Doar Coldea îl vrea prim-ministru pe Predoiu

30 Septembrie 2015

Concluzia după moţiunea de cenzură chestia aia penibilă de ieri din Parlament este fix cea din titlu. Ponta se menţine la Palatul Victoria pentru simplul motiv că talentatul domn Coldea se încăpăţânează să-l pună premier pe un ins şters, fără absolut nici un fel de susţinere publică (nu, postacii cate ţipă în online pe 100 de voci fiecare nu se pun) şi pe care, în general vorbind,  nimeni altcineva nu-l vrea în fruntea Guvernului.

Aşa se face că Iohannis zice „da, Predoiu e premierul PNL” însă nu mişcă nici prima falangă de la degetul mic pentru a-i da brânci lui Ponta.  Omul a promis că-l pune pe Predoiu şi nu şi-a luat vorba înapoi. Dar cum doborârea lui Mickey Mouse nu era parte a înţelegerii, n-are de gând să scoată şi castanele fierbinţi din foc în locul lui Coldea.  Mai ales că îşi dă perfect de bine seama de un lucru simplu: cu Coldea controlând total şi SRI şi Guvernul (prin Predoiu)  ar fi complet izolat la Cotroceni.

Nici Blaga, marele maestru al combinaţiilor din fostul PDL, n-are nici cea mai mică intenţie să pună umărul la un proiect care ar însemna de facto trecerea lui în linia a doua a conducerii noului PNL. Cu Predoiu şef la Guvern şi cu Gorghiu ferm susţinută de Iohannis, rolul lui Blaga ar fi din nou la fel de ingrat ca pe vremea lui Boc şi Udrea.  Să fim serioşi, după ce ai câştigat atâtea alegeri pentru PDL doar ca să-i vezi pe alţii luând caimacul, parcă vrei să ajungi să pui umărul odată şi pentru tine. Mai ales că timpul trece, nimeni nu întinereşte etc.

Cam la fel stau lucrurile şi cu Dragnea,  care îşi dă prea bine seama că o şansă precum cea de acum n-o să mai aibă în vecii vecilor. Odată ajuns lider „cu acte” al PSD va avea nevoie de măcar un an pentru a pune lucrurile la punct şi a organiza ca la carte campania pentru alegerile din 2016. Când poate ajunge premier, dacă îşi joacă bine cărţile.  Ponta îi este extrem de util la Guvern, unde se luptă cu disperare să nu fie dat jos, nemaiavând timp şi energie pentru a se ocupa şi de partid. În  plus are nevoie de Ponta premier, atât ca să se asigure că nu va organiza Blaga alegerile cât şi pentru a-l folosi pe post de ţintă falsă.

În fine, Gabi Oprea, omul fără ale cărui voturi Ponta nu poate fi urnit de la Guvern (cel puţin nu fără a recurge la mişcări ample de stradă, care ar putea scăpa de sub control) este suficient de versat  ca să ştie că dacă schimbă corabia şi îl face pe Predoiu prim-ministru riscă să Citește restul acestei intrări »


Necrologul lui Vadim (necosmetizat)

16 Septembrie 2015

Emoţia ieşită din comun cu care foarte mulţi români au reacţionat la moartea subită a lui Corneliu Vadim Tudor a scos în evidenţă un lucru pe care, în ultima vreme, îl mai realizau foarte clar doar producătorii unor emisiuni de divertisment: autointitulatul tribun încă era, pentru foarte mulţi conaţionali de-ai noştri, o persoană interesantă, relevantă şi chiar importantă. Fie că apărea la showurile cretine ale lui Dan Negru, fie că îşi dădea cu presupusul în stil OTV despre scandalurile Oanei Zăvoranu, Vadim avea invariabil un public numeros, chiar dacă nu prea intelectual. Cu alte cuvinte, dispariţia lui Vadim din prim planul vieţii politice, produsă cu destui ani înaintea dispariţiei sale fizice, nu a fost rezultatul firesc al vreunei maturizări a societăţii româneşti, ci pur şi simplu o operaţiune de lichidare politică. La care au contribuit probabil şi forţe externe (prin intermediul serviciilor de la noi) şi politicieni români care vroiau să exploateze aceeaşi nisă electorală ca şi Vadim, dar şi „tribunul” însuşi, prin modul în care înţelegea să terfelească orice personaj cât de cât relevant ale cărui opinii şi acţiuni nu se potriveau cu viziunea vadimistică despre viitorul României.

Evident, sunt destui care afirmă (unii din convingere, alţii din diferite interese mai mult sau mai puţin meschine) că publicul lui Vadim s-ar fi împuţinat pe cale naturală şi că, la 25 de ani de la căderea lui Ceauşescu, numai vreo câţiva pensionari rătăciţi l-ar mai fi votat pe un fost poet de curte al lui Ceauşescu. Nimic mai fals: conform tuturor statisticilor, în 2000 Vadim a intrat în turul 2 al alegerilor prezidenţiale pe baza unui vot masiv al tinerilor, sătui de Iliescu şi deziluzionaţi de colapsul guvernăriii CDR, în care îşi puseseră mari speranţe. Iar dacă Iliescu, Isărescu, Petre Roman şamd păreau în 2000 găunoşi pe lângă Vadim, vă daţi seama cum păreau în 2014 Ponta, Udrea, Dan Diaconescu sau Monica Macovei.  Realitatea este că Vadim a fost pur şi simplu sugrumat politic folosindu-se o tactică a paşilor mărunţi: vreme de 9 ani, între 2000 şi 2009, nu a mai fost invitat la nici un fel de dezbatere televizată (cu excepţia celor obligatorii din campanie, dar şi acelea doar în format cu nşpe candidaţi la grămadă), partidul i-a fost sistematic sabotat prin racolări (unele destul de dubioase) şi astfel, uşor-usor, a fost transformat din cel mai puternic challenger al PSD-ului într-un personaj aflat la periferia vieţii politice.

Nu este cazul să-l căinăm prea tare, pentru că în mare măsură şi-a făcut-o singur: când îi porcăieşti în toate felurile pe politicienii aflaţi la vârf, gen Iliescu, Nastase, Băsescu şamd,  pe şefii serviciilor gen Virgil Măgureanu, pe aproape toţi jurnaliştii şi realizatorii TV relevanţi, pe regele Mihai, când eşti anti-unguri, anti-evrei, anti-americani, anti-ruşi etc etc etc nu ai cum să te menţii pe termen lung în sferele puterii, oricât de bine ai „trece sticla” televizorului şi oricâţi concetăţeni ar avea plăcerea vinovată de a-ţi citi textele situate prea des dincolo de graniţa dintre pamflet şi invectivă. Cu toate astea, când te uiţi la Ponta şi îţi dai seama cât de aproape a fost să pună mâna pe România, ba chiar când mai realizezi şi că încearcî în continuare, cu o tenacitate şi o lipsă de scrupule şi de ruşine de-a dreptul incredibile, nu ai cum să nu-ţi fie un pic milă de modul în care a fost doborât Vadim. Mai ales când te gândesti că, oricâte păcate ar fi avut (şi slavă Domnului, nu erau puţine) omul ăsta îşi iubea indubitabil poporul şi patria, lucru de care Ponta, Băsescu, Udrea, Dragnea, Boc şamd nu pot fi bănuiţi, oricâtă bunăvoinţă ai avea.

De fapt, principalele lui atuuri, uluitoarea agresivitate a pamfletelor şi talentul incontestabil cu care le scria, au devenit şi cei mai puternici duşmani ai săi, pentru simplul motiv că au fost cuplate cu o lipsă de discernământ aproape incredibilă. Dar o lipsă de discernământ datorată nu nebuniei, cum au tot sugerat duşmanii lui, ci mai degrabă unei insuficiente maturizări: cu condeiul în mână sau în faţa camerelor de luat vederi, Vadim se comporta cam cum se comportă pe maidan copiii scăpaţi din mână de părinţi. Doar că puştii de genul ăsta se înjură, se scuipă, se bat, îşi zic de toate despre părinţi, fraţi, surori şamd iar la sfârşitul zilei sunt din nou prieteni, in vreme ce în viaţa publică un asemenea comportament aduce negreşit destui duşmani de moarte, mai ales dacă măcar o parte dintre invective au şi oarece sâmbure de adevăr. Iar când în ecuaţie se mai adaugă şi Citește restul acestei intrări »


Zoso şi ceilalţi postaci din gaşca lui au tăbărât la comandă pe cadavrul lui Vadim

16 Septembrie 2015

citeşte şi Necrologul lui Vadim (necosmetizat)

Cine are curiozitatea să observe felul în care se manifestă bloggerii pişcotari postacii cu ocazia evenimentelor care stârnesc interesul opiniei publice poate lesne să-şi dea seama care sunt comenzile venite de la „centru” şi pe care aceşti homunculi le execută fără crâcnire. Cum Vadim a fost un personaj care, dincolo de defectele sale evidente, nu lăsa pe nimeni indiferent, decesul lui neaşteptat a stârnit un val de interes. Care val, nu-i aşa, poate fi deturnat şi speculat de diversele persoane şi instituţii din specia celor care-şi permit să plătească postaci.

Să remarcăm aşadar nişte „coincidenţe”: în ziua morţii lui Vadim apar la comandă pe blogurile pişcotarilor postări care au în comun afişarea unui dezgust total faţă de răposat precum şi ideea că Iliescu ar trebui să-i urmeze cât mai curând. Zoso publică postarea imundă intitulată „Şampanie şi carmol” pe 14 septembrie la ora 20, Arhi publică practic în acelaşi timp  „Despre morţi, numai bine”(titlul este înşelător) şi exemplele pot continua, dacă ai stomacul suficient de tare. Toate postările de acest gen cuprind chestii gen „Bun. Un otrăvit mizerabil mai puțin. Iliescu, tu când?! Nu, serios, tu când?!?! Că uite, Ceaușescu s-a dus, poetul de casă al tovarășei s-a dus, Nicu s-a dus, Brucan s-a dus. Ai mai rămas tu, Roman, Hrebenciuc și Capatos.” sau „Acesta a fost Vadim. Un limbric coleric, limbric de care mulți dintre noi își vor aminti doar pentru că a fost cel din cauza căruia Iliescu a ieșit președinte a 3 a oară. Pentru că aveam de ales între un criminal, Iliescu și un dement, Vadim. Am ales Iliescu, atunci. Acum cu toții punem la gheață șampania pentru Iliescu.”

Cum însă coincidenţe s-au mai văzut, nu ar fi fost imposibil ca în această gaşcă de pişcotari să fie suficienţi inşi care să aibă boală pe Vadim şi Iliescu, ba chiar să fie şi destul de deranjaţi la tărtăcuţă încât să aibă impresia că e normal să doreşti cu disperare moartea cuiva care nu-i chiar Stalin, Hitler, Pol Pot şamd. Doar că, să vezi minune, în seara zilei de 15 septembrie „păpuşarul” nevăzut care le dă ordine pişcotarilor a constatat că opinia publică i-a cam uitat lui Vadim derapajele şi tinde să privească decesul lui ca pe un lucru regretabil, mai ales ţinând cont de materialul uman, nivelul cultural, patriotismul samd  al politicienilor cu epoleţi din ultima vreme. Aşa că pişcotarii au mai primit un ordin, executat cu aceeaşi promptitudine: Citește restul acestei intrări »