Ponta îşi primeşte răsplata pentru că l-a trădat pe Crin Antonescu

Mânat de o sete nebună de putere şi împins de la spate de baronii PSD, de „prietenul” Ghiţă şamd, Victor Ponta a pus la cale în cursul anului 2013 un plan pe cât de simplu pe atât de ticălos: Crin Antonescu, care încasa oricum toate loviturile propagandei băsiste, urma să fie tocat mărunt şi de propaganda pesedistă, pentru a fi coborât în sondaje la 20%. În tot acest timp urma să rămână candidatul oficial al USL la funcţia supremă în stat, să i se dea public asigurări de susţinere necondiţionată, cu toate că năimiţii lui Ghiţă de la România TV  îl tocau mărunt în fiecare zi. După care, cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale, urmau să i se pună în faţă sondaje reale cu Ponta la 40% şi cu el la 20% şi să fie obligat la o manevră tip „dragă Stolo”. Iar plagiatorul Victoraş urma să atace campania electorală fără să fi fost măcinat prea mult de propaganda băsistă, orientată în tot acest timp spre spre candidatul oficial al USL.

Nefiind vreun prost, Crin Antonescu a priceput rapid care era miza atacurilor zilnice pe care le suporta din partea PSD, la televiziunea lui Ghiţă şamd. Aşa că a încercat  să-i arate  pisica lui Ponta, aducându-l în prim plan pe Klaus Iohannis, pe post de potenţial prim-ministru al PNL, într-un posibil tandem Antonescu-Iohannis. Măsura a venit însă un pic prea târziu, pentru că loviturile de baros primite zilnic atât de la propaganda băsistă cât şi de la cea pesedistă îl aduseseră deja pe Crin Antonescu la 25-27%. Iar Ponta, umflat ca broscoiul cu procentele adunate în linişte, în timp ce mărea pensii din banii noştri, s-a simţit suficient de tare ca să-i râdă în nas.

În mod normal, dacă Antonescu era un politician din specia Tăriceanu, la momentul respectiv s-ar fi făcut rocada Ponta-Antonescu, promitându-se din partea PSD că postul de premier va reveni PNL-ului după ce Ponta ajunge la Cotroceni. Doar că Antonescu e un om cu calităţi morale net superioare lui Tăriceanu şi care, în plus, ştia deja prea bine cât o să valoreze o asemenea promisiune după ce Ponta îşi vede sacii în căruţă. Aşa că fostul lider liberal a luat în acel moment greu singura decizie corectă: să-l lase pe Ponta să se lupte el atât cu propaganda băsistă cât şi cu electoratul PNL de care şi-a bătut joc.

Rezultatul acestei decizii realmente istorice l-am văzut aseară.  Sigur că Antonescu sperase să fie el candidatul care îl umileşte pe Ponta şi nu am nici un dubiu că ar fi spălat pe jos cu plagiatorul în dezbaterile televizate, înclusiv la Gâdea în studio. Dar realitatea e că propaganda băsistă îl atacase atât de dur vreme de cel puţin 4 ani încât o raliere masivă a electoratului cu simpatii de dreapta în spatele lui devenise imposibilă.

Cu toate astea,  Crin Antonescu rămâne cu satisfacţia de a fi politicianul care a „citit” perfect jocul ticălos al lui Ponta şi al PSD-ului şi care i-a silit pe aceşti oameni amorfi dar turbaţi după putere să lupte deschis în faţa electoratului, vreme de aproape 9 luni. Parcă e mult mai bine decât să fi fost acum un soi de lacheu care aşteaptă zadarnic să-l numească Ponta prim-ministru în timp ce România TV îl perie deja pe Maior…

17 răspunsuri la Ponta îşi primeşte răsplata pentru că l-a trădat pe Crin Antonescu

  1. GreuDeGasitID spune:

    Nu cred ca Ponta avea curaj sa vina la dezbateri cu Antonescu🙂
    De pe alta parte Antonescu este influentat mult de Basescu. Ne alegeam tot cu un presedinte jucator doar ca mai nepriceput la tras sfori si pus piedici.

    • optimvs spune:

      Gresesti grav. Antonescu este un om cu mari calitati morale, nicidecum un personaj interesat doar de putere ca Basescu. N-o sa uit toata viata cum a facut Antonescu turul televiziunilor dupa dezbaterea aia catastrofala Geoana – Basescu in 2009, incercand sa-i castige el alegerile prostanacului. A zi si canalia de Ponta la un moment dat ca ii spusese si maica-sa sa nu se certe cu Antonescu ca n-a avut el toata viata un prieten ca asta. Dar na, plagiatorul se si vedea presedinte, Ghita ii spunea zilnic ca n-are nevoie de nici un Antonescu etc etc.

  2. cenusarul spune:

    una peste alta a iesit bine. poate revine si Antonescu in viata politica, cu aceata ocazie.

    • optimvs spune:

      In mod normal Iohannis stie ca are o datorie morala uriasa fata de Antonescu. Si ar trebui sa incerce sa si-o achite, indiferent ce i-o fi zis Antonescu la suparare in momentele in care l-a lasat fara candidatura.

  3. GreuDeGasitID spune:

    Calitatile morale l-au impiedicat sa faca turul televiziunilor la alegerile astea. A iesit doar o data ca probabil au tras de el. Nu cred ca a renuntat la candidatura doar din calcul politic realist cred ca au facut si ceilalti presiuni. Ca el asa a lasat impresia ca este suparat pe lume.

    • optimvs spune:

      Am zis eu undeva ca a renuntat din proprie initiativa? =)) Evident ca toti ceilalti, mai ales pedelistii din ACL, i-au fortat mana. Evident ca el a perceput toata treaba ca o tradare a lui Iohannis, evident ca e suparat pe Iohannis si ca de-asta l-a sustinut foarte putin si numai dupa ce Ponta a a mai facut si mizeria cu asa-zisul USL 2.0 .
      Ideea e ca, intr-un moment in care el a considerat ca aliatul sau s-a comportat corect(2009), a luptat pana la capat, MULT peste ce ar fi facut ORICE ALT POLITICIAN ROMAN in situatia aia.

  4. GreuDeGasitID spune:

    pai postarea este usor laudativa poate ar trebuie laudati cei care i-au fortat mana nu crin. pe de alta parte este ceva de capul lui, cam oricare altul in locul lui l-ar fi atacat pe Johannis si pnl-ul. Probabil acum era scos pe targa de la antena 3, epuizat de atat combatere.

    • optimvs spune:

      Postarea e cat se poate de laudativa la adresa lui Antonescu, doar ca ai inteles-o gresit. Eu il laud pentru faptul ca, dupa ce a sesizat tradarea lui Ponta, l-a silit pe copy-paste sa iasa in fata si sa lupte la vedere pentru functia suprema in stat.
      Daca era un lacheu gen Tariceanu ramanea candidat oficial al USL pana in ultima clipa si urma manevra „Draga Crin”. Totul in speranta iluzorie ca o sa-l faca Ponta prim ministru dupa ce iese presedinte.

      Partea la care te referi tu a fost o decizie matematica, nu necesita nici o lauda. Era clar ca nu puteau merge cu un candidat care avea in momentul ala 23-24% cand il aveau disponibil pe Iohannis care era la peste 40%.

  5. GreuDeGasitID spune:

    Ok. nu este lacheu.
    Dar nici psd-ul nu a priceput se pare. Ca imi amintesc ca au tot tras de Ponta, sa accepte candidatura🙂
    Si asa am gasit si concluzia viitoarei sedinte de la psd in care vor sa afle de ce au pierdut.

    • optimvs spune:

      La PSD urmeaza lapidarea lui Dragnea, care va fi scos principal vinovat, desi dupa parerea mea 100%vinovat este Ponta. Nu putea Dragnea sa compenseze 1.5 milioane de voturi ale oamenilor care in mod normal nu voteaza, dar care s-au napustit la vot in turul 2 din cauza arogantei si ticalosiei lui Ponta.
      Numai chestia aia cu ‘erati umil la mine in birou domnule Iohannis’ cred ca a adus 2-3% contra lui Ponta.

  6. GreuDeGasitID spune:

    Aroganta nu prinde cand vrei sa aduni voturi.

    • optimvs spune:

      Orice om care a fost vreodata umilit de un functionar platit pana la urma din bani publici s-a identificat in momentul ala cu Iohannis.
      Si au mai fost cateva momente de genul asta, de exemplu cand Iohannis a zis „nu va mai intreb nimic domnule Ponta, ca oricum o suciti cum vreti” toti cei care nu au inteligenta avocateasca au simpatizat imediat cu cel care stie ca dreptatea e de partea lui dar este „facut din vorbe” de un smecher.

  7. optimvs spune:

    Am gasit si un clip colosal pentru postarea de mai sus: adevarul despre tradarea lui Ponta a fost spus chiar si la Antena 3, inainte ca Voiculescu sa fi batut palma cu plagiatorul pentru ruperea USL.

  8. GreuDeGasitID spune:

    Frumos.

  9. optimvs spune:

    Cred ca e din perioada in care antenele se injurau cu Romania TV, ca altfel nu-mi explic. In orice caz, arata ca multi dintre oamenii care presteaza acolo nu sunt tampiti si ca mizeriile sunt comise pentru parale, nu din convingere.

  10. GreuDeGasitID spune:

    Cel putin o data A3 l-a sustinut pe Crin impotriva lui Ponta. Probabil cand cu intelegerea cu Basescu. Asa peste noapte au intors armele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: