Rusia anexează Crimeea, infiltraţii din România delirează despre Hitler şi Anschluss

18 Martie 2014

Într-o ţară ca România, în care orice fel de contact avut cu Rusia în ultimii 200 de ani s-a lăsat cu pierderi majore (mai o Basarabie în 1812, mai un tezaur în 1916, ba şi o Bucovină de Nord pe lângă Basarabia în 1940, ba libertatea pierdută vreo 50 de ani după ocupaţia sovietică începută în 1944) e oarecum firesc ca orice creştere a puterii ruseşti să fie percepută ca o ameninţare de marea masă a populaţiei. Până la urmă, o astfel de serie neagră le dă de gândit şi celor care mai înţeleg câte ceva din realităţile geopolitice, darmite  lui nea Gogu de la etajul 3, care între „Las fierbinţi”, fularul cu Becali Steaua şi berea la pet nu mai înţelege de mult nici cum îl cheamă.

Cu toate astea, isteria iscată la noi în ultimele zile apropo de anexarea Crimeei (consfinţită azi de parlamentul rus) rămâne o aberaţie care ne arată doar cât de mare este numărul agenţilor de influenţă americani din România şi cât de străini sunt aceştia de interesele româneşti. Iar argumentele care susţin această afirmaţie sunt cât se poate de logice:

1. În raport cu Ucraina, România se află IN ACEEAŞI SITUAŢIE CA ŞI RUSIA.  Teritorii care din punct de vedere istoric sunt 100% româneşti (nordul Bucovinei, sudul Basarabiei) şi care, măcar unele, păstrează o majoritate românească (vezi de pildă ţinutul Herţei) fac azi parte din Ucraina din cauza politicii de forţă dusă de diverşi lideri ai fostei URSS (în cazul nostru de Stalin, în cazul Crimeei de ucrainianul Hruşciov).

Mai mult decât atât, aşa-zisa conducere democratică de la Kiev nu a găsit nimic mai bun de făcut decât ca, printre primele legi emise, să strecoare şi un act normativ prin care să suspende dreptul minorităţilor de a învăţa în propria limbă! Oferind astfel tuturor minorităţilor din Ucraina motivul pentru a-şi căuta ajutor la statele din jur.

Practic, dacă Băsescu, dornic să placă marelui licurici de la Washington cu orice preţ, nu ne plasa în mod iresponsabil în rolul de mare adversar al Rusiei în regiune, am fi fost acum perfect plasaţi pentru a ne recupera de la Ucraina teritoriile româneşti pe care acest stat artificial le deţine în mod abuziv.   O ţară ca Bulgaria, care păstrează relaţii normale cu Rusia deşi s-a angajat ferm pe drumul pro-occidental, ar fi reuşit asta fără probleme.

2. Criza politică din Ucraina, care a dus la modificarea echilibrului din regiune, a fost provocată de Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Băsescu s-a băgat singur în capcana graţierii lui Gică Popescu

11 Martie 2014

Probabil că n-a mai existat în istoria recentă a României vreun caz în care o condamnare de drept comun să stârnească atâta entuziasm cum au facut-o condamnările lui Ioan şi Victor Becali, Cristi Borcea, George Copos, Jean Pădureanu, Gigi Neţoiu şi mai ales Meme Stoica. Primii doi erau percepuţi de toată naţia ca întruchipare a mafiei transferurilor, Borcea, Copos şi Neţoiu erau urâţi de suporterii dinamovişti, rapidişti şi craioveni, Jean Pădureanu este văzut de orice microbist ca întruchipare a „cooperativei” iar Meme Stoica are imaginea unei slugi lacome, hoaţe şi proaste, cocoţată într-un copac de unde strigă măscări la toată lumea. Cu alte cuvinte, dosarul transferurilor avea toate şansele să devină un excelent vector de imagine pentru Justiţia din România, să demonstreze tuturor că braţul lung al legii îi ajunge şi pe milionarii în euro, oricât tupeu ar avea aceştia şi oricât s-ar înconjura cu armate de avocaţi.

Acest rezultat, până la urmă meritat, a fost însă compromis complet de a opta condamnare din dosar, cea a lui Gică Popescu. Ar fi absolut aberant să punem în discuţie sentinţa cât încă n-am văzut motivarea, dar putem constata (a câta oară?) că percepţia publică a actului de Justiţie nu ţine cont de paragraful nuşcare din art. X  nr. Y din Codul Penal.  Pentru badea Ion din Urlaţi contează câteva lucruri clare şi uşor de înţeles: că Gică Popescu dăduse o mare parte din bani înapoi,  că avea cazierul curat, că a fost o mare glorie a fotbalului românesc, primind şi o decoraţie de la actualul şef al statului pentru isprăvile de pe teren şi că a fost condamnat cu fix o zi înainte de alegerile din FRF, câştigate apoi de un om care a fost doi ani consilierul lui Băsescu.

Evident, după cum s-a spus de nenumărate ori în ultimele zile, isprăvile „baciului” Gică de pe gazon n-ar trebui să conteze absolut deloc când se judecă isprăvile financiare ale inculpatului Popescu Gheorghe, dar badea Ion şi alte 20 de milioane de români nu prea văd lucrurile in felul ăsta. Mai mult, fiind trăiti în România, ţară în care coincidenţele nu prea există, concetăţenii noştri au dificultăţi majore în a accepta ideea că „s-a nimerit” ca termenul final să fie taman cu o zi înaintea alegerilor şi în felul ăsta să împiedice grupul „generaţiei de aur” să desemneze alt candidat. Idee cu atât mai greu de acceptat cu cât e clar pentru toată lumea că Hagi, de pildă, ar fi câştigat lejer în faţa lui Burleanu.  Iar aceste constatări (mai mult sau mai puţin întemeiate ) fac şi mai greu de digerat celelalte două lucruri menţionate mai sus (recuperarea prejudiciului şi cazierul curat) şi a căror importanţă nu ar trebui subestimată nici din perspectiva unui recurs la ICCJ.

Practic, ce s-o mai dăm cotită, pentru românul de rând pare clar că Băsescu l-a condamnat cu executare pe Gică Popescu pentru a-şi pune propriul om în fruntea FRF. Iar acum, refuzul de a-l graţia pe Gică Popescu Citește restul acestei intrări »