Ghiţă i-a lichidat cariera politică lui Ponta în Dubai

După valurile făcute în acest week-end de vacanţa lui Ponta şi Ghiţă în Dubai şi mai ales de celebra notă de plată prezentată pe facebook ca fiind cea plătită de grupul premierului în clubul de fiţe proaste numit Cavalli se impune, cred, o scurtă recapitulare a faptelor:

1. Vacanţa lui Ponta alături de Ghiţă în Emiratele Arabe Unite (mai întâi Abu Dhabi şi apoi Dubai) este indubitabilă, informaţiile fiind confirmate chiar la România TV, televiziunea deţinută cu acte în regulă de Sebastian Ghiţă. Postul cu pricina a prezentat şi câteva poze trimise chiar de Ponta din Emirate, a dat informaţii cu privire la întoarcerea premierului din Dubai, pe scurt a confirmat această deplasare.

2. Nota de plată din clubul Cavalli, absolut scandaloasă pentru un premier social-democrat care câştigă vreo 1000 de euro pe lună (şi care a fost toată viaţa bugetar) a apărut pe facebook, fiind pare-se prezentată iniţial pe contul unei persoane care s-a declarat a fi ospătar în Dubai. Ulterior a fost preluată de Rares Bogdan pe propriul cont de facebook, fiind folosită pe larg în emisiunea „Jocuri de putere”.

nota de plata pe care ar fi platit-o grupul lui  Ponta si Ghita in clubul Cavalli din Dubai

nota de plata pe care ar fi platit-o grupul lui Ponta si Ghita in clubul Cavalli din Dubai

3.  Ponta nu a negat vreo clipă (direct sau prin vreun purtător de cuvânt) că respectiva notă de plată ar fi fost cea achitată de grupul său. Sigur, nu e timpul trecut, dar deocamdată asta este situaţia.

În aceste condiţii, pe mine mă interesează prea puţin dacă nota asta de plată a fost „postată de un ospătar indignat pe facebook” sau dacă  Ponta a fost urmărit pas cu pas de SIE în Dubai, ştiindu-se că în vacanţele organizate de Sebastian Ghiţă nu se face economie. Ce contează în cazul ăsta sunt FAPTELE, nu cum au ajuns ele la cunoştinţa opiniei publice din România.

Ori, dacă Ponta chefuieşte în cluburi de fiţe proaste, ca ultimul îmbogăţit de tranziţie, spărgând 7900 de dirhami (adică peste 2000 de dolari) pe o sticlă de şampanie care costă de fapt 300 de dolari, părerea mea şi a tuturor oamenilor cu care am discutat în ultimele 24 de ore este că acest personaj tocmai şi-a încheiat cariera politică.  Nu numai pentru că un om care câştigă de-adevăratelea 1000 de euro pe lună nu ar da niciodată banii ăştia pe o şampanie (pe deasupra şi una creată special pentru parveniţi) ci mai ales pentru că prin acest comportament Ponta a sfidat total propriul electorat de stânga. Pur şi simplu nu văd ce bugetar care câştigă câteva sute de dolari pe lună ar mai putea pune ştampila pe un om care se duce în cluburi destinate celor care nu-şi mai numără banii, indiferent cine a plătit de fapt nota de plată. Asta ca să rămânem strict la aspectul moral şi să nu mai vorbim de conotaţiile de corupţie ale întregii tărăşenii, pentru că o excursie de fiţe proaste a premierului plătită de un om de afaceri aduce tare de tot a şpagă deghizată.

Sigur, încă mai există posibilitatea ca Ponta să încerce să nege totul, folosind televiziunile lui Ghiţă şi Voiculescu.Singurul mod în care o poate face pentru a obţine rezultate este direct, cu subiect şi predicat, apărând prin studiouri şamd şi expunându-se în acest fel unei replici nimicitoare dinspre Realitatea TV, venită sub forma unor interviuri cu personalul românesc din clubul respectiv.

Cu alte cuvinte, dacă NU face acest lucru devine limpede ca lumina zilei că nota este autentică şi eventualele negari „de conjunctura” aruncate nu de Ponta ci de Gâdea, Striblea şamd nu vor mai valora doi bani, fiind doar tentative jalnice de a prosti fraierii. Iar la congresul PSD care urmează la începutul lui 2015 Ponta va trebui să achite chiar el adevărata notă de plată a acestei vacanţe nesimţite pe care i-a organizat-o „prietenul Sebi”.

8 Responses to Ghiţă i-a lichidat cariera politică lui Ponta în Dubai

  1. cobol spune:

    Ce sa mai nege ca e moarta in cotet. Pe nota e trecut numele persoanei care i-a servit, Mihaela, daca era un nume ne-romanesc mai puteam crede ca e o inscenare dar asa…
    Doar sa fie tot bonul fals, facut la vreo casa de marcat din Romania, aia se poate. Dar ideea ca a luat cineva bonul altei persoane din Cavalli din ziua aia si l-a dat ca fiind al lui Ponta e cretina.

    • optimvs spune:

      M-am gandit si eu la chestia cu falsul dar cum lipseste orice negare din partea lui Ponta nu mi-am batut capul prea mult. Toata vacanta a fost o chestie nesimtita, incepand cu prezenta la marele premiu F1 din Abu Dhabi si terminand cu sampania de 2000 de dolari, asadar faza din Cavalli pare ca se leaga cu tot contextul.

  2. GreuDeGasitID spune:

    Nu cred. Urmatoarele alegeri sunt departe. Dar in zilele de dupa alegeri, Iliescu a evitat sa il sustina. Se mai adauga si bonul si aroganta pe care in mod sigur o practica si in psd…
    Daca cad la intelegere cu Johanis in mod sigur ponta o sa fie indepartat in ianuarrie din fruntea guvernului si a psd-ului.

    • optimvs spune:

      Nu e vorba de alegeri ci de congresul PSD care va fi organizat in prima parte a lui 2015. Acolo o sa deconteze Ponta nota asta de plata.
      P.S. „daca cad” suna nasol :p

  3. burgermeister spune:

    Ce fals? Ca ar fi tipat ciutacii de la RTV in secunda 2 daca era asa, ii asmutea Ghita ca pe caini.

    Eu nu pricep ce-a fost in capul lui Ponta doar stia ca sunt foarte multi romani care lucreaza in Dubai. Stiu si eu cativa fara sa fi calcat pe-acolo, era la mintea cocosului ca o sa fie vazut si recunoscut pe unde se duce.

    • optimvs spune:

      Faza cu sampania de 300 de dolari platita peste 2000 de dolari in clubul de fite e la nivel cu celebra vizita a lui Geoana la jacuzzi-ul lui Vantu.

      Ma intreb daca Ghita nu i-a copt-o intentionat, pe mana cu serviciile. Pare ireal sa fie amandoi asa de prosti.

  4. cenusarul spune:

    excursia asta e ca aia organizata de rmgc in noua zeelanda, la care si-au luat spaga mai multi colonei din presa…

    • optimvs spune:

      Total gresit. Aia erau niste unii care lucrau toti la diverse firme private (exceptandu-l pe eventualul angajat al TVR, nu stiu daca a fost cineva de la ei). Singurii care ar fi putut sa-i traga de urechi erau patronii lor, daca facusera deplasarea fara a-i informa pe acestia despre ce este vorba.

      In cazul excursiei lui Ponta ar trebui sa se intereseze DNA-ul. Daca Ghita a platit distractia se poate vorbi despre o mita deghizata primita de primul ministru din partea unui om de afaceri abonat la contracte cu statul. Daca a platit Ponta se ridica legitima intrebare: de unde banii?

Lasă un răspuns către optimvs Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.