Condamnarea lui Becali: ce câştigă şi ce pierde România

 În tot valul de neştiri cu Becali revărsat asupra României în ultimele zile, printre toate „analizele” despre ce vrei şi ce nu vrei, nimeni nu a pus în discuţie poate cel mai important subiect: ce câştigă şi ce pierde România prin condamnarea întâiului oier al ţării?  Aşa că îmi propun să iau pe rând efectele pozitive şi negative ale aceste sentinţe, ca să vedem în final dacă trăgând linie şi adunând ieşim pe plus sau pe minus, cu sau fără virgulă:

A. Efecte pozitive

 1. În mod cert falimentul „modelului Becali” ar putea să aibă un impact pozitiv asupra societăţii româneşti în ansamblul său. De peste 10 ani, un oier primitiv, pervers, perfid, incult, ghiolban şi, mai presus de toate, parvenit prin mijloace necinstite se revarsă asupra României de pe micile ecrane, pe post de model de succes. Şi este asimilat ca atare, mai ales deoarece pentru omul simplu defectele lui Becali menţionate mai sus nu sunt mereu foarte evidente. Asta în timp ce calităţi precum milostenia, capacitatea de a le sări LA TIMP în ajutor celor ajunşi la nevoie, credinţa sinceră în Dumnezeu, dragostea faţă de familie etc  sunt percepute ca atare de orice român. Aşa se face că, în ciuda evidenţei, Becali este perceput în mod pozitiv de marea majoritate a locuitorilor acestei ţări şi chiar a românilor plecaţi la muncă în străinătate în ultimii 10 ani.

 Modelul Becali este extrem de toxic pentru că, în loc să promoveze reuşita prin muncă cinstită sau prin calităţi de excepţie, nu face altceva decât să acrediteze ideea că trebuie să mituieşti pe toată lumea ca să ajungi în vârf, de unde îţi poţi răcni în voie inepţiile oricât ai fi de needucat.  Eventual mai faci o donaţie la muntele Athos, mai ridici o biserică în vreun sat şi gata, se iartă fraudele comise pe scară largă.  Falimentul acestui model ar trebui să-i aducă pe români la realitate.

2. Deşi Becali este perceput pozitiv de majoritatea (largă) a populaţiei, cam toţi cei care urmăresc cât de cât viaţa publică ştiau că povestea cu terenul MApN din Pipera a reprezentat o crasă ilegalitate. Şi că de aici a început „fenomenul Becali”.  Cu alte cuvinte, pentru această categorie de cetăţeni cât de cât informaţi (între care se regăsesc mulţi formatori de opinie la nivel micro)  condamnarea lui Becali reprezintă un semnal că braţul lung al legii te poate ajunge şi în curtea palatului propriu, chiar dacă eşti în direct la 3 televiziuni deodată de câteva ori pe lună.

3. Cu Becali la puscărie, televiziunile (în special cele de ştiri, dar nu numai) vor fi nevoite să-ţi caute alţi „clienţi permanenţi” dintre care unii vor fi poate ceva mai „şlefuiţi” decât Becali.  Cu alte cuvinte, poate se vor revărsa în capul românilor opinii niţel mai articulate decât cele izvorâte din bezna mintii unui cioban.  Şi oricât ar părea de perimate expresii ca „rolul educativ al televiziunii” nu rămâne decât să sperăm că telespectatorii vor avea parte (volens-nolens) de un standard ceva mai ridicat.

B. Efecte negative

1. Din nefericire, sentinţa dată împotriva lui Becali seamănă izbitor cu cea dată împotriva lui Adrian Năstase: pentru toată lumea era clar ce s-a întâmplat în cazurile respective, dar DNA-ul nu a fost în stare să aducă probe.  Dacă Năstase a fost condamnat pe bază de „e clar că” şi „să dăm un exemplu” (am citat nu foarte exact din motivarea sentinţei, dar asta era ideea) în cazul lui Becali s-a recurs la un artificiu. Nu a fost incriminat (cum era corect) pentru dare de mită sau de foloase necuvenite ci pentru complicitate la abuz în serviciu. Ori acest lucru decredibilizează Justiţia din România în ochii foarte multor cetăţeni ai aceste ţări. Şi, mai grav, deschide larg calea pentru o acţiune la CEDO întrucât Becali nu avea nici o calitate din care să poată fi complice la infracţiunea de abuz în serviciu.

2. Dacă Becali va avea câştig de cauză la CEDO (probabil după ispăşirea sentinţei, datorită numărului mare de dosare pe care le are de rezolvat Curtea)  iar averea sa va fi în mare parte intactă, ne putem aştepta la efecte socio-politice aproape incalculabile. Nimic nu-l va împiedica să pozeze în martir care a ispăşit degeaba o sentinţă injustă şi putem fi siguri că va face asta pe toate posturile TV la ore de maximă audienţă. Iar popularitatea sa (oricum destul de ridicată) va atinge cote uriaşe. Justiţia va fi total decredibilizată, de data asta  în ochii marii majorităţi a populaţiei.

 Iar efectele care s-ar putea produce prin asocierea unui asemenea personaj (probabil motivat şi de dorinţa de răzbunare) cu un partid extremist ar putea avea efecte grave şi pe scena politică.

Concluzie:

1. În general vorbind oamenii ar trebui condamnaţi doar pe bază de probe indubitabile, dar în cazul unui personaj ca Becali autorităţile trebuiau să sufle şi-n iaurt şi să-l condamne doar cu probe zdrobitoare, pe care le putea înţelege şi cel mai nepregătit om.  Asta cu atât mai mult cu cât toată lumea a văzut cum Adrian Năstase a intrat în puşcărie fiind perceput de populaţie ca un fost premier corupt şi a ieşit fiind perceput de aceeaşi populaţie ca mucenic martirizat de  Justiţia băsistă.

 Trebuie apreciat la justa valoare faptul că ÎN ACEST MOMENT majoritatea românilor nu au o părere bună despre condamnarea lui Becali. E uşor de imaginat care vor fi opiniile dacă Becali câştigă la CEDO.

2. Cea mai deşteaptă chestie pe care o puteau face autorităţile statului în frunte cu SRI era să-l lase pe Becali să fugă din ţară când a încercat să spele putina cu o zi înainte de pronunţarea sentinţei.  În loc să poată poza în martir, acesta ar fi devenit pentru toată lumea un individ care, folosindu-se de banii săi, s-a sustras pedepsei primite. Pe scurt, un fugar.  Urmau alte dosare, în care se puteau da sentinţe mult mai mari pentru un individ care se sustrage deja unei pedepse etc etc. 

 Evident, s-ar fi creat o furtună într-un pahar cu apă de genul „ce păzeşte SRI, cum a putut pleca de sub nasul lor”  dar asta ar fi durat câteva zile, mai ales că, la ora respectivă Becali nu avea interdicţie de a părăsi România.

3. Dacă tot s-a ajuns până aici, autorităţile au acum obligaţia să se asigure că scenariul „Becali martirul care a învins statul banditesc la CEDO” nu va fi posibil.  Clanul Becali trebuie destructurat, averea obţinută prin prejudicierea statului trebuie confiscată, celelalte dosare ale lui Becali trebuie finalizate cu sentinţe inatacabile.

 Altfel riscăm să ne trezim peste vreo doi ani în plin coşmar, cu Becali pe post de Mesia scăpat din ghiarele unui Pilat incompetent.

P.S. A nu se înţelege de aici că susţin Doamne-fereşte ideea că Becali ar trebui lichidat fizic sau adus la sapă de lemn. Ce a câştigat prin mijloace legale (sau care nu pot fi dovedite ca fiind ilegale) să-şi păstreze în continuare, ca orice om.

16 Responses to Condamnarea lui Becali: ce câştigă şi ce pierde România

  1. antioaie spune:

    Pe vremea lui Ceausescu te impuscau pentru prejudiciu mai mare de 1 milion de lei adus statului. Au fost cateva cazuri, nu doar unul singur.
    Acum ia sa se faca un sondaj de opinie sa vedem cati romani ar sta 3 ani in celula VIP pentru cateva zeci daca nu sute de milioane de euro?

  2. optimvs spune:

    Intr-adevar si asta e un aspect de luat in calcul. Daca Becali scapa basma curata, fiind albit de CEDO, chiar si aia care o sa inteleaga ca a fost albit pe vicii de procedura nu pe fond o sa spuna „pai nu merita sa furi daca reusesti sa furi mult? Ai bani de avocati sa te bati cu statul pana castigi.”

    Asta e marele risc.

  3. Bugermeister spune:

    Becali e un personaj complex, i-ai punctat bine calitatile si defectele. Dar nu cred ca ar merita sa se tina astia de capul lui pana il termina dpdv public, pana la urma n-a omorat pe nimeni.

  4. optimvs spune:

    Poti sa faci ingrozitor de mult rau fara sa omori pe cineva. Cred ca asta e un mod gresit de a pune problema.

    Era altceva ca Becali sa fi fost unul dintre multii indivizi care au furat statul de zeci sau sute de milioane si acum isi papa banii in liniste prin vreo insula din Caraibe. In cazurile astea paguba se rezuma doar la banii furati.

    In cazul lui Becali insa paguba e mult mai mare, pentru ca „modelul Becali” distruge tara asta la nivelul mentalului colectiv.

  5. cenusarul spune:

    sa stam calmi: il gratiaza baselu peste o luna si devine cel mai iubit presedinte roman, de la Iliescu incoace.

  6. optimvs spune:

    Stau foarte calm, asta e cu desavarsire imposibil. Nu-i dau voie licuricii 😉
    Oricum, cred ca nici el nu e chiar atat de iresponsabil, nici nu vreau sa ma gandesc cu ce gura ar iesi Becali din inchisoare daca ar fi gratiat.

  7. antioaie spune:

    Depinde cati ies in sondaje ca ar aproba gratierea. Daca e pe la 80% il gratiaza orice-ar fi.

  8. optimvs spune:

    Cred ca si tu si cenusarul traiti cu impresia (fasa) ca Basescu e acolo de capul lui 😉

  9. GreuDeGasitID spune:

    Ce treaba are licuriciul cu oierul? Ce tot vorbesti! Da ma rog, sunt invatat cu metodele tale de subminare.
    Basescu este suficient de parsiv si este in stare sa il gratieze dar nu cred ca o sa faca asta. Probabil a desfacut sampania 🙂

    Si sa te laud un pic.
    Am urmarit discutiile de la tv si de pe bloguri legate de condamnarea lui Becali (alea de la tv sunt de o mizerie absolut incredibila) si doar de la tine am aflat de chestia cu complicitate la abuz în serviciu.
    Iar asta cu CEDO probabil abia pt o saptamana o sa fie luata la frecat in presa.

    Chestia cu destructurarea clanului este o poveste. Dificila chiar si in statele civilizate. Nu era un Becali in procesul cu transferurile?

  10. optimvs spune:

    A preluat-o acum ciutacu pe asta cu complictatea la abzuzul in serviciu, l-a chemat pe avocatul lui Becali si incearca sa inteleaga ce-i explica ala. 😆 E in direct de vreo jumatate de ora.

    Clanul Becali nu inseamna doar aia doi veri din dosarul transferurilor. Aptoape toata averea lui Becali e pe numele a tot felul de nepoti, lui nici sa vrea astia sa-i confiste ceva nu prea au mare lucru sa-i ia.

    Cat despre licurici, doar nu iti inchipui ca poate Basescu sa gratieze de capul lui dupa ce Macovei latra la Bruxelles ca Antonescu si Ponta dau lovitura de stat ca sa-l gratieze pe Nastase? 😉

  11. GreuDeGasitID spune:

    vorbim de licuriciul european? si treaba are Nastase? rtv titreaza Macovei: Antonescu si Ponta vor sa il gratieze pe Becali

  12. optimvs spune:

    Cum ce treaba are Nastase? Macovei latra asta vara ca Antonescu si Ponta dau lovitura de stat ca sa-l gratieze pe Nastase. Deci cum ar da acum ca Basescu sa-l gratieze pe Becali? 😆

  13. GreuDeGasitID spune:

    Ce tot vorbesti? Compari situatia lui Nastase cu Becali?

  14. optimvs spune:

    Nu, compar delirurile lui Macovei despre gratierea lui Nastase cu astea noi, despre gratierea lui Becali 😆

    Poate nu esti la curent ca acum a declarat ca Ponta si Antonescu pregatesc emotional terenul pentru cererea de gratiere a lui Becali 😉

  15. GreuDeGasitID spune:

    Nu, de fapt spui ca licurici se vor opune gratierii lui B asa cum se crede ca s-au opus gratierii lui N. Iar eu nu cred asta. Nu cred ca intereseaza problema asta pt hotare.

    Usl are tot interesul ca B sa faca puscarie si sa iasa ca un erou, mai ales unu antibasescu (ala care l-a bagat la puscarie si a refuzat sa il gratieze)
    Dar are si tot interesul sa faca valuri pe chestia cu gratierea ca sa pice prost basescu la prostime atunci cand va refuza. Desigur daca il gratiaza pica prost in fata basistilor si a oamenilor normali din tara asta.

  16. optimvs spune:

    Te inseli. Becali e parlamentar si fost europarlamentar, patron la un club de fotbal cunoscut in Europa. Asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca aberatiile debitate de el erau preluate destul de des in tabloidele de afara. Condamnarea lui a fost prezentata in presa straina, se bifeaza acolo pe rabojul pentru Schengen.

    Cat despre USL, pur si simplu te contrazici. E logic ca au interesul sa iasa din inchisoare pe post de Jianu scapat din mainile poterei basiste. Nu au insa nici cel mai mic interes sa faca presiuni pentru gratiere, pentru simplul motiv ca o gratiere semnata de Basescu ar strica tot scenariul cu Jianu 😆 si i-ar permite matrozului sa recastige o parte din popularitatea pierduta.

Lasă un răspuns către optimvs Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.