Cici de la Sistem, dovada vie că limbismul tipic ceauşismului face carieră şi în băsism

 Vă spun cu toată sinceritatea că până ieri habar n-aveam pe ce s-a bazat ascensiunea politică a lui Ciprian Mihai Rogojan, alias Cici de la Sisitem şi, sincer vorbind, nici nu mă interesa. Că o fi nepot de afacerist local sau fiu de fost ştab comunist, că o fi dat din coate pe cont propriu (nu râdeţi 😆 ) mă durea în cot câtă vreme omul părea că-ţi vede de treabă şi că participarea lui la viaţa politică înseamnă altceva decât o limbă înfiptă până în colonul sigmoid al vreunui puternic al zilei.

 Ei, dar apele se agită în PDL şi se apropie momentul când fiecare dintre parlamentarii portocalii va trebui să aleagă definitiv  între tătucul chior care a fost atâţia ani locomotiva electorală a partidului şi lipsiţii de charismă Blaga&Videanu,  care ştiu al naibii de bine să mobilizeze organizaţiile locale, să numere voturile şi, în general vorbind, să facă toate acele lucruri absolut indispensabile în ţara lui „în urnă intră cine vrea dar din urnă iese cine trebuie”. Aşa că dl. Cici de la Sistem a simţit nevoia să ne fericească ieri cu următoarea postare pe facebook:

 

screenshot de pe contul de facebook al lui Cici de la Sistem

screenshot de pe contul de facebook al lui Cici de la Sistem

 

 Evident, sublinierile îmi aparţin.  Şi justifică din plin textul postării mele, întrucât una e să-ţi regizezi o întâlnire cu Băsescu în largul mării (plus poze „populare” la bustul gol), ca să priceapă toată lumea cui îi esti loial şi cu totul alta e să începi să tragi limbi de care s-ar jena şi cei mai vomitivi lăudători ai precedentului „mare cârmaci”.

 Ca să scrii că Băsescu e „un om în a cărui privire îţi citeşti răspunsul propriilor întrebări nerostite” trebuie nu doar să fii complet lipsit de simţul penibilului (în fond amândoi ochii lui Băsescu e cam greu să-i priveşti în acelaşi timp, cel puţin dacă nu eşti cameleon – la propriu) dar să ai şi o vocaţie a linguşirii demnă de servitorii lui Caligula sau Nero. Nu mai vobesc de faptul că pentru a vedea ceva din ochii lui Băsescu prin ochelarii de soare pe care îi purta acesta trebuia să fii antrenat de profesorul Xavier.

  Iar ca să plusezi şi cu un „am avut impresia că (…) aştepta să îi aduc veşti de acasă” când chiorul a venit la yachtul tău într-un speedboat de două locuri, tipic cocalarilor cu bani, trebuie să ai în ADN ceva din genele unor Bobu sau Postelnicu. 

 Pe scurt, Cici de la Sistem a pierdut ocazia să tacă sau, dacă asta nu se putea, măcar să facă act de supunere faţă de Băsescu într-un mod care să nu insulte inteligenţa românilor şi să nu-i oripileze pe cei care îşi mai amintesc cele mai oribile excese ale „Epocii de aur”. Epocă în care, să nu uităm, actualul tătuc al lui Cici ajungea şef al agenţiei Navrom de la Anvers pe semnătura Elenei Ceauşescu.

Anunțuri

10 Responses to Cici de la Sistem, dovada vie că limbismul tipic ceauşismului face carieră şi în băsism

  1. cobol spune:

    Bobu si Postelnicu nu aveau rafinamentul acestui tanar artist post-decembrist, se multumeau sa-l lase pe cizmar sa castige la septic si sa-i spuna „da sefu” la orice spunea. Baiatul asta se apropie de performantele alora care apareau cu texte in „Omagiu”.

  2. optimvs spune:

    Pai e si el un fel de artist, nu? Cat era sa-si mai rupa mainile batand in butoaie? Si-a dat seama ca spalatul cu limba e mai lucrativ, cel putin in Romania…

  3. GreuDeGasitID spune:

    Scarbos!

  4. optimvs spune:

    Limbile lui Cici sau poza lui Basescu la bustul gol? Sau amandoua? 😆

  5. bugermeister spune:

    Are talent baiatul, ajunge departe. De fapt, daca stai sa te gandesti, Transilvania e o nesecata sursa de oameni de-astia de valoare. Boc, Morar, Kovesi, toti sunt de pe-acolo, pai era sa ramana Maramuresul de caruta?

  6. cenusarul spune:

    e cici de la sistem, sau cici din sistem?

    Daca avea talent, scria asa: „Esti calea ce-o gaseste omul pierdut in codrul fara urma/ Esti prin desert, deodata, pomul, cand setea pe drumet il curma/ Esti mana ce ti-o-ntinde un frate, cand simti ca te cufunzi in gol/ Esti, peste ape tulburate si pline de vartejuri, pod!”

  7. optimvs spune:

    @Burgermeister: Hai sa nu incepem cu chestii de-astea ca suntem toti romani pana la urma. Flutur, care i-a scris lui Basescu mesaje cu turme de oi puse pe munte in forma de litere, e moldovean. Iar Ceausescu era inconjurat de olteni de-ai lui care il perioau care mai de care mai zdravan.
    Sa fim seriosi, limbisti exista in orice tara din lume.

    –––––––-

    @Cenusarul: Diferenta esentiala intre baiatul asta care batea ritmul in butoaie si Beniuc nu consta neaparat in talentul de a face rime mai mult sau mai putin reusite ci in faptul ca Beniuc avea aceleasi convingeri si inainte sa vina comunistii la putere.
    Ia de-aici din 1939:
    „Nu simţiţi apropiatul freamăt / De furtună ce-mpanzeste ţară?/ În zadar vă opintiţi cu geamăt. Să legaţi cu lanţuri primăvara!”
    Poezia se numeste „Cântec de primăvară” si a fost publicata in 1939. Sincer, mie nu mi se par de condamnat aia care erau comunisti de dinainte de 1944, facusera propaganda de stanga si in vremurile alea si au inceput sa cante partidul dupa 1947.
    Daca Cici scria de-astea despre Basescu si in perioada de dinainte de 2004 ar fi avut circumstante atenuante.

  8. burgermeister spune:

    Adrian, nu uita ca Moldova i-a dat pe Eminescu si Creanga iar Banatul l-a dat pe Beniuc, specialist in psihologia animalelor si grafoman prolectultist.
    Sunt niste realitati care nu se pot nega. Faptul ca nea Nicu si-a gasit, in contextul de atunci, niste lingai prin Oltenia lui natala nu-i tot una cu faptul ca Basescu a umplut asa de usor tara cu cozi de topor venite din Transilvania.

  9. optimvs spune:

    Transilvania i-a dat pe Cosbuc si Blaga, intelege ca abordarea asta e absurda. Clar ca in Transivania exista, dupa atatia ani de dominatie maghiara, habsburgica si ulterior austro-ungara o anumita cultura a obedientei, dar asta nu inseamna ca Moldova sau Tara Romaneasca (sau orice tara din lume, fie vorba intre noi) duc lipsa de cozi de topor.
    Sa fim seriosi, in Franta Gestapo-ul punea anunturi ca nu se primesc delatiuni Duminica, iar acum nu mai vedem decat filme despre Rezistenta Franceza. In Germania, dupa 1945, nu mai exista picior de simpatizant nazist, toata lumea urmase ordinele si nu stiuse nimic, ba chiar fiecare cetatean era asa, un pic anti-nazist, doar ca o tinuse in suflet 😆

  10. gretos de tot…vremurile cand pupatul in dos (sau in bas?) se vede ca nu au apus…cat despre disputa asta cu Ardealul tind sa fiu de acord cu burgermeister…nu a fost Boc reales primar la Cluj cand in restul tarii nici macar cu rosii stricate nu era primit?gasca de la Cluj nu este cumva cea care a acaparat Romania ultimilor ani transpartinic?baietii sunt preocupati doar de bani,nu de dispute ideologice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: