Pistol cu bile Grand Power T12 sau Fort 14R – ceva mai mult decât pocnitori?

Mai vechiul meu articol în care făceam de râs pistoalele cu bile, pardon, pocnitorile vândute în România pe post de arme de autoapărare le provoacă periodic crize de isterie importatorilor de asemenea ciurucuri, angajaţilor acestora şi, mai ales, cocalarilor care se simţeau Dirty Harry în schimbul a 2000-3000 de lei. Periodic, apare câte un rătăcit care îmi scrie acolo că habar n-am ce spun, că s-a dus vremea zamacurilor de 20-30 de joules şi că acum sunt disponibile legal „arme de mare putere” care „te nenorocesc dacă se trage în tine de la distanţe mici”. Urmeaza deliruri despre coaste rupte, bile intrate 6-7 centimetri în carne plus inevitabilele înjurături la care recurge cocalarul român când se exprimă pe internet. Ca să vedem cum stau în mod real lucrurile, mă voi ocupa  de cele mai cântate pistoale cu bile, Grand Power T12 (produs în Slovacia şi Rusia) şi Fort 14R (produs în Ucraina). Restul modelelor celor doi producatori (Grand Power T910, diverse alte Fort-uri  in calibrele 9mm si .45 ) sunt chiar mai slabe din punct de vedere al „stopping power” deci nu fac obiectul acestui articol. Ca reper de plecare,  pentru a avea un termen de comparaţie absolut obiectiv, vom lua pistolul letal Glock 20, care conform specificaţiilor producătorului dezvoltă o energie de 750 joules  la ieşirea ţevii(muzzle energy). Prin comparaţie, pistolul Grand Power T12 dezvoltă, folosind muniţia 10x28mm o putere de circa 150 de Joules la gura ţevii, conform afirmaţiilor făcute chiar de importator:

Grand Power T12 puterea declarata

Grand Power T12 puterea declarata

Remarcati vă rog şi şmecheria ieftină a declarării unei plaje foarte largi de viteză/putere ( 400-500 m/s la ieşirea de pe ţeavă adică 143.9 – 224.9 Joules la greutatea bile din cartuşele AKBS 10×28). Cu alte cuvinte, dacă fraierul se duce cu pocnitoarea, o pune pe cronograf la UTI în poligon şi ţipă „păi cum are doar 400m/s??” Zaharia e acoperit. (trecem peste faptul ca, pentru „expertul în arme”  rusescul АКБС se traduce prin AKBC 😆 ) În schimb, pe forumuri, clanţăii  latră despre 500m/s 225 Joules, ceea ce este deja cu totul altceva decât 400m/s şi 143 de joules. Cum ar fi posibil ca ACELAŞI PISTOL  să tragă CU ACELAŞI CARTUŞ ba cu 400m-s ba cu 500m-s rămâne să-i lămurească Zaharia pe cei care nu s-au lămurit deja. (unii au observat diferenţele între muniţia vândută iniţial, pentru teste şamd şi cea adusă ulterior pentru clienţi)

Sigur, în punctul ăsta cei care nu se pricep ar putea totuşi spune „păi 143 de Joules e aproape 20% din puterea Glock-ului pe glonţ, doar e armă neletală, ce mai vrei?” Problema e că, din cauza diferenţei enorme între bila de cauciuc de diametru mare/greutate mică şi glonţul cilindric cu vârful ascuţit şi greutate mare, pierderea de putere diferă semnificativ. Astfel încât, pe măsurate, o bilă de cauciuc care are 150J la gura ţevii mai are abia 50J la 3 metri distanţă. Adică fix energia dată de pumnul unui bărbat adult, normal dpdv fizic.

Şi, ca să se lămurească definitiv oricine ar avea de gând să-şi ia pocnitoare Grand Power T12, urmăriţi cu atenţie acest filmuleţ:

Cu alte cuvinte, de la 1 metru (cartea tehnică a maşinii era pusă pe pământ, la picioarele trăgătorului) bila a perforat circa 50 de pagini. Vă vine sau nu să credeţi, dar unii vorbesc, în legătură cu acest pistol, despre chestii gen „bila aintrat 6 centimetri în picior” sau „coaste rupte” şamd 😆

Concluzia cred că este destul de clară: probabil că daca-i pui cuiva în ceafă un GP T12 şi apeşi pe trăgaci ai şanse mari să-l omori. Citind însă datele obiective prezentate mai sus, numai un redus mintal ar putea crede însă că te-ai putea apăra cu o asemenea pocnitoare când sare la tine un beţiv/drogat înarmat cu o rangă sau cu un topor.  În rest, poveştile despre nu ştiu câte sute de joules şi coaste rupte sunt doar  reclamă fără ruşine făcută unor arme destinate cocalarilor (Nu mă refer aici la puţinii pasionaţi de arme, pe care legislaţia românească îi obligă să se rezume la pistoalele cu bile.  Nu  cei care fac concursuri în poligon formează grosul clientelei acestor pocnitori.)

P.S.  Dacă cineva se întreabă de unde au apărut pistoalele GP T12 fără opritor şi care, aparent paradoxal, dezvoltă o putere mai mică decât modelul iniţial, îi recomand cu căldură să dea un ochi aici.

În episodul viitor, voi lua la bani mărunţi şi Fortul 14R.

Anunțuri

42 Responses to Pistol cu bile Grand Power T12 sau Fort 14R – ceva mai mult decât pocnitori?

  1. […] update 2012:  Pistol cu bile Grand Power T12 sau Fort 14R – ceva mai mult decât pocnitori? […]

    • Dan spune:

      Buna ziua.Habar nu am de domeniul pe care-l abordezi dar argumentele pe care le aduci sunt clare si pentru un necunoscator ca mine,iat cei care dau din gura se pare ca sunt niste „pafaristi” plini de tupeul cunoscatorului dupa ureche.
      Dar asta este mai putin intersesant.
      Eu doresc sa-mi dai o sugestie,o povata,cu privire la achizitionarea unuei arme,pistol de aparare eficienta avand in vedere ca locuiesc intr-o zona pustie la cca.2-3km de o asezare si ca in zona sunt la furat tigani.Am doi caini Rottweiler dar poate ca pentru siguranta mai mare…Poti sa-mi recomanzi ceva fara permis ori doar cu permis.
      Multumesc.

  2. burgermeister spune:

    Un fleac, i-ai ciuriut.
    Astept articolul cu Fortul, am un amic care umbla cu pieptul mai in fata de cand si-a luat unul de-asta, abia astept sa-i arat pe ce-a dat banu’.

    • optimvs spune:

      Putina rabdare ca acolo sunt alte povesti, daca vrei sa tragi cu munitia producatorului e slab, daca vrei sa tragi cu AKBS trebuie sa schimbi arcul 😆 samd. Una peste alta tot cam 150J scoate si ala la gura tevii (Cu AKBS), e in aceeasi categorie cu GP T12, chiar daca astuia i se face o reclama turbata in ultima vreme.

  3. gakerom spune:

    A compara bila cu un glontz este de departe o mare eroare.
    Ori magari, ori catari. Nu ai cum sa face operatiuni cu clase diferite.
    Iar acoperirea respectivului expert in arme are o acoperire foarte serioasa in teoria dispersiei de parametri la produsele de serie. Asa numitul „clopot al lui Gauss” ilustreaza de multa vreme dispersia probabilistica a rezultatelor in cadrul productiei de serie.
    Asa ca neglijenta sau lipsa de rigoare a unui producator din spatiul ex-Sovietic poate sa isi puna amprenta serios in dispersia de parametri la o munitie pentru autoaparare. Ca doar nu vorbim de Lapua sau alte alea. Daca vorbeam de Federal mai ziceam. Ia sa luam de pilda nemaipomenitul „sadu” pe care il folosim cu sarg la antrenamente, chiar pe Glock-uri. Sa vedeti ce dispersie de … blocaje si viteze obtinem.

    • optimvs spune:

      Sigur, e o mare eroare, in sensul ca la 150J un glont intra-n tine in timp ce o bila de cauciuc poate scoate 3 stropi de sange. 😆
      In rest, a sustine aberatia ca aici e vorba de teoria dispersiei de parametri la produse de serie e descalificant. VORBIM DE 25% 😆 cand tot ce are de facut producatorul e sa puna aceeasi cantitate din aceeasi pulbere si sa foloseasca aceleasi bile.

      DE FAPT explicatia e alta, si multi au observat-o (ca doar nu-s tampiti): primele cartuse AKBS pentru GP T12 aduse la noi PENTRU TESTE erau mult mai puternice. Ulterior, dupa ce li s-a „luat fata” clientilor, s-au adus unele cu cantitate de pulbere mai mica si implicit putere mai mica.
      Iar Zaharia stia foarte bine ce urmeaza si a postat date care sa-l acopere. Merge omul la UTI si obtine 400m/s pe cronograf in loc de 500m/s ( nu mai vorbesc de ce delirau unii cu 550-600 m/s 😆 ) dupa care nu poate decat sa inghita in sec, ca doar Zaharia a scris ca „se intampla” sa fie si 400m/s 😆

  4. gakerom spune:

    Nu poti sa admiti o energie ca cea de la munitia de 9mm clasica la o arma de autoaparare. Exista legislatie internationala in domeniu si directive clare cu normele de declarare a unei arme ca fiind neletala.
    O mica observatie, daca nu supar prea tare si nu provoc astfel stergerea postarii:
    – NU PISTOLUL ESTE CEL CARE DICTEAZA ENERGIA LA GURA TEVII SAU PUTEREA DE STOP!
    Desigur, arma trebuie sa creeze conditiile necesare si sa asigure o balistica interioara corespunzatoare, o mentinere in parametrii de sincronizare a timpilor de operare a unei arme, dar balistica exterioara este esential tarata de tipul de munitie folosita. Ma refer la diferentele intre munitii de acelasi calibru produse de diferiti fabricanti si, mai ales, munitii de acelasi tip. Pentru ca un FMJ se va comporta oricand diferit de un hollow-point. Munitia subsonica are comportamentul ei special, samd.

    • optimvs spune:

      Evident ca nu e permis sa ai aceeasi energie la o arma ne-letala ca la una letala. Ideea e ca ne putem raporta la energia unei arme letale ca sa intelegem UNDE SE SITUEAZA arma ne-letala dpdv al asa numitului „stopping power”

      In rest, tot evident e ca pistolul doar creeaza conditiile si munitia da puterea, de-aia am si citat mesajul lui Zaharia din care reiese CLAR ca discutam despre puterea lui Great Power T12 cu MULT LAUDATA munitie AKBS 10×28 Rubber Magnum.

      Daca ai ceva concret de spus ascult cu interes, dar de fumigene zau ca n-am timp. Articolul este scris foarte la concret si o mare parte din el este facuta cu „materialul clientului” ca sa zic asa, deci am pretentia ca discutia sa ramana la acelasi nivel.

      Repet, avem aici clipul in care GP T12 abia perforeaza de la 1 metru vreo 50 de pagini din cartea tehnica a unei masini. Avem declaratia lui Zaharia in care munitia AKBS 10×28 e data ca avand „de la” 143 joules la gura tevii. Discutam despre ce inseamna asta pentru cineva care vrea auto-aparare.

      • gakerom spune:

        Directiva 3000 scoasa in 2007 in USA spune clar ca o arma cu munitia ei este neletala atata vreme cat:
        – la distanta de 10 metri produce in ballistic clay [lut balistic – atentie, nu gelatina balistica, aia pentru filmari hi-speed] o amprenta mai mica de 2″ [2 inch, unde un inch=2,54 mm].
        Directiva respectiva se aplica in toate tarile membre NATO si actioneaza in cazul categorisirii armelor utilizate pentru crowd-control / riot control.
        Asta este ceva concret si nu este o fumigena. Incearca prin metode jurnalistice legale sa obtii un permis de intrare la Laboratorul de Balistica al Armatei Terestre si de acolo poti chiar sa obtii date pe problema. Cum ziceam, nu fumigene. Datele testelor lor sunt preluate ca fiind buletine de rezultate de testari stiintifice si transformate de INEC [Institutul National de Expertize Criminalistice] in expertize de arme si munitii sau arme.
        Culmea este ca si cei de Laboratorul amintit lucreaza cu Directiva 3000 si cu reglementarile C.I.P. [Comisia Internationala Permanenta de studiu a securitatii in productia de arme mici si munitii pentru ele].

      • optimvs spune:

        Scopul acestui articol este determinarea utilitatii acestor pocnitori pentru auto-aparare. Datele OBIECTIVE pe care le-am postat (informatii furnizate de importator plus experiment inregistrat pe video) sunt arhi-suficiente pentru ca orice om normal psihic sa ajunga la o concluzie.

        Discutia despre care ar fi PUTEREA MAXIMA permisa de legislatia romaneasca si/sau internationala pentru armele neletale este mult mai ampla. CERT ESTE UN SINGUR LUCRU: in Marea Britanie, pentru riot control in Irlanda de Nord, s-au folosit mereu PUSTI nu pistoale. In conditiile in care o pusca este 1. mult mai puternica decat un pistol
        2. mult mai greu de transportat

        cred ca este evident ca s-a ales aceasta solutie pentru ca, pur si simplu, pistoalele nu faceau fata. Simplu, nu?

  5. gakerom spune:

    Nu stiu de ce lumea ar trebui sa fie exacerbata in a cauta arme de autoaparare de mega-putere? Atata vreme cat armele de autoaparare trebuie sa ramana NELETALE atunci asa sa fie. Parca ne-a luat Dumnezeu mintile la toti. Escaladam o cerere absolut aberanta. Pai daca la noi nu este ca in Vermont unde nu exista o lege a armelor si iti iei ce vrei de la Mall, ce naiba mai bajbaim si noi atat. Armele de gen Fort [primele oteluri aduse la noi cu teva lisa] si pe urma Grand Power sunt singurele ramase pe piata de la noi ca fiind arme din otel, ambele cu garantie si fiabilitate.
    E drept ca ele au detronat vechile arme din zamak [aliaj din aluminiu, cositor si… concentrat de mălai]. Armele acelea se vand si astazi aduse la preturi imense cand ele costa maximum 30-50 Euro la mama lor in Turcia. Si turcul este corect, el le numeste clone, nu arme. Acelea da, se pot numi pocnitori si optimvs are perfecta dreptate. Am testat personal un Tanfoglio pe rubber, produs de specialistii de langa Brescia si la fiecare incarcator tras se rupea cate ceva in el. 🙂 Va dati seama ca cele turcesti sunt si mai jos pe scara calitatii.

    • optimvs spune:

      Realitatea este ca zamak-urile turcesti sunt „aproape jucarii” si abia Grand Power si Fort sunt pocnitori. Nu discutam aici de „mega-putere” cata vreme cea mai laudata arma din aceasta categorie (GP T12), cu cea mai puternica munitie disponibila (AKBS 10×28) abia gaureste DE LA UN METRU 50 DE PAGINI dintr-o carte tehnica a unei masini.

      Eu spun raspicat ca o pocnitoare de genul asta iti face mai mult rau decat bine daca sare la tine un betiv/drogat cu ranga sau toporul. Pentru ca, in loc sa fugi cat te tin picioarele, tu scoti pocnitoarea si pe urma zambesti din body-bag la stirile de la ora 5.

  6. greudegasitid spune:

    ma asteptam la un test pe bune, facut de tine 🙂

    • optimvs spune:

      N-a idee cate pogoane de injuraturi am sters de la postarea aia mai veche, toate scrise de cocalari care si-au cumparat pocnitori de-astea sau de patronii/angajatii magazinelor/importatorilor.

      Daca fac eu testul in poligon la UTI o sa urle ca din gura de reptila 😆 ca nu e facut bine, ca a fost rebut cartusul, ca era umiditatea mare in poligon 😆 si cine stie ce alte aberatii.

      Asa, ce pot sa conteste? Datele furnizate de importator? 😆 Ce vad cu ochii lor in clipul ala? 😆

    • gakerom spune:

      Eu nu am calitatea de a produce teste de niciun fel. Vorbesc despre testari efectuate stiintific de laboratoare si persoane avizate si autorizate, in conditii prevazute in lege.

  7. gakerom spune:

    Nu stirile de la ora 5 sunt pasiunea vietii mele. 🙂
    Am sa caut niste imagini de la niste testari pe diferite arme si pe diferite munitii pentu a vi le pune la dispozitie.

  8. cristi spune:

    Singura problema ar fi unghiul din care sa tras ~45 grade, care ar dubla numarul de pagini daca ar fi fost 90 grade, oricum cel mai bine si obiectiv ar fi sa ajungi la vre-un poligon si sa testezi singur tipurile de munitie neletala existente pe piata pentru armele din otel, oricum o putere de stopare definitiva nu o da nici 9×19 FMJ daca nu este tras in anumite parti ale corpului, din pacate la noi marea majoritate a populatiei are voie sa-si cumpere pentru autoaparare doar arme neletale.

    • optimvs spune:

      Sunt de acord ca un unghi exista, dar a spune ca e de aproximativ 45 de grade 😆 intra deja in sfera lui „tu pe cine crezi, pe mine sau ochii tai?”. 😆
      Si spun asta pentru ca e vorba de geometrie de clasa a cincea, ca unghiul sa fie de 45 de grade caietul at trebui sa fie nu la picioarele tragatorului ci la un stat de om distanta. Elementar, nu?

