Meciul cu Ungaria, între încăpăţânarea tâmpă a lui Piţurcă şi norocul său nefiresc

Dacă am spune că România a jucat în 10 oameni meciul cu Ungaria am greşi, pentru că un om care nu este pe teren nu poate rata cu poarta goală şi nu are cum să reuşească să-şi „facă” în afara terenului o minge când a scăpat singur cu portarul. Bogdan Stancu, prezent 93 de minute pe teren din încăpăţânarea tâmpă a lui Piţurcă, a reuşit aceste două „performanţe” plus multe alte „chifle” demne de un jucător din divizia C, nu de un titular al echipei naţionale. Şi, cu toate astea, plus forma slabă prinsă de câţiva componenţi de bază ai Naţionalei, România a reuşit să scoată un 2-2 nemeritat dar util în deplasarea cu Ungaria.

Evident, lucrul ăsta ne arată ce victimă sigură era Ungaria dacă România alinia cea mai bună echipă posibilă şi avea un antrenor care să se remarce mai mult prin calităţile de tactician şi mai puţin prin norocul nefiresc.  Nici măcar nu era nevoie să fii vreun antrenor de top ca să faci din mers ajustările care ne-ar fi adus aproape sigur 3 puncte mari cu Ungaria:  Bogdan Stancu trebuia să zboare de pe teren cu mult înainte de minutul 44 în care a ratat cu poarta goală,  Maxim fiind soluţia evidentă pe postul respectiv. Chipciu, aflat în mare formă, putea fi introdus la pauză în locul unui Torje neconvingător, iar a treia schimbare putea fi păstrată pentru final, ca să nu riscăm să rămânem în 10 după vreo accidentare.

Mi-e greu să cred că schimbările astea, pe care le-a „văzut” probabil jumătate din ţară, nu le-a văzut şi Piţurcă. Doar că logica piţurciană funcţionează după criterii gen „bag formula de echipă cu care am câştigat în Turcia”, „nu-l schimb pe Bogdan Stancu pentru că toată lumea vrea asta iar pe mine mă enervează să-i ascult pe alţii”, „hai că acum vine 6-6 şi m-am scos” etc etc. Numai că pare de neînţeles de ce Mircea Sandu nu încearcă să-l cheme puţin la ordine pe un selecţioner care, orbit de o victorie utilă, muncită dar nu decisivă cu Turcia a început să se comporte din nou de parcă Naţionala ar fi moşia lui.

Sigur, Mircea Sandu s-a fript rău cu Răzvan Lucescu, un „antrenor” care, prin comparaţie, îl face pe Piţurcă să pară un titan al acestei meserii. Aşa că e normal să fie prudent, dar numai până în momentul în care devine evident că superstiţiile şi încăpăţânarea lui Piţurcă pot compromite calificarea.  Când vezi că un antrenor insistă să joace un meci întreg în 10, e normal, în calitate de preşedinte de Federaţie, să-i arăţi un pic pisica, măcar cât să te asiguri că nu ne mai mănâncă el zilele şi la următorul meci cu „motanul” Bogdan Stacu…

P.S.  Sper că realizează toată lumea că fără „drogatul” şi bătăuşul Mutu azi eram fiii ploii…  Pacat ca acest fotbalist de mare talent nu a fost in stare sa duca o viata mai ordonata, care i-ar fi permis sa bata recordul lui Hagi in urma cu multi ani…

P.P.S. N-au trecut 2 minute de când comentatorii au zis că l-a lăsat norocul pe Piţurcă până când Chipciu a egalat.  Parcă îl invocaseră pe Satana…

Anunțuri

4 Responses to Meciul cu Ungaria, între încăpăţânarea tâmpă a lui Piţurcă şi norocul său nefiresc

  1. cobol spune:

    Eu zbieram in fata televizorului „acoate-l odata pe Bogdan Stancu idiotule”. Daca nervii telespectatorilor puteau ucide, Piturca era acum dezintegrat, nu mai ramane din el nici bratara de la ceas.
    Cum e posibil sa fii asa tampit si sa antrenezi la un asemenea nivel?

  2. optimvs spune:

    Parca e Piturca singurul exemplu de om mediocru ajuns intr-o functie prea inalta pentru el doar ca urmare a apetitului pentru intrigi, smenuri, combinatii?

    In orice caz, in seara asta a depasit orice masura. Cred ca daca pierdeam iesea lumea in strada, l-au salvat Mutu, Maxim si Chipciu. Plus, desigur, norocul lui nefiresc.

  3. Burgermeister spune:

    Piturca are comision la un eventual transfer al lui Bogdan Stancu, altfel nu se explica. Nici macar el nu e asa tampit sa-l tina pe mortul ala un meci intreg in teren daca nu-i iese ceva din asta.

  4. optimvs spune:

    Sa fim seriosi, poate de-asta l-o fi bagat titular, dar pe urma a fost doar incapatanarea lui. Cand vezi ca un om nu joaca absolut nimic, ba se mai face si de ras, nu-l lasi acolo 93 de minute pe post de bufon. Mai ales daca ai interes sa-i creasca nitel cota, nu sa-i scada…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: