveni de negăsit când va exploda mămăliga (jandarmii sunt obişnuiţi să îndoaie bastoanele pe spinările huliganilor din galerii, nu să îşi bată vecinii ieşiţi cu mic cu mare în stradă).  şi 2. Serviciile secrete, deşi singurele de care Băsescu a avut grijă de când a ajuns în fruntea ţării, îl vor lăsa din braţe pentru simplul motiv că oamenii ăştia trăiesc şi ei tot în România, au părinţi, fraţi, rude şi prieteni care îi influenţează în mod inevitabil.

 În contextul ăsta, dacă Băsescu nu are bunul simţ să ia singura decizie onorabilă care i-a mai rămas, şi anume să-şi dea demisia, prevăd că este extrem de posibil să nu poată scăpa de puşcărie. Dându-şi demisia azi, ar mai avea încă în spate un partid pe care l-a ţinut atâţia ani la putere, şi guvernul interimar care ar înlocui handicapatul cabinet Boc ar avea suficiente motive să aplice regula care afuncţionat perfect în politica post-decembristă: corb la corb nu-şi scoate ochii.  Iar după demisia dată din timp, o plecare oportună din ţară, cu internare la vreo clinică din Elveţia pentru o presupusă operaţie (tot îi cânta Vadim prohodul pe şapte voci) i-ar permite actualului preşedinte să „se tundă pierdut” până trece viitura populară.

În schimb, dacă se agaţă de putere până în ultima clipă, şi-şi dă demisia cu protestatarii deja intraţi în curtea de la Cotroceni (sau mai rău, ţinut de guler de câţiva demonstranţi mai solizi), nu va mai exista nici cea mai mică şansă ca Traian Băsescu să evite un proces ruşinos şi o condamnare răsunătoare, pentru simplul motiv că mulţimea, odată dezlănţuită, cere sânge (la propriu) sau măcat „să cadă capete” (figurat vorbind) pentru a putea fi potolită.

 Cât despre elicopterul păstrat oportun în rezervă de „pretorieni”, nu cred nici că ar ajunge mai departe decât al lui Ceauşescu, nici că (presupunând prin absurd că matrozul are securişti mai fideli decât nea Nicu) ar exista vreo ţară în lumea asta care să nu-l extrădeze  pe refugiatul Băsescu. Cam ăsta e riscul cânt prestezi doar la licuriciul mare, si singurii tăi prieteni sunt SUA şi Israelul, adică două state care te vând în secunda în care nu le mai eşti util.  Măcar atâta lucru ar trebui să-i fie clar fostului căpitan de navă, după ce a văzut cum s-au lepădat americanii de Hosni Mubarak…

19 Responses to Băsescu, fugi cât mai ai timp!

  1. graudegasitid spune:

    Ha, Ha

  2. vlad spune:

    e departe de a se prabusi matrozul. sunt sigur ca pregateste o diversiune. cred ca daca ar putea provoca un cutremur ar face-o.
    In alta ordine de idei, unde e opozitia? de ce nu e in piata? Sa-i vedem pe toti uniti in jurul ideii de „jos basescu”.
    Basescu, Boc si toata camarila lor (baconschi, cotoi, urban samd) au un dispret suveran pentru „ciumpalacii” si „viermii” din piata. Ar fi frumos ca „Revolutia Ciumpalacilor” sa-l dea jos pe Base, dar ma tem ca omul e prea nesimtit ca sa dea puterea altfel decat violat cu tomfa.

  3. burgermeister spune:

    Poate fuge in vreo tara ca Paraguay, de-astea in care s-au aciuat nazistii dupa razboi. Daca nu l-au extradat astia pe Menghele de ce sa-l extradeze pe Basescu?

  4. optimvs spune:

    @greudegasit: ce ti se pare de ras, ideea ca Basescu si-ar putea da demisia sau posibilitatea ca serviciile sa-l lase din brate?

    @Vlad: atacul huliganilor din galeriile bucurestene este diversiunea lui Basescu. La limita, daca se impute treaba, probabil ca planul lui e sa-i lase pe astia sa distruga centrul Bucurestiului o noapte si apoi sa declare starea de urgenta, ca sa faca imposibila organizarea de mitinguri impotriva lui.

    @burgermeister: s-au dus timpurile alea. Daca l-au adus pe Popa de la Jakarta, l-ar aduce si pe Basescu de la Asunción. Mai ales ca nici nu mai e Stroessner la putere 😆 . Apropo, Mengele nu s-a ascuns nicodata in Paraguay, doar in Argentina si Brazilia. Iar Klaus Barbie se ascundea in Bolivia.

  5. cenusarul spune:

    Pentru toti care cauta un lider, va dau 2: Regele Mihai si printul Carol al III-lea (cunoscut si ca Charles).
    Ar asigura stabilitatea tranzitiei spre un sistem democratic si ar fi prima oara in istoria mondiala cand un o tara trece de la republica la monarhie printr-o… revolutie! : )

  6. Tom spune:

    Daca ai fost in mijlocul evenimentelor, poate scrii si despre mizeriile pe care le-au facut nemernicii astia pe doua planuri: cu dementii aia pe care i-au bagat la inaintare ca sa discrediteze protestul si sa acrediteze toate manevrele lor; si cu batausii in uniforma pe care i-au trimis strategic impotriva oamenilor, dar nu pe fata ci miseleste pe la spate, la ore si in zone in care nu mai exista expunere.

    Nu va fi deloc usor sa cada ca urmare a presiunii „naturale” si legitime a strazii („agorei”). Sint mult prea ticalosi, au totul de pierdut si joaca puternic cartea mediatica. Sint convins ca pot sa apara diversiuni mai mari si in acelasi timp sint probabil pregatiti sa reprime manifestatiile cu metode brutale, ascunse de ochii majoritatii prin mass-media obedienta sau incompetenta. Au bagat oameni in spital, poate ar fi dispusi sa-i bage si in groapa, daca gasesc mijloace suficient de „sigure” pentru ei.

    Mi-e greu sa cred ca la ora asta mai pot iesi pe strazi zeci sau sute de mii de oameni din ratiuni de constiinta; as fi extrem de fericit sa ma insel. Cel mai probabil vor cadea in urma unui (dez)echilibru la un nivel peste capul lor, creat de situatia din tara si in final de ei insisi. Si poate a unei intelegeri la aceleasi niveluri, pe care sa speram ca are cine s-o incheie si in folosul nostru.

  7. optimvs spune:

    @Cenusarul: Regele Mihai este la o varsta la care nu mai poate fi „pe faza”. In plus, incapatanarea cu care sotia lui o sustine pe Margareta (si implicit pe Duda) ca mostenitor reduce dramatic sansele pe care actuala casa de Romania le-ar mai avea.
    Charles ar fi o cu totul alta poveste, dar mi-e foarte greu sa cred ca omul ala s-ar baga sa preia un tron obtinut prin lupte de strada.

    @Tom: o sa scriu pe larg pe aceasta tema cand o sa am putin timp. Cum am zis mai sus, si mie mi se pare clar ca izbucnirea violentelor este orchestrata de serviciile secrete controlate de Basescu.

  8. cenusarul spune:

    au aparut intre timp dovezi ca seful ultrasilor care vandalizau piata Unirii era cel care ii conducea pe aceeasi sa scandeze la mitingurile lui Ontanu si ale UNPR, fiind un prieten consacrat al puterii. scrie in ziare, sunt si poze.

  9. optimvs spune:

    Nu cred ca se mira nimeni, era clar pentru orice om capabil sa judece un pic. Protestatarii care chiar vor sa-l dea jos pe Basescu nu au nici un interes sa se ajunga la violente in aceasta faza a protestelor, in care 1-2000 de oameni sunt inconjurati de tot atatia jandarmi.

  10. graudegasitid spune:

    De parca opozitia nu este interesata de violenta. Hienele de la A3 abia asteptau sa moara un demonstant. Ar fi fost o mana cereasca pt usl.
    Imi inchipui ca sefii galeriilor sunt intotdeauna prieteni puteri, oricare este ea.
    Este de ras sa iti inchipui ca ar demisiona Basescu. Iar serviciile secrete, daca este in interesul lor miine trec cu arme si dosare la Ponta.

  11. optimvs spune:

    Adica tu chiar iti inchipui ca Basescu e bravul lup de mare care se scufunda cu corabia, salutand cu mana la chipiu? Mahahahahahahahaahahhaah 😆 😆 😆

    (Asta mai ales ca observ ca-mi dai dreptate la faza cu serviciile, desi iti scapa detaliul ca serviciile astea l-ar prefera pe Basescu, intrucat e unul de-al lor. Numai ca l-ar prefera pana in momentul in care ar trebui sa-si puna pielea in bat pentru el 😉 )

  12. graudegasitid spune:

    lol. Ce treaba are corabia?
    Sunt sigur ca daca era capitanul vasului italian nu fugea printre primii. 🙂
    Iar acum de ce sa demisioneze? Nu are de ce. Nimeni nu il poate obliga sa plece.
    Evident situatia se schimba la sfarsitul mandatului, sau poate chiar dupa alegeri daca castiga usl-ul majoritatea. Abia atunci ne vom intreba daca se va intoarce din vizitele oficiale. Sau cere azil politic pe acolo. In Suedia 🙂
    Iar violentele daca sunt provocate de el sunt o mare greseala. Daca murea cineva scandalul era monstru si numarul participantilor ar fi crescut considerabil. Sa nu mai zic de comparatia cu Siria si alte state arabe.

  13. optimvs spune:

    Ma distreaza copios ca mai ai inca iluzii cu Basescu 😆 . Daca era capitanul vasului italienesc ar fi fost primul pe tarm, de unde ar fi strigat la pasageri, facandu-i ciumpalaci si insultandu-i pentru ca nu se pricep sa salveze nava 😆

    P.S. Suedezii l-ar extrada cu draga inima :D. Slugile americane nu sunt iubite acolo.

  14. graudegasitid spune:

    Dar nu asta este problema. Zi cum este cu violenta. Ce castiga facand scandal? Daca mergeau pe burta „revolutia” se termina duminica. Tocmai scandalul a dus la cresterea interesului fata de miting.

  15. optimvs spune:

    E complet gresit ce spui. Daca duminica nu iesea cu scandal, bataie si arestari, luni erau deja 5000 in piata. Oamenilor le e in general frica de violenta fizica, putini sunt cei dispusi sa iasa in piata cand stiu ca se pot alege cu capul spart sau chiar mai rau.

    In plus, nimeni nu vrea sa se amestece cu orbetii aia din galerii, care se bat cu cine se nimereste.

  16. cenusarul spune:

    „suntem viermi si ciumpalaci.
    dar va mancam!”

    cea mai tare tapuritura din Piata Universitatii, de la festivalul invectivei anti basescu!

  17. graudegasitid spune:

    Si daca erau 5000 sau 10000 ce daca? Probabil se vor aduna zilele astea. Asa si? Crezi ca daca 100000 se vor aduna in piata demisioneaza careva?

  18. optimvs spune:

    Cred ca nu realizezi ce ar insemna 100000 de oameni iesiti in strada, intr-o tara in care si 1000 sunt multi. Mai lasa calculatorul, iesi si tu pe strada, vezi despre ce vorbeste toata lumea.

    Cand or fi 100.000 in piata se inchide tara…

  19. graudegasitid spune:

    In cazul asta aranjeaza sa vina basescu in piata, se sperie de amploarea demonstratiei si de ce vorbeste lumea si demisioneaza.
    Eu m-as multumi si si cu demisia miinii sale drepte 🙂

    si totusi ce conteaza despre ce vorbeste lumea? majoritatea sta la caldura la fel ca mine.

Lasă un răspuns către cenusarul Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.