      P.S. Hai sa nu incercam sa contrapunem „povesti vanatoresti” unui experiment pe care oricine il vede cu proprii ochi.

      • cristi spune:

        E beton ca trunchezi mesajele si lasi doar ce-ti convine, e blogul tau si faci ce vrei pe el.

      • optimvs spune:

        Reciteste atent PS-ul de mai sus. NU contrapunem „povesti vanatoresti” unui film in care fiecare poate vedea cu proprii sai ochi.

        Dupa cum vezi, n-am cuprins in articol povestile celor care „au vazut ei” cum GP T12 se blocheaza in poligon samd. Discutam pe lucruri obiective, nu pe istorisiri la gura sobei.

        P.S. Tare faza cu ziaristii care confunda opritorul cu „intaritorul de recul”, vrei cumva sa spui ca pistolul e asa de slab incat fara ala nu rearma? 😆

  9. Sorin spune:

    De ce nu pui si filmele care demonstreaza clar ca esti intr-o imensa eroare? ex:

    1. http://www.youtube.com/watch?v=cwaRT3eCnx8

    2. http://www.youtube.com/watch?v=9aqt2k-GT3U

    3. http://www.youtube.com/watch?v=Xl2U9umJhHk

    Mai sunt vreo 10-15 dar astea 3 sunt suficiente. Esti foarte pornit pe „pocnitorile” astea si asta te face impartial.

  10. optimvs spune:

    Intr- imensa eroare zici? 😆 De mult n-am mai ras asa 😆

    S-o luam pe rand.

    1. Se trage de la mica distanta intr-o bucata de SLANA 😆 ascunsa dupa o geaca si cu niste urme de carne pe spate.

    Uluitor, bila trece 😆 Probabil la fel o facea si o scobitoare.

    2. Se trage de la vreo 3m in niste cutii de tabla atat de ruginite incat se vede prin ele, prinse pe un panou de placaj care a stat in ploaie si soare cativa ani la o groapa de gunoi 😆 Bila produce efecte ca vai de lume, pe spate placajul e rupt nu strapuns.

    3. Se trage de la vreo 2 m intr-o cuva de inox ruginita. Bila, evident, nu trece 😆

    Scuza-ma, dar tocmai ai procedat cu pocnitoarea Grand Power T12 ca ala care adusese martoaga la targ ca s-o faca de ras 😆

    Ar trebui sa intelegi ca efectele vizibile in clipurile postate de tine sunt cat se poate de similare cu efectul vizibil in clipul postat de mine: de la 1 metru bila perforeaza vreo 50 de pagini din manualul de utilizare al unei masini. Pe scurt, daca esti un barbat normal fizic, decat sa cari dupa tine pocnitoarea asta, mai bine te antrenezi la sac de vreo 3 ori pe saptamana. Ai sanse mai bune sa-ti foloseasca la ceva…

  11. marinica spune:

    ziaristu’ lu peste, vezi ca inoxul nu rugineste – just saying. Si o intrebare pentru tine: de gloante adevarate oprite de carti, ai auzit matale?

    • optimvs spune:

      Marinica, o prostie de genul celei pe care tocmai ai etalat-o ar trebui sa fie ilegala 😆 Inoxul rugineste mai greu, dar daca n-ar rugini DELOC lumea in care traim ar arata altfel 😆
      Cat despre gloante oprite de carti, important e dupa cate pagini se opresc 😆 Ma rog, recunosc sincer ca ti-am aprobat comentariul imbecil-agresiv pe care l-ai postat doar pentru ca umorul involuntar e cea mai tare forma de umor 😆

  12. ok. incercand sa fiu total impartial si doar sa expun o parere de bun simt, as zice asa: daca tesutul corpului omenesc are o consistenta undeva intre cea a unei carti si a bucatii de slana, eu cred ca o astfel de arma devine macar suficienta pentru autoaparare. A spus cineva de gloante adevarate oprite cu carti. Nu mi se pare o prostie deloc. Pot face si o analogie usor naiva, daca vrei, dar de bun simt: cu siguranta este mult mai greu sa infigi perpendicular un cutit intr-o carte, decat ar fi int-un om. Automat, si acele 50 de pagini s-ar vedea un pic altfel in real life, chiar si printr-o geaca as zice.

    • optimvs spune:

      Evident ca si glontul poate fi oprit cu o carte, depinde insa PRIN CATE PAGINI TRECE PANA SE OPRESTE. La fel de evident, conteaza si DE LA CE DISTANTA S-A TRAS.
      Aici e tot chichirezul: in cazul acestui test se trage intr-o cartulie aflata la picioarele tragatorului (deci la aproximativ 1m ) iar bila de cauciuc trece prin circa 50 de pagini. De unde concluzia logica trasa de mine in postarea de mai sus.

      Evident insa, cine are bani de aruncat e liber s-o faca, doar sa nu se mire cand o sa vada cum minunea lui de pocnitoare se dovedeste mult mai putin utila decat o ranga 😆

      P.S. Aia care fac teste pe bucati de slana sau chiar pe carcase de porc si apoi se mira ce bine intra bila nu au mai mult de 2 neuroni functionali. Daca aveau, puteau sa incerce si cu un creion si sa constate ca, fara aproape nici un efort, il impingi intr-o fleica mai departe decat intra bila.

      • gake spune:

        Corect. Absolut corectă evaluarea de mai sus.
        Sunt unii fraieri cu aproape doi neuroni funcţionali care la proiectarea armei şi a muniţiei pentru ea au făcut şi continuă să facă teste pe ceea c e alţi dobitoci de la criminalistică numesc ballistic clay. Ş obţinînd ei acolo
        xxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

        edit Optimvs: vezi mai jos

      • optimvs spune:

        Cum am mai spus odata, nu intereseaza pe nimeni ce zice unu Gake ca zice producatorul ca ar fi obtinut la teste cu ballistic clay. Povesti de-astea gen „mi-a zis varu de-al doilea al vecinului de la 7, care la randul lui auzise de la tusa Leana din Urlati” nu pot fi contra-argumente la un filmulet precum cel de mai sus, in care orice om vede cu ochii lui ce se intampla.

        A, daca avem LINK catre un test efectuat pe ballistic clay de catre o AUTORITATE INDEPENDENTA, atunci citim cu totii datele respective si discutam pe baza lor.

        In rest insa, multumesc, dar povesti din brosurica de prezentare a pocnitorii nu prezinta interes.

      • Megatron spune:

        Bai prietene eu te invit sa imi stai la tinta …ce zici? ca esti tu zmeu..si sti tot.Probabil te crezi vreun Transformers de aia…(m-a derutat nickname-ul). Ce zici? Stai sa imi testez GP-ul pe tine? Si sa dezbatem dupa cu patos experienta?

      • optimvs spune:

        Faptul ca incultura te impiedica sa intelegi diferenta intre latinescul Optimvs si numele robotului din filmul ala nu e o problema, dat fiind subiectul dezbatut aici. In schimb, faptul ca te adresezi cu „bai prietene” deja denota cocalarie maxima, cum ii sade bine unui iubitor de pocnitori.
        Problema majora e insa prostia furibunda care razbate din mesajul tau. Aici nu discutam despre cat de placut o fi sa traga un cocalar in tine cu un pistol GP ci despre posibilitatea ca un asemenea pistol sa opreasca un atacator determinat. Cu alte cuvinte, testul idiot propus de tine avea sens daca se putea face fara consecinte legale si cu „tinta” avand in mana un topor zdravan si fiind situata la 4-5 metri de tine. Doar ca, bineinteles, un asemenea test ar fi ilegal si in Afganistan iar unui cocalar sinistru ca tine oricum i-ar pieri orice curaj cand ar veni vorba de tinte care mai si pot sa riposteze in mod letal. Stai jos, nota 1.

  13. Bora Marius spune:

    Optimus, mustata ta pana corbului……, sunt posesor de GP T12.
    Pe bune ca esti in eroare, arma este destul de suficienta sa poti face fata la un eveniment nefericit.Ce a postat Sorin mai sus chiar nu te suceste ?Vad ca esti bun la dat din gura, dupa tine cine nu este de aceiasi parere cu tine sunt cocalari.RUSINE MAN!!!!!

    • optimvs spune:

      Hai ca ai inteles fix nimic. Faptul ca un om are alta opinie decat mine nu-l face cocalar. In schimb, faptul ca unu’ de pe net vine aici sa comenteze si tot ce poate produce din bezna mintii lui este o zicere gen ‘mustata ta pana corbului’ da indicii clare in acest sens. Iar cand celalat argument sunt zisele bietului ‘Sorin’, alt ilustru anonim care posta linkuri spre filmulete in care era impuscata o bucata de slana acoperita cu o geaca, deja cred ca s-a lamurit toata lumea care-i treaba.
      Ca sa fie clar: chestii gen ‘am eu grand power t12, habar n-ai ce zici’, ‘ia stai sa te impusc sa vedem cum iti merge’, ‘iti zic eu ca rupe’ samd sunt semne de intelect precar si cocalarie cat cuprinde. Asta din cauza ca eu am postat aici chestii cat se poate de obiective, cum ar fi un filmulet in care vede fiecare cu ochii lui prin cate pagini trece bila trasa din aceasta pocnitoare. Ba chiar am citat si zicerile importatorului despre munitia furnizata etc. Cine are cap sa priceapa intelege imediat, cine nu are e liber sa-si ia pocnitoarea.

  14. Vlad spune:

    ~60-70 de foi opresc alicele, 200 (cam) opresc .22, 500 de foi opresc .45 ACP

    daca bila de cauciuc se comporta similar cu alicele.. concluzia o trageti singuri

    • optimvs spune:

      Tu faci vreo secunda diferenta intre 7 yarzi (distanta de la care trage baiatul asta, dupa propria lui estimare) si 1-1.2 metri (distanta de la care trage rusul din clipul postat de mine? 😆
      Sigur ca o faci, doar ca voi vanzatorii de pocnitori sunteti realmente disperati.
      Cum spuneam in cuprinsul articolului: „Astfel încât, pe măsurate, o bilă de cauciuc care are 150J la gura ţevii mai are abia 50J la 3 metri distanţă. Adică fix energia dată de pumnul unui bărbat adult, normal dpdv fizic.”
      La 7 yarzi (adica vreo 6.4m) sunt curios daca bila aia de cauciuc mai reuseste macar sa strapunga ceva din cartea tehnica a masinii sau lasa doar o adancitura mica pe coperta? 😆

  15. Vlad spune:

    1. nu comercializez arme (letale sau neletale) sau jucarii de airsoft. nu am tras niciodata cu neletala, ci doar cu 9mm in poligon. am dat de blog intamplator, cautand info pentru un amic
    2. nu pot da cu pumnul cu 50j la 3 metri. si nici la 1 metru si jumatate. desi sunt adult, normal dpdv fizic
    3. nu imi doresc sa fiu vreo data de partea gresita a unui pistol, fie el si neletal

    faptul ca la 1 metru strapunge 50 de foi de hatie o face suficient de periculoasa dpmdv astfel incat sa necesite autorizare.

    ceea ce tu ocolesti in toata expunerea ta (coerenta de altfel) este factorul de intimidare pe care o arma neletala il are (scoasa din toc in conditiile legii, si folosita pentru a trage in aer un foc de avertisment, pentru a o diferentia de pocnitorile de airsoft).

    este similar cu alarma de la masina, care va face ca 90% dintre posibilii pacalici sa renunte. ceilalti 10% nu se vor speria nici de alarma, nici de neletala.

    ps: astept insa sa-mi explici cum dai 7-8 pumni cu 50J in 2-3 secunde la 3 metri 😀 (evident ca sunt sarcastic, dar vad ca exemplul asta a devenit un leit-motiv pentru tine).

    • optimvs spune:

      Desigur, nu comercializezi dar ai simtit nevoia sa scrii cearsafuri cu dezinformari in apararea pocnitorilor pentru ca ai vazut ca se facea o mare nedreptate, nu? 😆 Hai zau asa… 😆

      Referitor la argumente, daca li se poate spune asa, vad ca ai trecut cu nonsalanta peste mica ta tentativa de dezinformare din postul precedent. Totusi cum e cu 1,2 metri vs 7 yarzi (6,4m)? Sunt tot aia? 😆

      In rest, factorul de intimidare despre care vorbesti pur si simplu nu exista in Romania. Pentru ca toata lumea stie ca pistoale au doar politisti, procurori samd. Deci slabanogul de 1.65 si 55 de kile care va scoate pocnitoarea nu va descuraja cu nimic tiganul cu ceafa groasa care se pregatea sa-l ia la omor.

      Sigur ca nu dai cu pumnul la 3m dar as vrea sa vad si eu cati proprietari de pocnitori de-astea au sangele rece necesar pentru a astepta ca agresorul sa ajunga la 1-2m pentru a trage un foc tintit. Iar daca altercatia incepe cand agresorul e deja la 3m iti garantez eu ca nu mai apuci nici sa scoti pistolul din toc, darmite sa-l armezi si sa ochesti (nu te obosi sa-mi spui povesti despre umblat prin oras cu cartus pe teava, am mai ras pe tema asta si cu alte ocazii).

  16. Nela spune:

    Optimvs,argumentele tale sunt corecte d.p.d.v tehnic,balistic si psihologic,eu personal am cunoscut psihopati (oameni fara constiinta morala si fara remuscari) care nu au frica de nimeni si de nimic,cu atat mai putin de niste jucarii mimetizate pe post de „arme”. Dar,fiindca sunt femeie, si cu psihopatii trebuie in orice caz sa ma apar si sa le arat ca sunt mai ” psihopata ” ca ei (tradus :sange rece si ca nu mi-e frica de nimeni),dilema mea pentru autoaparare este urmatoarea:de la o distanta de maxim 3-4 metri (agresorul in fata mea ) ce arma neletala ma sfatuiesti sa folosesc,un pistol sau taser??? Eu as opta pentru taser,dar in Romania nu se gasesc dintr-alea foarte puternice,cum sunt in America ,din cate am citit si m-am informat pana acum taserele din comertul din Romania sunt slabe,deci cam tot aceeasi mancare de peste ca si cu pistoalele cu bile.

    • optimvs spune:

      Nici una, nici alta. Sa-mi spui si mie cand apuci tu sa scoti pistolul sau taserul din poseta? Nu mai discut de bagat cartus pe teava etc.
      Pentru femei, intr-o tara ca Romania, cel mai eficient cred ca e un spray profesional, ceva gen First Defense samd . Tub mic, care sa incapa in buzunar. Dai cu el si fugi zbierand dupa ajutor.
      Povestile cu femeia pistolar sunt imbecilitati ale vanzatorilor de pocnitori. In 90% din cazuri o femeie nu are nici macar unde sa tina un pistol de dimensiuni normale, mai ales vara.
      Sau ma rog, daca te vezi purtand toamna „hamuri” pe sub taior… 😆

  17. "Alt cocalar" spune:

    Deci si prin urmare conform parerilor super-argumentate ale lui Optimvs avem 2 posibilitati:
    – fie ne izolam fiecare in casa proprie (sarma ghimpata la greu si provizii alimentare pana prin 2048)
    – fie ne cumparam fiecare cate un Abrams (si am rezolvat si problema locurilor de parcare de prin tara) … ce simplu dn. Optimvs
    Si deci … pana la urma ce ne cumparam ?, ca poate totusi eu „cocalar” iubitor de pocnitori caut ceva sa ma satisfaca. Glont nu am voie, spray folosesc pentru igiena, iar de aparate pe curent nu sunt incantat !
    Faptul ca tie personal nu iti place un anumit produs asta nu inseamna ca nu se potriveste unei plaje de posibile clientele… aceasi clientela care poate alege strainatatea pentru un concediu, o masina frantuzeasca sau japoneza, etc.
    Am citit commenturile tale si esti exact ca acela care intrebat ce masina de lux, sedan, frumoasa si atragatoare, dotata si fiabila, intre un Jaguar si Aston sau Chrysler sa aleaga, merge INTOTDEAUNA pe Golf 4 sau BeEmW seria 5.

    AM INTELES cu totii ca ai o problema cu GP12, dar te rog, un pic de maturizare nu strica. Suntem oameni diferiti cu probleme diferite. Eu personal imi permit o arma neletala scumpa, iar de aici concluzia ca voi alege exact cea mai buna arma din aceasta gama. Promit ca atunci cand devin magistrat, trec pe arme cu glont si sterg postarea aceasta … ba te si invit la o poveste vanatoreasca despre „amaratii” de „cocalari” cu pocnitorile lor de GP. Ce zici ?

    • optimvs spune:

      Am lasat comentariul asta ca sa vedeti cam care e nivelul intelectual al cocalarilor care-si cumpara asa ceva.
      Zice individul: „Glont nu am voie, spray folosesc pentru igiena, iar de aparate pe curent nu sunt incantat !”
      Dupa care, firesc, da sfaturi despre maturizare 😆 , zice de aia care cred ca Golful e sedan de lux etc.

      Intelegeti desigur ideea pe care a reusit s-o exprime desi nu-si dorea asta: un banal spray, desi infinit mai eficient in 99% din situatii decat pocnitoarea GP T12, nu e suficient pentru valoarea lui 😆
      Gicule, fii atent la mine: pentru igiena se folosesc apa si sapunul, deodorantul este strict cosmetic. Stai jos, nota 1.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: