Camelia Voiculescu chiar speră că Ponta o să-i graţieze tatăl?

Butonând aseară canalele de ştiri am dat la A3 peste un moment care se vroia cutremurător dar reuşea să fie doar comic-grotesc: pe o muzică tipică pentru  jurnalele de actualităţi difuzate în anii ’40 la cinema cu ştiri de pe frontul de la Stalingrad erau prezentaţi obsesiv cei pe care Gâdea&Co îi numesc „băsiştii din jurul lui Iohannis”.  Date fiind moacele respectivilor,  efectul acestei tentative de a transpune „pericolul german” într-un soi de „pericol germano-băsist” al zilelor  noastre era de un comic irezistibil pentru orice om cu studii superioare chiar şi înainte ca Şică Orban să fie prezentat pe post de mare băsist, la rând cu Unguent şi Predoiu.  Dar evident că nu oamenilor cu studii superioare le sunt adresate momente de genul acesta, care arată însă că trustul familiei Voiculescu îşi propune să fie principala armă mediatică a lui Ponta în bătălia electorală cu Iohannis.

Sincer, eu n-o judec prea aspru pe Camelia Voiculescu:  e clar ca lumina zilei că de la Iohannis nu poate spera vreo graţiere pentru tatăl ei şi nu văd ce om ar vrea să-şi ştie părintele la puşcărie, mai ales după un proces care ridică serioase semne de întrebare. Ce mă nedumereşte pe mine este motivul pentru care actuala şefă de facto a Antenelor crede că se poate pune vreo bază pe promisiunea pe care Ponta o fi făcut-o cu privire la eliberarea lui Dan Voiculescu? În mod cât se poate de evident Ponta nu face altceva decât să promită luna de pe cer oricui are  vreo problemă de rezolvat , câtă vreme persoana, instituţia  sau firma în cauză au la dispoziţie vreun mijloc prin care l-ar putea ajuta cât de puţin în tentativa de a ajunge şef al statului.  Problema fiind nu că n-ar putea îndeplini măcar o parte a acestor promisiuni odată ajuns preşedinte ci pur şi simplu că în cazul unora dintre ele (cum ar fi şi graţierea lui Dan Voiculescu) îi va fi mult mai rentabil să n-o facă, după ce se va vedea cu sacii în căruţă.

Sunt covins că şi Camelia Voiculescu îşi aminteşte perfect uriaşul scandal declanşat de Ion Iliescu în ultimele zile de mandat, când l-a graţiat pe Miron Cozma. Iliescu a fost silit să dea înapoi şi să revină asupra deciziei de graţiere, cu toate că  era pe finalul ultimului mandat posibil dpdv constituţional şi nici nu-şi propunea să mai aibă o carieră politică de prim plan.  Aşa că e pur şi simplu nerealist să spere că Ponta, care vizează clar două mandate de preşedinte urmate probabil de o revenire la frâiele PSD, o să rişte să-i vadă pe oengiştii lui Macovei dându-se cu capul de gardurile de la Cotroceni, în vreme ce pe firul scurt îl sună madam Nuland să-l întrebe chestii neplăcute legate de ingerinţa în treburile justiţiei.

Pentru a respecta o eventuală înţelegere legată de graţierea lui Dan Voiculescu încă din primele zile de mandat  ar fi nevoie de o persoană care să aibă atât o  mare tărie de caracter  cât şi o susţinere populară covârşitoare, în baza cărora să poată depăşi istericalele unei minorităţi agresive, zgompotoase şi care dispune de mijloace pentru a-şi face auzite aberaţiile în marile cancelarii occidentale. Pe de altă parte, Ponta e un ins alunecos, care l-a vândut pe Antonescu şi a îngropat proiectul USL   doar pentru a ajunge el cât mai repede preşedinte. (să ne reamintim cum era porcăit nonstop Antonescu la televiziunea lui Ghiţă în vreme ce Ponta zâmbea şi îi dădea asigurări că este candidatul susţinut de PSD la funcţia supremă în stat)  Iar susţinerea populară de care se bucură copilotul este în cel mai bun caz asigurată de o majoritate subţire ca un fir de păr.

Pe scurt, prin susţinerea împinsă la extrem a lui Ponta (realizată inclusiv cu deliruri propagandistice anti-Iohannis)  tot ce reuşeşte A3 este să facă foarte neplăcută (şi contra-productivă dpdv a credibilităţii postului) o reorientare a politicii editoriale după ce Ponta îşi va încălca (în mod aş zice inevitabil) cuvântul dat.

11 răspunsuri la Camelia Voiculescu chiar speră că Ponta o să-i graţieze tatăl?

  1. GreuDeGasitID spune:

    Fara ajutorul a3 ponta nu ar avea sanse la presedentie. Si nu cred ca spalatii pe creier care se uita la a3 vor avea probleme cu intoarcerea armelor, ca doar nu se va face peste noapte.

    • optimvs spune:

      Maiusor cu textele de labe1 despre ‘spalatii pe creier’ ca orice om care vrea sa fie cat de cat informat se uita sa vada cu ochii lui ce au de zis cele doua tabere. O mare parte din audienta A3 si B1 face parte dina ceasta categorie.

      In rest, ce spuneam eu era ca nu exista nici un motiv pentru aceasta atitudine atat de angajata a A3 cata vreme e clar ca lumina zilei ca Ponta n-o sa-l gratieze niciodata pe Dan Voiculescu.

  2. GreuDeGasitID spune:

    Au de ales? Parca mai sunt niste cercetari penale/procese pe acolo. Daca nu iese Ponta sa calaresca dna-ul este posibil ca a3 ca mai detaseze niste oameni la jilava.
    Deci ei lupta pt ceva mai mult decat gratierea varanului.

    dar da cred ca gratierea nu ca este o misiune imposibila dar nici nu ma astept ca ponta sa aiba curaj sa o faca.🙂 doar daca nu il au la mana cu ceva

    • optimvs spune:

      Deja aberezi de parca ai baut apa dupa amaratul ala de Banciu.
      Ce „oameni ar putea detasa A3 la Jilava?” Poate fi cel mult vorba despre restul proceselor familiei Voiculescu, dar alea sunt asa de absurde incat e inimaginabil ca oricine altcineva decat Basescu le-ar putea duce spre niste condamnari.

  3. GreuDeGasitID spune:

    pai da restul, cele 2 fete, si ala cu rds-ul. nu stiu cat sunt de absurde acuzatiile dar ele exista si sunt in lucru. ca urmare au nevoie de Ponta si de psd.
    Altfel , dupa modelul Omar Hayssam , varanul se poate imbolnavi grav la anu si o sa fie uman sa fie eliberat.

    • optimvs spune:

      Toate sunt niste aberatii care nu au cum sa duca la condamnari cu oricine altcineva decat Basescu la Cotroceni. Miza adevarata este situatia lui Dan Voiculescu. Iar speranta ca Ponta sa-l gratieze mi se pare ceva gen agatatul de un pai cu 3000 de km de ocean in jur si rechinii dand tarcoale.

  4. GreuDeGasitID spune:

    poate cu ocazia legii admistiei, macar ii mai taie niste anii.

    • optimvs spune:

      Aia cu legea amnistiei este imposibila, imediat s-ar da Macovei&Co cu capul de gardul Cotroceniului.

      Asta cu recuperarea prejudiciului este o posibilitate, iar Ponta putea sa faca promisiuni c-o sa-i determine pe cei de la ANAF s-o lase mai moale. Dar la fel ca si in cazul gratierii intervine aceeasi problema discutata in postarea mea: dupa ce se vede cu sacii in caruta, Ponta va avea tot interesul sa faca pe impartialul sub conducerea caruia justitia isi vede netulburata de treaba. Asa ca e foarte probabil (ca sa nu zic sigur) sa uite de promisiunile pe care le face acum.

  5. cobol spune:

    Tocmai a zis Mirciulica la Antena ca asta cu gratierea e o tema basista pentru ca astazi a scris domprofesor pe blogul lui ca nu este interesat de gratiere.
    Ce zici de treaba asta?

    • optimvs spune:

      Bine, Mircea e un tip care traieste din spontaneitate si showmanship, dar pur si simplu opereaza de prea mult timp in paradigma ‘cine nu ia lumina de la Gadea e propagandist basist’.
      E firesc ca oamenii sa caute explicatii logice cand vad ca un trust media se dezlantuie cu asemenea furie contra unui candidat care nu a facut vreun rau nici patronatului si nici angajatilor semnificativi.

      Acestea fiind zise, e clar ca are sens ca Voiculescu sa nu doreasca gratierea, caz in care e posibil ca ultima explicatie propusa de greudegasit sa fie cea corecta. Pana la urma, una e sa faci ceva puscarie ca la hotel, mai ales la varsta a treia si cu totul alta e sa te falimenteze o sentinta dubioasa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: