Condamnarea lui Becali: ce câştigă şi ce pierde România

 În tot valul de neştiri cu Becali revărsat asupra României în ultimele zile, printre toate „analizele” despre ce vrei şi ce nu vrei, nimeni nu a pus în discuţie poate cel mai important subiect: ce câştigă şi ce pierde România prin condamnarea întâiului oier al ţării?  Aşa că îmi propun să iau pe rând efectele pozitive şi negative ale aceste sentinţe, ca să vedem în final dacă trăgând linie şi adunând ieşim pe plus sau pe minus, cu sau fără virgulă:

A. Efecte pozitive

 1. În mod cert falimentul „modelului Becali” ar putea să aibă un impact pozitiv asupra societăţii româneşti în ansamblul său. De peste 10 ani, un oier primitiv, pervers, perfid, incult, ghiolban şi, mai presus de toate, parvenit prin mijloace necinstite se revarsă asupra României de pe micile ecrane, pe post de model de succes. Şi este asimilat ca atare, mai ales deoarece pentru omul simplu defectele lui Becali menţionate mai sus nu sunt mereu foarte evidente. Asta în timp ce calităţi precum milostenia, capacitatea de a le sări LA TIMP în ajutor celor ajunşi la nevoie, credinţa sinceră în Dumnezeu, dragostea faţă de familie etc  sunt percepute ca atare de orice român. Aşa se face că, în ciuda evidenţei, Becali este perceput în mod pozitiv de marea majoritate a locuitorilor acestei ţări şi chiar a românilor plecaţi la muncă în străinătate în ultimii 10 ani.

 Modelul Becali este extrem de toxic pentru că, în loc să promoveze reuşita prin muncă cinstită sau prin calităţi de excepţie, nu face altceva decât să acrediteze ideea că trebuie să mituieşti pe toată lumea ca să ajungi în vârf, de unde îţi poţi răcni în voie inepţiile oricât ai fi de needucat.  Eventual mai faci o donaţie la muntele Athos, mai ridici o biserică în vreun sat şi gata, se iartă fraudele comise pe scară largă.  Falimentul acestui model ar trebui să-i aducă pe români la realitate.

2. Deşi Becali este perceput pozitiv de majoritatea (largă) a populaţiei, cam toţi cei care urmăresc cât de cât viaţa publică ştiau că povestea cu terenul MApN din Pipera a reprezentat o crasă ilegalitate. Şi că de aici a început „fenomenul Becali”.  Cu alte cuvinte, pentru această categorie de cetăţeni cât de cât informaţi (între care se regăsesc mulţi formatori de opinie la nivel micro)  condamnarea lui Becali reprezintă un semnal că braţul lung al legii te poate ajunge şi în curtea palatului propriu, chiar dacă eşti în direct la 3 televiziuni deodată de câteva ori pe lună.

3. Cu Becali la puscărie, televiziunile (în special cele de ştiri, dar nu numai) vor fi nevoite să-ţi caute alţi „clienţi permanenţi” dintre care unii vor fi poate ceva mai „şlefuiţi” decât Becali.  Cu alte cuvinte, poate se vor revărsa în capul românilor opinii niţel mai articulate decât cele izvorâte din bezna mintii unui cioban.  Şi oricât ar părea de perimate expresii ca „rolul educativ al televiziunii” nu rămâne decât să sperăm că telespectatorii vor avea parte (volens-nolens) de un standard ceva mai ridicat.

B. Efecte negative

1. Din nefericire, sentinţa dată împotriva lui Becali seamănă izbitor cu cea dată împotriva lui Adrian Năstase: pentru toată lumea era clar ce s-a întâmplat în cazurile respective, dar DNA-ul nu a fost în stare să aducă probe.  Dacă Năstase a fost condamnat pe bază de „e clar că” şi „să dăm un exemplu” (am citat nu foarte exact din motivarea sentinţei, dar asta era ideea) în cazul lui Becali s-a recurs la un artificiu. Nu a fost incriminat (cum era corect) pentru dare de mită sau de foloase necuvenite ci pentru complicitate la abuz în serviciu. Ori acest lucru decredibilizează Justiţia din România în ochii foarte multor cetăţeni ai aceste ţări. Şi, mai grav, deschide larg calea pentru o acţiune la CEDO întrucât Becali nu avea nici o calitate din care să poată fi complice la infracţiunea de abuz în serviciu.

2. Dacă Becali va avea câştig de cauză la CEDO (probabil după ispăşirea sentinţei, datorită numărului mare de dosare pe care le are de rezolvat Curtea)  iar averea sa va fi în mare parte intactă, ne putem aştepta la efecte socio-politice aproape incalculabile. Nimic nu-l va împiedica să pozeze în martir care a ispăşit degeaba o sentinţă injustă şi putem fi siguri că va face asta pe toate posturile TV la ore de maximă audienţă. Iar popularitatea sa (oricum destul de ridicată) va atinge cote uriaşe. Justiţia va fi total decredibilizată, de data asta  în ochii marii majorităţi a populaţiei.

 Iar efectele care s-ar putea produce prin asocierea unui asemenea personaj (probabil motivat şi de dorinţa de răzbunare) cu un partid extremist ar putea avea efecte grave şi pe scena politică.

Concluzie:

1. În general vorbind oamenii ar trebui condamnaţi doar pe bază de probe indubitabile, dar în cazul unui personaj ca Becali autorităţile trebuiau să sufle şi-n iaurt şi să-l condamne doar cu probe zdrobitoare, pe care le putea înţelege şi cel mai nepregătit om.  Asta cu atât mai mult cu cât toată lumea a văzut cum Adrian Năstase a intrat în puşcărie fiind perceput de populaţie ca un fost premier corupt şi a ieşit fiind perceput de aceeaşi populaţie ca mucenic martirizat de  Justiţia băsistă.

 Trebuie apreciat la justa valoare faptul că ÎN ACEST MOMENT majoritatea românilor nu au o părere bună despre condamnarea lui Becali. E uşor de imaginat care vor fi opiniile dacă Becali câştigă la CEDO.

2. Cea mai deşteaptă chestie pe care o puteau face autorităţile statului în frunte cu SRI era să-l lase pe Becali să fugă din ţară când a încercat să spele putina cu o zi înainte de pronunţarea sentinţei.  În loc să poată poza în martir, acesta ar fi devenit pentru toată lumea un individ care, folosindu-se de banii săi, s-a sustras pedepsei primite. Pe scurt, un fugar.  Urmau alte dosare, în care se puteau da sentinţe mult mai mari pentru un individ care se sustrage deja unei pedepse etc etc. 

 Evident, s-ar fi creat o furtună într-un pahar cu apă de genul „ce păzeşte SRI, cum a putut pleca de sub nasul lor”  dar asta ar fi durat câteva zile, mai ales că, la ora respectivă Becali nu avea interdicţie de a părăsi România.

3. Dacă tot s-a ajuns până aici, autorităţile au acum obligaţia să se asigure că scenariul „Becali martirul care a învins statul banditesc la CEDO” nu va fi posibil.  Clanul Becali trebuie destructurat, averea obţinută prin prejudicierea statului trebuie confiscată, celelalte dosare ale lui Becali trebuie finalizate cu sentinţe inatacabile.

 Altfel riscăm să ne trezim peste vreo doi ani în plin coşmar, cu Becali pe post de Mesia scăpat din ghiarele unui Pilat incompetent.

P.S. A nu se înţelege de aici că susţin Doamne-fereşte ideea că Becali ar trebui lichidat fizic sau adus la sapă de lemn. Ce a câştigat prin mijloace legale (sau care nu pot fi dovedite ca fiind ilegale) să-şi păstreze în continuare, ca orice om.