Zoso şi ceilalţi postaci din gaşca lui au tăbărât la comandă pe cadavrul lui Vadim

citeşte şi Necrologul lui Vadim (necosmetizat)

Cine are curiozitatea să observe felul în care se manifestă bloggerii pişcotari postacii cu ocazia evenimentelor care stârnesc interesul opiniei publice poate lesne să-şi dea seama care sunt comenzile venite de la „centru” şi pe care aceşti homunculi le execută fără crâcnire. Cum Vadim a fost un personaj care, dincolo de defectele sale evidente, nu lăsa pe nimeni indiferent, decesul lui neaşteptat a stârnit un val de interes. Care val, nu-i aşa, poate fi deturnat şi speculat de diversele persoane şi instituţii din specia celor care-şi permit să plătească postaci.

Să remarcăm aşadar nişte „coincidenţe”: în ziua morţii lui Vadim apar la comandă pe blogurile pişcotarilor postări care au în comun afişarea unui dezgust total faţă de răposat precum şi ideea că Iliescu ar trebui să-i urmeze cât mai curând. Zoso publică postarea imundă intitulată „Şampanie şi carmol” pe 14 septembrie la ora 20, Arhi publică practic în acelaşi timp  „Despre morţi, numai bine”(titlul este înşelător) şi exemplele pot continua, dacă ai stomacul suficient de tare. Toate postările de acest gen cuprind chestii gen „Bun. Un otrăvit mizerabil mai puțin. Iliescu, tu când?! Nu, serios, tu când?!?! Că uite, Ceaușescu s-a dus, poetul de casă al tovarășei s-a dus, Nicu s-a dus, Brucan s-a dus. Ai mai rămas tu, Roman, Hrebenciuc și Capatos.” sau „Acesta a fost Vadim. Un limbric coleric, limbric de care mulți dintre noi își vor aminti doar pentru că a fost cel din cauza căruia Iliescu a ieșit președinte a 3 a oară. Pentru că aveam de ales între un criminal, Iliescu și un dement, Vadim. Am ales Iliescu, atunci. Acum cu toții punem la gheață șampania pentru Iliescu.”

Cum însă coincidenţe s-au mai văzut, nu ar fi fost imposibil ca în această gaşcă de pişcotari să fie suficienţi inşi care să aibă boală pe Vadim şi Iliescu, ba chiar să fie şi destul de deranjaţi la tărtăcuţă încât să aibă impresia că e normal să doreşti cu disperare moartea cuiva care nu-i chiar Stalin, Hitler, Pol Pot şamd. Doar că, să vezi minune, în seara zilei de 15 septembrie „păpuşarul” nevăzut care le dă ordine pişcotarilor a constatat că opinia publică i-a cam uitat lui Vadim derapajele şi tinde să privească decesul lui ca pe un lucru regretabil, mai ales ţinând cont de materialul uman, nivelul cultural, patriotismul samd  al politicienilor cu epoleţi din ultima vreme. Aşa că pişcotarii au mai primit un ordin, executat cu aceeaşi promptitudine: marţi 16 septembrie la ora 10.22 Zoso publică postarea intitulată „Pentru naivii cărora le pare rău după Vadim…” iar tovarăşul său de postăceală, Arhi, prestează şi el cvasiinstantaneu cu textul „La moartea unui tribun…”. Nu cred că are rost să dau citate sau să mai insist pe faptul că astea sunt doar două exemple dintre multele disponibile. Cine vrea detalii suplimentare poate constata că în zona de comentarii a acestor „bloguri”, unde pişcotarii îşi postează reciproc pe câte 10 voci mesaje de susţinere pe principiul „tu imi dai mie, eu îţi dau ţie” se mergea mai departe, spre dispariţia fizică a lui Voiculescu, a lui Gâdea, a publicului Antenei 3 şamd. Asta aşa, ca să nu fie prea multe dubii cine este „sponsorul”.

Evident, nu trebuie decât să fii o persoană normală psihic ca să-ţi dai seama că pişcotarii postacii ăştia ar fi muritori de foame dacă nu apăreau în piaţă persoane şi instituţii care au impresia că poţi manevra opinia publică folosind câţiva pişcotari din online. Comic e însă faptul că ăia care-i coordonează pe postaci (doar nu vă gândiţi că le dă Băsecu personal textele pe messenger) lucrează şi ei cu toptanul, pe repede înainte. Cam cât de prost/incompetent/sictirit trebuie să fii ca să-l pui pe unul ca zoso să scrie despre Vadim că era un „otrăvit mizerabil”, când numitul zoso face în online fix ce făcea Vadim în ziarele lui, doar că fără talent, fără charismă şi, de cele mai multe ori, fără nici o logică?  Sau ca să-l pui pe Arhi ca, între două grohăituri, să-l facă pe Vadim porc?

Pe bune acum, dacă pe ăştia îi coordonează vreun angajat de-al marinarului mai e cum mai e. Dar dacă e vorba de vreun serviciu e chiar jalnică treaba…

P.S. Despre Vadim, ce cred eu că a însemnat el pentru România  şamd într-o altă postare.

P.P.S. Cine vrea exemple suplimentare sa se uite ce a scris Eftimie pe TNR, l-am mentionat in zona de comentarii ca raspuns la intrebarea primita. Nu l-am pomenit de la inceput pentru că, spre deosebire de ăştia doi, Eftimie barem are câteodată umor. Chestie care nu-i uşoară când scrii zilnic câteva texte. Dar în rest da, e în gaşca respectivă, primeşte comanda din aceeaşi sursă, după cum se poate vedea din aceste exemple extrem de concludente.

8 răspunsuri la Zoso şi ceilalţi postaci din gaşca lui au tăbărât la comandă pe cadavrul lui Vadim

  1. cobol spune:

    Interesanta observatia, mai ales partea cu reluarea temei a doua zi dmineata. Oare cine e sponsorul astora?

    • optimvs spune:

      Probabil vreun personaj gen Lazaroiu iar o parte din banii folositi pentru a sponsoriza gastile de piscotari e posibil sa vina (direct sau indirect) de la servicii. Am vazut niste postari foarte interesante (din punctul de vedere al implicarii serviciilor) in ultimii ani, din pacate pur si simplu n-am timp sa urmaresc zi de zi ce scriu indivizi de teapa asta.

  2. Mihai P spune:

    Mai da-ne exemple. Poate astia doi se iubesc sincer si traiesc intr-un singur cuget, doua suflete infratite etc.

    • optimvs spune:

      Hai sa vedem ce a scris Eftimie pe TNR (ca la el pe blog a fost decent): pe 14 septembrie la 20.22 „Rușine, D-zeu! Un alt politician important al anilor ‘90 a murit, și nici de data asta nu e Iliescu!” (zoso i-a luat-o inainte cu 20 de minute pe tema cu Iliescu, dar eftimie a avut de facut photo meme etc😆, a muncit mai mult de banii aia ). Pe 15 septembrie la 13.12 a scris „Studiu! De fiecare dată când moare un politician, numărul ipocriților și proștilor români explodează” pe ideea ca „Vadim a înjurat și jignit public mai frecvent decât au respirat mulți dintre cei care-i arată acum respect pe Facebook sau la TV” samd. Si intre timp a mai bagat cateva, e mai harnic decat aia doi mentionati in postarea mea.

  3. […] Mi s-a părut normal să-l combat pe Vadim când era pe val, nu când ajunsese stâlpul emisiunilor de divertisment şi în nici un caz acum, când zace pe catafalc. Cu chestii de-astea se ocupă viermii băsişti din online. […]

  4. Geo spune:

    Pe vremuri era un banc cu „mai rasfirat baieti, mai rasfirat” despre securistii care se insirau pe Calea Victoriei cu 3 ore inainte sa treaca masinile din convoiul lui Ceausescu. Vad ca in Romania s-au schimbat doar mijloacele, naravurile au ramas aceleasi. S-au repezit ‘baietii’ la ordin de parca era soarta tarii in joc. Mi-e o sila…

    • optimvs spune:

      Cred totusi ca e vorba mai degraba de un grup de postaci care lucreaza pentru vreun Lazaroiu. Imi vine greu sa cred ca se incurcau serviciile sa lucreze direct cu genul asta de indivizi. Mai degraba angajatorul lor este colaborator/angajat al vreunui serviciu, asa explicandu-se si anumite teme abordate de postaci. Grosul banilor cred ca vine insa de la personaje gen Basescu, Udrea samd.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: