De ce tace mâlc Băsescu dacă nu este înţeles cu Ponta?

Cele două dezbateri Ioahnnis vs Ponta au fost şi s-au dus, iar rezultatul, după cum era de aşteptat, nu a fost de natură să mobilizeze mase mari de nehotărâţi să-l voteze pe actualul primar al Sibiului.  Nu pentru că Iohannis ar fi vreun prost ci pur şi simplu pentru că îi lipseşte complet experienţa dezbaterilor televizate, iar staff-ul său de campanie nu a avut gândirea strategică necesară pentru a înţelege că trebuiau să-i „facă încălzirea” candidatului cu nişte dezbateri în primul tur. Oricine compară prestaţia bună a lui Iohannis din a doua dezbatere  cu cea foarte slabă din prima îşi dă seama că neamţul putea foarte bine  să dea de pământ cu Ponta, cu condiţia să aibă totuşi o minimă experienţă în confruntări de acest gen.

Faptul fiind însă consumat, e clar că în acest moment doar un eveniment independent de lupta dintre cei doi candidaţi îl mai poate face preşedinte pe Iohannis. Şi cum e greu de imaginat că o să aterizeze mâine Obama sau Merkel la Otopeni să ne spună cât de nasol e Ponta, singurul care ar mai putea face ceva ar fi Traian Băsescu. Doar că acesta tace ca mortul în păpuşoi, cu toate că în campania pentru primul tur s-a dat de ceasul morţii în favoarea candidatului PMP.

Sigur, e clar că o susţinere făţişă pentru Iohannis ar fi precum sărutul morţii, pentru simplul motiv că tot electoratul PNL îl urăşte pe Băsescu la fel de mult ca şi în 2012. Ce ar trebui să facă actualul preşedinte, dacă NU este înţeles cu Ponta, ar fi să-i dea cumva în cap candidatului PSD, fără ca prin asta să manifeste vreo susţinere directă pentru Iohannis. De pildă, după ce Ponta a fluturat în studioul B1 TV nişte hârtii prezentate drept „acord de colaborare instituţională” (aşa-zisul pact de coabitare) Băsescu ar putea să apară azi la TV, să se declare deranjat de felul în care subiectul este folosit în campanie şi să facă publice prevederile pactului, dând pe parcurs şi nişte detalii de culise de la semnarea acestuia. Detalii menite să-l pună pe Ponta într-o lumină nefavorabilă în ochii tuturor celor 7.4 milioane de români care au votat pentru demiterea lui Băsescu în 2012. Sau pur şi simplu să vină cu altă idee la care nu s-a gândit nimeni, că doar de-aia a câştigat atâtea alegeri în vreme ce subsemnatul doar scria despre ele.

Dacă nimic de genul ăsta nu se va întâmpla, iar Băsescu va continua să tacă mâlc aşteptând o victorie a lui Ponta care pare foarte sigură în acest moment, cred că vom putea avea certitudinea că bănuiala exprimată de mine în urmă cu câteva zile este întemeiată. Vom şti sigur că adevăratul candidat băsist este Victor Ponta, iar confirmarea finală va veni foarte repede, când Ponta îl va lăsa pe Băsescu să-şi termine liniştit mandatul, fără a-l suspenda din nou aşa cum a promis.

P.S. Oare Băsescu crede că Ponta o să-şi ţină PE TERMEN LUNG  cuvântul dat? Şi că, după ce se înscăunează bine ca preşedinte, preia ferm controlul asupra serviciilor şamd, n-o să dea satisfacţie întregului PSD, care îl vrea la puşcărie pe cel care i-a băgat acolo pe atâţia pesedişti de prim rang? Sincer, mă gândeam că Băsescu are totuşi mai multă minte decât Gâdea, cel care (după cum a punctat excelent unul dintre comentatorii de pe acest blog)  speră orbeşte că Ponta va scăpa Antena 3 de executarea silită decisă de instanţă (nu discut aici cât de just) în dosarul ICA…

14 răspunsuri la De ce tace mâlc Băsescu dacă nu este înţeles cu Ponta?

  1. GreuDeGasitID spune:

    Ai dreptate. Werner nu are experienta in confruntarile politice, televizate sau nu si ca presendinte nici nu ar avea nevoie.
    si nici nu pare sa aiba experienta in munca de partid, in care este calit Ponta. Si din nou ca presedinte nu ar avea nevoie.
    Daca Basescu o sa intervina in favoarea lui Johannis zilele astea o sa fie clar ca il sustine pe Ponta🙂
    In mod sigur Ponta nu o sa il ajute pe Basescu. Nu stiu ce are de castigat stand in banca lui.

  2. GreuDeGasitID spune:

    Inactiunea lui Basescu este dovada ca este inteles cu Ponta.

    Cam toata lumea este convinsa ca majoritatea PSD (guv. / presedinte) o sa puna mana pe justitie si servicii.
    Cam toata lumea este convinsa ca sefii din pds il urasc in mod personal pe basescu si ca il vor la puscarie.
    Dupa atata propaganda nesimtita anti basescu milioane de oamenii vor dori ca basescu sa fie tras la raspundere odata de Ponta o sa fie presedinte.
    Pur si simplu este inacceptabil ca basescu sa fie lasat in libertate odata ce ponta isi intra in atributiile prezidentiale.

    Si ce face Basescu? In loc sa se apere ca un sobolan incoltit el se joaca de-a echidistantul. in mod limpede are o intelegere cu Ponta si cu aripa tinara din psd, gen Sebastian Ghiță.

    Cum isi inchipuie ca il ajuta asta?
    O sa fie suficient ca nu o sa il suspende? Si din ianuarie ce face?

    • optimvs spune:

      Propaganda anti_Basescu n-a fost deloc nesimtita, dar nu despre asta e vorba aici.

      In rest cam asta e ideea, Basescu sta probabil la cutie mizand pe intelegerea pe care o are cu Ponta (probabil inca din 2012 si eventual actualizata pe parcurs) fara sa-si dea seama ca Nastase, Hrebenciuc si toti ceilalti pesedisti de top care au vizitat aresturile sau puscariile in astia 10 ani ii vor cere capul.
      Iar Ponta va face exact ce a facut in relatia cu Antonescu, pe care il spurca nonstop televiziunea lui Ghita ca sa-i reduca procentajele in sondaje, in vreme ce plagiatorul ii dadea zilnic asigurari ca ramane candidatul USL.

  3. cobol spune:

    Vorba unui cunoscut, mortii din Teleorman oricum nu se uita la dezbateri televizate, dar voteaza pe banda rulanta. Singurul lucru care putea schimba ceva era ce a cerut tot timpul Iohannis, o singura dezbatere preluata de toate televiziunile. Ar fi fost o audienta de cel putin 5 milioane de telespectatori, ca in 2009, iar o eventuala zdrobire a lui Ponta putea mobiliza macar pe unii dintre nehotarati.
    Ponta a refuzat sistematic treaba asta asa ca niste dezbateri la posturi TV cu audienta foarte mica oricum nu puteau schimba mare .lucru.
    Basescu ar trebui sa vina cu ceva soc in zilele astea, de nivelul redeschiderii dosarului asupra sinuciderii procurorului Panait. Sau daca asta nu se poate ceva similar, care sa provoace emotie puternica. Daca sta ascuns in scorbura si eu zic ca e pe mana cu Ponta, altfel nu se explica.

    • optimvs spune:

      E clar ca Ponta a evitat varianta propusa de Iohannis tocmai ca sa nu existe un climax de genul celui de la dezbaterea finala din 2009. Cand Geoana a pierdut in mod cert mai multe voturi decat diferenta inregistrata pana la urma in favoarea lui Basescu.
      Problema e ca si daca Ponta accepta, nu cred ca Iohannis putea, la prima dezbatere serioasa din viata lui, sa repurteze o victorie zdrobitoare. Cum spuneam, staff-ul lui poarta vina faptului ca nu si-a rodat candidatul in niste dezbateri „de incalzire”, inaintea turului I, intr-un moment in care nu se putea pierde mare lucru. Eventual o prima dezbatere la o televiziune cu audienta minuscula pentru a face in siguranta ajustarile importante etc etc.

  4. cenusarul spune:

    cu Iohannis presedinte, Basescu ramane nimenea-n-drum. Cu Ponta presedinte, poate spera sa coaguleze el dreapta, dupa ce neamtul se va fi dovedit un incapabil. evident, in contextul acordului parafat de american in garaj.

    • optimvs spune:

      Daca isi face socoteli de-astea inseamna ca a pierdut contactul cu realitatea. Pana si PDL-ul s-a razvratit cand Basescu a vrut s-o impuna pe Elena Udrea sef al partidului, nu vad cum isi poate imagina ca Ponta ar putea tine sub control dorinta de razbunare a greilor din PSD. Mai ales ca Ponta e creatia baronilor, ei l-au adus in prim plan dupa esecul din 2009, nu e ca si cum se dovedise el un lider puternic prin vreuna din organizatiile PSD etc etc.

  5. GreuDeGasitID spune:

    Chiar daca ar vrea nu ar putea sa se opuna. Si nu sunt doar baronii, mai sunt si primarii, care sunt sicanati de ANI. Si toata lumea considera ca ANI love Basescu.

  6. GreuDeGasitID spune:

    si sunt curios cei cu hotarirea aia cu plagiatul. nu cred ca si-a dat cu parerea tribunalul daca a fost plagiat sau nu. probabil este altceva.
    poate legat de manevrele facute la timpul respectiv

    • optimvs spune:

      Situatia cu plagiatul este urmatoarea: procurorii refuzasera sa-i faca dosar penal pentru plagiat si atunci niste „cetateni indignati” au facut o plangere prin care au contestat NUP-ul la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Iar ICCJ a respins plangerea, asta e „sentinta” cu care se lauda Ponta.

      De fapt, pe Ponta l-a scos ORDA (ce surpriza…) care a facut o expertiza avand urmatoarea concluzie: „intre lucrarea cu titlul ‘Raspunderea in dreptul international umanitar’ autori Daniela Coman si Victor Ponta pe de o parte si lucrarile ‘Drept international penal’, autor Vasile Cretu, ‘Curtea Penala Internationala. Istorie si realitate’ autor Dumitru Diaconu si ‘Dreptul International Penal si Infractiunile Internationale’ autor Dumitru Geamanu nu exista identitate totala de structura, ci doar o identitate partiala de structura”. / „Nu se poate proceda la calcularea procentului de text identic preluat deoarece formatele lucrarilor, tipul caracterelor utilizate si paginatiile sunt diferite”.
      Pe baza expertizei asteia nici un procuror nu putea da decat NUP.

  7. GreuDeGasitID spune:

    Ionannis trebuia sa stie asta…
    ca si jmecheria cu demisia lui hrebe din parlament, prin care se evita judecarea la ICCJ.

    • optimvs spune:

      De-aia zic ca staff-ul lui a fost foarte slab. Erau cateva teme clare de atac cu care se puteau marca puncte foarte grele: plagiatul, sinuciderea procurorului Panait (n-a fost mentionata absolut deloc, desi exista o declaratie a unei matusi care il implica pe Ponta), relatia cu Adrian Nastase si participarea directa la guvernarea din 2000-2004 etc etc etc.
      Ori daca deschideai subiectul plagiatului trebuia sa fii pregatit in detaliu, sa poti sa-l plesnesti pana la capat, oricum incerca s-o dreaga.
      Treaba cu demisia lui Hrebenciuc nu putea fi speculata, Ponta putea zice ca a demisionat ca sa se puna imediat la dispozitia justitiei si sa nu influenteze campania electorala cu dezbateri in Parlament privind cererea de arestare etc etc.

  8. GreuDeGasitID spune:

    nu era vorba de speculat. ponta ii tot dadea cu senatorul liberal care nu demisioneza dupa modelul lui hrebe. ori hreme a demisonat din doua motive, ca sa nu influenteze campania electorala si pt a evita sa fie trimis in judecata direct la ICCJ. chiar daca trimiterea in judecata nu este iminenta tot putea sa ii spuna chestia asta. Pana la urma este o manevra clasica incercata si de varan.
    ca doar nu era sa recunosca ca ala nu ar accepta sa demisioneze din parlament🙂

    • optimvs spune:

      Da mai, problema e ca Ponta avea un raspuns cu care puncta: ca Hrebenciuc a demisionat ca sa se puna imediat la dispozitia justitiei. Spre deosebire de Vosganian de pilda.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: