Independenţa Justiţiei, imposibilă fără răspunderea patrimonială a magistraţilor şi fără eliminarea „dictaturii” ICCJR

În ciuda diverselor fumigene băsisto-securistice, principalul subiect de dezbatere din societatea românească de după a doua condamnare a lui Năstase rămâne controlul evident exercitat de Băsescu prin intermediul lui Macovei asupra Justiţiei din România. Nu discut aici cât de vinovat o fi sau nu Năstase, nici cât de justificată o fi sau nu sentinţa – mai ales că nici n-am văzut motivarea. Dar pur şi simplu lumea s-a săturat să vadă cum nşpe verdicte date pe aceeaşi linie de 3-4 instanţe sunt invalidate de fix aceleaşi doua complete de judecată  de la Curtea Supremă (Înalta curte de Casaţie şi Justiţie a României – pe scurt ICCJR).

Practic, sistemul cu care Băsescu a reuşit, prin intermediul lui Macovei, să controleze cvasi-total Justiţia din România este foarte simplu: şi-a pus oamenii la DNA şi s-a asigurat că la Curtea Supremă are două complete de judecată care decid invariabil aşa cum vrea el.  După care nu mai contează câţi judecători şi procurori oneşti şi competenţi sunt în România, pentru că pur si simplu dosarele adversarilor lui Băsescu sunt fabricate la DNA iar verdictele instanţelor inferioare devin complet irelevante.

Cetăţeanul Cutare poate fi achitat la toate instanţele, dacă procurorii DNA fac de fiecare dată recurs şi se ajunge la Curtea Supremă, iar acolo, ce să vezi, dosarul pică „aleator” la completul băsist, urmează o vacanţă mai lungă sau mai scurtă într-un stabiliment prevăzut, dintr-un capriciu al arhitectului, cu zăbrele la uşi şi la ferestre.

În acest fel,  Justiţia din România a fost pusă într-o situaţie imposibilă, fiind compromisă zi de zi de acţiunile unui număr infim de  magistraţi. Nimeni nu se mai uită că la judecătoriile şi tribunalele din toată ţara (şi la parchetele aferente) robotesc zi de zi o grămadă de judecători şi procurori cinstiţi, care se chinuie să împartă cât mai bine dreptatea, deşi sunt îngropaţi de un munte uriaş de dosare.  (sunt magistraţi care au peste 1000 de dosare pe an!!!)  În schimb, toată lumea vede cum DNA-ul freacă vreo 8 ani dosarul Zambaccian, cheltuieşte pentru asta sume colosale, după care dosarul trebuie să ajungă fix la completul „specializat în Năstase” de la ICCJR pentru ca precedenta sentinţă să fie schimbată într-o condamnare cu executare.

Situaţia din Justiţie a devenit în felul ăsta pur şi simplu toxică şi sunt necesare patru măsuri simple, pe care Parlamentul le poate adopta fără nici un fel de discuţii,  pentru ca lucrurile să revină rapid la normal:

1. Răspunderea patrimonială a magistraţilor. Dacă Năstase câştigă câteva milioane la CEDO, nu românii trebui să plătească suma cu pricjna, ci judecătorii care au judecat cum au judecat (în momentul ăla ar fi clar că nu după dreptate). La fel, nu trebuie să plătim noi toţi pentru că Daniel Morar a ţinut prin puşcării un om care a câştigat la CEDO pentru că a fost ţinut închis mult mai mult decât prevede legea înainte de a fi adus în faţa unui judecător.

Legiferarea obligativităţii răspunderii patrimoniale a magistraţilor ar însemna că aceştia vor plăti din buzunar dacă vor comite abuzuri, nu vor sta liniştiţi ca până acum, aşteptând să plătească „prostimea” pentru abuzurile lor.  Şi, evident, nimeni nu va mai avea chef să judece cum îi dictează Băsescu (sau cine o mai veni după el) şi să plătească pe urmă cine ştie cât, din propriul buzunar. Iar faptul că şi Antena 3 susţine acest demers (inclusiv printr-o petiţie online ) nu e un lucru rău decât în minţile băsiştilor cu ora.

2. Legiferarea obligativităţii sancţionării pe linie profesională  a magistraţilor ale căror acţiuni cauzează pierderea unor procese la CEDO. Legea de funcţionare a CSM trebuie modificată în acest sens, atât pentru că pierderea unui proces la CEDO afectează imaginea României  cât mai ales pentru că toate aceste cazuri sunt clare ca lumina zilei. Nu trebuie să fii vreun expert ca să pricepi ce a făcut Daniel Morar când a ţinut un om închis 19 zile în condiţii improprii înainte de a-l prezenta unui judecător.

La primul proces pierdut la CEDO magistratul X primşte sancţiune, la al doilea zboară din magistratură. Nimic mai simplu. Era bine sa fi fost si asta in petitia A3 , dar nu-i timpul trecut.

3. Eliminarea „dictaturii” Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în raport cu instanţele inferioare.  Este inadmisibil ca 3-4 instanţe să dea acelaşi verdict iar acesta să fie răsturnat cu 180 de grade de un singur  complet de judecată. Nu e ca şi cum în ţara asta există doar 5 oameni care cunosc legea, iar restul magistraţilor există doar ca să aibă cu ce să-şi umple timpul procesomanii.

Măsura simplă, logică şi legală pe care trebuie să o ia Parlamentul este limitarea dreptului la recurs în funcţie de numărul instanţelor care au dat deja o anumită soluţie.  Pe româneşte: dacă Gheorghe se judecă pentru 2 brazde de pământ cu Ion şi 3 instanţe dau acelaşi verdict, procesul se opreşte acolo. La ICCJR să mai ajungă doar dosarele în care instanţele inferioare au dat sentinţe divergente.

4.  Este inadmisibil ca anumite speţe să meargă direct la instanţe superioare, pentru că aşa vrea DNA. Scopul e să  avem o justiţie imparţială şi competentă pentru toţi românii, nu să creem „instanţe speciale” pentru cutare sau cutare tip de faptă. Dacă  tribunalul judeţean are competenţa să condamne un cetăţean pentru o crimă,  această instanţă ar trebui să aibă şi competenţa să-l judece pe parlamentarul/ministrul cutare care a este acuzat de fapte de corupţie.

Şi această anomalie tipic comunisto-securistică ar trebui eliminată din legislaţie, dacă vrem într-adevăr să avem o justiţie dreaptă într-un viitor previzibil.

8 răspunsuri la Independenţa Justiţiei, imposibilă fără răspunderea patrimonială a magistraţilor şi fără eliminarea „dictaturii” ICCJR

  1. cobol spune:

    Bune idei, pacat ca santajabilii astia din Parlament n-o sa le puna niciodata in aplicare.
    Sa vezi acum ce-o sa te acuze basistii ca te-ai vandut lui Voiculescu.

  2. optimvs spune:

    Acum ce pretentii sa ai de la basistii cu ora, ei sunt ca tonomatele de care vorbea Basescu, bagi fisa si latra de cat i-ai platit😆

    Nu vad ce om sanatos la cap si care are un minim respect fata de propria persoana poate spune ca ideile astea sunt proaste, incorecte samd.

  3. Burgermeister spune:

    N-o mai da de gard, pentru cei care baga oameni nevinovati la puscarie sau care comit abuzuri grave pdeapsa ar trebui sa fie tot puscaria, nu scoaterea din magistratura.
    La cum sta treaba acum singurii oameni de care nu se poate atinge nimeni in Romania indiferent ce erori profesionale ar face sunt procurorii.
    Un medic da socoteala pana albeste daca o comite intr-o operatie, dar un procuror nu pateste nimic daca il salta degeaba pe un om. Pai asta-i treaba?

  4. optimvs spune:

    N-o da nimeni de gard aici si in nici un caz eu😆 , ideea e ca, vorba chinezilor, pana si o calatorie de 10.000 de li incepe tot cu un pas.
    Nu are rost sa discutam de pedepse cu inchisoarea cand ei nu raspund nici macar pe linie profesionala pentru abuzuri grave.

    Si mai e o chestie: sunt oameni care au lucrat pe vremea terorii staliniste in parchetele militare si care acum mananca bine mersi pensii uriase, la fel ca Visinescu si alti tortionari. Astia nu sunt nici macar pomeniti, desi sunt chiar mai vinovati decat animalele care chinuiau oamenii in puscariile comuniste.
    Macar sa le ia naibii pensiile alea nesimtite si sa-i lase sa crape in mizerie, asa cum merita pe deplin.

  5. Burgermeister spune:

    O fi vorba asta la chinezi, la noi se zice ca se taia coada cainelui dintr-o data, nu pe bucatele.
    Politca pasilor marunti nu functioneaza in Romania, s-a vazut asta din ’89 incoace.

  6. optimvs spune:

    Crezi? Ia uita-te cum pe mineri nu putea sa-i razbeasca nimeni si cum i-au imputinat usor-usor pana cand au devenit irelevanti dpdv social.

  7. ghc spune:

    Raspunderea este absolut necesara, dar as propune o responsabilitate oarecum mai soft, care ii lasa in independenta lor,
    dar rezolva ce ne doare: nu mai platim noli in locul lor.

    As zice deci ca sumele datorate, sa fie date de la buget (ca pana acum) dar retrase din bugetul ministerului justitiei, mai exact din componenta destinata „fondului de salarii” al acestui minister.

    Daca asta s-ar putea extrage si mai „chirurgical” din fondul pe unitatea teritoriala (bucuresti, judete) care a generat eroarea, abuzul, etc. ar fi inca si mai bine.

    Jutitia ar ramane independenta, niciun procuror sau judecator n-ar fi in vreun fel admonestat pentru ceea ce a comis, iar cel nedreptatiot ar fi recompensat.

    Sunt sigur insa, ca in timp foarte scurt, ar ajunge sa se manance intre ei, si sitemul s-ar curata de la sine de cei care „gresesc”.
    Intre timp noi n-am mai plati pentru ei.

    ghc

    • optimvs spune:

      Nu stiu ce se intamplase cu comentariul asta, l-am gasit acum in cele care asteptau aprobarea. E posibil sa fi dat eu vreun click aiurea la un moment dat.
      In orice caz, marea problema a solutiei propuse este ca i-ar face pe toti magistratii sa plateasca (sume modice) pentru greselile catorva. E sistemul care se practica in Antichitate de catre unii stapani de sclavi, care imparteau ciomege tuturor sclavilor detinuti daca nu putea fi identificat vinovatul pentru vreun pocinog. Nici pe vremea aia nu prea functiona, pentru ca se stia ca vinovatul ar fi pedepsit mult mai sever daca ar fi identificat, deci sclavii preferau sa incaseze fiecare cateva ciomege decat sa „toarne” si sa creeze un precedent periculos pentru oricare dintre ei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: