Demiterea lui Mircea Sandu (şi implicit Piţurcă) în 3 paşi simpli

După ce barbugiul infractor (condamnat cu sentinţă definitivă pentru fals în înscrisuri private) şi-a bătut joc de speranţele unui popor întreg, nu cred că mai există prea mulţi oameni în România care sa nu dorească o curăţenie generală în şerpăria de la FRF.  Aşa că treaba trebuie începută cu individul care i-a făcut lui Piţurcă un contract beton cu o clauză de reziliere enormă, acelaşi individ care păstoreşte de 23 de ani dezastrul fotbalului românesc: Mircea Sandu.

Ni s-a repetat obsesiv în ultimii ani, de către năimiţii lui Mircea Sandu (şi ai clanului de puşcăriaşi albanezi care a căpuşat FRF-ul sub domnia lui) din presa sportivă că acesta nu poate fi îndepărtat din fruntea FRF pentru că a creat o încrengătură inimaginabilă de interese, care include puzderia de cluburi din eşaloanele inferioare, AJF-urile şamd. Şi cum fiecare dintre aceste cluburi are câte un vot în Adunarea Generală, vezi-Doamne hidra cu mii de capete a lui Mircea Sandu n-ar putea fi dovedită nici măcar de Făt-Frumos.

Nimic mai fals! Tot acest eşafodaj bestial cădit de groparul fotbalului românesc poate fi prăbuşit în 3 paşi simpli, cu condiţia ca autorităţile statului să vrea să se implice, scoţând FRF-ul şi implicit Naţionala de sub controlul lui Mircea Sandu:

1. Identificarea cluburilor din eşaloanele inferioare care supravieţuiesc strict din bani primiţi de la autorităţile locale sau de la diverse companii de stat.

Conform statutului FRF, publicat pe site-ul instituţiei, puzderia de cluburi din liga a doua şi a treia au fiecare câte un vot în Adunarea Generală a FRF, iar lor li se mai adaugă cluburile de juniori din primele două eşaloane,  toate AJF-urile, cluburile de fotbal feminin, de fotbal în sală etc etc:

Structura Adunarii Generale a FRF

Având în vedere că până şi în prima divizie aproape jumătate din cluburi nu ar putea supravieţui fără ajutorul primăriilor sau companiilor de stat, vă daţi seama ce e pe la divizia a doua şi a treia.

2. „Băgarea în şedinţă” a primarilor şi directorilor de companii de stat care susţin aceste cluburi din eşaloanele inferioare.  Etapa asta cred că nu mai are nevoie de prea multe detalii, Dragnea a arătat cu ocazia mazilirii miliţianului Dragomir că se descurcă foarte bine şi cu şefii de cluburi din Divizia A, darmite cu niscaiva primari care ţin echipe de B sau C.

3.  Convocarea Adunării Generala Extraordinare a FRF şi mătrăşirea lui Mircea Sandu.  Deşi pare etapa cea mai simplă (odată ce au fost parcurse primele două) partea asta este, de fapt, cea mai complicată, pentru că Regulamentul de organizare şi desfăşurare a Adunării Generale a FRF este o capodoperă de gândire bolşevică şi a fost conceput în aşa fel încât preşedintele şi clica lui să aibă toate pârghiile pentru a putea împiedica vreun „puci”. Chiar şi aşa însă, odată asigurată o majoritate zdrobitoare, nu mai este nevoie decât de un bun organizator care să pregătească pas cu pas desfăşurarea Adunprii Generale Extraordinare în care Sandu să fie demis.

Citind aceste rânduri, vă veţi întreba desigur de ce a trebuit să mai trăim ruşinea acestui baraj ratat cu Grecia dacă  lucrurile sunt atât de simple?  Despre asta vom discuta însă într-o altă postare.

P.S. A-l înlocui pe Mircea Sandu cu Gică Popescu ar însemna perpetuarea aceleiaşi mafii la FRF. Sigur, am scăpa de Piţurcă, dar dincolo de asta nu s-ar schimba nimic, iar sistemul care a permis instalarea şi menţinerea aberantă în funcţia de selecţioner  a unui infractor impostor ar rămâne bine înfipt la Casa Fotbalului.

Anunțuri

11 Responses to Demiterea lui Mircea Sandu (şi implicit Piţurcă) în 3 paşi simpli

  1. cobol spune:

    Acum astept sa ne spui si de ce nu s-a facut treaba asta dupa 0-2 acasa cu Turcia, cand era timp pentru a face toata schema si a avea un nou selectioner la barajul cu Grecia.

  2. optimvs spune:

    Realist vorbind, nu cred ca era timp sa se faca asta de la meciul cu Turcia pana acum. In plus, era greu sa gasesti un antrenor care sa ia echipa inaintea unui baraj cu Grecia si sa plateasca pe urma oalele sparte de Piturca si Razvan Lucescu in atatia ani de selectie facuta incompetent.

    Ar fi fost nevoie de un foarte bun profesionist care sa fie liber in momentul ala si pe deasupra sa aiba si vocatie pompieristica, de om chemat la 12 noaptea sa stinga incendiul. Nu sunt multi antrenori capabili sa ia o echipa complet necunoscuta, cu jucatori blazati, invatati sa piarda, si s-o pregateasca intr-un timp foarte scurt pentru un asemenea meci.

    Miscarea trebuia facuta dupa cele doua dezastre cu Olanda. Daca nu s-a facut atunci, momentul e acum, la inceperea unui nou ciclu de pregatire.

  3. Burgermeister spune:

    Nu mai trebuie pierduta nici o zi, altfel ratam calificarea si la urmatorul Euro, dupa cine stie ce grupa grea cu Luxemburg si Feroe.
    Mircea Sandu si l-a asumat pe Piturca si l-a sustinut pana in panzele albe, acum sa plateasca. Acum nu la anu’ si la multi ani, cand are el chef sa se retraga.

  4. optimvs spune:

    Mie mi se pare clar ca Basescu, care a avut toate parghiile in stat vreme de atatia ani, l-a vrut pe Mircea Sandu cu toata mafia lui la FRF. Ramane de vazut daca Ponta are sau nu de gand sa faca si aici aceeasi miscare pe care a facut-o la LPF. Solutia exista si este foarte simpla, dupa cum se poate vedea mai sus.

  5. GreuDeGasitID spune:

    Pare mai complicat decat suspendarea lu Basescu. nu vad usl-ul capabil sa faca asta. Desi ar trebui sa fie dracu motivati. Ar avea de castigat.

  6. optimvs spune:

    Aiurea, treaba e mult mai simpla decat suspendarea lui Basescu, pentru simplul motiv ca primarii care tin puzderia aia de echipe din diviziile inferioare depind de Guvern, nu de Mircea Sandu. Iar primarii stiu ei cum sa rezolve cu trepadusii de pe la cluburile alea, nu asta-i problema.

  7. cenusarul spune:

    partea proasta nu este ca ratam calificari, ca asta se intampla oricui. problema este ca nu mai jucam, deloc, fotbal. problema este ca nici lumea nu se mai uita la fotbal, iar echipa nationala ajunge sa fie perceputa ca varful unui iceberg de interese si mafii care reprezinta pe oricine, numai pe Romania nu.

  8. GreuDeGasitID spune:

    Da, dar cineva trebuie sa se ocupe. Sa fie hotarat sa faca asta.

  9. GreuDeGasitID spune:

    si nu cred ca sunt capabili sa se mobilizeze pt asta

  10. optimvs spune:

    Sa fim seriosi, la cata ura s-a acumulat acum pentru mafia din FRF, orice politician care ar face curat acolo ar dobandi un imens capital electoral.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: