De ce au ţinut românii cu Ludogoreţ?

28 August 2014

 Toate site-urile ziarelor şi televiziunilor de sport abundau azi de comentarii postate de români fericiţi, care se bucurau din suflet de eliminarea Stelei şi de circumstanţele absolut neobişnuite în care s-a produs aceasta (isprava de zile mari a lui Moţi, devenit inclusiv în presa internaţională un Duckadam ad-hoc al Bulgariei).  Nu ştiu dacă azi noapte s-o fi ieşit şi în stradă, dar cu siguranţă mult n-a lipsit. Iar a pune fenomenul pe seama frustrării dinamoviştilor, rapidiştilor şamd, cum face presa becalizată şi condusă de canalii învăţate la „suta lui Becali” nu reprezintă altceva decât o combinaţie de prostie şi ticăloşie  specifică unor năimiţi gen Tolontan.

 Într-adevăr, fenomenul este bizar, mai ales dacă ne gândim că relaţiile dintre români şi bulgari, fără a fi oribile (cum sunt cele cu ungurii) nu sunt nici pe departe cordiale. Tradiţional vorbind, românii se uită cam de sus la bulgari, văzuţi ca un soi de vecini mai săraci şi mai înapoiaţi, buni doar să cultive legume gustoase, în vreme ce bulgarii ne consideră nişte şmecheri fanfaroni, care întâi le-am fi furat jumătate din Dobrogea la 1877 şi apoi am fi încercat (cu ceva succes în primă fază) să le furăm şi cealaltă jumătate, înjunghiindu-i pe la spate (Cadrilaterul după al doilea război balcanic).  Una peste alta, există tot soiul de resentimente, bulgarii au un complex de inferioritate faţă de noi (pe care nu l-ar admite nici morţi) iar noi avem un complex de superioritate care, în ultimii ani, a ajuns să nu se mai sprijine pe nimic.

 În acest context, faptul că o bună parte dintre români chiuie de bucurie după ce campioana României a fost eliminată din Champions League (şi a pierdut în felul ăsta vreo 12 milioane de euro) de echipa dintr-un oraş bulgar nu pare ceva firesc. Dacă adăugăm şi faptul că Razgradul este un orăşel  pe lângă care şi Slobozia pare o metropolă occidentală, deja această bucurie pare stranie de-a dreptul. Doar că toate aceste ciudăţenii trebuie analizate în contextul intern de la noi, context care le face dintr-o dată cât se poate de fireşti.

 Oricine a fost asaltat în ultimii ani de propaganda pro-Steaua revărsată de presa sportivă becalizată înţelege imediat de ce suporterii celorlalte echipe se simt agasaţi de sloganuri gen „Steaua e România” sau „Hai Steaua noastră”. Iar cînd toate canalele media care se preocupă cât de cât de sport încearcă disperat să acrediteze idei pur şi simplu false gen „Steaua are mai mulţi suporteri decât toate celelalte echipe la un loc”, „Steaua e singura care ne reprezintă cu cinste în plan internaţional” şamd, nu e de mirare că o bună parte a conaţionalilor noştri îşi doresc din tot sufletul ca această propagandă aberantă să nu mai aibă prilejuri să se manifeste.

 Cum s-a ajuns însă aici? Simplu, pe de o parte în presa sportivă au fost angajaţi după 1990 oameni Citește restul acestei intrări »